1,698 matches
-
de limbă română nu a fost pînă acum recompensat. Poate că această enormă injustiție făcută literaturii române nu îi afectează pe majoritatea românilor. eu însă simt că mă sufoc în aceste condiții. în deplinătatea facultăților mele mintale, decid să-mi curm viața în semn de protest. Ca un om care a citit timp de peste 50 de ani practic tot ce s-a scris în materie de literatură în românia, pot să spun că nu merităm acest tratament, că nu merităm această
Negustorul de începuturi de roman by Matei Vişniec () [Corola-publishinghouse/Imaginative/605_a_1341]
-
pecingine. În țarcul lui moș Leu, armăsarii săi stăteau nemișcați, cu gâturile întinse, adulmecând spre ei. Erau negri și puternici, și păreau mai mari în încremenirea lor. Pieile asudate aduceau de departe cu o marmură spălată cu apă. . <■ - îți place? curmă fata tăcerea. -Da. - Nu-i bine? Procopie se întoarse spre ea, curios: .-. . 263 - Ia spune-mi, nu ți-e teamă că într-o zi ai s-o pățești dacă mai vii singură pe aici? Veta clipi nedumerită: - Adică ce să
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
să mai respir. Nepotrivirea dintre Dumnezeu și viață alcătuiește cea mai cruntă dramă a singurătății. Doamne! numai tu mi-ai mai rămas! Tu - rămășiță a lumii și eu a mea. Spumă a părăsirilor mele, în tine aș vrea să-mi curm duhul și să pun capăt zvârcolirii zadarnice. Tu ești mormântul pe care l-au visat ceasurile neprielnice ființei și leagănul suprem al vastelor oboseli. Răsfiră miresme de adormiri peste necugetatele mele răzvrătiri, soarbe-mă în tine, ucide-mi zvâcnirea spre
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
lipsește poezia, în ce să ancorezi, dacă nu în moarte? Cât prestigiu nu aruncă iminența neființei peste peisajul șters și searbăd al ființei? Dorința de a te îneca, de a te înălța la ceruri prin spânzurătoare sau de a-ți curma viforos zilele pleacă dintr-un sublim al plictiselii - flaut în fund de iad. A stoarce din clipe un cântec de pieire, a născoci veninuri transcendente în urâtul vremii, a-ți spulbera dracii în sânge și în devenire... Rostul metafizic al
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
a făcut un titlu de glorie din a stabili responsabilități pentru izbucnirea războaielor. Dar pacifismul uită că războiul nu este un fenomen de suprafață, ci angajează măruntaiele unei națiuni. Dacă stătea în posibilitatea oamenilor să-l împiedice și să-l curme, de mult ar fi fost lichidat. Dar viața umanității tinde, fără să aibă, o finalitate etică. Cine amestecă sentimente în considerațiile asupra războiului își complică existența inutil, deoarece ireparabilul conflictelor umane nu poate fi atenuat nici măcar de intervenția divină. Dumnezeu
Amurgul gânduri by Emil Cioran [Corola-publishinghouse/Imaginative/295576_a_296905]
-
năruite și urcă iute scările. Ușile toate erau deschise. El intră într-o cameră naltă, spațioasă și goală. Păreții erau negri de șiroaiele de ploaie ce curgeau prin pod și un mucegai verde se prinsese de var; cercevelele ferestrelor se curmau sub presiunea zidurilor vechi și gratiile erau rupte, numai rădăcinele lor ruginite se iveau în lemnul putred. În colțurile tavanului cu grinzi lungi și mohorâte painjenii își esercitau tăcuta și pacinica lor industrie; într-un colț al casei, la pământ
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ei marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e de șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
lanuri verzi cari se pierdeau în depărtarea orizontului, în dreptul ci marea, a cărei suprafață era ruptă pe ici pe colea de câte - un colț de stâncă ce ieșea de sub apă. De-a lungul zidurilor împrejmuitoare mergeau cărărușe pe coasta dealului, curmate în cursul lor de mușunoaie de cârtițe. Pe una din cărări vedem un călugăr bătrân mergând spre poarta monăstirei, cu mînile unite după spate. Rasa i-e din șiac, e-ncins cu găitan alb, metaniile de lână spânzură c-un
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pe mine. Și eu... eu n-o pot iubi. Stele-n ceri, amoruri pe pământ, numai în noaptea mea neci o stea, numai în sufletul meu... neci un amor. Câteodată numai aud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi se curmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor... câteodată mai simt și eu!... O, atunci îmi place să trec prin lume cu ochii închiși și să trăiesc sau în trecut sau în viitor. Visez ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
pot iubi. Stele-n ceri, amoruri pe pământ, numai în noaptea mea neci o stea, numai în sufletul meu... neci un amor. Câteodată numai aud bătăile pustiitului meu suflet, câteodată suflarea mi se curmă-n piept, ca vântul ce se curmă prin ruinele zdrobite de munții anilor... câteodată mai simt și eu!... O, atunci îmi place să trec prin lume cu ochii închiși și să trăiesc sau în trecut sau în viitor. Visez ca copilul ce vorbește pin somn, zâmbind, cu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
laudă o individualitate care nu-i identică cu a mea - batjocura lor nu m-atinge, pentru că ei batjocuresc un individ pe care eu nu-l cunosc... îi desprețuiesc pe oameni... m-am săturat de ei. Se-nțelege că cu asta curmă șirul oricărui raționament ce se putea naște în mintea mea. Nu i-am mai făcut nici o imputare, e în zădar să vorbești celuia ce nu vrea să te - asculte. Într-o zi el plecase din București fără măcar să-și ia
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o săcure de coadă și izbeam cu ascuțișul și cu muchia fără milă în tot ce venea înaintea mea. Dădură și ei foc și rândurile se răriră. - Înainte! țipă Ioan ca turbat. Încă un asalt, încă o repezire și dușmanii, curmați în două lături, ne deschiseră o cale largă în această luptă la lumina lunei. În momentul când ieșirăm cu fuga afară, un pistol singuratec se-ndreptă în pieptul cel gol al lui Ion. Pocni, un șerpe de foc se repezi
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
încheiat, este cea a lui Pier Paolo Pasolini. Nu întâmplător, vorbind despre „sfârșitul unei maniere sau efectiv al unui gen literar”277, Walter Siti insista asupra consecințelor enorme ale experimentului pasolinian din perspectiva evoluției ulterioare a poeziei. Dominația liricului este curmată prin intruziunea hibrizilor generici, de tipul poemului ideologico-autobiografic în proză, practicat mai cu seamă în volumul Lettere luterane din 1976. Aici dihotomia ideologie/pasiune (fără îndoială unul dintre elementele de maximă tensiune din creația autorului) se materializează într-o scriitură
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
deseori spiritul poetic Între a voi și a nu putea. Val6ry spune că numai un accident termină poemul. Opera ar fi scrisă, la infinit, dacă ar fi după voința creatorului. Intervine, Însă, totdeauna ceva dinafara operei (și a creatorului) care curmă acest proces cum ar fi (nerăbdarea editorului, Îmbolnăvirea autorului, un musafir inoportun etc). Opera rămîne imperfectă, capodopera nu este niciodată terminată. Alecsandri nu cunoaște această nemulțumire. Contractul lui cu opera stipulează termene mai scurte. Poetul nu pare terorizat de forma
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
de la tine. Să nu-ți mai fiu la vedere eu, pricina de scîrbire, Surghiunindu-mă de voie pentru a la liniștire.” Șiretenia Înamoratului este limpede: se constituie de la Început ca victimă, acceptă sacrificiul surghiunului pentru „a ta liniștire”, pentru a curma pricina de scîrbire (supărare). În realitate, fuga vrea să fie corupătoare, surghiunul este un șantaj sentimental. Și pentru ca șantajul să fie loial, seducătorul face la urmă o proslăvire, apropiind din nou de femeie imaginea divinității: „Decît zicîndu-ți de viață al
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
duse Și iarăși se osebi. Judecata iar mi-a dat-o, Ea asemeni iar fugi, Mii de ori a-nfricoșat-o, Dar nu mă putu-ndrăgi. Dacă vede-n cea din urmă Că vrea a se omorî, Judecata ni se curmă Și s-o las Îmi hotărî.” Sătul și dezamăgit, soțul rupe, În fine, foaia de zestre și se separă de infidela nevastă. Feciorul este crescut „În răzgîieli” de mamă, nu se ține de școală și, cînd se face mare, umblă
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
temperamentul simplist euforic, evident în fața rumenă și mustățile întoarse galic peste buze. - Măi Ioanide, ce mai faci tu, ce mai învîrtești? Așa îl întîmpinase Oprescu pe Ioanide, care apărea ca un vagabond trăind din expediente. - Bine, bine, căută acesta să curme dialogul. - Ești căsătorit, ai copii? - Ca toți oamenii, răspunse vag Ioanide. Oprescu își mângâie mustățile, medită o nouă întrebare, în fine o pronunță: - Măi Ioanide, tu trebuie să fii destul de în vârstă acum!Cîți ani să tot ai? Stai să
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
spun adevărul, insistă Hagienuș. Lumea rea măbîrfește, dumneata nu lua în seamă... Știi cum sunt amicii. Eu cunosc pe dinafară lucrările dumitale: casa Chiriadi, casa Penescu, școala nr. 12, Banca populară... - Cu ce te pot servi, domnule Hagienuș? căută arhitectulsă curme adulațiile impiegatului orientalist. - Nu pot să-ți spun în drum, te rog să poftești la mine. - Cînd? - Acum dacă vrei. Nu stau departe. Curiozitatea birui pe Ioanide. Hagienuș locuia într-o casă veche, în fundul unei curți adânci. Odăile erau mari
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
brutal. Femeia G. Călinescu începu să mânuiască tacâmurile și Ioanide auzi, atins până în adâncul sufletului, sonoritatea cuțitului și furculiței. Indolenta, plictisită și renunțând a analiza cazul, mânca. Arhitectul, om inteligent, nu putu să nu observe comicul împrejurării. Ar fi putut curma scena intrând pur și simplu în sufragerie. Însă amorul propriu, curiozitatea psihologică de a vedea până unde merge insensibilitatea Indolentei îl opri. Speră într-un minim de gingășie. De altfel, acum Ioanide trecea printr-o criză de entuziasm pentru madam
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
mustața și se duse apoi la birou, unde se așeză, aparent nepăsător. Gaittany fu o cauză esențială a salvării lui Pomponescu, întrucît, văzând unde fusese dus, făcîndu-și vânt cu batista, în ciuda frigului, și ascunzîndu-se în fundul cupeului, stărui pe lângă Munteanu să curme o reprezentație necompatibilă cu funcția lor. Munteanu, păstrând, cu tot fanatismul, un fond de recunoștintă față de Gaittany, ordonă întoarcerea automobilului și astfel trupa lipsită de idoli se întoarse și ea cu lumânările. Madam Pomponescu, înspăimîntată, ceru audiență Hangerlioaicăi și-i
Bietul Ioanide by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295568_a_296897]
-
fantasticului spaimei: Îi zbura pe deasupra capului lui Prichindel părul ei despletit; iar în lumina lunii, fâlfâia în fel de fel de ape zăbravnicul vioriu țesut și-n fire de argint, cu care era învăluită’’. Cu toate acestea blestemul nu se curmă însă: plimbarea pe care o face Prichindel în cârca babei, până când apar zorile, o transformă numai momentan într-o zână fermecătoare. Prichindel a fost descoperit, însă nu și păcălit; înainte de a se lumina de ziuă, își ia tălpășița, iar fata
Fantasticul în proza lui Ion Luca Caragiale by Elena Deju () [Corola-publishinghouse/Science/1278_a_1923]
-
un spectator al scenelor sângeroase din sud - estul Europei și ar trebui să-și păstreze amestecul și hotărârile sale pentru momentul în care se va fi sfârșit cel puțin actul Întâi al dramei. Numai grabnica închiere a armistițiului poate să curme firul acestor eventualități. De aceea ni pare aproape neesplicabil de ce în această direcție nu se face nimic în Constantinopole. Până acum nu știm dacă elaboratul din Berlin s-a supus Porții. Tot ce ar trebui să se facă acum este
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
chemare vegherea-mi întrerunsă Și-mi naște iarăși gânduri, ce capu-mi muncesc! De ce altor le pare că timp iute se scurse? Și mie-mi pare secoli ce nu se mai finesc? O! Noapte! Neagră noapte! N-ai să te curmi odată? Fi-vei eternă noapte? făr' s-ai finit? veghez singur cu lampa, dar gaza-i consumată... Peri și ea și fumu-i!... Eu numai n-am perit! O! temp! este vro lege ce-n spaciu te conduce? Este o lege
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
și turci au avut loc pe șoseaua militară care duce la Kars. Mica importanță a ciocnirei se vede din faptul că cu această ocazie s-a făcut prizonieri numai vro 200 turci. [17 aprilie 1877] PÎNEA ȘI CARNEA Pentru a curma repedea și nejustificata suire a prețurilor pînii și cărnii aflăm că onor. consiliu comunal de Iași a hotărât a lua cele mai energice măsuri. În ședința consiliului din 15 l. c. s-a hotărât a se da d-lui primar putere
Opere 09 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295587_a_296916]
-
află atât el, cât și fata sa: moartea. Ca să rămână ceea ce a fost, Virginia trebuie sacrificată, iar lamentația părintelui, devenit călău, nu atenuează cu nimic gravitatea situației create: „O, fiica mea, durerea mea din urmă/ și bucurie multă ce se curmă;/ Cleștar de neprihană, neclintit/ Primește moartea ce ți-am hărăzit/ Din dragoste, necum din ură... Vai,/ Cu mâna-mi va căpșorul să ți-l tai.”843 Tânăra manifestă o maturitate incredibilă, acceptă cu resemnare destinul ce îi este sortit, fără
La donna angelicata – la donna demonicata în opera lui Giovanni Boccaccio şi a lui Geoffrey Chaucer by Oana Simona Zaharia () [Corola-publishinghouse/Science/1618_a_3093]