KorAP: Find »[drukola/base=culege & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...530 >

13,249 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250

dispersată; limba și cultura cimeriană nu au mai evoluat.“ Ești nerăbdător să dai de urma Cititoarei, s-o întrebi dacă și exemplarul ei e la fel cu al tău, să-i comunici rezultatele ipotezelor tale, informațiile pe care le-ai cules... Cauți în carnețel numărul notat în dreptul numelui ei, atunci când v-ați cunoscut — Alo, Ludmila? Ai văzut că romanul e cu totul altul; dar și acesta, cel puțin exemplarul meu... Vocea de la capătul firului e dură, ușor ironică. - Nu, știți, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
la Pëtkwo, iar tinerii pot fi numărați pe degete. Întâlnindu-mă atât de des, se așteaptă, poate, ca într-o zi să-i dau bună-ziua. Motivele care împiedică o posibilă întâlnire între noi sunt numeroase. În primul rând, domnișoara Zwida culege și desenează scoici; eu am avut o frumoasă colecție de scoici, cu ani în urmă, când eram un adolescent, dar apoi am renunțat la ea și am uitat totul: clasificările, morfologia, distribuția geografică a diferitelor specii. O discuție cu domnișoara

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
anume Ermes Marana, părea să aibă toate hârtiile în regulă: ia proba de traducător, noi punem titlul în plan, predă punctual paginile traducerii, câte o sută o dată, încasează avansul, noi, ca să nu pierdem timp, trimitem traducerea la tipografie să fie culeasă... Și iată că în corectură observăm greșeli de sens, ciudățenii... Îl chemăm pe Marana, îi punem textul original în față și-i cerem să traducă o bucată cu glas tare... Mărturisește că n-are habar de cimbrica! Și traducerea pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
chiar înainte de a capta sunetul în ureche, mintea înregistrează posibilitatea țârâitului, aproape îl cheamă, îl aspiră din propria absență, iar în acea clipă, dintr-o casă ajunge, mai întâi atenuat, apoi mereu mai distinct, sunetul clopoțelului, ale cărui vibrații fuseseră culese deja de o antenă din străfundurile ființei mele, înainte ca auzul să le fi perceput, și iată că mă cuprinde o frenezie absurdă; sunt prizonier într-un cerc în centrul căruia e telefonul care sună în casa aceea, alerg fără

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
pentru a completa o colecție; același lucru se poate spune despre muștar; dar mai ales șirurile de căpățâni de usturoi atârnate la îndemână indică o anume legătură atentă și nu vagă cu alimentele. O privire în frigider îți permite să culegi și alte date prețioase: în despărțitura de ouă a mai rămas unul singur; mai ai doar o jumătate de lămâie, aproape uscată; în fine, în proviziile esențiale se observă oarecare delăsare. Ca o compensație, uite niște cremă de castane, măsline

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
părerea; și altădată tăcerea lui îmi slujise drept avertisment să nu mă las pradă unor conjuncturi pripite, omițând o serie de etape încă nesupuse verificării. Păstrând ca pe o comoară această lecție, am început să-mi concentrez atenția, pentru a culege senzațiile cele mai mărunte în clipa conturării lor, când sunt încă precise și necombinate într-un mănunchi de impresii difuze. Makiko, fiica cea mai mică a domnului Okeda, a venit să servească ceaiul, cu mișcările ei plăcute și grația ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
și Makiko. Domnul Okeda umbla înainte, singur, sprijinindu-se într-un baston lung de lemn de paltin. În mijlocul lacului se deschiseseră două flori cărnoase de nufăr, din cele ce înfloresc toamna, iar doamna Miyagi și-a exprimat dorința să le culeagă, una pentru ea, una pentru fiica ei. Doamna Miyagi avea obișnuita ei expresie supărată și puțin obosită, pe un fond de încăpățânare gravă, care mă făcea să bănuiesc că în lunga istorie a proastelor relații cu soțul ei, despre care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
un buzunar interior al jachetei. — A trebuit să împart paginile între diferitele buzunare, pentru ca să nu atragă atenția, spune scoțând un sul de pagini dintr-un buzunar interior al vestei. Vântul îi ia o foaie dintre degete; se aruncă s-o culeagă. Încearcă să scoată alt teanc de pagini din buzunarul din spate de la pantaloni, dar de după gardul viu sar doi agenți îmbrăcați civil care-l arestează. Ce poveste își așteaptă finalul? Plimbându-mă pe marele bulevard al orașului nostru, elimin în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1925_a_3250]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364

trupul sănătos. Urmă un moment de tăcere, timp în care reflectară asupra observației lui. Apoi Mma Potokwane spuse: — Deci în curând o să te-nsori. Asta o să-ți schimbe viața. Va trebui să te porți frumos, domnule J.L.B. Matekoni! El râse, culegând ultimele firimituri ale prăjiturii. — Mma Ramotswe o să fie cu ochii pe mine, să se asigure că mă port cum se cuvine. — Aha, făcu Mma Potokwane, o să locuiți în casa ei sau a ta? — În casa ei, cred, răspunse domnul J.L.B.

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Agenția de detective nr. 1, răspunse o Mma Makutsi încrezătoare, care-i spuse că dusese la bun sfârșit investigația cazului Badule și că tot ce mai rămânea de făcut era să stabilească ce să facă cu informațiile pe care le culesese. Vor discuta aceasta, îi răspunse Mma Ramotswe. Se temuse că investigația va dezvălui un adevăr care va fi departe de a fi simplu în ceea ce privește implicațiile morale. Adesea ignoranța era de preferat cunoașterii. Dovleacul, însă, era gata și venise timpul să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
râpele granitice ale lui Kgale Hill și petele albastre din zare, care erau apele zăgăzuite de stăvilar. Era un băiat politicos, foarte serios, interesat de pietre, și se tot oprea să scormonească după câte o bucată de rocă sau să culeagă pietricele. — Acesta este cuarț, îi explică, arătându-i o bucată de rocă albă. Câteodată se găsește aur în cuarț. Ea luă roca și o examină. — Îți plac pietrele? — Vreau să mă fac geolog, îi spuse el pe un ton solemn

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2039_a_3364]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312

aș despărți câteodată de corp și l-aș pune bine, într-o cutie de la bocanci -, turuia nestingherit despre unde nocive, respirația pământului, nevoia de a rămâne în acord cu natura și de a te supune regulilor ei și alte teorii culese din broșurile la modă. Și pentru că îi păcăneau urechile și își simțea venele pulsând, pentru că undele i se încrucișau undeva prin corp, o luam de la capăt: saltele, rafturi, ficus, veioză, pește de sticlă cu botul căscat, pui de rață în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
alta că au nevoie de tot felul de situații, america lor de comuniști, da’ n-ai ce face, mănânci și tu o pâine de-aici, unde alta mai bună?, vă înțeleg, da’ nu vreți o gură de vin de butuc, cules bobiță cu bobiță de mine, le-am terciut în saci curați, face bine, nu mai puneți totul la inimă, că te ia vătămătura de nu mai știi ce-i cu tine, numa’ o-nghițitură... Am fi fumat o țigară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
alte roade. Aici a fost cândva și-o grădină botanică, veche, cu niște chioșculețe de lemn și rozarii, cu alei cu pietriș alb, cu bazine și iazuri acoperite cu nuferi, îmi suflecam pantalonii de la uniformă și intram în ele să culeg banii aruncați de îndrăgostiți și de fetele de la profesională, să li se împlinească dorințele, sau îi pescuiam cu magnetul legat cu sfoară, cu multe plante rare și sere, dar au ras-o când au construit liceul, internatul și cantina. Bătrânul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
eu nu mai stau după voi... S-a dus să toarne-n el rom, de supărare c-a belit gazeta și că nu-i înțeles la noi omu’ de cultură tânăr. Să-i fi pus pe ei la linotip, să culeagă zațul, să stea să bată-n forme... - Să nu-ncapă și să mă pui să scot zece rânduri, „punct unde-o fi...”. Să se strice linotipul și s-arunce cocostârcul cu plumbi... Mai ții minte că m-ai băgat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
carte Braille în mâinile ei, cu pasaje asupra cărora revine, e nesigură sau doar mă scanează cu grijă, să poată reproduce mai târziu fiecare trăsătură. E și-un fir de păr lung pe tastatură. Nu înseamnă nimic, puteam să-l culeg de oriunde într-o facultate feminizată ca a mea. Să am grijă, să nu încep s-o iau razna. E-un simptom clar de criză. Care-a început, după cum delira Sara, de când stăteam pe zid și ne măsuram și durează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
în dud, apucam creanga cea mai mare, ne ridicam în mâini cât să ne sprijinim cu călcâiul de cealaltă, pe urmă ne instalam comod ca într-un scaun. De acolo se vedea în camera mare. Dudele erau dulci, parfumate. Le culegeam trăgând cu dinții și le striveam cu limba de cerul gurii. Vecinii au și carpetă pe perete, deasupra patului, cu o femeie aproape dezbrăcată, între niște flori mari, cu un câine flocos la picioare. N-am mai văzut niciodată o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
cu coamă bogată, brună, călare pe-un bour. Privește spre viitor. Cam o dată la două-trei minute, doamna Pârvulescu duce mâna dreaptă, plină de inele, la inimă, arată că-i este greu să respire, ridică dantela până la jumătatea nasului și-și culege o lacrimă cu o batistă gălbuie. Veghează mai apoi, cu fruntea pe muchia copârșeului din mahon, cu mânere argintii. Dacă vrea să leșine, probabil o va face mâine, pe la 11.45-12.00, când se va termina speech-ul directorului, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
nu era. Să vă sun și pe dumneavoastră dac-apare dama? Am numărul. *** - Brebenei și viorele... brebenei... ieftin, trei la zece... ieftin, proaspete... - Nu. - Pentru franțuzoaica lu’ matale... - N-am. - Hai, pentru franțuzoaica lu’ matale, uite-aici, abia le-am cules, îs proaspete, abia s-a uscat roua, trei la zece... - N-am. - N-ai zece mii? chicotește mucosul, fără să-i vină să creadă. - Franțuzoaică n-am... - Cumpăr-așa, pentru gagica aia care stă pe gard... ieftin, trei la zece... unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
chelnerul venit să golească scrumiera. Da’ ce, ăia n-a calculat traiectoria, nu știe unde va ajunge bucățile? Adică e prost rusu’ să ne servească nouă pe tavă informații, acum când ne dăm pe lângă americani. Adică el șpionează și românu’ culege? Ce motiv are să ne dea bacșis? - Lasă, mă, nu despre asta e vorba... - Da’ despre ce? se oțărăște chelnerul peste umărul meu, cu scrumiera înclinată destul de periculos. Ăștia se bate și în spațiu, se supravegheză unii pe alții și toți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
și mă transform într-un boț. Sâmbătă „Rămân. Te-aștept. M-am hotărât, chiar te-aștept. Avem multă zgură de aruncat. P.S. Rezumatul zilei (n-ai tu nici o vină, dar trebuie să spun și eu cuiva). Ieri am fost să culeg un investitor american rătăcit pe dealurile noastre, pe lângă Pârcovaci, acolo unde-a alunecat pământul săptămâna trecută, o să mai alunece, nu-i vorbă. Ăsta vrea să facă fabrică de textile și a plecat să inspecteze șantierul. Deșteptul și-a lăsat mașina

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
înțelege ajutorul lui Leonard să se oprească la timp. Prietenul meu apropie urechea de zid, pune amândouă palmele, ca un vindecător pe burta pacientului, să-i scoată tumoarea fără tăietură, își trece buricul degetelor peste pictura ștearsă, scoate batista și culege ceva. - Vezi, Voievoade? mi-arată batista cu un praf verde-negricios pe ea. Ăsta-i mai rău ca ateismul și ca buldozerele! Macină tot... Se-ntoarce spre călugăr: - Ne bate Dumnezeu, zici tu? S-a hotărât el, așa, să ne bată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1987_a_3312]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229

ultimul tip într-adevăr arătos. Tot timpul cât am stat în spital, nici poveste să mă îndrăgostesc. Pur și simplu nu puteam face asta încă. Mă mulțumeam cu mai puțin. Nu voiam să trec prin nici un proces. Nu voiam să culeg nici un ciob. Să-mi diminuez așteptările. Să-mi văd mai departe de mai-puțin-decât-viața mea. Nu voiam să mă simt mai bine pentru faptul că eram încă-n viață. Să-ncep să compensez. Voiam doar să mi se repare fața, dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
care e poza lui Brandy îmi zâmbește peste o mare de analgezice. Așa am întâlnit-o pe Brandy Alexander. Așa am găsit forța de-a nu merge mai departe cu fosta mea viață. Așa am găsit curajul de-a nu culege aceleași vechi cioburi. — Acum, zic buzele ei Plumbago, o să-mi spui povestea ta, așa cum deja ai făcut-o. Scri-o de la un capăt la altul. Spune povestea aia iar și iar. Spune-mi trista ta poveste de tot căcatu’ toată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]
de portocală și piele. Mergând spre est, nu sunt sigură de ce anume fugim. De Evie sau de poliție sau de domnul Baxter sau de surorile Rhea. Sau de nimeni. Sau de viitor. De soartă. De înaintarea în vârstă, de îmbătrânire. Culegând cioburile. De parcă, fugind, n-ar trebui să ne continuăm viețile. În clipa asta sunt cu Brandy pentru că nu-mi pot închipui cum o să scap din asta basma curată fără ajutorul ei. Pentru că, în clipa de față, am nevoie de ea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1904_a_3229]