1,380 matches
-
la susținerea unei datări corespunzătoare de către Wentzel în catalogul său de referință despre vitraliile din sud-vestul Germaniei (1958). Wentzel susține în lucrarea sa originea pieselor din diferite ateliere renaniene și datează montarea lor în jurul anului 1300, deși această ipoteză contravenea datării corului în al doilea sfert al secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
Wentzel susține în lucrarea sa originea pieselor din diferite ateliere renaniene și datează montarea lor în jurul anului 1300, deși această ipoteză contravenea datării corului în al doilea sfert al secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către Peter Anstett, care a susținut o datare a vitraliilor pe la 1330. Odată cu aprofundarea cercetărilor privind producția de vitraliu
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
secolului al XIV-lea de către Georg Dehio. Wentzel explică discrepanța dintre datarea vitraliilor și cea a arhitecturii cu existența unui edificiu premergător corului actual. Presupunerile lui Wentzel au fost contrazise din motive stilistice de către Peter Anstett, care a susținut o datare a vitraliilor pe la 1330. Odată cu aprofundarea cercetărilor privind producția de vitraliu din regiune în timpul fazei de înflorire a goticului german problema periodizării a putut fi pusă mult mai diferențiat. Astfel, Becksmann, corifeul cercetării moderne de vitraliu în Germania, a ajuns
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
sud II cu scene din viața Mariei se deosebește însă de aceste grupe atât din punct de vedere coloristic cât și prin compoziția ciclului, dispusă de la bun început în patru compartimente. De aceea a fost datată de Becksmann în 1300. Datarea corului de către Dehio, care s-a dovedit a fi eronată, l-a determinat pe Walter Bernhardt să susțină până în 1995 o cronologie a executării vitraliilor în intervalul dintre 1330 și 1350. În 1993/94 rezultatele sale au fost contrazise de
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
datează din 1350 și aparțin de fapt unei faze de reconstrucție și reboltire a corului. Noul stadiu de cercetare al cronologiei construcției a confirmat pentru Becksmann clasificarea vitraliilor de către Wentzel, care datase pictura după criterii stilistice în jurul anului 1300. Și datarea modenaturii concordă cu această cronologie, în cadrul căreia ferestrele actuale I, sud III și nord II constituie prima fază a ansamblului. Această fază de execuție a vitraliilor este datată de Becksmann, care nu renunță cu totul la concluziile sale din 1992
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
pe la 1280/1290 și atribuită unui atelier din Speyer. În conformitate cu Wentzel, Becksmann vede în aceste vitralii dovada unui proiect nerealizat al corului, care prevedea doar ferestre cu două compartimente longitudinale. Împotriva acestei teorii s-a declarat Michler, care susține o datare unitară a corpului vechi de vitralii. Scenele ciclului mariologic de la sud II cu stafajele sale arhitectonice sunt datate de Becksmann datorită coloristicii și a încadrării imaginilor pe la 1300, cele ale ciclului cu scene cristologice înscrise în medalioane de la nord III
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
mariologic de la sud II cu stafajele sale arhitectonice sunt datate de Becksmann datorită coloristicii și a încadrării imaginilor pe la 1300, cele ale ciclului cu scene cristologice înscrise în medalioane de la nord III în jurul datei 1350. Parello critică acest decalaj în datare și susține datorită concordanțelor tehnologice și stilistice dintre panouri o datare unitară a ferestrelor sud II și nord III, în perioada 1340/1350. După Parello doar fereastra tipologică (I) și cea a martirilor (nord II) pot fi datate în 1300
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
Becksmann datorită coloristicii și a încadrării imaginilor pe la 1300, cele ale ciclului cu scene cristologice înscrise în medalioane de la nord III în jurul datei 1350. Parello critică acest decalaj în datare și susține datorită concordanțelor tehnologice și stilistice dintre panouri o datare unitară a ferestrelor sud II și nord III, în perioada 1340/1350. După Parello doar fereastra tipologică (I) și cea a martirilor (nord II) pot fi datate în 1300.
Vitraliile Bisericii Sf. Dionisiu din Esslingen () [Corola-website/Science/309399_a_310728]
-
și contraforți dreptunghiulari în exterior. Aceștia susțineau o boltă în cruce pe ogive. Fundațiile măsoară 1,30 - 1,40 m grosime, iar construcția în ansamblu prezintă similitudini cu cele de tip cistercian de la Cârța și din Bartolomeu. Acest fapt permite datarea ei la începutul secolului al XIII-lea. Acestor date arheologice li se adaugă unica imagine păstrată a capelei, împreună cu celelalte construcții din jur (azi dispărute). Este vorba despre o frescă din Biserica Neagră (din 1477), distrusă în parte de către reformați
Capela Sfânta Ecaterina din Brașov () [Corola-website/Science/310430_a_311759]
-
Basarabiei" (București, 1904), satul Sadâc din fostul județ Ismail, „așezat pe ambele maluri ale rîului Ialpuh”, a fost ”întemeiat în 1806, pe seliștea unui sat tătăresc”. Un izvor de mai încoace-"Enciclopedia sovietică moldovenească, vol.VI" (Chișinău, 1976) conține aceeași datare, ca și, ca și în lucrarea lui Zamfir Arbore, subliniindu-se în această privință: ”Menționat documentar în 1806”. Într-un „Tablou "cuprinzînd" date referitoare la comunele din județul Cahul (însemnări istorice, geografice și economice)”, anexat la lucrarea lui Valeriu Crețu
Sadîc, Cantemir () [Corola-website/Science/305147_a_306476]
-
cuprinse și trei manuscrise scrise cu litere chirilice dar în limba română, fixată în timp de unii cercetători la 1391 după o dată aflată pe prima pagina a documentului. Exemplarul original se află astăzi la Biblioteca Academiei Române. Există ipoteze contradictorii în privința datării acestui documentar. Principatele medievale din Transilvania, Valahia si Moldova au apărut între secolele XI și XIV, în zona din jurul Munților Carpați. Cea mai mare parte din cultura română s-a produs în aceste zone, ceea ce corespunde aproximativ situării georgrafice a
Cultura României () [Corola-website/Science/304747_a_306076]
-
reprezentative cele consemnate în următoarea listă : - 10 octombrie 1446 Cutremur Magnitudine 7,3 Mw - determinare ulterioară. - 29 august 1471 Este primul mare cutremur vrâncean datat cu mare grad de precizie și care a afectat toată locuirea românească. Cele anteriore au datări mai puțin precise. Din toate cronicile reiese ca acesta a fost, de departe, cel mai violent cutremur din secolul al XV-lea, seism care a avut loc in vremea domniei lui Stefan cel Mare. Cronicarii români si straini sunt unanimi
Istoria Craiovei () [Corola-website/Science/305558_a_306887]
-
Fortificația este situată la circa patru kilometri de orașul Hațeg, pe teritoriul satului Subcetate, din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă. Cetatea Hațegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Țării Hațegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Hațeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Hațeg și cel al cetății regale a Visegrad-ului, ridicat
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
din hotarul comunei Sântămărie-Orlea. Astăzi este doar o ruină, relativ greu accesibilă. Cetatea Hațegului este atestată documentar doar la 1317, dar studii recente înclină spre o datare a acesteia apropiată de prima atestare documentară a Țării Hațegului (1247). Pentru această datare pledează atestarea documentară a unui comite de Hațeg, la 1276, dar, mai ales, similitudinile dintre turnul de la Hațeg și cel al cetății regale a Visegrad-ului, ridicat la 1256. Cetatea Hațegului era locul de unde castelanul administra teritoriul districtului hațegan, în numele regalității
Țara Hațegului () [Corola-website/Science/305695_a_307024]
-
La 8 km de Babadag se află cetatea Enisala. Construită pe un deal ce domină împrejurimile, fortificația se află la intersecția unor importante drumuri pe uscat și pe apă. Stilul arhitectural al porților sugerează originile genoveze ale cetății, a cărei datare trebuie plasată la sfârșitul secolului al XIII-lea sau începutul sec al XIV-lea. Orașul Isaccea este cel mai nordic oraș al Dobrogei, după unii geologi acesta este “cel mai vechi pământ al țării”. Pe langă ruinele cetății române Noviodunum
Munții Măcin () [Corola-website/Science/306314_a_307643]
-
și drept cuvertură pe tronurile regale ("tapedi da cassa"); picturile europene confirmă aceste utilizări (vezi și "Portretul unui senator" de L. Bassano). Numeroase covoare (între 1.500 și 2.000) au fost conservate începând din perioada dinastiei safavide (1501-1732), dar datarea și stabilirea provenienței acestor covoare rămân foarte dificile. De asemenea, au fost conservate mult mai multe covoare din perioada dinastiilor Qajar (1786-1925) și Pahlavi (1925-1979). Inscripțiile reprezintă o indicație prețioasă pentru a determina realizatorii, locurile de fabricație, comanditarii etc. În
Covor persan () [Corola-website/Science/306410_a_307739]
-
Temperaturile figurate în grafic reprezintă mediile pe câte un interval de 10 ani. Întrucât nu există măsurători de temperatură directe în această perioadă, temperaturile au fost reconstituite pe baza măsurării grosimii inelelor de creștere ale arborilor și a grosimii ghețarilor. Datarea inelelor arborilor se poate face pe baza determinării concentrației de carbon 14, activitatea biologică în ultima mie de ani fiind prezentată în figura din dreapta. Variațiile climatice în evul mediu n-au fost așa de mari ca în perioadele glaciațiunilor. Totuși
Încălzirea globală () [Corola-website/Science/306404_a_307733]
-
lista sa în primul rând cu scopul de a se putea identifica vocabularul de bază în al oricărei limbi necercetate până atunci, al doilea rând pentru a se putea stabili gradul de înrudire între două limbi date și, fine, pentru datarea aproximativă a limbilor de origine din care au evoluat alte limbi. Swadesh a studiat numeroase limbi, mai ales limbi amerindiene din Canada, S.U.A. și Mexic (în număr de douăzeci). Deoarece era nevoit să studieze limbi aproape moarte cu mijloace limitate
Listă Swadesh () [Corola-website/Science/306446_a_307775]
-
și sunt înlocuite într-un ritm practic constant, pe când în cazul restului vocabularului, care este strâns legat de factori culturali, rata de pierdere variază în funcție de contactele pe care le au vorbitorii cu culturi străine lor. Din cauza acestui postulat, metoda de datare a limbilor propusă de Swadesh a fost comparată cu determinarea vârstei fosilelor pe baza dezintegrării radioactive a carbonului-14, care este constantă. Prin examinarea a 13 limbi (în majoritatea lor indo-europene) care dețin atestări scrise dintr-o perioadă lungă, pe baza
Listă Swadesh () [Corola-website/Science/306446_a_307775]
-
Antarctica. Insulele formează un district în cadrul TAAF și se află la 2860 km de insula Réunion. Arhipelagul este format din două grupuri de insule situate la 95 km depărtare unul de celălalt, toate de origine vulcanică. Analizele anomaliilor magnetice permit datarea platoului Crozet, din care insulele formează cel mai înalt punct, ca fiind format acum aproximativ 50 milioane de ani, iar rocile bazaltice de pe insulă datează de acum 8 milioane de ani. Clima este oceanică cu precipitații abundente, peste 2000 mm
Insulele Crozet () [Corola-website/Science/305786_a_307115]
-
atacului caucilor, germani care au efectuat un raid de-a lungul coastelor Mării Nordului. Această apărare a fost improvizată, Gallia Belgica neavând, la timpul respectiv, trupe militare în garnizoană permanentă. Săpăturile din tabăra de la Maldegem au degajat recent și au permis datarea uneia dintre taberele romane legate de această operație militară. Urmele arheologice ale distrugerilor au fost legate de acest atac al caucilor, dar într-un mod mai puțin sigur. Consulatul a recompensat, în 175, aceste acțiuni de succes, înainte de a i
Didius Iulianus () [Corola-website/Science/305955_a_307284]
-
construcția LED-urilor albe folosite pentru iluminat. În afara lutețiului stabil, câțiva dintre izotopii săi au utilizări specifice. Timpul de înjumătățire și modul de descompunere nucleară fac lutețiul-176 un bun emițător beta, utilizând lutețiu expus actiării cu neutroni, și folosit la datarea meteoriților. Izotopul sintetic lutețiu 177, folosit în combinație cu octreotat (un analog al somatostinului) este folosit experimental în terapia cu radionuclide pentru tumorile neuroendocrine. Tantalatul de lutețiu (LuTaO) este cel mai dens material stabil potrivit pentru ecranele de radiografie (densitate
Lutețiu () [Corola-website/Science/305367_a_306696]
-
siguranță din reactoarele nucleare. De asemenea, el se formează ca produs de dezintegrare din timpul funcționării reactorului și este unul dintre factorii importanți luați în considerare în planul și în activitatea reactorului. Alte aplicații ale samariului includ cataliza reacțiilor chimice, datarea radioactivă și laserele cu raze X. Descoperirea samariului și a altor elemente chimice a fost anunțată de unii savanți în cea de-a doua jumătate a secolului al IX-lea; totuși, cele mai multe surse îi dau prioritate chimistului francez Paul Émile
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
borul și cadmiul, samariul-149 are un avantaj, anume stabilitatea absorbției. De asemenea, majoritatea produșilor de dezintegrare al acestui izotop sunt tot izotopi de samariu, care au aceleași proprietăți de absorbție a neutronilor. O utilizare a samariului mai modernă este în datarea samariu-neodim. Dintre cei izotopi radioactivi ai samariului, Sm și Sm au un timp de înjumătățire prea mare pentru această utilizare, așa că izotopul folosit este Sm. Timpul de înjumătățire al celui din urmă (106 miliarde de ani) este suficient de scurt
Samariu () [Corola-website/Science/305368_a_306697]
-
îl înlocuiește, probabil, pe cel mistuit de foc în 1848, după cum menționează însemnarea de pe o „Psaltire românească” de secol XVI. Dimensiunile monumentului, lățimea mare în comparație cu bisericile ridicate în secolul al XVIII-lea în zonă susțin această presupunere. În sprijinul unei datări în secolul al XIX-lea pledează și faptul că pictura interioară, care acoperă pronaosul, naosul și altarul, a fost realizată doar în anul 1878 de către „Maer Darie, zugravu din Valea Ierii”. Planimetria edificiului se înscrie tipului comun Munților Apuseni, având
Biserica de lemn din Ocolișel () [Corola-website/Science/313515_a_314844]