3,431 matches
-
ei aducea cu Înfățișarea rigidă pe care o dau pielea obosită și osul. Pieptul Îi scăzuse pînă se transformase În niște adieri de piele, șoldurile păreau ale unui băiețaș, iar carnea ei, tare și colțuroasă, scăpa pînă și privirii lui don Ricardo Aldaya, căruia Îi era suficient să intuiască o scăpărare de exuberanță ca să izbească furios, cum prea bine știau fetele angajate la el În casă și cele din casele apropiaților. E mai bine așa, Își spunea Jacinta. N-avea timp
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pentru a o vedea fericită pe Penélope, pentru a păstra vie acea lumină. Julián, În ce-l privea, simțea că inocența fortuită a Începutului se risipea și că trebuia să Înceapă să cedeze teren. Astfel, Începu să-l mintă pe don Ricardo pe seama planurilor sale de viitor, să afișeze un entuziasm de mucava față de viitorul lui În bancă și În finanțe, să simuleze o afecțiune și un atașament față de Jorge pe care nu le simțea, pentru a-și justifica prezența aproape
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
o merite pe Penélope, atunci nu va mai fi rămas nimic din acel Julián care o văzuse prima oară. Uneori, Julián se deștepta În zori, arzînd de mînie, dornic să-și declare În fața lumii adevăratele sentimente, să-l Înfrunte pe don Ricardo, spunîndu-i că nu-l interesau nicidecum averea lui, șansele lui de viitor și compania sa, că nu o voia decît pe fiica lui Penélope și că se gîndea s-o ia cît putea el de departe de lumea aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Jacinta păstrase o fotografie pe care o făcuse portretistul oficial al familiei Aldaya, Recasens, cu Julián și Penélope la intrarea În magazinul de pălării din Ronda de San Antonio. Era o imagine inocentă, luată În miezul zilei, În prezența lui don Ricardo și a Sophiei Carax. Jacinta o purta mereu cu ea. Într-o zi, pe cînd Îl aștepta pe Jorge la ieșirea de la colegiul San Gabriel, doica Își uită geanta la fîntînă și, cînd se Întoarse după ea, băgă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
timp, ori de cîte ori vreo problemă sau vreo umbră se cernea asupra vieții sale, ea și Miquel erau primii, și uneori și ultimii, care o aflau. Odată, Julián Îi povesti Jacintei că Îi găsise pe maică-sa și pe don Ricardo stînd de vorbă În curtea cu fîntîni În timp ce așteptau să iasă elevii. Don Ricardo părea să fie Încîntat de compania Sophiei, iar Julián simți o oarecare usturime, Întrucît era la curent cu faima de donjuan a industriașului și cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
său vorace pentru deliciile sexului femeiesc fără deosebire de clasă ori de condiție socială, privință În care numai minunata lui soție părea să rămînă nevătămată. — Tocmai Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele lui don Ricardo. Nu numai Sophie privea cu Îngrijorare legătura lui din ce În ce mai strînsă cu familia Aldaya
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Îi spuneam mamei tale cît de mult Îți place noul tău colegiu. La despărțire, don Ricardo le făcu cu ochiul și se Îndepărtă rîzÎnd cu poftă. Pe tot drumul de Întoarcere, mama lui rămase tăcută, evident jignită de spusele lui don Ricardo. Nu numai Sophie privea cu Îngrijorare legătura lui din ce În ce mai strînsă cu familia Aldaya și felul În care Julián Își abandonase vechii prieteni din cartier și familia. Iar dacă maică-sa arăta tristețe și tăcere, pălărierul arăta ranchiună și dispreț
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
-tău se crede cineva fiindcă bogătanii ăia Îl țin pe post de maimuță de circ, spunea el cu un aer sumbru, Înveninat de ranchiună. Într-o bună zi, cînd urmau să se Împlinească trei ani de la prima vizită a lui don Ricardo Aldaya la magazinul de pălării „Fortuny și fiii“, pălărierul Îl lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea să se Întoarcă la prînz. Fără să mai stea pe gînduri, se prezentă la birourile pe care consorțiul Aldaya le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
lăsă pe Quimet la cîrma prăvăliei, zicîndu-i că avea să se Întoarcă la prînz. Fără să mai stea pe gînduri, se prezentă la birourile pe care consorțiul Aldaya le avea pe Paseo de Gracia și ceru să-l vadă pe don Ricardo. — Și pe cine am onoarea să anunț? Întrebă un lacheu cu o mină trufașă. — Pe pălărierul său personal. Don Ricardo Îl primi, oarecum surprins, Însă bine dispus, crezînd că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
că, poate, Fortuny Îi aducea o factură. Micii comercianți nu ajung niciodată să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care maică-sa i le-a vîrÎt În cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să priceapă cum e cu protocolul banilor. Spune-mi, ce pot face pentru dumneata, prietene Fortunato? Fără s-o mai lungească, Antoni Fortuny Îi explică de Îndată lui don Ricardo că se Înșelase mult În privința fiului său, Julián. — Feciorul meu, don Ricardo, nu e așa cum credeți dumneavoastră. Dimpotrivă, e un băiat ignorant, leneș și fără alt talent decît ifosele pe care maică-sa i le-a vîrÎt În cap. Nu se va alege niciodată nimic de el, credeți-mă. Îi lipsește
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
birou și, În cîteva clipe, În ușa biroului apăru secretarul care Îl Întîmpinase. — Prietenul Fortunato tocmai pleca, Balcells, anunță el. Fii bun și Însoțește-l pînă la ieșire. Tonul Înghețat al industriașului nu fu pe placul pălărierului. Dacă-mi permiteți, don Ricardo: Fortuny, nu Fortunato. — Mă rog. Dumneata ești un om tare jalnic, Fortuny. Am să-ți fiu recunoscător dacă n-ai să mai treci pe-aici. CÎnd Fortuny se pomeni din nou În stradă, se simți mai singur ca oricînd
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
În felul său, Zacarías o prevenise cu mulți ani În urmă. Umbrele se Împrăștiau În jurul ei, iar În curînd aveau să strîngă cercul. Primul semn veni Într-o zi de aprilie a anului 1918. Jorge Aldaya Împlinea optsprezece ani și don Ricardo, oficiind ca mare patriarh, horărîse să organizeze (sau, mai bine zis, să dea ordine să se organizeze) o petrecere monumentală de ziua lui, pe care fiul său nu și-o dorea și de la care el, invocînd rațiuni de afaceri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
i se deschidă și ei. CÎnd sosi ceasul să-și Îmbrace grotescul costum de marinar, Francisco Javier descoperi că Îi era mic. Yvonne hotărî să-l dreagă În pripă. Întîrziară. Între timp, profitînd de forfota petrecerii și de absența lui don Ricardo, care, cu siguranță, În clipa aceea savura crema rasei slave și petrecea În felul său, Julián se fofilase de la petrecere. Își dăduse Întîlnire cu Penélope În bibliotecă, unde nu exista riscul să dea peste nici unul dintre aleșii și cultivații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
sau, În cuvintele lui Miquel Moliner, care o zărise de departe, cu un bizon deghizat În Madame de Recamier. Poarta era străjuită de doi oameni de serviciu. Aceștia nu părură prea impresionați de vizitatori. Doña Yvonne anunță că fiul ei, don Francisco Javier Fumero de Sotoceballos, Își făcea intrarea. Cei doi servitori Îi replicară, În zeflemea, că acest nume nu le spunea nimic. Înfuriată, Însă menținîndu-și atitudinea de mare doamnă, Yvonne Își somă fiul să arate invitația. Din nerorocire, cînd cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Ramos pomenise nu o dată că poate avea să intre În seminarul ordinului, perspectivă pe care dascălii lui o considerau cea mai Înțeleaptă, dată fiind situația sa. CÎt despre Francisco Javier Fumero, tot ce se știa era că, prin intercesiunea lui don Ricardo Aldaya, băiatul intrase Într-o casă de corecție pierdută prin Valle de Arán, unde Îl aștepta o iarnă lungă. Văzîndu-și colegii cum o apucau Într-o direcție sau În alta, Julián se Întreba ce se va alege de el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
să renunțe. Penélope era un suflet ascultător, iar teama pe care o vedea pe chipul Jacintei era suficientă ca s-o astîmpere. Cu Julián, alta era povestea. În acea ultimă primăvară petrecută la San Gabriel, Julián descoperi cu neliniște că don Ricardo Aldaya și maică-sa, Sophie, se Întîlneau din cînd În cînd În secret. La Început se temu că industriașul hotărîse că Sophie era o cucerire apetisantă, bună de adăugat la colecție, Însă Înțelese curînd că aceste Întîlniri, care aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
curînd că aceste Întîlniri, care aveau loc Întotdeauna În cafenelele din centru și se desfășurau În limitele celui mai strict respect, se limitau la conversație. Sophie păstra aceste Întîlniri În secret. CÎnd, În sfîrșit, Julián hotărî să-l abordeze pe don Ricardo și să-l Întrebe ce se petrecea Între el și maică-sa, industriașul rîse. — Nu-ți scapă nimic, așa-i, Julián? Adevărul e că aveam de gînd să-ți vorbesc despre subiectul ăsta. Mama ta și cu mine discutăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
trimită la anul În armată. Mama ta, cum e și firesc, Îți vrea numai binele și a venit la mine ca să vedem dacă, Împreună, putem să facem ceva. Ai Încredere În noi. Julián ar fi vrut să aibă Încredere, Însă don Ricardo inspira orice, numai Încredere nu. CÎnd se sfătui cu Miquel Moliner, băiatul fu de acord cu Julián. Dacă ceea ce vrei e să fugi cu Penélope, Domnul să te aibă-n paza lui, ceea ce-ți trebuie sînt niște bani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
pe scara de serviciu, pînă la garaje, iar de aici, pînă În noaptea cea mai rece de care-și amintea. Zilele următoare fură cele mai rele. Julián veghease toată noaptea, așteptînd, dintr-o clipă În alta, să pice asasinii lui don Ricardo. Nu picară. A doua zi, la colegiul San Gabriel, nu observă nici o schimbare În atitudinea lui Jorge Aldaya. Devorat de neliniște, Julián Îi mărturisi lui Miquel Moliner ce se petrecuse. Cu flegma sa obișnuită, Miquel clătină din cap În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
priviri cu Miquel Moliner, care Începea să fie tot atît de Îngrijorat ca el, dacă nu mai mult. Jorge Aldaya nu spunea nimic. Se arăta la fel de politicos ca Întotdeauna. Jacinta nu mai apăruse să-l ia pe Jorge. Șoferul lui don Ricardo venea În fiecare după-amiază. Julián simțea că moare, aproape dorindu-și să se Întîmple ceva, orice, numai ca așteptarea aceea să se sfîrșească odată. Joi după-amiază, la sfîrșitul orelor, Julián Începu să creadă că norocul era de partea lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Moliner, care se mărgini să Încuviințeze și să murmure În tăcere niște cuvinte pe care Julián crezu că le aude În văzduh: „Pe duminică“. Întorcîndu-se la apartamentul din Ronda de San Antonio, Julián băgă de seamă că Mercedes Benz-ul lui don Ricardo Aldaya era parcat În fața magazinului de pălării. Se opri la colț și așteptă. În scurt timp, don Ricardo ieși din prăvălia lui taică-su și intră În mașină. Julián se ascunse Într-un portal pînă cînd acesta dispăru spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
le aude În văzduh: „Pe duminică“. Întorcîndu-se la apartamentul din Ronda de San Antonio, Julián băgă de seamă că Mercedes Benz-ul lui don Ricardo Aldaya era parcat În fața magazinului de pălării. Se opri la colț și așteptă. În scurt timp, don Ricardo ieși din prăvălia lui taică-su și intră În mașină. Julián se ascunse Într-un portal pînă cînd acesta dispăru spre piața Universității. Abia atunci se grăbi să urce pe scară, pînă acasă. Maică-sa, Sophie, Îl aștepta acolo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
Își Îmbrățișă fiul cu putere. Slăbise și era Îmbătrînită, ca și cînd toți cei din jur i-ar fi răpit viața și tinerețea. „Eu mai mult ca oricare altul“, se gîndi Julián. — Ascultă-mă bine, Julián. Tatăl tău și cu don Ricardo Aldaya au pus la cale să te trimită În armată peste cîteva zile. Aldaya are influență... Trebuie să pleci, Julián. Trebuie să pleci undeva unde nici unul dintre ei nu te va putea găsi... Lui Julián i se păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
șapte cubulețe de zahăr și Începu să Învîrtă cu lingurița În ceașcă, schițînd un zîmbet felin printre nori de tutun olandez. — Vezi cum stau lucrurile. Trebuie să conduc casa cu mînă de fier. — Da, v-ați transformat Într-un căpcăun, don Gustavo. — Iar tu Într-un lingușitor. Spune-mi, Daniel, acum că nu ne aude nimeni. De ce nu-i o idee bună să anunțăm poliția despre ce s-a Întîmplat? — Fiindcă știe deja. — Ce vrei să spui? Am dat din cap
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]