1,599 matches
-
între croați și bosniaci, conflict care se extinde și în Herțegovina Occidentală. Orașul Mostar divizat de râul Neretva între o secțiune croată și una bosniacă este teatrul unor confruntări violente. În acest conflict se înregistrează alianțe locale între sârbi și croați în luptele contra musulmanilor (la asediul orașului Sarajevo participă și forțele croate din localitatea Kiseliak, iar artileria sârbă bombardează partea bosniacă din Mostar). În conflictul din Bosnia centrală își fac apariția unitățile de combatanți musulmani străini (mujahedinii) care acționează în
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
de porc). Aceste unități reușesc să înfrângă forțele armate croate din centrul Bosniei și sa creeze teritorii care leagă orașele aflate sub controlului guvernului de la Sarajevo dominat de musulmanii bosnieci. Pe de altă parte, în alte zone (Tuzla sau Maglaj) croații continuă să lupte alături de armata guvernamentală bosniacă, dominată de musulmanii bosnieci împotriva forțelor Republicii Srpska. În nord-vestul Bosniei, în regiunea Velika Kladușa, Fikret Abdici, ales în cadrul Președinției colective ca reprezentant al musulmanilor bosnieci, alături de Alija Izetbegovici proclamă regiunea autonomă a
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Bosniei-Herțegovina în unități teritoriale dominate de fiecare din cele trei grupuri etnice. Deși profund nemulțumiți, conducătorii guvernului de la Sarajevo acceptă planul, însă parlamentul Republicii Srpska refuză ratificarea acestuia. În 1994 principalul eveniment este încheierea acordului de pace de la Washington dintre croați și musulmanii bosnieci care prevede crearea Federației Bosnia-Herțegovina, reunind teritoriile controlate de cele două comunități, încetarea ostilităților și crearea unei confederații cu Croația. În fapt între forțele de pe teren se instaurează un armistițiu și fiecare parte continuă să controleze teritoriile
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Republicii Srpska Kraina, formațiunea statală secesionistă din Croația și ocupă teritoriul acesteia. Ca urmare a acestei ofensive teritoriul ocupat de Fikret Abdici este ocupat de armata guvernului central bosniac iar în luna august 1995, forțele armate bosniace, croate și ale croaților din Bosnia lansează o ofensivă concertată asupra teritoriilor ocupate de sârbi în Croația și Bosnia. NATO sprijină această ofensivă prin transmiterea de informații și prin lovituri aeriene. Sârbii încearcă să ia ostatici din rândul forțelor NATO și să-i folosească
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
lui János Zápolya, număra între 8.000 și 13.000 oameni și avea ca misiune păzirea trecătorilor din munții Transilvaniei; armata principală, condusă de regele Ludovic; și o armată mai mică de circa 5.000 de oameni, comandată de contele croat Cristofor Frankopan. Datorită situării geografice a regatului, țelul final al armatei turcești nu a putut fi determinat până la trecerea munților. Din nefericire, după ce turcii au traversat munții, armata Transilvaniei era mai departe de Buda decât otomanii. Documentele istorice ale vremii
Bătălia de la Mohács (1526) () [Corola-website/Science/302594_a_303923]
-
state. Prin tratat, s-a recunoscut independența Republicii Austria (numită colocvial în acea perioadă Austria Germană pentru a se marca diferența față de Austro-Ungaria), a fost recunoscută de jure dezmembrarea Dublei Monarhii, prin constituirea statelor Polonia, Cehoslovacia și a Regatul Sârbilor, Croaților și Slovenilor, apartenența Bucovinei la România și a Tirolului de Sud la Italia. Tratatul este divizat în 14 părți. Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul război
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
părți. Prima parte este formată din Pactul Ligii Națiunilor, care reprezintă o parte comună a tratatelor de pace incheiate după Primul război mondial. Partea a doua definește frontierele Republicii Austria cu statele vecine: Elveția, Liechtenstein, Germania, Cehoslovacia, Ungaria, Statul Sârbilor, Croaților și Slovenilor (devenit ulterior Iugoslavia) și Italia. Tratatul consfințește independența Cehoslovaciei (Cehia făcuse parte din Transleithania, partea austriacă a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian și a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte din
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
a fostei monarhii), încorporarea Tirolului de Sud în teritoriul statului italian și a Burgenlandului (regiune care în perioada Monarhiei făcuse parte din Transleithania, partea ungară dar populată în special de etnici de limbă germană) în Austria. Frontiera cu Statul Sârbilor Croaților și Slovenilor era stabilită doar în mod parțial, regiunea Klagenfurt urmând să fie atribuită unuia din cele două state în urma unui plebiscit. Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în principal o serie de prevederi referitoare la relațiile
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
în urma unui plebiscit. Partea a treia intitulată clauze politice pentru Europa conține în principal o serie de prevederi referitoare la relațiile bilaterale ale Austriei cu statele succesoare ale Dublei Monarhii. Austria se angaja să recunoască independența Cehoslovaciei și Statului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, precum și a teritoriilor care aparținuseră Rusiei la data de 1 august 1914 (statele baltice, Finlanda, Polonia). Secțiunea a patra (articolele 59-61) consacră renunțarea Austriei în favoarea României la orice drepturi și titluri asupra părților fostului Ducat al Bucovinei aflate
Tratatul de la Saint-Germain-en-Laye () [Corola-website/Science/302609_a_303938]
-
forțele Republicii Srpska ocupau aproximativ 70% din teritoriul statului, în principiu estul și nordul statului. Forțele guvernului central (majoritar musulman) al Bosniei-Herțegovina ocupau în principiu centrul statului dar și trei enclave în estul Bosniei (Srebrenița, Jepa și Gorajde) iar forțele croaților bosnieci ocupau Herțegovina occidentală (regiunea de la vest de orașul Mostar), anumite localități din Bosnia centrală și anumite poziții în nordul Bosniei, la frontiera cu Croația. În anul 1994, sub presiunea administrației Clinton, Bosnia-Herțegovina și Croația semnaseră Acordul de la Washington care
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
Mostar), anumite localități din Bosnia centrală și anumite poziții în nordul Bosniei, la frontiera cu Croația. În anul 1994, sub presiunea administrației Clinton, Bosnia-Herțegovina și Croația semnaseră Acordul de la Washington care prevedea crearea Federației Bosnia-Herțegovina formată din teritoriile controlate de croații din Bosnia și cele aflate sub controlul guvernului central de la Sarajevo, dominat de musulmanii bosnieci. Principalul rezultat al acordului de la Washington a fost încetarea luptelor dintre armata bosniacă și croații din Bosnia și crearea premiselor pentru viitoarea cooperare militară a
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
care prevedea crearea Federației Bosnia-Herțegovina formată din teritoriile controlate de croații din Bosnia și cele aflate sub controlul guvernului central de la Sarajevo, dominat de musulmanii bosnieci. Principalul rezultat al acordului de la Washington a fost încetarea luptelor dintre armata bosniacă și croații din Bosnia și crearea premiselor pentru viitoarea cooperare militară a acestora contra sârbilor din Bosnia și Croația. În luna iulie a anului 1995, forțele militare ale Republicii Srpska, conduse de generalul Mladici au ocupat enclavele de la Srebrenița și Jepa. Asasinarea
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
conducerea civilă și militară din acel moment a Republicii Srpska. În luna august a anului 1995, Operațiunea "Furtuna" (Oluja) a armatei croate a dus la desființarea Republicii sârbe Kraina, iar forțele militare ale Guvernului majoritar musulman al Bosniei-Herțegovina și ale croaților bosnieci au declanșat ofensiva contra forțelor armate ale Republicii Srpska din Bosnia-Herțegovina. În patru zile, Republica sârba Kraina s-a prăbușit, iar populația civilă sârbă a părăsit în masă teritoriul, refugiindu-se în teritoriile deținute de sârbi în Bosnia și
Acordul de la Dayton () [Corola-website/Science/302658_a_303987]
-
din populația Muntenegrului, denumită „” s-au răzvrătit împotriva hotărârii și au luptat împotriva forțelor pro-unificatoare, Albii, dar au fost învinși. Verzii au continuat un nivel scăzut de insurgență până în 1926. În 1922, Muntenegru a devenit Regiunea Cetinje a Regatului Sârbilor, Croaților și Slovenilor, adăugându-i-se zonele de coastă din apropiere de Budva și . În urma unei restructurări în 1929, a devenit o parte a unei mai mari al , care ajungea până la râul Neretva. Nepotul lui Nicolae, regele sârb Alexandru I, domina
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
de stat fiind favorabilă votului pentru rămânerea în cadrul federației. Nu există niciun raport imparțial privind corectitudinea referendumului, întrucât el a fost nemonitorizat, spre deosebire de cel din 2006 când au fost prezenți observatori din partea Uniunii Europene. În timpul Războiului Bosniac și a celui Croat din 1991-1995, poliția și forțelor militare ale Muntenegrului s-au alăturat trupelor sârbe în atacurile de la Dubrovnik, Croația. Aceste operațiuni, care vizau lărgirea teritoriului, au fost caracterizate prin încălcări pe scară largă ale drepturilor omului. Generalul muntenegrean Pavle Strugar a
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
recensământului din 2011 arată că Muntenegru are 620.029 de cetățeni. Muntenegru este stat multietnic în care nici un grup etnic nu formează o majoritate. Grupurile etnice majore sunt muntenegrenii (Црногорци/"Crnogorci"), sârbii (Срби/"Srbi"), bosniacii ("Boshnjaci"), albanezii ("Albanci - Shqiptarët") și croații ("Hrvati"). Numărul de „muntenegreni” și „sârbi” variază considerabil de la un recensământ la altul din cauza unor modificări în percepția populară, experiența lor, sau alegerea de a-și exprima identitatea și apartenența etnică. Limba oficială în Muntenegru este în muntenegreana. De asemenea
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
femeilor musulmane li se permite să poarte basmale în școli și în instituțiile publice, precum și că musulmanii au dreptul de a nu lucra vinerea pentru rugăciunea de . Există și o redusă populație romano-catolică, cea mai mare parte albanezi cu puțini croați, împărțit între Arhiepiscopia Antivari condusă de primatul Serbiei și Eparhia Kotorului, parte a . Educația în Muntenegru este reglementată de Ministerul Educației și Științei. Educația începe fie în grădinițe, fie în școli elementare. Copiii se înscriu în școlile elementare (în muntenegreană
Muntenegru () [Corola-website/Science/302736_a_304065]
-
și financiară precară, iar populația nemulțumită dorea unirea cu Germania industrială. Ungaria a fost redusă la teritoriile ei cu o populație majoritar maghiară. Polonia a fost reconstituită, iar din fosta Austro-Ungarie a luat naștere Cehoslovacia. În jurul Serbiei s-au unit croații, slovenii, bosniacii, formându-se Regatul Sârbo-Croato-Sloven. Regatul Român s-a unit cu Basarabia, Bucovina și Transilvania. Din fostul Imperiu Rus s-au constituit Finlanda, Lituania, Letonia și Estonia. În unele state au luat naștere grupuri etnice minoritare, care au întreținut
Perioada interbelică () [Corola-website/Science/303086_a_304415]
-
ca atare două perioade: În anul 1910, Imperiul Austriac (redus la Cisleithania, fără Ungaria, creată la 1867), avea 300.000 km² și 28,5 milioane de locuitori (germani - 31,8%; restul: cehi - 22,6%, polonezi, ucraineni, evrei - 4,7%, sloveni, croați, italieni - 2,4%, români - 1%, țigani ș.a.). Capitala Imperiului era orașul Viena (avea 2,03 mil. locuitori în 1910). Imperiul s-a destrămat la 3 noiembrie 1918, imediat după capitularea Austro-Ungariei în Primul Război Mondial și retragerea Habsburgilor de la tronul
Imperiul Austriac () [Corola-website/Science/303416_a_304745]
-
Mondial și retragerea Habsburgilor de la tronul Austro-Ungariei, deoarece naționalitățile din "dubla-monarhie" aspirau de multă vreme să fie, după caz, independente (maghiarii; cehii și slovacii împreună) sau unite cu semenii lor de pește hotarele imperiului (italienii, polonezii, ucrainenii, românii, apoi slovenii, croații și sârbii împreună). Dispariția imperiului a fost oficializata prin tratatele de la Saint-Germain și de la Trianon, cu atat mai ușor cu cat corespundea cu al 10-lea din "Cele paisprezece puncte" ale președintelui american Woodrow Wilson, bazat pe "Dreptul popoarelor de
Imperiul Austriac () [Corola-website/Science/303416_a_304745]
-
dovedit doar zvonuri apărute în presă, Gigi Becali recunoscând că nu l-a vândut pentru că nu a primit oferte. Borussia Dortmund a fost interesată de serviciile fundașului în iunie 2007, dar transferul nu s-a perfectat în locul său fiind cumpărat croatul Robert Kováč de la Juventus. Oficialii echipei VfB Stuttgart au fost impresionați de meciul făcut de Goian împotriva Olandei, unde a înscris golul victoriei și au fost dispuși să plătească € 3.8 milioane de euro pentru el dar proprietarul clubului Gigi
Dorin Goian () [Corola-website/Science/302956_a_304285]
-
ai altor grupuri etnice (slovaci, rusini, etc) și în aceeași perioadă s-au așezat aici și unguri. Guvernarea habsburgică a favorizat în special așezarea germanilor, ca parte a politicii de germanizare. În secolul XVIII, Contele Antal Grassalkovich (care avea strămoși croați) a definit un plan de colonizare care intenționa să așeze coloniștii sârbi, rusini și unguri de-a lungul râurilor Dunărea și Tisa. Planul a fos respins de autoritățile austriece, dar a fost implementat parțial de către Grassalkovich care a așezat ungurii
Maghiarizare () [Corola-website/Science/304546_a_305875]
-
din populație și 13,0% din electorat. Participarea altor grupuri etnice era astfel: slovacii (10,7% din populație, 10,4% din electorat), românii (16,1% din populație, 9,9% din electorat), rusinii (2,5% din populație, 1,7% din electorat), croații (1,1% din populație, 1,0% din electorat), sârbii (2,2% din populație, 1,4% din electorat) și alte etnii (2,2% din populație, 1,4% din electorat). Politica de maghiarizare de sub guvernarea Dezső Bánffy din perioada 1895 - 1899 a
Maghiarizare () [Corola-website/Science/304546_a_305875]
-
vii și să-mi conduci armatele"." Murad nu a avut cum să mai refuze și a revenit la tron. O armată creștină amestecată, formată în principal din forțe maghiare și poloneze, dar având și detașamente de cehi, cavaleri papali, bosniaci, croați, sârbi, bulgari, valahi și ruteni, s-a ciocnit cu o armată otomană superioară numeric. Maghiarii erau slab echipați, iar ajutoarele promise din Albania și Constantinopol nu au sosit. Armata maghiară avea un număr mic de infanteriști, între una și trei sute
Bătălia de la Varna () [Corola-website/Science/304592_a_305921]
-
reprezintă 6,5 % din populație, respectiv un număr de aproximativ 1 300 000 de cetățeni. După datele oficiale, în România trăiesc 665 000 de țigani(rromi). Alte comunități importante sunt cele ale germanilor, ucrainenilor, lipovenilor, turcilor, tătarilor, sârbilor, slovacilor, bulgarilor, croaților, grecilor, rutenilor, evreilor, cehilor, polonezilor, italienilor și armenilor. Din cei 745 421 de germani câți erau în România în 1930, în prezent au mai rămas aproximativ 60 000. De asemenea, în 1924, în Regatul României erau 796 056 de evrei
Demografia României () [Corola-website/Science/304682_a_306011]