1,549 matches
-
-s curieri călare. Francezii sunt pierduți. Dar am un plan. Știu cum să găsesc pe cineva din filiera germană. Trebuie să mă duc la Praga. Auzirăm un zgomot, o draperie grea de damasc tocmai se ridica, am zărit o mână diafană, apoi apăru Ea, Fecioara Trufașă. — Maiestate, am spus noi Îngenunchind. — Dee, a spus Ea, știu tot. Să nu credeți că strămoșii mei i-au salvat pe Cavaleri pentru ca apoi să le conceadă stăpânirea lumii. Cer, Înțelegeți bine, cer ca până la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
pe Lorenza Pellegrini, palidă și ea și parcă amețită de un drog, Îmbrăcată doar Într-o tunică albă și semitransparentă, cu părul lăsat pe spate. Am văzut-o din profil În timp ce trecea, pură și languroasă ca o adulteră prerafaelită. Prea diafană ca să nu-mi stârnească Încă o dată dorința. Agliè o duse pe Lorenza până la vasul cu jăratic, lângă statuia lui Pascal, o mângâie ușor pe fața-i absentă și făcu un semn către Giganții din Avalon, care i se postară de-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
-
la realizarea picturii mele ”Anima Mundi” [Sufletul Lumii], pe fondul muzicii furnizate de Edi Apostu. Ei bine, am simțit cum muzica mi-a ghidat mâna, în timp ce eu eram într-o stare de relaxare completă, de abandon total înconjurat de sunele diafane ale unei muzici cosmice. Aveam sentimentul că mă aflu într-un vârtej cosmic, că un vânt prelug mă poartă prin univers, care astfel mi se destăinuie. Muzica ce o auzeam mi-a ajuns adânc în suflet, vedeam sunete ce treceau
ARTĂ, DEGENERARE, KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic''. In: ARTĂ, DEGENERARE , KITSCH Arta holotropică, o reeducare a ”bunului simţ estetic'' by Edi APOSTU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/381_a_550]
-
deodată cu spatele de peretele care, fiind lângă cuier, era căptușit cu pardesie și paltoane și aproape că o fură somnul. Trebuia să se adune. Avea guturai, asta era tot. — O, Doamne, șuieră când Jack Allen se smulse din ghearele diafanei făpturi și se îndreptă spre ei, vine încoace! Stevie o bătu încurajator pe umăr. — Nu-ți face griji, nu e periculos în public. N-o să pățești nimic. — Sărbătorești ceva? întrebă Jack, uitându-se amuzat la Fran. Sau cam atât bei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
cameră la Cathedral Arms. Ignoră umbra de dezamăgire din ochii ei. — Nu e nevoie să faci asta, Jack. Jack se uită drept în față. Știa prea bine că, atunci când Carrie își dorea îndeajuns de mult ceva, putea să fie întruchiparea diafană a seducției și nu era sigur că-i va putea rezista. Apoi își aminti de Ralph. Ea va trebui pur și simplu să se resemneze cu prezența lui. Acesta va fi un bun mijloc de a-i pune la încercare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
a fost silit să tacă și, după kontakion, a început slujba. A durat cam mult, iar eu n-am reușit să mă concentrez în reculegerea mea. În schimb, m-am uitat atent la episcopul Severo, așezat pe tronul său. Devenise diafan, și odăjdiile păreau mai curând să-l țină în capul oaselor, decât să-l îmbrace. După ce au arătat tuturor pâinea și vinul, arhidiaconii au tras cortinele în fața altarului pentru a tăinui momentul sfințirii, timp în care preotul Giovanni m-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
să-i readucă Înapoi. Lumina se stinse, iar femeia brunetă, cu Kevin În brațe, se cufundă În Întuneric. Acum rămase doar Întunericul. Și un singur lucru de făcut. Pânza era ca o tablă neagră pe care luceau, albe, doar pielea diafană a copilului și chipul obosit al mamei sale. Elio Își ridică privirea. Îl observă pe șeful escortei sale, plictisit - țeapăn lângă balustradă. Se ridică grăbit, regretând că se lăsase surprins Într-un asemenea moment de slăbiciune. Își Îndreptă pantalonii și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
văl umed făcea să lucească mașinile parcate sub platani. Parbrizul Peugeotului lui Sasha era stropit de apă - ca de ploaie. Dar norii rătăceau și nu reușeau să se adune. Din când În când Învăluiau fața lunii, descoperind-o apoi Încet - diafană, ca o monedă. Emma Îi arătă luminile roșii ale unui avion care brăzda mătasea cenușie a norilor. Pe cenușiul acela, luminile orașului se reflectau ca-ntr-o oglindă. Îl Întrebă dacă, după părerea lui, din avion se vedea Roma - sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2343_a_3668]
-
cu pantaloni până la genunchi și ciorapi albi, ca în Evul Mediu, cânta la o mandolină. Părul castaniu îi curgea în bucle. În fața lui, într-un portic împodobit cu trandafiri, stătea o femeie cu părul negru despletit, îmbrăcată cu o rochie diafană. Pe când Zogru plutea fără grijă pe deasupra patului pictat, ușa de la intrare s-a deschis vijelios și Achile a intrat fără veste. Era asudat, după ce umblase toată dimineața cu sacoul pe umeri, deși toată lumea îi spunea lasă, măi, Achile, haina pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2299_a_3624]
-
fetiță cu părul blond ca razele soarelui, frumoasă ca luna și luminoasă ca vara. Poate cu genunchii puțin juliți și cu pistrui pe vârful cârn, dar totuși drăgălași și zâmbitoare. Cât era ziua de lungă, alerga după fluturi cu aripi diafane, privea printre gene mijite cerul ce-și împrăștia cerneala în văzduh și desena nori imaginari care erau balauri, zmei, dihănii înfricoșătoare sau zâne uneori. Cânta fetița cântece numai de ea înțelese, alerga desculță prin roua dimineților, adormea legănată de vânturi
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
dus undeva. Mi se sfărâma ceva în mine. Priveam locul unde ai căzut, ca o frunză slabă, bolnavă. Am înmărmurit la auzul cuvintelor zgomotoase și agitate: Atac de cord! Azi, lângă al tău mormânt, mă gândesc cât de scurtă și diafană ți-a fost viața. N-am venit la înmormântare, regret. M-am comportat ca un amorezat și totuși te știam doar de o oră. Așez două lalele pe mormânt și plec... Postu Denisa, clasa a VIII-a Școala Gimnazială ,,Mihail
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
caut și acum pietrele cele mai șlefuite pentru joacă. Unde mă poartă pașii, unde întorc capul revăd la nesfârșit o frântură din copilăria mea din satul meu natal. Pământ al prieteniilor, al purității, al glasurilor cristaline de copii, al păsărilor diafane, al cerului senin, al bucuriei mă voi întoarce la tine întotdeauna ca să mă regăsesc fiindcă înțeleg a nu știu câta oară că veșnicia s-a născut la sat. Rîpea Bogdana, clasa a VI-a Școala Gimnazială „Mihai Viteazul” Boldești-Scăeni - Prahova
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ale Tartarului. Băncile ne priveau vesele și îmbătrânite de umbra fostelor suflete nesigure ce s-au aflat în ele timp de patru ani trecuți, dar nerăbdătoare să împartă noi fantezii cu noi suflete nesigure. Un diriginte blând, cu un zâmbet diafan, ne privea cu căldură: Bine ați venit! Brusc, toată neliniștea devenise speranță. Speranța găsirii unei lumi mai bune acolo unde viața devine alta și metafora gândirii e din ce în ce mai reală, mai puternică și mai sugestivă. Dacă aș avea puterea să opresc
Antologie: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a. In: ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
o bucată de văl de mireasă stropit cu sînge care, ținut de o piatră rotundă și plată, era mișcat În voie de vînt. Se cățără iute pe dolmen, dar, În mișcarea pe care o făcu pentru a apuca piatra, vălul diafan Își luă zborul, dus de vînt spre mare. Cu trupul chircit de neliniște, Îl urmări o clipă din ochi, apoi apucă piatra rotundă și plată cu amîndouă mîinile. Sprîncenele i se ridicară de uimire. Niște semne păreau săpate pe ea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1941_a_3266]
-
fiecare lucru. În fiecare atom chiar. Vocea Aurorei tremură puțin. Își trece o mână prin păr și își strâmbă gura de la dreapta la stânga. Mda... Deodată gândul i se preciză și își dădu seama că nu era altceva decât nasul sculptorului, diafan, plutind ca un delfin spre suprafața conștiinței. El suferă din cauză că l-am trădat, se gândi ea, la fel cum suferă acest copil din cauza jumătății de față care l-a trădat. Regele se va plictisi de mine curând, sau s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2351_a_3676]
-
de la a doua țigară mi se face rău, dar acum parcă nici nu le simțeam. Un fum albăstrui se ridica în tavan, alimentat de mesele ocupate, fiindcă toți fumau, și erau îmbrăcați prost, nu ca mine. Mă uitam la plutirea diafană a fumului care, ca un animal curios, ajunsese deja la baterist și parcă i se uita peste umăr. Bărbosul o dăduse deocamdată pe pocăneli, nu chiar pe bubuieli, și-și scutura bărbuța, în timp ce buza inferioară îi intra sub caninii rânjiți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
sens. Era ceea ce căuta. Dar din această formă aburul nu putea percepe mare lucru, așa că se transformă într-un soi de umanoid cețos: câteva curbe domoale îi desenară plete imponderale, pierdute în semiobscuritatea camerei, și în aer se schițară accentele diafane ale unui trup. Buzele se conturau mereu, ca și cum pielea îi ardea și i se recompunea fără oprire. Avea brațe căptușite cu vene mari, care se umflau și se desumflau regulat, iar partea inferioară a abdomenului și picioarele nu existau, creatura
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2226_a_3551]
-
cuplu, cu avantajul suplimentar al diferențelor lor etnice: Paul, înalt și cu părul roșcat, era printre puținii oameni care chiar au pielea labă, spre deosebire de noi, ceilalți, care avem pielea de diferite nuanțe de galben murdar. Și Tabitha, de o zveltețe diafană, îmbrăcată într-o rochie bleumarin cu bretele, cu părul negru prins în vârful capului într-un stil pe care bănuiam că-l copiază după Violet, avea exact aceeași nuanță de piele cu bronzul permanent, ridat și tanat al Donatellei Versace
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
Nu era greu de observat diferența. — Am făcut pe modelul pentru ziarul Mail săptămâna trecută și cei de la Dolce au spus că pot s-o păstrez, zise ea cu mulțumire de sine. Nu-i așa că au fost drăguți? Silueta ei diafană anula toate presupunerile legate de destinația reală a rochiei; reușea să nu pară pe punctul de a răsări în miez de noapte pe străduțele din spatele stației King’s Cross să-și facă veacul sub un felinar, unduindu-și șoldurile în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
ființei; când personajul descoperă secretul cărții lui Zoroastru, umbra prinde ființă: El întoarse șepte foi și umbra prinse conturele unui bas-relief, mai întoarse încă șepte și umbra se desprinde încet, ca dintr-un cadru, sări jos de pe părete și sta diafană și zâmbitoare, rostind limpede și respectos: Bună sara! Lampa cu flacăra ei roșie sta între Dan și umbra închegată. Călugărul ia locul umbrei sale căpătând acces la memoria tuturor avatariilor anterioare, în timp ce umbra cade în condiția inferioară de ființă întrupată
Timp şi spaţiu în literatura română - viziunea lui Mihai Eminescu şi a lui Mircea Eliade -. In: CATALOG Sincretismul artelor 1 by Cristiana Grigoriu, Daniela Luca, Adriana Pîrţac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/425_a_949]
-
argintie scânteietoare lega continentul de insule. Asta Îi reaminti de ceva ce Îi citise Paola cândva, În seara când Îi spusese că e Însărcinată cu Raffaele, ceva despre aurul care era bătut Într-o foiță subțire. Nu, nu subțire, ci diafană; așa se iubeau ei unul pe celălalt. Atunci nu Înțelese cu adevărat asta, prea emoționat de veste ca să Încerce să Înțeleagă engleza. Însă imaginea Îl lovi acum, când lumina lunii se Întindea peste lagună ca argintul bătut Într-o foiță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
așa se iubeau ei unul pe celălalt. Atunci nu Înțelese cu adevărat asta, prea emoționat de veste ca să Încerce să Înțeleagă engleza. Însă imaginea Îl lovi acum, când lumina lunii se Întindea peste lagună ca argintul bătut Într-o foiță diafană. Iar Ruffolo, sărmanul, nesăbuitul de Ruffolo, zăcea mort la picioarele lui. Șalupa se auzi de departe și apoi țâșni afară din Rio di Santa Giustina, cu girofarul albastru de pe cabina din față pus În funcțiune. Își aprinse lanterna și-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2078_a_3403]
-
atâta ploaie, ploaie sunt și eu” Norii ocean de apă Se scurg ploi peste pământ... pământ-lut ce creează ființa, sub mâinile divine: ”El”. Mă-nalț din seva pământului și cat spre văzduh și fruntea-mi primește botezul de limpede și diafan nor. Foc îmi cutreieră scoarța de lut și jar îmi aprinde inima ce se pornește năvalnic și bate a viață. Apa m-a creat, apa m-a lăsat, apa m-a mângâiat și mi-a șoptit începutul de Om. Curg
Norii - ocean de apă. In: ANTOLOGIE:poezie by Ella-Anelisse Corozel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_671]
-
adolescenta Celia fugărea găinile, când el cu Celia se aflau într-un parc, în ziua nunții... De asemenea, un alt tablou o reprezenta pe Odette într-un spital din Africa, îngrijind copii slabi și suferinzi. Domol, o harpă eliberează note diafane, săltând peste dealurile crispate de apă, plutind deasupra conacului solitar și dansând cu picurii grăbiți; un ultim moment de pace trăit de noi... Gata! chițăi o voce, care putea fi a Celiei sau a Odettei. Liniștea, fulgerător, alternă de la pacea
Conacul dintre ploi. In: ANTOLOGIE:poezie by Cătălina-Elena Popa () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_686]
-
pe buze ce îi dezvelea o dantură albă, perfectă, cu ochii lui negri, pătrunzători, părul dat într-o parte, părea ca un Făt- Frumos. Îi adusese un buchet de trandafiri de culoare roz și unul alb, în mijloc. Buchetul arăta diafan ca și Frusina care era îmbrăcată într-o rochie roz, din mătase naturală, strânsă în corset și apoi largă, care, la adierea vântului de vară, se unduia ca un val de mare. Cu părul castaniu, făcut bucle, puțin ridicat în
Răscrucea destinului by Vasilica Ilie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91692_a_92369]