3,093 matches
-
Planck este exprimată în Joule x secundă. Dimensiunea constantei poate fi scrisă impuls x distanță (N·m·s), care sunt dimensiunile momentului cinetic. Adesea, unitatea aleasă este 1 eV = 1,602 × 10 J, datorită energiilor mici adesea întâlnite în fizica cuantică. În România, valoarea standardizată a "constantei Planck" este: CODATA furnizează o valoare mai exactă: Cele două cifre în paranteză reprezintă deviația standard în ultimele două cifre ale valorii. Rezultatele CODATA din 2006 au fost publicate în Martie 2007 și reprezintă
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
a dovedit extrem de precis, dar a furnizat un punct de blocaj intelectual pentru teoreticienii care nu înțelegeau de unde a apărut cuantificarea energiei — Planck însuși o considera "o presupunere pur formală". Din acest punct a pornit dezvoltarea întregii teorii a mecanicii cuantice. În plus față de unele presupuneri care au stat la baza interpretării unor anumite valori din formularea cuantică, una din pietrele de hotar ale întregii teorii este relația de comutație între operatorul poziție formula 12 și operatorul impuls formula 13: unde formula 15 este
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
de unde a apărut cuantificarea energiei — Planck însuși o considera "o presupunere pur formală". Din acest punct a pornit dezvoltarea întregii teorii a mecanicii cuantice. În plus față de unele presupuneri care au stat la baza interpretării unor anumite valori din formularea cuantică, una din pietrele de hotar ale întregii teorii este relația de comutație între operatorul poziție formula 12 și operatorul impuls formula 13: unde formula 15 este delta Kronecker. Constanta lui Planck este folosită pentru a descrie cuantificarea. Fie energia "E" transportată de o
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
urmă. Exprimată în unități SI de J·s, constanta Planck este una dintre cele mai mici constante folosite în fizică la scară macroscopică. Semnificația acestui fapt constă în faptul că ea reflectă scara extrem de mică la care se observă efectele cuantice, și deci motivul pentru care nu ne ciocnim de aceste efecte în viața de zi cu zi așa cum ne ciocnim de legile clasice. Într-adevăr, se poate demonstra fizica clasică poate fi definită ca limita mecanicii cuantice când constanta Planck
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
se observă efectele cuantice, și deci motivul pentru care nu ne ciocnim de aceste efecte în viața de zi cu zi așa cum ne ciocnim de legile clasice. Într-adevăr, se poate demonstra fizica clasică poate fi definită ca limita mecanicii cuantice când constanta Planck tinde la zero, plecând dela ecuația lui Schrodinger. Totuși, în unitățile care descriu fizica dar la scară atomică, constanta Planck este luată ca fiind 1, ceea ce reflectă faptul că fizica la scară atomică este dominată numai de
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
constanta Planck tinde la zero, plecând dela ecuația lui Schrodinger. Totuși, în unitățile care descriu fizica dar la scară atomică, constanta Planck este luată ca fiind 1, ceea ce reflectă faptul că fizica la scară atomică este dominată numai de efecte cuantice. Constanta de acțiune h are dimensiunea fizică a acțiunii A care este dată de produsul energie x timp. A = W x t = [Joule x sec]. Acțiunea este mărime fizică din mecanică.Folosind o mărime din mecanică pentru explicarea fenomenelor din
Constanta Planck () [Corola-website/Science/308369_a_309698]
-
ale enciclopediei: Ioan Văduva-Popescu (coord. gen.) Enciclopedia marilor personalități din istoria, știința și cultura românească de-a lungul timpului. Ionescu-Pallas a publicat peste 250 de contribuții în fizică și 3 monografii (în domenii precum mecanică clasică, gravitație și cosmologie, mecanică cuantică):
Nicolae Ionescu-Pallas () [Corola-website/Science/317630_a_318959]
-
trebuie să se folosească teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a fost testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
teoria relativității generalizate (care este, la limită, echivalentă cu cea restrânsă pentru câmpuri gravitaționale slabe). La scară foarte mică (la lungimi de ordinul distanței Planck și mai mici) trebuie să fie luate în calcul și efectele cuantice, de unde rezultă gravitația cuantică. Totuși, la nivel macroscopic și în absența câmpurilor gravitaționale puternice, relativitatea restrânsă a fost testată experimental, obținându-se un grad extrem de înalt de precizie (10) Datorită libertății pe care o acordă teoria de a alege cum să se definească unitățile
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
simultan, deoarece, împreună, ele au consecințe independente de alegerea definițiilor pentru distanță și timp. Relativitatea restrânsă este consistentă cu ea însăși din punct de vedere matematic, și este parte organică din toate teoriile fizice moderne, în primul rând din teoria cuantică de câmp, teoria corzilor, și teoria relativității generalizate (pentru cazul câmpurilor gravitaționale neglijabile). Mecanica newtoniană derivă matematic din teoria relativității restrânse pentru viteze mici față de cea a luminii - astfel mecanica newtoniană poate fi considerată o relativitate restrânsă a corpurilor lente
Teoria relativității restrânse () [Corola-website/Science/310177_a_311506]
-
fost folosit și ca framework pentru o înțelegere teoretică a calculului, și ca bază teoretică pentru mai multe aplicații practice a sistemelor concurente. Spre deosebire de modelele de calcul anterioare, modelul Actor a fost inspirat din fizică incluzând relativitatea generală și mecanica cuantică. A fost deasemenea influențat de limbaje de programare ca Lisp, Simula și versiunile de început ale Smalltalk, dar și de sisteme bazate pe capabilitate și comutație de pachete. Dezvoltarea sa a fost "motivată de un prospect de mașini de calcul
Modelul Actor () [Corola-website/Science/322835_a_324164]
-
domenii ale fizicii și ingineriei duc la astfel de ecuații și soluții cu anumite proprietăți fizice sunt frecvent utilizate ca funcții de bază, de multe ori ortogonale. Ca un exemplu din fizică, ecuația lui Schrödinger dependentă de timp din mecanica cuantică descrie schimbarea proprietăților fizice în timp printr-o ecuatie cu derivate partiale, ale cărei soluții sunt numite funcții de undă. Valorile definite pentru proprietățile fizice, cum ar fi energia, sau impulsul, corespund valorilor proprii ale unui (liniar) și funcțiile deundă
Spațiu vectorial () [Corola-website/Science/298212_a_299541]
-
fizicianul Alfred Schild. Douăzeci de mii de ani în viitor, Cass o fiziciană de pe Pământ, călătorește pe stația orbitală Mimosa unde face o serie de experimente pentru a testa limitele "regulilor Sarumpaet", un set de ecuații fundamentale din ""Teoria Grafului Cuantic". Însă aceste experimente dau naștere unei sfera care conține ceva mult mai stabil decât vidul, care se extinde cu jumătate din viteza luminii, conform unor legi generale situate dincolo de regulile Sarumpaet. Populația locală este obligată să fugă spre sisteme solare
Scara lui Schild (roman) () [Corola-website/Science/323599_a_324928]
-
experimentul inițial, la bordul navei "Rindler", o serie de refugiați testează sfera pentru a înțelege fizica pe baza căreia funcționează. Ea se dovedește a fi mai complicată decât credea oricine, iar subiectele obișnuite ale lui Egan despre simulare și metafizică cuantică sunt duse la extrem; afkăm astfel că un univers ordonat există într-o zonă de haos, ca rezultat direct al structurii grafului cuantic, în care particulele elementare, interacțiunile fundamentale și spațiu-timp-ul sunt cazuri particulare.
Scara lui Schild (roman) () [Corola-website/Science/323599_a_324928]
-
a fi mai complicată decât credea oricine, iar subiectele obișnuite ale lui Egan despre simulare și metafizică cuantică sunt duse la extrem; afkăm astfel că un univers ordonat există într-o zonă de haos, ca rezultat direct al structurii grafului cuantic, în care particulele elementare, interacțiunile fundamentale și spațiu-timp-ul sunt cazuri particulare.
Scara lui Schild (roman) () [Corola-website/Science/323599_a_324928]
-
actualului său agent literar, John Jarrold.. Rajaniemi a ajuns în centrul atenției în octombrie 2008, când John Jarrold a semnat un contract de trei cărți cu Gollancz, pe baza primelor 20 de pagini din manuscris. Romanul său de debut, "Hoțul cuantic", a fost publicat în septembrie 2010 de către Gollancz în Marea Britanie și în mai 2011 de către Tor Books în S.U.A.. Romanul a fost nominalizat în 2011 la premiul Locus pentru cel mai bun roman de debut. Continuarea, "The Fractal Prince", a
Hannu Rajaniemi () [Corola-website/Science/335550_a_336879]
-
identică cu un nucleu de heliu-4, și masa atomică și numărul atomic sunt la fel. Dezintegrarea alfa este o formă de fisiune nucleară unde atomul părinte se desparte în două produse-fiu. Dezintegrarea alfa este, la bază, un proces de tunelare cuantică. Spre deosebire de dezintegrarea beta, dezintegrarea alfa este guvernată de forța nucleară tare. Particulele alfa au energie cinetică tipică de 5 MeV (aproximativ 0.13% din energia lor totală 110 TJ/kg) și o viteză de 15 000 km/s. aceasta corespunde
Dezintegrare alfa () [Corola-website/Science/310877_a_312206]
-
ca produs secundar al producției de gaze naturale. Până în 1928, George Gamow explicase teoria dezintegrării alfa prin intermediul tunelării. Particula alfa este prinsă într-o groapă de potențial de către nucleu. Clasic, îi este interzis acesteia să scape, dar conform cu principiile mecanicii cuantice, recent descoperite la vremea aceea, exista o probabilitate mică (dar diferită de zero) de "tunelare" prin barieră și de apariție pe cealaltă parte, scăpând astfel de nucleu. Americiu-241 este un izotop folosit în detectoarele de fum. Particulele alfa ionizează aerul
Dezintegrare alfa () [Corola-website/Science/310877_a_312206]
-
înghițit de o gaură neagră, astfel încât teoria găurii albe nu prezice ce se întâmplă cu materia care cade în gaură. Ignorând emisii clasice imprevizibile ale găurii albe, aceasta este identică cu o gaură neagră pentru un observator extern. În mecanica cuantică, o gaură neagră emite radiația Hawking, și astfel poate ajunge la echilibru termic prin eliminarea unui gaz de radiație. Datorită faptului că starea de echilibru termic nu variază în cazul inversiunii temporale, Stephen Hawking susține că inversiunea temporală a unei
Gaură albă () [Corola-website/Science/317359_a_318688]
-
necesitau controlul uman la data experimentului. În mod ciudat, niciun dispozitiv de înregistrare din lume nu perceput nimic pe durata celor două minute: înregistrările corespunzătoare acelei perioade sunt goale. Acest lucru pare a veni în sprijinul "efectului observatorului" din teoria cuantică. Absența conștiinței întregii rase umane a trimis "realitatea" într-o stare de nedeterminare. Odată cu revenirea conștiinței, realitatea a colapsat în cea mai probabilă configurație, adică obiectele în mișcare au mers mai departe în direcția spre care se îndreptau. Nici pentru
Flashforward () [Corola-website/Science/325385_a_326714]
-
celule, la plante și la animale Conform părerilor lui Stephen Hawking, universul a avut o evoluție foarte regulată, în conformitate cu anumite legi. Astăzi, oamenii de știință descriu universul în termenii a două teorii parțiale fundamentare - teoria generală a relativității și mecanica cuantică. Universul este spațiu-timp și este în expansiune continuă. Aceasta se demonstrează plecând de la teoria relativității generale, prin care se explică un fenomen curios : spectrele galaxiilor îndepărtate prezintă un decalaj spre roșu, fenomen ce se produce atunci când sursa emițătoare este în
Univers () [Corola-website/Science/299069_a_300398]
-
ceea ce un soft artificial poate să facă. Roger Penrose expune această poziție în "The Emperor's New Mind". El afirmă că mintea de fapt nu este ca un calculator așa cum este înțeles în mod obișnuit, ci degrabă ca un computer cuantic, ce poate face lucruri imposibile pe un calculator clasic, cum ar fi deciderea problemei opririi(deși calculatoarele cuantice de fapt nu pot include deciderea problemei opririi mai mult decât poate o mașină Turing, pot în schimb în teorie rezolva probleme
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
El afirmă că mintea de fapt nu este ca un calculator așa cum este înțeles în mod obișnuit, ci degrabă ca un computer cuantic, ce poate face lucruri imposibile pe un calculator clasic, cum ar fi deciderea problemei opririi(deși calculatoarele cuantice de fapt nu pot include deciderea problemei opririi mai mult decât poate o mașină Turing, pot în schimb în teorie rezolva probleme ce ar fi necesare miliarde de ani pentru algoritme lineare pe cele mai rapide calculatoare din lume, în
Suflet () [Corola-website/Science/314525_a_315854]
-
nou și echivalent de a privi mecanica clasică. În general, aceste ecuații nu dau o cale mai convenabilă în rezolvarea problemelor particulare, ci mai de grabă oferă perspective de înțelegere mai profundă a mecanicii clasice și legăturile ei cu mecanica cuantică, precum și legături cu alte domenii științifice. Hamiltonianul descrie energia totală a unui sistem. Pentru un sistem închis, el este suma energiei cinetice și a energiei potențiale a sistemului. Hamiltonianul reprezintă un set de ecuații diferențiale, cunoscute drept "ecuațiile lui Hamilton
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]
-
pentru a descrie mișcarea sistemelor simple, precum un pendul sau un arc care oscilează și care schimbă energia cinetică în energie potențială și invers, precum și pentru sisteme dinamice complexe, de exemplu orbitele planetare din mecanica cerească, sau cele din mecanica cuantică. Ecuațiile lui Hamilton sunt scrise la modul general sub forma: În aceste ecuații punctul denotă derivata în raport cu timpul a funcțiilor "p = p(t)", numit impuls generalizat, și "q = q(t)", numită coordonată generalizată, iar "formula 3 = formula 4" este hamiltonianul. Mai explicit
Mecanică hamiltoniană () [Corola-website/Science/317831_a_319160]