1,717 matches
-
lumină caldă în încăperea grea de fum de țigară. Ducându-și paharul la buze, Andrei Vlădescu reușea din când în când să zărească - printre perechile dansând strâns, în oglinda mare dintre cele două ferestre înguste și foarte înalte, fiecare cu draperia ei de țesătură groasă și grea dintr-un amestec de fire albastru închis, cenușiu și negru - mare parte a camerei reflectate care, cu colțurile ascunse în umbre, părea rotundă; izvorul de lumină al globului portocaliu îi îmbrăca pe toți în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
moștenire, mobile, tablouri, bijuterii, veselă și hârtii. Casa golită aproape cu totul de lucruri arăta mai mare dintr-odată și mai plină de lumină. Cele două ferestre-ușă, late și cu jaluzelele imense înțepenite, lipsite de perdelele fin brodate și de draperii, păreau două hăuri sau două răni ale zidurilor prin care lumina soarelui pătrundea nestingherită, scăldând încăperile într-o strălucire dispărută de mulți ani din acel apartament. Pereții erau cenușiu întunecați, de fumul și praful anilor, ici-colo varul se scorojise, se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
dar pe urmă n-a mai știut exact cum arătau hainele ei, pentru că deveniseră un morman de rufe risipite lângă pat și tot ce mai vedea, la lumina stelelor strecurată printr-o fereastră îngustă și în parte acoperită cu o draperie, erau carnea ei parcă mult prea albă și dinții albi strânși cu încăpățânare. Îi auzea geamătul ușor, dar i se părea că e și o destindere. Nici unul nu s-a întrebat ce se întâmplă cu ei sau de ce s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
bine, chiar de când a venit acasă și s-a așezat în pat și a vrut să-i pun încă o pernă sub cap să poată privi mai bine pe geam, apoi îl dureau ochii și mi-a zis să trag draperiile și a adormit. Dar la vreo câteva zile se dădea jos din pat și se plimba mai mult prin casă, glumea și râdea și dintr-odată s-a așezat pe scaunul ăla de la birou, în fața ferestrei, și de atunci nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
fiecare zi stă mai mult și mai mult și nu scoate o vorbă. Andrei Vlădescu și-l imagina pe Vlad Dumitrescu așa cum i-l descria nevastă-sa, Rodica, sculându-se cu o ușoară durere de cap, dând la o parte draperiile, privind ceasurile și speriindu-se de cât de multă vreme a trecut iarăși, apoi nemaipăsându-i și gândindu-se la cât de multă vreme mai este înainte Îsau nici măcar gândind astea, pentru că nu se poate ști ce gândea cu adevărat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
nu cred să fie așa“, repeta întruna. Rodica Dumitrescu ieșise pentru o clipă. Iuliu Sofronie spunea măscări. Vlad Dumitrescu se prăbușise într-un fotoliu-balansoar, cu speteaza foarte înaltă, învelită în țesătură cu dungi fine negre și albastre și cenușii, asemănătoare draperiilor. Ședea drept, privindu-ne, treaz, dar parcă nu s-ar fi uitat la noi, deși nu cred asta, în orice caz era prins de un gând al lui și pe urmă a zis: „Am să continui cu leacul ăsta“, și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
se mai uita pe fereastră, de la masa de stejar. Nu mai era nimic dincolo de fereastră, pentru el încetaseră să mai existe lucrurile și ființele care se mișcau la câțiva metri sub geamuri, tot ce încă mai exista era camera cu draperii înguste și glob portocaliu și patul. Rodica Dumitrescu nu știa, părea disperată și mai avea speranțe, dar el era sigur de ce-o să urmeze. Încerca să-l distreze, îi punea muzică, îi citea până adormea, îi spunea glume, îi povestea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1927_a_3252]
-
singur până sus ambele valize, plus mapa lui Phoebe, ținută într-un echilibru precar sub braț. Ea îl urmase în tăcere, copleșită de atmosfera deprimantă și sinistră care emana din toată casa. Tapiseriile atârnate pe pereți erau roase și zdrențuite; draperiile grele de catifea de pe scară erau deja trase, nelăsând să pătrundă nici un pic din lumina muribundă a soarelui; două armuri, care stăteau într-un echilibru precar în poziție de drepți în două firide opuse, păreau gata să se prăbușească, mâncate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
respirația de uimire, văzând camera din fața ochilor mei: pentru că era o replică perfectă, din câte vedeam, a apartamentului descris de Conan Doyle în Semnul celor patru, când Sherlock Holmes îl întâlnește prima dată pe misteriosul Thaddeus Sholto. Ca și acolo, draperii și tapiserii bogate și strălucitoare îmbrăcau pereții, cu câte o deschizătură prin care se vedeau tablouri în rame prețioase sau vase orientale. Covorul era deasemenea de culoarea chihlimbarului îmbinată cu negru și atât de moale și de des, încât piciorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
trădeze. Se întreba ce i-ar face ticălosului dacă soarta i l-ar fi scos în cale. Își puse jos ceașca și clătină din cap. Era un om periculos, Michael. Un om disperat. Findlay se dusese la fereastră și trăsese draperiile grele, roase de molii pe alocuri, după ce aruncase o ultimă privire afară, unde seara devenise ploioasă și rece. — E foarte târziu, spuse el. Dacă vrei, poți înnopta aici și putem continua povestea mâine dimineață. Din păcate, e un apartament mic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
bucătărie cu sfeșnicul. — Of, pentru numele lui Dumnezeu! spuse Hilary. Pierdem timp prețios. Dorothy n-a coborât de peste o jumătate de oră: trebuie să încercăm s-o găsim. — Bine, spuse Thomas, ridicându-se. Dar aceștia doi nu vin cu noi. Draperiile din sufragerie nu se puteau dechide decât cu ajutorul unei funii groase de bumbac. Thomas tăie două bucăți din ea și îi legă pe Michael și pe Phoebe de scaune. Paza prizonierilor a fost lăsată pe seama domnului Sloane (și a Tabithei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
noi au fost omorâți și unul lipsește. Ce ar putea fi mai rău? În acel moment, se stinseră luminile și casa se cufundă în întuneric. — Of, Doamne! spuse Roddy. Ce s-a întâmplat? Bezna în care se afundaseră era totală. Draperiile groase din sufragerie erau trase și era imposibil să se vadă ceva în întunericul dens, de nepătruns. Adăugându-se la efectul straniu al situației, tuturor li se părea că zgomotele vremii turbate de afară se intensificaseră de zece ori de îndată ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
părea că fiecare parte a corpului lui era atins de fiecare parte a corpului ei, că din clipa aceea întreaga lume va fi percepută numai prin atingere, în asemenea măsură încât în căldura umedă a patului, în întunericul ocrotit cu draperii al dormitorului, fiecare moment, fiecare mică mișcare crea noi valuri de plăcere. Michael se temea de momentul când visul va lua sfârșit: când se va trezi ultima oară și se va pomeni singur în pat sau când îl va cuprinde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1897_a_3222]
-
unei mici grădini. Știa că Fraser locuia la parter, pe partea stîngă. Își amintea asta pentru că Fraser făcuse o glumă pe seama celor spuse de proprietăreasă, care numea camera lui fața fundului; zicea că numai o soră medicală ar vorbi așa. Draperiile de la fereastră erau trase. Erau vechi draperii de camuflaj, negre. Dar se vedea o lamă subțire de culoare strălucitoare În locul În care Fraser nu le Împreunase total. Duncan crezu că aude o voce vorbind monoton În cameră, dincolo de draperii. Sunetul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
la parter, pe partea stîngă. Își amintea asta pentru că Fraser făcuse o glumă pe seama celor spuse de proprietăreasă, care numea camera lui fața fundului; zicea că numai o soră medicală ar vorbi așa. Draperiile de la fereastră erau trase. Erau vechi draperii de camuflaj, negre. Dar se vedea o lamă subțire de culoare strălucitoare În locul În care Fraser nu le Împreunase total. Duncan crezu că aude o voce vorbind monoton În cameră, dincolo de draperii. Sunetul vocii Îi dădu un un sentiment de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
așa. Draperiile de la fereastră erau trase. Erau vechi draperii de camuflaj, negre. Dar se vedea o lamă subțire de culoare strălucitoare În locul În care Fraser nu le Împreunase total. Duncan crezu că aude o voce vorbind monoton În cameră, dincolo de draperii. Sunetul vocii Îi dădu un un sentiment de nesiguranță. Să zicem că domnul Mundy avea dreptate, că Fraser petrecuse seara cu niște prieteni? Ce-ar zice dacă Duncan ar apărea În toiul discuțiilor? Ce fel de oameni erau prietenii lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
și unghiilor Îi dădu curaj lui Duncan. CÎnd Fraser se Întoarse la fotoliu, intenționînd să se cufunde din nou În el, Duncan bătu În geam. Fraser se opri brusc și Întoarse capul, Încruntîndu-se, căutînd sursa sunetului. Privi spațiul liber dintre draperii - și lui Duncan i se păru că se uită direct În ochii lui, dar nu-l putea vedea. Senzația era descurajantă. Din nou, Duncan se simți ca o fantomă, dar sentimentul era mai puțin plăcut. Își ridică mîna și bătu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
-l putea vedea. Senzația era descurajantă. Din nou, Duncan se simți ca o fantomă, dar sentimentul era mai puțin plăcut. Își ridică mîna și bătu mai tare - și asta Îl făcu pe Fraser să traverseze camera, să pună mîna pe draperie și s-o tragă. CÎnd Îl zări pe Duncan, rămase uluit. — Pearce! zise el. Dar apoi tresări și se uită rapid la ușa dormitorului. Apăsă cîrligul și ridică Încet fereastra, ducîndu-și un deget la buze. — Nu prea tare. Cred că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
se mai calmă un pic. Se uită peste umăr și șopti: — E-n regulă. Cred că s-a dus sus acum. Intră, pentru Dumnezeu, Înainte să dea de noi vreun polițai sau altcineva. Apoi făcu cîțiva pași Îndărăt și trase draperia de camuflaj ca Duncan să poată urca. — A, domnișoară Langrish, zise domnul Leonard deschizînd ușa. Kay se sperie. Mersese Încet pînă la scara Întunecată, dar probabil că o trădase o scîndură care scîrțîia. Domnul Leonard, bănui, sătea de unul singur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
cărămizile. Partea din spate, totuși, era mai mult sau mai puțin neatinsă. Trecură printr-un pasaj scîrțîitor și ieșiră, În mod bizar, Într-o bucătărie cu cești și farfurii pe rafturi și poze pe pereți, cu lumina electrică aprinsă și draperiile de camuflaj trase. Dar o parte din tavan se rupsese, și valuri de praf se rostogoleau printre crăpăturile tencuielii; grinzile continuă să cadă, spunea gardianul, și locul se va prăbuși cu totul. Le duse afară În mica grădină, apoi ieșiră
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
tata. Înregistrăm fantome, pe bune. Helen traversa Încet camera, privind cu disperare de la un obiect frumos distrus la altul. Se duse la niște uși duble și le Întredeschise. Camera din spatele lor era la fel de ruinată ca asta - cu fereastra țăndări, cu draperiile de catifea udate de ploaie, cu pete pe podea lăsate de murdăria păsărilor, funingine și cenușă Împrăștiată din șemineu. Făcu un pas, și ceva Îi trosni sub pantof - o bucată de cărbune ars. Lăsase o pată neagră pe covor. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
lasă grea. În garderobă erau țevi cu apă caldă, și aerul era uscat; se simțea sub presiune, ca Într-un submarin. Viv dorea să poată deschide fereastra și să-și scoată capul afară, În vînt. Dar luminile erau aprinse și draperia era trasă deja. Tot ce putea face era să se apropie de ea și să-și pună materialul scorțos În jurul capului, ca un fel de glugă, și să respire ce putea din aerul rece care se prelingea printre golurile din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
clipă, deschise ușa mai mult și se retrase. Intră, zise ea. O conduse pe o scară Întunecată la al doilea etaj. O introduse pe Helen Într-un hol minuscul, apoi o duse În salon, printr-o ușă acoperită c-o draperie. Lumina era scăzută, dar părea orbitoare, după aceea din străzile camuflate pe care mersese, iar Helen se simți expusă. Julia se aplecă să ia o pereche de pantofi azvîrliți la Întîmplare, un prosop de baie aruncat, o haină căzută. Părea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
necălcați, Într-o cămașă cu guler mare și un pulover fără mîneci. În picioare avea niște șosete pescărești și o pereche de papuci roșii, marocani. Stai aici pînă strîng toate chestiile astea, spuse ea Întorcîndu-se și ieșind prin ușa cu draperie cu haina și pantofii. Helen rămase acolo nervoasă, neajutorată, privind În jur. Camera era mare, caldă, dezordonată, și nu semăna nici un pic cu apartamentul ordonat, de burlac al lui Kay, dar nici cu ceea ce se așteptase Helen. Pereții, zugrăviți cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]
-
asemenea lucruri - se spărgeau atît de des că Olga a renunțat. Vara trecută am pus tifon - arătau superb, ca Într-un cort. Acum e prea frig pentru tifon. L-am Înlocuit cu scînduri date cu talc. Noaptea arată bine, pentru că draperiile sînt trase, dar ziua mă deprimă. Mă face să mă simt ca o curvă sau ceva de genul ăsta. În timp ce vorbea Înșuruba tirbușonul În sticlă; cu un mic efort scoase dopul. O privi pe Helen cînd turnă vinul În pahare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2284_a_3609]