1,794 matches
-
al lecturii. Îi fusese sortit ca pe el să nu-l intereseze nimic altceva decât totul. Dacă ar fi fost să mai trăiască o sută de ani de acum înainte, oare timpul și-ar fi putut inversa sensul, conducându-l, domol, către o prețioasă claritate? Așa cum stăteau însă lucrurile, vedea prin fiecare noțiune pe care o avusese vreodată, iar „străluminările“ dobândite pe calea unui ascetism susținut îi apăreau acum ca tot atâtea lucruri găunoase și respingătoare, pe care ie confecționase din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
alte două paturi în dormitor, acoperite cu cuverturi albe, întocmai ca aceea pe care o șifona acum Hattie, șezând pe ea (lucru care n-ar fi trebuit niciodată să se întâmple.) Pe ferestrele mari, victoriene, se puteau desluși, în lumina domoală și limpede a asfințitului, o pajiște cu arbori coniferi, terenurile de tenis îngrădite cu o plasă de sârmă, care alcătuiau un desen geometric, argintiu, și, în depărtare, dealurile înverzite, cu coame molcome, ale peisajului de țară. Două fete jucau tenis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
un moment temporal, ude de ploaie, transcendând istoria, ignorând arta, rezistând înțelegerii, monștri de gândire impenetrabilă, încărcate de propria lor existență misterioasă, autoritară. Vântul sufla printre ierburile înalte de la poalele lor, iar dincolo și printre ele se puteau vedea dealurile domoale, pădurile și, ici, colo, câte o turlă cenușie de biserică, iluminată de razele piezișe care se cerneau printre nori. — Le-au pocit! — Au existat o sumedenie de discuții, răspunse preotul. — Le-au luat jos tot mușchiul și cercurile alea galbene
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de un auriu-argintat, dindărătul cărora se prelingeau întruna șuvițe de aburi. (Aburul era împrăștiat cu ajutorul unui ventilator plasat în tavan.) George atinse ușile. Erau fierbinți. Răsuci mânerul solid, de alamă, și trase de el. Erau încuiate. Apoi porni, cu pași domoli, spre Camere, intrând pe ușa pe care scria „Intrarea strict oprită“, și pătrunzând în coridorul principal de la parter. Era liniște în coridor sau așa i se păru lui George, în timp ce rămase locului, ascultându-și bătăile inimii. De fapt, exista un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
s-ar putea, în cele din urmă, să stabilească relații de perfectă afecțiune cu fetița lui Hattie? Înclinat cum era spre melancolie, existau totuși momente când John Robert Rozanov uita cu totul că era bătrân. John Robert clipi în lumina domoală, noroasă, a camerei în care nu fusese aprinsă nici o lampă și în care pâlpâia și fâsâia alene flacăra roză a focului de gaz. Observă uimit cât de mult crescuse Hattie. Nu o mai văzuse de aproape un an de zile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
adresă fetei din spatele lui: — Hello, ce cauți aici? De fapt mă întreb ce caut eu aici. Draperiile din salonul casei Belmont fuseseră trase, dar fereastra mare de pe palier, prin care se zărea o parte din scara albă, împrăștia o lumină domoală. Tom se uită la fata care chicotea, evident cam amețită, scuturându-și părul lung, blond. Era înaltă și purta o rochie elegantă, lungă, dintr-o mătase multicoloră. Se apropie de el, aruncându-i-se aproape la piept. Tom se dădu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
inconfortabilă și generatoare de emoții și senzații total profane. Draperiile necăptușite, cumpărate de predecesorul său, erau trase, și își expuneau desenul de crizanteme uriașe prin care pătrundea lumina lividă, ploioasă, a unei seri se sâmbătă. În casă plutea o lumină domoală, gălbuie. Într-un colț, o lampă slabă ilumina icoana calmă, strălucitoare, care reprezenta botezul lui Hristos. (Părintelui Bernard nu-i plăceau imaginile mai chinuite, mai contorsionate.) În fața lui, statuia lui Buddha Gandhara medita cu pleoapele plecate și buzele ușor țuguiate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ține locul parohului ce-i plecat în pelerinaj pe drumul sf. Iacob. Aici întâlnesc și o doamnă, franțuzoaică, tare vorbăreață, și ea în pelerinaj. Mai este și un conațional al tânărului preot african, un laic, mai în vârstă, cu vorba domoală și care ne întreabă pe amândoi de ce suntem pe acest drum, ce motivații avem și altele asemănătoare. Franțuzoaica îi răspunde, spunându-i că ea nu parcurge acest drum din motive religioase, ci spirituale. Mulți, continuă ea, vor să fie singuri
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
mai abruptă, avem parte de un han, la Orisson, unde poți servi un sandviș, o bere sau ceai. Imi reumplu sticla cu apă, cumpăr un fel de prăjitură și un sandviș și plec mai departe. De acum urcușul devine mai domol și continuă așa câteva ore de mers. Priveliștile sunt atât de frumoase și-i mulțumesc de nenumărate ori lui Dumnezeu cămi acordă această favoare și că mă număr din nou printre pelerinii ce poartă rucsacuri mari; nu văd pe niciunul
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
semiobscuritate, tainele Nopții celei Sfinte. Dar după două ocoluri în jurul lui Moș Crăciun trebuiră să rămână nemișcați îndărătul său. Era rândul lui Moș Crăciun, înalt și masiv, îmbrăcat într-o manta roșie de satin, tivită cu vată, s-o pornească domol către marginea cealaltă a scenei, unde, la piciorul unui brad de mucava, dormeau cei doi copii sărmani. "Fulg-de-Nea" zburătăcea deja pe tot întinsul scenei. Sala nu-i vedea, dar Lucian, ridicându-și privirea către pasarela înaltă de metal de sub tavanul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Elisabeta, care te scoate afară din oraș, și merge și tot merge până când în dreapta sa Valea Prahovei se lărgea și se adâncea imens, însorită, până într-atât încât departe pe versantul celălalt abia mai puteai desluși o cărare ce cobora domol către oraș. Și drumul pe care el mergea nu mai era Bulevardul Regina Elisabeta, ci un drumeag în plin soare, de-a lungul coastei dealului, abia cu puțin mai lat decât o potecă de munte. Mergea încrezător că mai devreme
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
rotunjit. Chiar foarte frumos. Fata necunoscută nu participa la discuție, dar asculta foarte atentă tot ce se spunea la masă. Când întorcea capul spre unchiul Artemie, lăsa să i se vadă linia obrazului, bucălat ca la un copil. Obrazul râdea domol și cuminte. Unchiul Artemie, hăt departe în capul mesei, se răsucea către pickup-ul dindărătul lui, așezat pe scrin, la care ajungea cu oarecare greutate. Unchiul Artemie punea pick-up-ul în mișcare apăsând pe un buton și, răsucit din mijloc, cu un
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
intervenit la organele în drept să fii lăsat să termini facultatea. Asta înseamnă că pe viitor trebuie să fii la fel de muncitor și cu o conduită ireproșabilă. Am înțeles! Ești liber... * Toamnele ce veneau asupra satului din potcoava codrului se lăsau domol cu funigei și miros de gutui... Toamna din acel an însă era mai altcum parcă. S-a furișat în sat pe nesimțite, culegând struguri, punând prunele pe lozniță și pacea în suflete... După ce puneau stăpânire pe fire, porneau apoi să
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
s-a întors cu fața spre ai lui, și punându-le mâinile pe umeri, le-a șoptit: Am să fac tot ce pot. De asta să nu vă îndoiți!... Toaibă a luat-o de mână pe Maranda și, cu pas domol, au pornit pe drumul întomnat... Să mergem acasă, Marandă. Să mergem, Toadere...
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]
-
este autorul unei opere unitare care, la nivelul conținutului, mărturisește discret că este creată tânjind după dragoste (cuvinte din poemul Imn vieții, care ar fi putut constitui titlul antologiei), fiindcă, indiferent de felul cum traversează opera sentimentul primordial, stihial sau domol, e clar că e cel care se constituie în primus movens al actului creator, fiind, în același timp, căutare și destin, pentru acest poet încadrabil în generația poetică ’70, cea care face tranziția între neomodernismul anilor ’60 și postmodernismul anilor
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
mama, zăcerea visătoare, bacoviană, neodihna, retragerea din valea vieții, fiind astfel imagini care sporesc latura melancolic-elegiacă a cărții. De la un capăt la celălalt însă, poemele lui Ion Lazu sunt traversate de sentimente care nu ating intensități extreme, spectaculoase: iubirea este domoală, calmă, împlinită și nici măcar moartea nu naște spaime, fiind, mai degrabă, privită cu împăcare, ca un dat: Moartea e încuibată în / Șuierul planetei Pământ. Sincopele speranțelor - sau ale viețuirii depline, în general, - sunt înregistrate tot molcom: Prin sufletul nostru nu
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
Condeiul sprijinit în călimară Putea să stabilească orice vină. Dar omul care i-a ieșit în cale L-a-nvăluit cu o privire blândă În care pâlpâia o amintire Ce în adâncuri tot stătea la pândă. Cu zâmbet cald și cu mișcări domoale A înmuiat condeiul în cerneală. A scris ceva, apoi a glăsuit: „De-acum ai dreptul ca să mergi la școală.” Părinții s-au crucit de-așa ispravă Ce depășea speranțele lor toate Și l-au slăvit pe cel Atotputernic Căci numai
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
de secol. De ce a rămas mai nimic Din adâncul bulboanelor tale? Acum nici copii nu mai sunt Pe malul tău dinspre vale. Unde-or fi acum apele tale? Treaba lor e, desigur, să curgă, De-o vreme nu mai susur domoale În matca lor adâncă din luncă. Am fost și eu plecat, dar întors Precum vezi nu vreau să mă-ascund; Te cert, dar poate nici Pământul Nu mai este atât de rotund. Ar trebui revizuite legile gravitației Și cele ale
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
mai puteau să surprindă lungimea noastră de undă și se sfărmau neputincioase în fața peretelui de diamant. Cineva le putea strânge într-o grămadă strălucitoare cu mii de scânteieri amețitoare; Stră-strălucitoare, dar reci! Loc de speranță Se-nalță biserica Coșulei peste domoale dealuri, peste tăcutele păduri, peste povești și neamuri. A primit atâtea alaiuri în ii și colorate catrințe, în ițari și sumane cu flori; a vegheat atâtea porniri, îndreptări și plecări și are încă și mai mult loc pentru cei ce
Rătăcind pe vechile cărări by Mihai Hăisan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91699_a_92979]
-
chiliei bătrânului. Soarele asfințise deja, dar m-a întâmpinat o boare de aer cald, îndemnându-mă să alerg la izvor... M-am bălăcit o vreme, pentru a-mi reveni din iureșul dialogului cu bătrânul. Am pornit spre chilie, cu pas domol. De obicei, la acel ceas fereastra de la chilia mea nu era luminată. Acum, însă, o lumină slabă ce abia reușea să treacă dincoace de geam dovedea că lampa era aprinsă. Am grăbit pasul. Ajuns la ușă, m-am oprit cu
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
limpezesc gândurile”. Nu am replicat nici într-un fel, ci am coborât din cerdac și am pornit spre prietenul meu din capul aleii din pădure - stejarul. Lumina de lună abia răsărită învăluia firea într-o horbotă stranie. Mergeam cu pas domol. Aproape de stejar, mi-am întors privirea. Întunericul era străpuns doar de un firicel de lumină pâlpâitoare a unei candele. Asta însemna că “poronca” e ca Zâna să nu se arate văzului meu nici într-un fel. Cu grăuntele amar al
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
văd de aproape călugărimea trebăluind în grădinile, viile și livezile din jurul bisericii. Să-i aud cum vorbesc în afara timpului de rugă și dacă au îndemânarea țăranului în cele trebi ale gospodăriei... Fiindcă nu aveam alta de făcut, mergeam cu pas domol. Gândul către Zâna se zbătea în capul meu precum o pasăre prinsă în laț. “Voi mai călca eu pe aceste alei? Voi mai dormi eu în chilia mea? Oi mai vedea-o pe Zâna vreodată? Un impuls interior, însă, mi-
CE NU ȘTIM DESPRE IAȘI. In: Ce nu știm despre Iași by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/551_a_859]
-
serioase. Chiar timpul care zbura pe lângă noi era tot atât de grav ca întunericul. Ghemuită la pieptul meu, cu mâinile într-ale mele, Mihaela uitase de mișcare și nu mai scotea o vorbă. Dacă nu era caldă și nu-i auzeam răsuflarea domoală aș fi crezut că-mi murise în brațe. De o jumătate de oră stăteam în această plăcută inerție care aș fi vrut să se prelungească la infinit. Călătorind în țara străină a mării, între primejdia apei și a cerului, ne
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
căzând în văi, oprindu-ne în vaduri, pentru a o lua de la capăt; și astfel omul devine fiu al ei. Natura mi-a dat mie, copilul de sub cerul încă scânteietor de stele și încă poleit de aurul ce se revarsă domol de sus, mângâindu-mi duios fruntea, o îndatorire: aceea de a mă minuna de frumusețile ei și de a exprima prin CUVÅNT ceea ce simt sub povara atâtor culori de mai! Altam Bianca Clasa a IX-a Dimineața... emoții Pe când soarele
Reflexii de lumină, inocenţă şi magie by Petronela Angheluţă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91757_a_92397]
-
cuvântul Domnului Pretutindenea era cuprinsă de o pace adâncă. Doar o boare de vânt se strecura unduios printre crengile și frunzele copacilor uriași. încet-încet, păsările din preajmă au început și ele să cânte, ca într-un concert celest. Armonios și domol, cântecul era repetat și amplificat de corul întregii păduri. Lui Seine i se părea că se află, nici mai mult nici mai puțin, decât într-un colț de rai. Un porumbel a coborât, la un moment dat, din înălțimi, în
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92338]