1,813 matches
-
lui Jake pe scară și îi văd capul apărând în vârful scării, inima începe să-mi bată nebunește. Aș vrea așa de mult să vină aici direct și să facem dragoste, ca și cum ar lua casa în stăpânire! Râde: —Te-ai cuibărit bine acolo! —E așa de minunat aici! exclam, încercând să-l fac să înțeleagă din tonul meu că îl doresc. Da? Îți place? —La nebunie! Ca și cum mi-ar fi citit gândurile, își scoate încălțările și se întinde lângă mine. Mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
ne uităm la un thriller psihologic. Astfel, putem să ne speriem puțin, ceea ce ne va da senzații tari și n-o să adormim la televizor; dar nu e nici un film de acțiune, care mi-ar aminti prea tare de Patrick. Ne cuibărim pe canapea. La mijlocul filmului, mă duc să-mi umplu paharul și când mă întorc îmi pun picioarele pe genunchii lui Jake. Îmi plac picioarele mele. Sunt mici și drăguțe și abia mi-am făcut pedichiura înainte de a pleca în weekend
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
încă în capot. Mulțumesc Cerului pentru mândria mea nemăsurată. În aceste momente, e tot ce mi-a mai rămas și n-are rost să mă pierd în tot felul de gânduri negre. — Nu pot să cred! zice Daisy. Ne-am cuibărit pe canapea, în pijama, bând margarita de căpșuni. Ne prinde foarte bine pentru că e groaznic de cald. Ger să fi fost, tot asta am fi băut. Daisy crede în puterile curative ale acestei băuturi. Chiar și culoarea este în ton
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1970_a_3295]
-
corectă, prea conformistă. Îi simțeam forța, determinarea. Dar mai simțeam și că își dorea din ce în ce mai mult să „punem bazele unei familii”, să se reproducă. Dorința ei de cuib era mult prea timpurie pentru mine. Pe de o parte voiam să cuibăresc și eu, pe de altă parte îmi doream să fiu liber, să mă îndrăgostesc din nou. Pe de o parte Sabina, pe de o parte Adelina. Totuși, simțeam că înclin din ce în ce mai mult spre blonda care stătea acolo, undeva printre blocuri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2363_a_3688]
-
Nu știu cum ești și tu, Paulino. Bătuși fata degeaba. După stingerea incidentului și-au luat rămas bun și-au plecat. În autobuz, Vasile a întrebat-o pe fetiță: — Mai ești supărat? — ?!? — E blândă puicuța asta, de aceea îți place. Puicuța se cuibărise în poala Teofanei și ciugulea florile imprimate pe rochiță. — Să nu cumva să-ți murdărească rochița, că te bat de nu te vezi, o ceartă Paulina. Dă-o la mine s-o țin pe punga asta. Teofana refuză și o
Pe aripa hazardului by Victoria D. Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91847_a_92975]
-
uitat pe față. Călca cu băgare de seamă, sprijinindu-se în umbrelă ca într-un băț, ferind noroiul și băltoacele, ținând marginea. Din ograda babei Ioana îl strigă deodată glasul lui Anton nebunul: ― Domnule Nică!... Stai, nu fugi! Anton se cuibărise, de cum a dat iarna, la baba Ioana, care-l ocăra și-l răbda. Învățătorul își continuă calea. Din urmă însă Anton se apropia, desculț, înflăcărat. ― De ce fugi, domnule Nică? C-ai fost la boierul cel bătrîn? Să nu-ți fie
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
mă rătăcesc cu adevărat. Încep așadar să-mi strîng lemne de foc și să-mi caut un loc adăpostit unde să petrec noaptea. Peste ceva timp, s-a făcut întuneric și un foc mic luminează poienița în care m-am cuibărit. De pe cer cad stele. E un cer de august. Deschid ochii cu primele raze de soare, cam înghețat și înțepenit. Cobor cum pot la izvor, ca să-mi dau cu apă pe mine și să mă trezesc. E rece și miroase
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
o scoată la capăt? Fără pilozitate, fața aceea prelungă părea și mai bărbătoasă, mai greu de disciplinat, înainte să spele aparatul trase cu el "pe uscat" de câteva ori de-a lungul sternului, sacrificând păienjenișul timid de păr care se cuibărise acolo. Lama scârțâi de data aceasta îngrozitor, de parcă ar fi vrut să protesteze. Se înfiora, își întinse pe față spuma ușoară a after shave-ului și, rotind micul bușon de metal de la capătul aparatului de ras, aripioarele acestuia se deschiseră ca
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
a umplut curtea... Câți să fie ? Mulți, de amețești când te uiți la ei ! Parc-ar fi rufe pe sârmă când le bate vântu. Ale dracu lighioane, n-o pune jigodia de motan ghiara pe voi ! Vezi că s-a cuibărit și ei pe un’ s-a putut, că cin’ să le mai puie la geam mâncare ? Pe vremuri, le punea madam Ioaniu, ea era care-i înnădise. Ea le punea și grăunțe, ea le punea și fărâmituri de pâine : Muti
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
-n care sta madam Ioaniu... Cât sunt io de namilă, da-n fotoliu ăsta mă simt mică. își întinde picioarele umflate - o înjunghie de-i sar ochii din cap -, oftează, își reazemă ceafa de spătar. Vezi că nu degeaba se cuibărea baba în el ! Că, după ce fusese bolnavă și-ncepuse să se miște pân casă mai greu, nici că mai puteai s-o dai jos dân fotoliu. Și de cum intrai, te trăznea mirosu : de cărți vechi, și de igrasie, și de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
de parcă s-ar rupe. — Dacă nu vrei să stai locului, coboară imediat, își pierde Sophie răbdarea. Iar Yvonne nu așteaptă să i-o spună de două ori. Papa întinde brațul și Yvonne aleargă pe piciorușele ei subțiri și i se cuibărește la subțioară. De acolo privește sfidător ciucurii de cristal ai lămpii, Apollo cel de bronz și tot restul salonului. Respiră încântată mirosul liniștitor și simte, uimitor de sigur și uimitor de clar pentru micuța ei minte, că ea (ea, și
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
se doneze scheletul Facultății de medicină... În cazul În care e găsit... Joncțiunea cu celelalte trupe se face pe un teren din apropiere, undeva Între blocurile unui cartier sordid. Curînd sîntem o turmă de stranii și posace animale ouătoare, stînd cuibăriți pe valize și cosîndu-ne fără Încetare uniformele. Treaba asta cu cusutul e mai degrabă o ocupație care ni se impune pentru a preveni plictisul și nemulțumirile - pentru că nu prea mai avem ce coase și probabil că În curînd, din cauza luminii
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mea, sînt acasă. Recunosc mirosul familiar, recunosc zgomotele familiare, Îmi dau seama că e deja prînzul, dar nu-mi vine să mă dau jos din pat. După trei luni de armată, regăsesc confortul domestic, curățenia așternutului, senzația plăcută a trîndăvelii, cuibărit sub o plapumă care mă ferește de frig - plapuma devenită un fel de membru al familiei În formula comunismului ceaușist. Îmi e imposibil să mă mișc, m-ar năpădi la loc toate durerile lumii. Deși pe nop tiera de lîngă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
că n-ar putea coborî niciodată la nivelul degradant la care se vorbește vulgar despre sex, iar femeile sunt tratate ca vitele. Desigur, imaginația lui Tom făurea fel de fel de tipuri de femei. Își imagina copile ocrotite de părinți, cuibărindu-se noaptea în paturile lor virginale. Se gândea și la fetele rele, nebunatice, care fugeau de acasă, dar nu le asocia niciodată cu mama lui. Poate că gândurile lui Tom despre femei erau mai influențate, decât își închipuia el, de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Sau însemna ceva legat de starea sufletească a fetei în momentul prezent. Dar sufletul lu Hattie intra acum într-o zonă primejdioasă, vulnerabilă la influențele lumii exterioare; în curând, Hattie va deveni proprietate publică. Inima ei, care în prezent se cuibărea în lumea ei minusculă și într-un spațiu minuscul, închircită ca un făt în matrice, avea în curând să se dilate, să primească multe, poate chiar foarte multe iubiri noi. Dorințe noi, atracții noi, cunoașteri noi. Hattie se găsea acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
-și picioarele de covorul ros și făcând brațele fotoliului să scârțâie sub mâinile sale încordate, dar nu izbuti. Spune în șoaptă : — Nu te apropia... O clipă, s-ar fi zis că Hattie era gata să i se arunce în brațe, cuibărindu-se, ca o pisicuță, pe genunchii lui. Dar se lăsă pe lângă fotoliu, îi luă mâna și i-o acoperi de lacrimi și de sărutări. — Iartă-mă, nu mă părăsi, ești bunicul meu drag, te iubesc, nu am pe nimeni în afară de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai mult în pantă lină de urcare, și tot așa continuă spre Diano Marina și până la Imperia, deci pe o distanță de aprox. 20 km. Imi zic că nu este bine să pun Providența divină la încercare, și cu teama cuibărită în suflet, după mai multe ore de mers în aceste condiții ajung la Imperia. Văd o biserică nu departe de strada principală, dedicată sf. Biaggio. Intru pentru a-i mulțumi lui Dumnezeu că m-a ajutat să ajung până aici
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
Deci tu spuneai unde se află ostașii sovietici de îi luau ca din oală... Ce ai de spus despre toate astea? Toaibă tăcea, dar simțea că nu-i de glumă. Nu se gândea să răspund, dar în mintea lui se cuibărise întrebarea: „De unde știu aiștia toate câte mi le pun în cârcă? Dacă nu am nici o vină că am luptat pe front, apoi celelalte sunt adevărate și dacă le recunosc mă leg singur de mâini și de picioare. Trebuie să tac
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
năduf în suflet în anii petrecuți în pușcărie. „Numai de n-ar bea și acolo în gară... Cine știe ce i s-ar putea întâmpla? Una-i aici acasă și alta-i acolo...” În zori de zi, Toaibă și Maranda, cu bagajele cuibărite în coșul căruței, au pornit spre târg. Au ajuns destul de repede. Ai sosit? - l-a întrebat Chirostii, șeful de la magazie. Am venit cu tot ce îmi trebuie. Păi... aici nu-ți trebuie nevastă. De ea ai nevoie doar acasă - a
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
ca stare de spirit și ca subtil memento că fugit irreparabile tempus: Iau foc de-atâta toamnă, de-atâta răzvrătire, / În frunzele-n cădere culorile de vis; Pe frunza toamnei bruma lucindă de mistere/ Mă mprejmuie...; Aurării de toamnă se cuibăresc sub pleoape...; E toamnă iar, se-mbracă-n fulger ceara, / Ning merele duios pe umbra noastră grea..., iar momentul din zi preferat - trimițând tot la romantism - e amurgul: Iar tu-mi vorbești de-amurguri în surpare: / Cu noi troianul unui
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
stejar, mi-am întors privirea. Întunericul era străpuns doar de un firicel de lumină pâlpâitoare a unei candele. Asta însemna că “poronca” e ca Zâna să nu se arate văzului meu nici într-un fel. Cu grăuntele amar al tristeții cuibărit în suflet, am plecat mai departe. Încet-încet, prin horbota luminii devenită argintie a lunii am început să deslușesc pată întunecată pe voalul de lumină al crăiesei nopții... Nu putea fi decât călugărul refugiat în vecinătatea codrului înaintea mea. Într-o
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
zi și o noapte eram încă doi necunoscuți. Dar poate că și ea murise, mi-am zis, și ea era acolo, ca și mine, după moartea ei. Nimerisem amândoi în aceeași cută de pustiu a eternității. O priveam cum stătea cuibărită pe o bancă din sala de așteptare, aparținând cumva gării, ca și ceasul, ca și mobilierul. Nu știam încă nimic despre ea. Nu apucasem să discutăm, schimbasem doar câteva vorbe fără importanță înaintea crizei de oboseală, iar acum nu mai
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
a minții, avui pricina supărării cu o claritate desăvârșită. ― Aimée, ești geloasă? Crezi că mă uit la Veverița? Ah, prostuță mică, de ce te cobori atît? Nu te-aș da pe o sută de veverițe. Ea începu să plângă și se cuibări la pieptul meu. Am înlănțuit-o cu brațele, am strîns-o, am mîngîiat-o, am sărutat-o... Noroc că pe stradă nu era țipenie de om. De ce aș minți? Îmi păru bine de această întîmplare: era cea dintâi dovadă a iubirii ei
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
câștig timp; probabil îmi lipsea curajul. Și căutam să amân sine die ruptura. De ce nu m-aș bucura încă de farmecele ei? N-ar fi o neghiobie să-i dau cu piciorul înainte de vreme? ― Nu, acum e momentul, striga demonul cuibărit în mine. În plină dragoste! Lovitura trebuie să cadă ca trăsnetul! Acel mai târziu e fără hotar. Poate să fie mâine, poimâine, niciodată. Mi-am adus aminte de o nuvelă citită cândva. Un scriitor ajuns în culmea gloriei e sărbătorit
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
gîndea? Am alergat înapoi în casă, îmboldit de o nădejde absurdă. Poate ― ziceam ― s-o fi întors între timp (deși n-ar fi fost chip să se întoarcă fără s-o zăresc.) Degeaba! În odăile lipsite de prezența ei se cuibărise pustiul. Niciodată n-am simțit mai acut pustiul.) Înnebuneam de grijă și tortură. Cerule, ce-i cu ea? E vie ― e moartă? Unde s-o găsesc? Am cutreierat ca un zănatic prin toate încăperile apartamentului. Poate o fi leșinat în
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]