KorAP: Find »[drukola/base=desface & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...424 >

10,581 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867

Insula Mare a Brăilei. Vrei nu vrei, bei Grigori agheasmă! De la colectivă nu câștiga nimic, nici măcar vechime. Când i-a calculat secretarul fișa de pensie, 58 de zile lucrătoare au ieșit într-un an de muncă, deși până iarna târziu desfăcea la popușoi, sfecla o scotea de sub zăpadă. Iernile erau lungi și drum de bătut peste dealuri, 15 kilometri. Prutul îngheța sloi, mistreții nu aveau patrie, recolta în Basarabia se strângea mai devreme. Paznicii făceau focuri, loveau cu ciocanul în tălăngi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-ți ștergi cristalinul cu un colț de batistă, să storci irișii de lumină, apoi, lepădat de ispită, să îmbrățișezi cu tot pământul în care te-ai adunat: Transparența este izvor de lut. Transparența ascunde atât cât încape o cruce. Transparența desface muguri în oglindă. Cerul privit prin lacrimă este lacrimă, și nu cer. Privea oblic peste creștetul castanilor, în ziua aceea o porție de albastru se vindea cu 30 de arginți: Dumnezeule, cu adevărat nu exiști atâta timp cât te-ai lăsat vândut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
peste piatră se înalță dragostea ta mare. Dragostea este o fugă de toate, dar tu te ridici în vârful iluziilor, dar tu te amăgești că poți să zbori. Adevărul este ceva plat, dragostea este verticală, în adevăr nu-ți poți desface aripile.) Ca să iubești, ai nevoie de un pretext și atunci apare femeia" (spunea Cioran). O vezi, te bucuri, o guști, îți place, nu este scumpă deloc, uneori o împarți și cu alții. Prezența ei fizică transformă emoțiile în chestii concrete

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
așternuturi, este un fel de promisiune amânată. Trupul, ca o stâncă legată de piciorul muntelui, aproape că se prăbușește în neant; viața încă mai numără sângele leneș al somnului. (Se tace.) În zori, liniștea trece prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de lună. Când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
sângele leneș al somnului. (Se tace.) În zori, liniștea trece prin sticlă, prin cărămidă, liniștea desface tavanul și se împrăștie printre cearșafuri. Pacea de peste noapte este pacea zorilor și nu a înserărilor; înserările dor mai rău decât durerile facerii; înserările desfac, diminețile adună, limpezesc. Diminețile sunt ca apele din fântâni neumblate, nebântuite nici măcar de lună. Când ploua toată noaptea, apa fântânii era tulbure; bunica-sa aducea o găleată plină cu lichid gălbui; Petru știa răspunsul încă de când avea trei ani. Iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nu a stele; de-a lungul și de-a latul iluziilor, se trece ca printr-un labirint de carton, din fiecare ungher rânjește fericirea, iapă știrbă în herghelia lui Dumnezeu. Luna, curvă bătrână, resuscitează felinarele. Se exfoliază strada cu picioarele desfăcute spre cer. Picioare subțiri cu mers legănat ca de trestie, suliță și frânghie până mai sus de grindă; Doamne, femeia asta... trebuie să umble cu scara după ea. Picioare bine lucrate, parcă arcuite după carnea viori, sculptate dintr-un catarg

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
până-i faci coaiele smochine, rupe-i pula! Bă, mi-l țineți și eu îl fut! Lecții să le dați mămicuțelor voastre, nu mie! Iate-te la el! Ăsta chiar are pulă, nu vrejuri de fasole ca voi. Tavanul s-a desfăcut în patru și a căzut cerul, cerul s-a desfăcut în patru și a căzut luna, luna s-a desfăcut în patru și a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-l țineți și eu îl fut! Lecții să le dați mămicuțelor voastre, nu mie! Iate-te la el! Ăsta chiar are pulă, nu vrejuri de fasole ca voi. Tavanul s-a desfăcut în patru și a căzut cerul, cerul s-a desfăcut în patru și a căzut luna, luna s-a desfăcut în patru și a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
mămicuțelor voastre, nu mie! Iate-te la el! Ăsta chiar are pulă, nu vrejuri de fasole ca voi. Tavanul s-a desfăcut în patru și a căzut cerul, cerul s-a desfăcut în patru și a căzut luna, luna s-a desfăcut în patru și a căzut nisipul. Moartea, ca o clepsidră înfundată. Firișoare subțiri de nelocuire în burțile scoicilor. Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
Cibinul, chemare în oglindă. "Vino! Aici încape toată înstrăinarea pustiului. Nu fi trist, singurătatea spală sângele, depărtările înșiră gândurile ca pe niște cămăși curate pe funia memoriei, absența umple formele. Nu ești singur, Petre, descalță-te și intră!" S-a desfăcut luna și a căzut moartea ca o rugăciune a inimii, sângele număra monosilabic trecerea. 35. Nefericiții definesc fericirea ca asceză a spiritului. Unii motivează abstractizarea lui "nu se mai poate" prin raportarea la egoismul "nu este", iar alții, pur și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
unui stejar, Noe și-a construit propriul univers. Tu vrei să ne pierzi, Doamne, dar visele nu se vor scufunda niciodată. Ele sunt peste mine, ele mi-au fost acoperiș deasupra capului și deasupra lumii. Închide-mă în adânc și desface-mă ca pe o scoică, dar lasă-mi arca întreagă. Dintr-un bulgăre de pământ Dumnezeu și-a modelat obsesia de a nu fi singur cu fiecare ființă plămădită, tot mai al nimănui. Fericirea lui Petru, la apelul solemn, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
precum un bliț de aparat foto în miez de zi. S-au locuit câțiva ani, se vor aparține o eternitate: Dincolo de contur și de formă, Doamne, oare ce formă a pământului îmbracă absența și în ce pântece de lut se desface lutul? Exiști atâta timp cât portretul ce-l port în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
în inimă nu-ți uită numele. Petru săpa fântână în oglindă; la miezul nopții, un duh senin usca izvorul. Pe cealaltă lume, setea nu este o curgere. 36. Oglinda descompune fotografiile. Te apropii, se deschide o ușă; pășești dincolo, se desface un cer; te îndepărtezi, cerul își trage obloanele, fereastra se ascunde după gratii, ușa se închide, prin gaura cheii, lumina punct alb la sfârșitul unei rugăciuni; semnul se dizolvă, se absoarbe, se șterge ca o iluzie în carnetul uni elev

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
absența creștea rădăcini în cer. Ultimul: lecțiile acestea le știa ca pe o rugăciune, șotronul se închidea odată cu umbra. Pășește, Petru, pășește! Doooooooooooooooi! Carul mare a tăiat șotronul în două, roțile de fier i-au retezat venele, oiștea i-a desfăcut coastele, osia, ca un glonte de lumină, i-a străfulgerat tâmpla. Sângele șotronului se despletea pe Copou la vale, pe lângă Universitate, pe lângă Râpa Galbenă, până în Pasajul Unirii și înapoi, reflux. Câțiva oameni grăbiți culeg bucățile de viață și le așează

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de tutun ieftin, era Ana o femeie bine legată, sănătoasă, îndesată, spornică la toate cele. Ana avea 1.90, 90 de kilograme, blondă, părul prins în coc, sâni mari, ultimii 3 nasturi de la halat desfăcuți, următorii 3 dispuși să se desfacă singuri. Pantalonii albi, strâmți acolo unde trebuie, chiloți albaștri, un fel de contur senin sub care se suprapuneau două emisfere identice. Sandale portocalii, degete alungite, toate zece precum niște biberoane grupate câte cinci în gura borcanului cu miere, ojă roșie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
nici un ciob de lumină în vatra cerului; Dumnezeu, ca un balaur cu 7 capete, scuipa rouă peste fiecare stea coaptă. Viața dă în foc, se scurge peste jeratic, clocotește precum smoala în cazanul constructorului, se depănușează viața prin toate ungherele, desface picioarele cât să încapă un înger; primul drum, în podul palmei, ultimul, printre fire de iarbă îngerul desenează indicatoare de circulație. Fierbe domol viața la foc mic, nu scoate fum, nu emană nesaț; Dumnezeu coace pâine în buzunarul cămășii primește

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
de bună voie pe calea ferată, aici nici măcar moartea nu am voie să mi-o aleg. Să plecăm, sărim gardul și apoi, cum ne-o lumina Dumnezeu! Copile, tu te temi că o să te spargi de stânci? Eu dincolo mă desfac sub primul fir de nisip, libertatea motivează obsesiile, gratiile închid paranteze în sânge. Stau și le privesc cum trec pe sub fereastră, parcă sunt decupate din revistă. Fetița blondă este ca un lan copt de grâu: pâinea aburește în spic, Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
face de om singur, te amăgești cu niște personaje diverse, ești în mijlocul lor, ești marele lor absent, așa cum, de altfel, o înșiruire de nemotivări îți bifează identitatea. Orice poveste despre viață se sfârșește în fereastră. Moartea, precum un crin dimineața, desface petalele. În anticamera lui Dumnezeu, îngerii croiesc cămăși cu plata-n avans: Ajunge. Și una, și alta tot deznădejde se cheamă. Nu lașitate, nu eroism, nu obediență, nu frică. Curge prin vene un fel de păcură neagră și nici un înger

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
candela, două lumânări din seu, icoana Fecioarei, Psaltirea, Îndreptarul pentru spovedanie, mir, chibrituri și o prescură coaptă în săptămâna luminată; la răsărit, în icoana, sfântul Serafim de Sarov căra apă cu un coș de nuiele; în carnea podelelor putrede se desfăceau muguri; lumânarea ardea într-o tulpină de crin veșted; sub grindă, într-un lăstar de răchită, respira gârla, brumă de octombrie peste chipul lui Dumnezeu. Deasupra mesei, calendarul: anul 1993, octombrie, pe 26, sfântul Dimitrie Izvorâtorul de Mir. Sărbătorile. Praznicele

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
buzele îmbietoare, obrajii rumeni. Domnișoara Cătălina nu inspira, domnișoara săruta aerul ca pe niște sfinte moaște. Degete de pianistă: subțiri, lungi, drepte, 10 îngerași crescuți din palme. Și-a ridicat un pic fusta peste genunchi (fotoliul incomoda intențiile), și-a desfăcut ultimii doi nasturi de la bluziță (focul se întâmpla în inimă), și-a dezvelit un umăr din greșeală (luna încorseta în elastic). Conturul sânilor stârnea nesațul, gurguiul reliefau disponibilitatea, limba ca o ademenire de șarpe în scorbură. Domnișoara și-a trecut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
doi stâlpi rigizi umerii, două ulcioare răsturnate țâțele, domnișoara o poartă uitată deschisă peste noapte. Bluzița transpirată reliefa o câmpie ca după ploaie, aburii trădau arderea (stingerea se întâmplă când golești focul și nu fântâna din inimă). Domnișoara și-a desfăcut palmele, rugăciunea îmbrățișa necuprinsul, degetele, precum niște lumânări aprinse în noaptea de înviere, capul aproape căzut peste umărul stâng confirma aparențele. A fost femeie jumătate de viață, acum este corabie, turlă de catedrală, far la capătul lumii în vreme de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
să fie puternic fără să ridici mâna. Fii, Doamne, singurul acoperiș străin pe care o să-l accept deasupra capului! În mănăstire, fiecare viețuitor era proprietar de Dumnezeu. Jupânul stareț îi purta pistolul și cârja episcopală. El făcea și tot el desfăcea, de zicea doar cu privirea. Din ușa pivniței până la porțile raiului, cale dreaptă; pe unde trece Domnul, intra și taica. Părintele Visarion dormea cu registrele sub cap; fiecare cui avea număr de inventar, bon de consum pentru felia de pâine

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
a urcat la tine. Acum, împreună cu alte singurătăți deportate, îți umple lagărul. 55. Doamne, nu cu mânia Ta să mă mustri, nici cu iuțimea Ta să mă cerți. Miluiește-mă, Doamne, că sunt neputincios, vindecă-mă, Doamne, că s-au desfăcut oasele mele și sufletul meu s-a înspăimântat foarte, mântuiește-mă pentru mare mila Ta, că nu este moarte în cel care te va pomeni pe tine și în iad se va duce cel ce nu ți se va mărturisi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
strigată pe nume și nici după urmă sau după păcat nu o să mă identifice cerul. De mâine, timpul meu se va șterge precum amprenta desenată cu cretă pe asfalt. Știu, cărțile tale așezate cuminți în strană vorbesc despre limite, mântuirea desface paranteza pătrată: la un capăt, veșnicia pășește rar, balansând între doi umeri o cruce; la celălalt capăt, moartea ascute creioane colorate după nuanța ochilor. De mâine, în locul meu, vei găsi, stând la masă, două aparențe identice, nici o diferență între un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
62. Genia, viața îmi este o continuă fugă, mi-e frică sa dau ochii de cel ce sunt. (Concretul, labirint fluid, rece, lipsit de substanță; concretul, precum o casă ce nu știe pulsul cerului. Plouă doar peste acoperișuri străine, se desfac norii în cochilii părăsite de melci, sfântul Ilie inundă numai corăbiile cu venele tăiate.) Concretul îmi numără vertebrele de cal mort în grădina împăratului. Alerg. În afara șotronului nu mă pricep să exist. Până la 7, cel mai bine printre morminte învăț

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]