1,136 matches
-
în 1933-1934 la Brad și la Turda), publicație ce a contribuit substanțial, prin paginile ei, la modernizarea atât a beletristicii, cât, implicit, și a gustului publicului din Transilvania. Singurul său volum de versuri, Soliloquii, apărut postum, în 1938, se datorează devoțiunii prietenului Emil Giurgiuca, antologator și prefațator. Moartea atât de timpurie a lui B. i-a determinat pe mulți comentatori (mai ales ardeleni) să supraliciteze valoarea creației sale lirice. Chiar dacă a fost o promisiune, despre el nu se poate vorbi, totuși
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285803_a_287132]
-
știut să stabilească borne nici imaginației, nici sentimentului. (...) În complicația intrigii, în încurcătura incidentelor, în ciudățenia neprevăzută a evenimentului, care rupe mai degrabă decât deznoadă legăturile încurcate ale acțiunii; într-un amestec bizar de bufonerie și eroism, de galanterie și devoțiune, în caractere ieșite din comun, în sentimente romanești, în expresii emfatice, într-un miraculos absurd și pueril, în asta constă, la ei, interesul și pompa tragediei. (...) Lope de Vega și Calderón erau născuți pentru a-și avea locul lângă Molière
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
după cum face aluzie o stelă din această perioadă) 2. În multitudinea inscripțiilor se Întrevăd, În titlurile celor care le dedică, toate nivelele societății egiptene cu ierarhia lor complicată, care, deși diferite prin individualitatea lor, se unesc pentru a-și celebra devoțiunea față un zeu care va ști să-i cuprindă (și să-i niveleze) Într-un viitor veșnic. 10. TEMPLUL ȘI PREOȚIITC "10. TEMPLUL ȘI PREOȚII" În această perioadă templele dau totuși mărturie despre o religie colectivă. Tocmai din această epocă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
tebane, sunt fondate de Ptolemei: Philae, Kom Ombo, Edfu, Esna, Dendera sunt temple care Îi preaslăvesc pe Ptolemei, dar care ilustrează și diversitatea lumii religioase pe care o stăpânesc. În timp ce templele mai vechi erau locuri În care regele Își arăta devoțiunea față de zeul căruia Îi era dedicat templul și Își celebra totodată propria divinitate În fața supușilor săi, preamărindu-și faptele, acum acestea tind să se Închidă prin numeroase coridoare circulare, iar pe ziduri se repetă la infinit scene minuțioase cu ofrande
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a-i Înlocui (cf. subcapitolul 5.3). Această „Învățătură” mitologică despre viața zeilor la Începuturi are cu siguranță un sens funcțional față de istoria imediat următoare care se referă la om: predestinarea sa pentru muncă Îi va permite să-și exprime devoțiunea față de zei prin intermediul actelor de cult (ofrande, jertfe etc.). Va mai putea el să-și legitimeze refuzul de a sluji din moment ce tocmai pentru aceasta a fost creat? 3. Antropomorfismul, simboluri și statui divinetc "3. Antropomorfismul, simboluri și statui divine" a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
5c); Inanna și Bilulu (sumeriană); Inanna și Șukaletuda (sumeriană) etc. Este hotărâtor rolul zeiței În textele privind Căsătoria sacră și Ciclul mitologic al lui Dumuzixe "Dumuzi". Inanna/Iștarxe "Iștar" a fost preamărită În multe imnuri, În care se simte o devoțiune realmente afectuoasă pentru zeiță. 7. Alți zei de seamă sau foarte venerațitc "7. Alți zei de seamă sau foarte venerați" În speculația și/sau practica religioasă un rol important l-au avut și divinități ca Erișkigal, Ninurtaxe "Ninurta", Nergalxe "Nergal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Cele trei divinități, care Îl ajută pe Anitta În acțiunile sale și cărora Anitta le construiește temple În capitala sa, sunt expresia unor culturi diverse, cu siguranță absorbite și reelaborate la nivelul instituției politice. Apoi, faptul că Anitta Își arată devoțiunea pentru trei divinități În particular poate fi legat de existența la Kaniș/ Neșa a unei triade divine, atestată și de statuetele cu trei capete. Odată cu afirmarea supremației regilor din Hattușaș pe teritoriul anatolian devine necesară elaborarea unei teologii de stat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale regiunilor cucerite din Anatolia occidentală și orientală, din Kizzuwatna și din Siria de Nord. Atenția acordată acestor divinități este proporțională cu exigențele politice, fiind uneori posibil ca divinități locale să prevaleze asupra marilor zei ai țării (vezi, de exemplu, devoțiunea lui ¾attușili II/III pentru DIȘTAR 3 din Șamu¿a și pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerikxe "Nerik"). Ascensiunea noilor divinități are loc aproape exclusiv la nivelul capitalei și al familiei regale, având În vedere că regele, simbol al
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
precădere din centrele religioase de la Kummannixe "Kummanni" și Lawazantiya (termenii Kizzuwatna, Kummanni și Lawazantiya sunt utilizați adesea pentru a desemna aceeași realitate teritorială În munții Taurus sud-orientali). Muwatalli, care a mutat capitala statului În regiunea meridională Tar¿untașșa, dovedește o devoțiune specială pentru un zeu luvian al furtunii, DU pi¿așșașșixe "DU pih~așșașși" (căruia Îi adresează o rugăciune, CTH 381, care conține o amplă listă divină, cuprinzând principalele panteonuri locale din Anatolia, Kizzuwatna și Siria nordică), și pentru zeul furtuniixe
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În acest fragment, zeița Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna" și ¾epatxe " H~epat" sunt În mod cert Înțelese ca nume diferite ale aceleași realități divine, cea a marii zeițe, stăpână a panteonului. În acest mod, Pudu¿epa vrea să Împace devoțiunea sa pentru zeița ¾epat, căreia Îi poartă numele, și cea datorată principalei divinități a țării În care a devenit regină, sacerdoțiul acestei zeițe fiind una dintre prerogativele suveranilor din Hattușaș. Atenția pe care o manifestă Pudu¿epa pentru cele două
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ale familiei regale, de boli, regele, singur sau cu regina, adresează unui anumit zeu sau „tuturor zeilor” În general o rugăciune ce are forma unei justificări a comportamentului, cu scopul de a obține ajutor. Rugăciunea, care conține expresii de sinceră devoțiune și adorație, mai ales În partea imnică, de Început, și care este inspirată din modelele mesopotamiene, răspunde esențialmente unui scop practic și se concretizează Într-o cerere de ajutor (Houwink Ten Cate, 1969). Uneori, se poate face apel la un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
am Îndreptat, o zeule, stăpânul meu, fă-mă vrednică de Îndurare la zeul șfurtuniiț, tatăl tău, și la zeița-Soarexe "Soare" din Arinnaxe "Arinna", mama ta! (KUB XXI 27 + IV 36’-39’); de cealaltă parte Însă, de exaltarea meritelor personale În devoțiunea față de zeu: Cetatea Nerikxe "Nerik" era ca un coral (?) șîn apăț și șstătea josț În apele adânci. Iar eu am adus deasupra apelor cetatea Nerik asemenea coralului (?) șși am luat ținutul Nerikț pentru zeul furtuniixe "zeul furtunii" din Nerik, fiul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
În schimbul favorurile obținute: ...voi veni și voi face pentru Lelwanixe "Lelwani", stăpâna mea, o statuie de argint a lui ¾attușili, mare ca ¾attușili, cu capul, mâinile și picioarele de aur... (KUB XXI 27 + III 39’-41’). Aceste dovezi de autentică devoțiune sunt atenuate uneori de o viziune concretă și realistă a relațiilor om-zeu, În care interesele zeilor apar strâns legate de cele ale hitiților Înșiși: Ce lucru ați făcut voi, zeilor? Ați lăsat șsă intreț molima și țara lui ¾atti a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
frecvența menționărilor și numărul manifestărilor sau al epitetelor - nu este Întru totul de Încredere, vom vorbi totuși despre câteva divinități dintre care unele ocupă probabil un rol de prim-plan. Kuraxe "Kura" și Baramaxe "Barama" constituiau o perechea centrală a devoțiunii regelui, probabil În calitate de divinități dinastice. Aceștia Îndeplinesc un rol central Într-o serie de ceremonii care Îi au ca protagoniști pe rege (e n) și pe regină (m³liktum, foarte activă În cult), sărbătoriți de-a lungul mai multor zile și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
comportă nunți regale, dar al căror caracter funerar nu poate fi exclus. Mai ales Kura (de origine hurrită) este definit ca „zeu al regelui” și apare ca zeul cel mai popular din Ebla; Împreună cu el, pare să fie În centrul devoțiunii o altă divinitate cu nume Încă enigmatic (NI. DA.BAL/KULxe " NI. DA.BAL/KUL", citirea exactă și personalitatea sa ne sunt necunoscute). Aceștia erau stăpâni ai templelor și frecvenți destinatari ai ofertelor. Foarte popular era și zeul Rashapxe "Rashap
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
ar putea reflecta o anumită ierarhie, creată Însă tot din perspectivă publică și cu funcție sacrificială. Despre cultul privat știm puține lucruri; de obicei, onomastica personală, bogată În teonime Încorporate În antroponime este cea care a reflectă aspecte ascunse ale devoțiunii populare, fidelă mai ales entităților divine și formelor foarte arhaice. Documentele mitologice, scrise Într-o limbă aulică și arhaizantă, apar cu câteva secole Înainte de textele cultuale, iar fixarea lor În scris a selectat doar o mică parte a patrimoniului narativ
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
printr-o legătură destul de strânsă, la nivel mitologic și cultual, Între două figuri divine percepute deosebit de apropiate În atribuții, care ajung să fie venerate În sanctuare comune. În centrele mediteraneene se observă În panteonurile punice anumite trăsături locale datorate fie devoțiunii speciale a fondatorilor fenicieni, fie contactului cu tradițiile indigene, fie, În sfârșit, dezvoltărilor autonome. În Cipru, de exemplu, pe de o parte, Astartexe "Astarte", pe de alta, Rashapxe "Rashap" (zeu arcaș, străjer al morților și stăpân al epidemiilor) au un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mare importanță avea și cultul lui Melqartxe "Melqart", care se confundă aici cu Herakles și care deține la Kition (Larnaka) rolul Baalxe "Baal"-ului cetății. În Egeea, unde fenicienii se așază ca o comunitate de negustori, există urme clare ale devoțiunii lor pentru divinitățile cetății de origine, cu tendința de a privilegia zeii cu atribuții marine clare: Baalxe "Baal"-ul din Berytos (=Poseidonxe "Poseidon"), Astartexe "Astarte" (=Afroditaxe "Afrodita" Euploiaxe "Afrodita Euploia"), Baal-ul din Tir, Melqartxe "Melqart" (=Herakles), alți zei Baal
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și etrusce, În care se amintește construirea sanctuarului de către autoritățile locale În jurul anului 500 Î.Hr., poate cu ocazia unei importante sărbători legate de cultul lui Melqart. Ceea ce se cere de la un zeu nu e același lucru la nivel de devoțiune personală sau familială și la nivelul cultului colectiv public. În al doilea caz se cere protejarea regelui, a dinastiei și a comunității În ansamblul său, asigurarea păcii și prosperității, apărarea de dușmani externi, de calamitățile naturale. Pentru a obține toate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
un cult specific, administrat de preoți și sărbătorit În contexte solemne, precum templele urbane sau alte sanctuare publice. În acest tablou, exigențele individului dispăreau total sau parțial În fața nevoii sociale. Era așadar firesc ca individul să aleagă anumite căi de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin solemn, zeii erau percepuți ca fiind mai aproape și mai disponibili să primească cereri care priveau sănătatea indivizilor, a fiilor acestora, bunăstarea materială, necazurile zilnice. O astfel de devoțiune populară
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de devoțiune personală pentru a fi auzit. În cultul privat, mai puțin solemn, zeii erau percepuți ca fiind mai aproape și mai disponibili să primească cereri care priveau sănătatea indivizilor, a fiilor acestora, bunăstarea materială, necazurile zilnice. O astfel de devoțiune populară se afirma În contexte simple, În mici sanctuare rurale sau În capele domestice modeste. Religia feniciano-punică a fost deschisă și cultelor străine, care s-au integrat fără dificultăți prea mari. Ies În evidență divinitățile egiptene, În special cele puse
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a doua jumătate a secolului al VIII-lea, regele Barrakab ridică o statuie tatălui său Panammuwa II: și aici, Haddad este În prim-plan, În timp ce mai sunt menționați El, Rakab-El și „zeii lui Yaudi”. În alte texte, suveranul Își exprimă devoțiunea față de Rakab-El (reconfirmat ca protector al dinastiei), dar Îl recunoaște ca stăpân al său și pe „Baal din Harran”, cu siguranță zeul lunar Sinxe "Sin" (cu care era identificat și Rakab-El din motive teologico-politice?). În cazul monumentelor de la Zincirli se
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
funcție (Îi sunt caracteristice spicele, mănunchiul de fulgere și taurul; pasărea lui sacră este vulturul). Baalshamin primește epitete care Îl desemnează ca mare zeu, milostiv și ocrotitor (hypsistos, epekoos); acestea Îl arată ca pe un zeu mult mai prezent În devoțiunea populară decât Îndepărtatul Bel. În panteonul compozit de la Palmira figurează și Bel-Hammonxe "Bel-Hammon", un zeu În mod sigur analog cu Baalxe "Baal"-Hammon din tradiția feniciano-punică, introdus În oază, probabil, de grupuri tribale din Antiliban sau Hauran. Acesta deținea un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
probabil, de grupuri tribale din Antiliban sau Hauran. Acesta deținea un sanctuar În afara orașului, plasat pe vârful Gebel Muntar (la sud-vest de Palmira), unde era venerat alături de o zeiță de origine arabă Manawatxe "Manawat". Tribul Bene-Agrud are pentru Ben-Hammon o devoțiune specială, marcată de faptul că i-au construit acest sanctuar. Reproducând parțial trăsăturile omonimului său fenician, Bel-Hammon era la Palmira o manifestare minoră a lui Bel, un zeu ancestral, protector al unei mici comunități bine cunoscute care Îi perpetua cultul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
prezintă o structură analoagă, de extindere limitată, concentrată asupra cultului unui zeu național, cu caracter războinic, protector, uranic (cu o soție alături) și cu alte divinități În plan secund, puțin atestate la nivel oficial și venerate mai degrabă În mediul devoțiunii personale. Izvoarele pentru cunoașterea religiei amonite sunt foarte puține. În afară de scenele biblice, acestea sunt În mod esențial de natură epigrafică; documentele directe se reduc la niște inscripții oarecare, la unele ostraca și la sute de sigilii (pentru o perioadă care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]