1,351 matches
-
mai aproape de spiritul eclesial decât preotul, îngrijorându-se de ireligiozitatea ce bântuia secolul său, sau, cu termenii lui Mircea Eliade, profanul ecranează sacrul (dominantă în cartea Rosei del Conte din 1962, deși descoperită de Nichifor Crainic încă din 1940), iar "Demiurgul a murit". Arta moderna desacralizează lumea, dar nici nu se poate substitui religiei (Valéry, Claudel) sau poate doar o transcendență goală (Hugo Friedrich). În schimb, un autor ca Wallace Stevens descoperă că poate exista o formă de mântuire prin poezie
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
dintr-o excrescență a ideologiei religioase iudeo-creștine, ci dintr-un titanism arhaic, al "vârstei de aur". De aceea, "geniul" eminescian se autodenumește impropriu astfel (datorita modei romantice); el e clar un titan de dinaintea fulgerării speței de către Zeus. Relațiile sale cu Demiurgul sunt altele; a se revedea Luceafărul. "Cenzura transcendentă" ar trebui să-i limiteze acțiunea, nu cunoașterea. Are dreptate discipolul unei asemenea tradiții (Th. Codreanu) să parieze simultan pe reflecție și pe iubire. Așadar, teoria despre geniu ce se profilează din
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
stilul este o Weltanschauung, o reconstrucție a lumii și nu o explicație a ei. E chiar diferența dintre stil și sistem filozofic. Filozoful propune o cheie de descifrare a ființei, artistul tinde mai departe, el e și filozof, dar și demiurg, fiindcă reclădește universal din datele oferite din rezolvarea ecuației..." Sau multele referințe la cărțile postproletcultiste de la noi: Miron Radu Paraschivescu este, după părerea autorului, "cel mai mare scriitor comunist", Marin Preda se remarcă prin romanul Delirul, care trăiește mai mult
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
inclus, timpul kairotic al arhetipului, al mitului eternei reîntoarceri, organicismul istoric, identitatea națională, canonul eminescian, România profundă, poporul român, istoria românilor, intelectualii care se raportează la un destin (al Patriei ori al vocației proprii) în absolut, pe cealaltă se regăsesc: Demiurgul cel Rău (antiteza Dumnezeului treimic), terțul exclus, timpul linear al progresului sans rivages, istoricismul cu evoluția în salturi ("revoluționare"), globalismul omogenizant, ideea canonului cultural "occidental" (fără variante naționale), canonul literar postmodernist al gratuității sans rivages (al Nimicului, altfel spus), "România
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1561_a_2859]
-
meu de vedere Istoria... domnului dr. Alexandru-Alin Spânu reprezintă, cel puțin până în acest moment, cea mai solidă monografie publicată la noi consacrată problemei și perioadei investigate. Felicitându-l pe autor pentru izbânda sa, mă adresez, nu mai puțin, Casei Editoriale Demiurg, pentru alegerea făcută din moment ce a hotărât să valorifice textul tânărului coleg, și Cititorului pentru gândul bun ce l-a condus, determinându-l să parcurgă această CARTE! Iași, 20 martie 2010 Gh. Buzatu INTRODUCERE Un clasic al spionajului mondial, generalul Maximilian
Istoria serviciilor de informaţii-contrainformaţii româneşti în perioada 1919-1945 by Alin SPÂNU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101011_a_102303]
-
JUNIMEA, IAȘI ROMÂNIA IOAN RĂDUCEA CFR Ediția a IIa, revăzută și adăugită EDITURA JUNIMEA IAȘI 2008 DE ACELAȘI AUTOR: Călătorii via Roman Adjud, Iași, Editura Junimea, 2004; Românii din Bugeac. Monografie, în Cartea "Revistei române", vol. II, Iași, Casa Editorială Demiurg, 2005; Cătălin Anuța. Monografie, Iași, Editura Vasiliana '98, 2006; Fantasticul în proza românească actuală, Iași, Editura Pan Europe, 2006. Cine vorbește în altă limbă, se zidește pe sine însuși; dar cine proorocește, zidește sufletește biserica. (1 Corinteni 14, 4) I.
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1465_a_2763]
-
departe de a ne situa pe pozițiile unui creaționism lingvistic în privința facerii națiunii. Un descriptor mai adecvat pentru poziția noastră ar fi cel de construcționism discursiv. Chiar dacă națiunea nu a fost creată ex nihilo prin voința divină manifestată prin cuvânt, demiurgul colectiv al națiunii - generațiile succesive de cărturari care și-au imaginat politic comunitatea națională - a folosit cuvântul scris ca mijloc textual de construire politică a națiunii. După cum a subliniat J.L. Austin (2005) [1962] în teoria sa a actelor de vorbire
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
Renan s-a străduit să adopte o postură "absolut rece și imparțială", care să-i permită să se angajeze în delicata operație de "vivisecție" analitică a națiunii (Renan, 1990, p. 8), Delavrancea îmbrățișează o atitudine pasională, mai degrabă a unui demiurg oratoric al Națiunii decât proprie chirurgului analitic al fenomenului național. Analogiile organiciste sunt încărcate cu maximă forță persuasivă atunci când sunt manipulate emoțional pentru a descrie rănile carnale pricinuite ființei naționale de actuala situație politică. V-am spus odinioară că munții
Memoria națională românească. Facerea și prefacerile discursive ale trecutului național by Mihai Stelian Rusu () [Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
dau acestor povestioare. Sub o formă figurată, ele introduc noțiunea unei imposibile gemelități, care ocupă un loc central în reflecția filozofică a amerindienilor. Aceștia concep, într-adevăr, geneza ființelor și a lucrurilor după modelul unei serii de bipartiții. La început, demiurgul se separă de creaturile sale. Acestea se subdivid în indieni și non-indieni, apoi indienii înșiși se subdivid în concetățeni și dușmani. Între concetățeni apare o nouă distincție : cei buni și cei răi ; iar cei buni se împart la rîndul lor
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
care a fost cunoscut în Europa - marele mit despre origini al indienilor tupinamba, cules de călugărul cordelier francez André Thevet pe la 1550-1555 și publicat în 1575 în Cosmografia universală a acestuia -, vom vedea că în vremurile de început ale lumii demiurgul trăia printre creaturile sale și le copleșea cu binefaceri. Însă creaturile s-au arătat nerecunoscătoare și demiurgul le-a nimicit. A salvat totuși un bărbat și a creat o femeie, astfel încît cuplul să se reproducă. Așa s-au născut
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
francez André Thevet pe la 1550-1555 și publicat în 1575 în Cosmografia universală a acestuia -, vom vedea că în vremurile de început ale lumii demiurgul trăia printre creaturile sale și le copleșea cu binefaceri. Însă creaturile s-au arătat nerecunoscătoare și demiurgul le-a nimicit. A salvat totuși un bărbat și a creat o femeie, astfel încît cuplul să se reproducă. Așa s-au născut o nouă rasă și mai ales al doilea demiurg, maestru al tuturor artelor, ai cărui adevărați copii
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
binefaceri. Însă creaturile s-au arătat nerecunoscătoare și demiurgul le-a nimicit. A salvat totuși un bărbat și a creat o femeie, astfel încît cuplul să se reproducă. Așa s-au născut o nouă rasă și mai ales al doilea demiurg, maestru al tuturor artelor, ai cărui adevărați copii sînt albii, deoarece cultura lor o depășește pe cea a indienilor. Astfel, distincția dintre albi și indieni a apărut în vremurile de început ale creației. Cum a remarcat deja Alfred Métraux, mituri
Toţi sîntem niște canibali by Claude Lévi‑Strauss () [Corola-publishinghouse/Memoirs/613_a_1373]
-
mondială dar, paradoxal, prea puțin cunoscută. Indiferent de scop - subiect al afecțiunii, interesului material ori chiar al divertismentului -, animalul a fost supus unei selecții de către un om dornic - Înainte de vreme - să „corecteze“ Natura, după chipul și asemănarea sa; o fi demiurg? Iar selecția s’a făcut atât Între specii cât și Între indivizii aceleiași specii. Întâi, istoricește chiar, Între specii: bune și rele, frumoase și urâte, folositoare și dăunătoare; curate și necurate. Dihotomie Întreținută, ba chiar creată, de religii și fabule
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
politician? „Milenium“, 30 septembrie 2000, ora 15,16 59. O fițuică Omul nu e singurul animal - chiar este unul, anume Homo sapiens sapiens - constructor: la fel e și castorul sau mult mai primitivul coral. Dar e singurul care se crede demiurg, adică creator de lume pe Înțelesul comun, dar lucrător - ourgos - asupra lumilor, cum e realitatea semantică. Sătul de atâtea urgii, nu orgii, precum ge-ourgos, strămoșul lingvistic al lui George, mai pe românește Gheorghe, lucrătorul pământului, metal-ourg, à propos de metalul
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
chiar de nu ascultă de biologie. Și piatra e vie, are suflet; chiar tu, culmea, l’ai măsurat. Și mai știi ceva? Chiar ceva creat de tine, o cărămidă de pildă, are suflet. Cedat sau poate chiar creat de tine. „Demiurgule!“ Ce să-ți mai miaun? Despre ulcica din care-ți bei vinul? Și ea, și vinul, sunt vii. Și recunoaște că nu vrei s’o vinzi. De altfel, nu ți-o cumpără nimeni, impregnată cum e cu biocâmpul tău, altfel
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
un soi de bumerang, dar care nu se Întoarce În capul cui l’a aruncat, ci În cel al urmașilor. Și totuși omul e doar o specie, una dintre cele aproape două milioane găzduite de Terra. Dar singura cu pretenții de demiurg. Pretenții deșarte dacă ne reamintim cifrele de la Început. Și tot singura care nu se adaptează mediului, ci pretinde că-l poate modela - la fel de deșert -, după dorință. Una egoistă, Întru propria-i hegemonie, lucru necunoscut celorlalte viețuitoare. Pentru a ajunge la
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
altă poveste, dar asta Înseamnă a găsi undeva și energie... precum Făt-Frumos un cal. Și Încă ceva: În toată această lume, care nu poate pieri, fie doar că e prea frumoasă, sau pentru că alții decât mine o cred opera unui demiurg, degradarea trebuie compensată musai cu un progres, desigur altundeva decât sub ochii noștri. Aha! acel altundeva este aspectul calitativ de care aminteam la Început. Un progres care devine astfel, ca antiteză dihotomică a degradării, la fel de spontan. Într’un cuvânt, tot
Gânduri în undă by Cristinel Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/1186_a_2365]
-
astfel justificat în el însuși, ca sâmburele în carnea fructului. Presupunând că lumea aceasta este creația unui Dumnezeu Atotputernic (Marele Anonim din opera lui Blaga) care a dat sens acelui Unu primordial (sâmburele fructului), atunci Poetul este, asemenea Lui, un demiurg în sine, care își creează o lume proprie, lumea-nchipuirii4, este o lume învestită cu sensuri noi care trebuie receptată ca atare. Făcând acest exercițiu, este evident că desprinderea de spațiul concret al existențialității, translația în spațiul imaginației artistice a creatorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
mici de-o măsurați cu cotul/ E-o vecie că-nainte-i o vecie este iar/ Că-n nemărginirea lumii și a vremei ea-i o clipă/ Suspendată 71. Ca urmare, geniul are o capacitate creatoare înrudită cu cea a Demiurgului, o putere ce se manifestă însă în lumea-i dinăuntru 72. Numai poetul cu intuițiile sale este mai aproape de divin, pentru că se află în puterea lui Eros73. Fără Eros nu există nimic. Fără ființa muritoare însă, erosul pare a fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
târziu, în anii maturității sale artistice, așa cum Vechiul cântec mai străbate cum în nopți izvorul sare141. Așadar, puterea magică supremă e adunată în mâinile poetului, prin darul animării muzicale a cosmosului 142. Și ca un corolar a toate, în Luceafărul Demiurgul accentuează atotputernicia cântului asupra universului: Vrei să dau glas acelei guri/ Ca dup-a ei cântare/ Să se ia munții cu păduri/ Și insulele-n mare?143 În relația biunivocă a omului cu natura, dialogul acestora este dat de sonurile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
faclă,/ Închide ochii tăi... așa, așa;/ Ce bine e să dormi adânc în raclă,/ Să dormi adânc, să nu mai știi ceva263. Se poate decela și o posibilă sinonimie între lumea visului și lumea creației, în care poetul ia locul demiurgului: Eu vecinic treaz (s.n.), din visu-ți voi face o viață 264, un demiurg în puterea căruia stau înseși visurile: Iar visurilor mele le poruncesc să treacă./ Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă 265. Altădată, lucrurile capătă contururi nefirești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
raclă,/ Să dormi adânc, să nu mai știi ceva263. Se poate decela și o posibilă sinonimie între lumea visului și lumea creației, în care poetul ia locul demiurgului: Eu vecinic treaz (s.n.), din visu-ți voi face o viață 264, un demiurg în puterea căruia stau înseși visurile: Iar visurilor mele le poruncesc să treacă./ Iar ele ochii-albaștri asupra mea și-i pleacă 265. Altădată, lucrurile capătă contururi nefirești: Se clatin visătorii copaci de chiparos/ Cu ramurile negre uitându-se în jos266
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
ferestrei; Am coborât cu-al meu senin (s.n.); Și se tot duce... s-a tot dus. Numai că aceleași aripi, însemn esențial al zborului-plutire, devin în poem un cutremur nervos și o concentrare de sine, căci hotărârea de-a cere Demiurgului nemurirea este o faptă de ordinul celor care transgresează însăși imuabila ordine a universului. De data aceasta, zborul lui Hyperion are măreție: Porni luceafărul. Creșteau/ În cer a lui aripe. Timpul se concentrează și el: Și căi de mii de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
contradictorie. Avem descrisă însăși starea de vis a universului: Ei dorm cum doarme-un haos, pătruns de sine însuși,/ Ca cel ce-n visu-i plânge, dar nu-și aude plânsu-și302. Plânsul elementelor primordiale ale universului se desparte însă de plânsul Demiurgului, căruia îi este hărăzită singurătatea absolută. Până la El, elementele cosmosului pot tânji după perechile lor, chiar dacă nu sunt absolvite de suferință. Demiurgos însă n-are pereche și este damnat să-și poarte destinul, întorcându-și lacrima-n sine: De plânge
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]
-
după perechile lor, chiar dacă nu sunt absolvite de suferință. Demiurgos însă n-are pereche și este damnat să-și poarte destinul, întorcându-și lacrima-n sine: De plânge Demiurgos doar el aude plânsu-și303. Nu este deloc întâmplător faptul că asemănători Demiurgului mai sunt doar Poetul, Călugărul și Monarhul/Voievodul. Nici unul dintre ei nu trăiește sub imperiul spaimei morții, ci se află cu toții în eternitate, în jalea ei infinită 304, lucru care-i unește și-i singularizează pe vecie, iar peste toate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1568_a_2866]