10,193 matches
-
și se strâmba uneori atunci când descoperea punctul dureros ce dispărea imediat sub celule, se ascundea printre cartilagii, în dosul rotulei, fugind din calea degetelor care palpau, ca să apară într-un alt loc, sub o altă intensitate și jocul cu nodulul dureros părea s-o excite. Singura atentă, receptivă la toate, cu ochii mari deschiși, Sidonia observă schimbarea intensă a Carminei, paloarea, scăpărările irișilor ce aduceau a om hăituit și, cu naturalețe, stăpână pe ea, stopă discuția privitoare la viitorul celor doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
de ele. Dar ceea ce-a frapat-o pe Fana fusese paloarea, transparența tegumentelor, aveai senzația că dacă o atingi dai de interior. A murit foarte curând. Vreau să spun, rosti, în sfârșit Fana, îndepărtând prin câteva clipiri acea amintire dureroasă, că eu nu am nici o contribuție în... șovăi, făcu un gest larg care n-o ajută să se explice, în despărțirea voastră, spuse în sfârșit, repede și doresc foarte mult, dacă tu nu ai nimic împotrivă, desigur, să ne continuăm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1497_a_2795]
-
te-am sunat prea des, știi? Te-am trecut pe tine în telefon să vorbim cel mai ieftin, mi-a zis el înainte să plece în Ungaria, acum cred că m-am schimbat, nu trebuia să te caut... De ce, întreb dureros, de ce, din ce spui am senzația că doar eu am avut nevoie de tine și tu nu. Tu-mi dai liniște, zic și încerc să-l iau în brațe, dar Pinochio nu-mi răspunde înapoi, mă ridic din colac, tu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
le smulg din cioc în aer, grădina e plină de verdeață cu viață, doar foșnet de toamnă în uscăciune. Sunt transparentă și poroasă și se citește din mine, cuvintele simt nevoia să iasă și să mă exprime într-o nevoie dureroasă de a exista. Când va fi mai ușor de respirat aerul fără tutun? Când va fi fiecare pas mai ușor de făcut fără gânduri, doar aici, acum. Încep să mă încetinesc, mă încetinesc, simt în mine un surâs amar, o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1988_a_3313]
-
revizuit o parte din dialoguri, am reintrodus unele replici la care renunțasem în diferite etape ale redactării piesei, am schimbat câteva detalii și am introdus unele elemente noi. Dar în esență este aceeași poveste. DL Pentru Leah „home truth: remarcă dureroasă la adresa punctelor slabe ale unei persoane“ Shorter Oxford English Dictionary 1 Vila se înalță solitara la capătul unui drum de țară cu făgașe adânci, care leagă autostradă de satul situat ceva mai încolo, cam la vreun kilometru. Aflat la volanul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
anterioară, să le dau nume, părinți, studii, haine, averi... să trebuiască să hotărăsc dacă au ochii albaștri sau căprui, părul lins ori cârlionțat sau daca n-au fir de păr în cap... Dumnezeule mare, ce plictiseală! Și-apoi efortul chinuitor, dureros, de a transpune toate astea în cuvinte - în cuvinte cu un aer de prospețime, care să nu sune de parcă ar fi fost procurate la mâna a doua, la kilogram... După aia trebuie să pui personajele în mișcare, să le înzestrezi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1918_a_3243]
-
cei din spate păreau a fi hatmani, iar în față se afla însuși Ian Sobieski, regele Poloniei. Tustrei purtau haine scumpe, cu șnururi aurite și pietre prețioase, săbii lucitoare, dar erau triști, foarte triști. Pe fețele lor se putea citi dureroasa înfrângere de care avuseseră parte în luptă. Ar fi mers ei mult și bine până în țara lor, dacă n-ar fi ridicat Sobieski capul și n-ar fi zărit cetățuia Neamț pe care a hotărât imediat să o atace, crezând
Manual de compunere pentru clasele II - VIII by Luminiţa Săndulache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1636_a_2907]
-
mod neașteptat iscată de propria sa ticăloșie când Îl văzu pe Brândușă apucând sticla de „Borsec” ca pe o grenadă și, ochind soclul Înalt al sobei, Îi făcu vânt. O mișcare simplă, total relaxată, fără umbră de resentiment, o despărțire dureroasă ai fi zis, dar calmă pentru că necesară. Gâtul scurt al sticlei verzui nimeri În muchea de ciment și căzu retezat. Un jet argintiu de apă Împroșcă peretele și soba care Începu să sfârâie. Profesorul Încercă să se ridice socotind că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
și oameni cu tot. Lumina lină a unei bruște Înseninări cădea peste această schiță a neantului. Din Petru mai rămăsese doar o arsură pe care o simțea În adâncul ei, difuză ca un chin sau o aducere aminte. Un gol dureros după o extracție dentară sau un chiuretaj. 19. În drumurile sale pe acasă, tot mai puțin dorite, găsea la ușă mici buchete de flori. Le mângâia și le lăsa Întocmai cum le găsea. Florile se ofileau Într-un morman greu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
zi. Lenevind sub cearceaf, cu tâmpla lipită de umărul lui, părea un vâsc vermion În care pulsa egal o inimă de Împrumut. Închise ochii. Își pipăi obrazul țepos, pomeții ascuțiți, buzele cărnoase. Cu vârful limbii obtură pentru o clipă fisura dureroasă dintr-o plombă veche pe care ar fi trebui să o arate unui dentist și Își spuse: cel din Întuneric sunt eu, Petru Șendrean, am frisoane și, după toate probabilitățile, halucinații. Scoase sticla cu lapte din frigider, Își turnă câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
pe care, cu siguranță, nu-l merita pe deplin. 3. Încercă să se așeze fără să facă zgomot, dar nu reuși. Nu doar pentru că scaunul scârțâia oricum, ci și pentru că, distrat cum era, se așezase pe pisică. Mieunatul prelung și dureros al Linei Îl trezi pe Coriolan, care deschise mai Întâi un ochi nedumerit și morocănos, apoi Încă un ochi, ultimul de altfel, vigilent, războinic, amenințător. Cu acest ochi Își privea fiul În timp ce celălalt ochi, ghidat de un CAF emoțional, alerga
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
sigură dar molatecă, somnoroasă, a brațului stâng, Îl prinse de ceafă și Începu să-l mângâie Într-o manevră abilă de distragere a atenției. Cum fac și asistentele medicale din secțiile de pediatrie În cazul copiilor cu teama de injecții. Dureroase, mai ales cele cu penicilină, tot la șase ore. Știa ce vorbește pentru că fusese internat odată la infecțioase, șase zile. Pe lângă tratament, s-a ales și cu o pijama nouă și moale de finet. Ce știa se și Întâmplă, pentru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
Cel puțin așa credea el. Era Îndreptățit să gândească În acest fel, Întrucât el se maturizase așteptând să se nască. Numele Îl aștepta demult. Cu câțiva ani Înainte de a veni pe lume. Doar Flavius, la Început, apoi, după câteva Încercări dureroase dar nereușite de a-l scoate la lumină, ea a hotărât chiar acolo, pe masă, că Îl va chema și Tiberius, ca pe primul dintre Claudieni, În speranța că astfel va avea destulă voință să se smulgă din măruntaiele ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
fost mereu singură, mulțumită, În propria ei singurătate cu care nici un bărbat nu s-a putut Împăca. Toți Îi socoteau zâmbetul provocator și se străduiau din răsputeri să i-l șteargă de pe față sau să Îl schimbe Într-un spasm dureros. O răsplată binemeritată pentru o târfă ca ea. Nimeni nu știa unde Începe și unde se sfârșește neobișnuita ei conviețuire cu sine Însăși. Ea nu era fericită, dar Împărțea tuturor fericire. Într-o zi Însă, gesturile ei simple s-au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1856_a_3181]
-
filodendron ridică puțin capul, adulmecă somnoros, aprobativ aerul, apoi închise ochii la loc. — Dereglările disociative, zise Randle, lăsându-se încet în scaunul scârțâitor, din nuiele, sunt destul de rar întâlnite. Apar uneori ca reacție la traume psihologice severe, blocând amintiri prea dureroase sau prea greu de îndurat pentru minte. Un fel de întrerupător al acesteia, am putea spune. — Dar n-am deloc impresia că am uitat ceva, am spus, scormonindu-mi din nou creierii. Doar că nu e nimic acolo. Adică, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
stai aici. Pe tine cum te cheamă, veselie? Am ridicat privirea din formular. — Îl cheamă Ian. Sprâncenele i se lăsară în jos și i se îmbinară preț de o clipă, apoi fură ridicate din nou de un rânjet scurt. E dureros și minunat felul în care glumele pe care le facem ne supraviețuiesc. De când am plecat de acasă în această călătorie, m-am gândit mult la asta - la faptul că mare parte din viața unui om ține de modul și motivele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
gândesc. — O să trebuiască să mă întorc la hotel și să-mi strâng niște lucruri, apoi... Câte minute? șopti Nimeni, mușcându-și încheietura unui deget. Arăta îngrozitor acum. Cămașa îi era udă leoarcă și lipită de coaste și de stomacul scobit dureros. Părul îi era răvășit, pleoștit și fără nici o formă. Până și ochelarii mari de soare păreau vechi și murdari. Și era atât de ud... Transpirația picura de-a dreptul de pe el, stropi mari atârnându-i și căzându-i de pe nas
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
o orbită lentă, la nivelul mijlocului. — Hmm. Acum hainele lui Nimeni erau din nou uscate, cămașa albastră făcută la comandă era călcată, părul într-o ordine perfectă, jeanșii scumpi îi veneau ca turnați. — Ce noroc, zise el. Din câteva opintiri dureroase m-am ridicat în picioare. Avusesem noroc, într-adevăr. Dictafoanele mă salvaseră, dar pentru a rămâne pe mai departe în siguranță, pentru a ține luxofagul lui Nimeni blocat, trebuia să le abandonez acolo. Acum plec, am zis. — Ba nu. Alți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
moi și aproape că nu le simțeam. Am trăit o clipă de groază cumplită gândindu-mă că vor ceda sub mine imediat ce voi încerca s-o iau din loc, dar, deși tremurau, m-am ținut. Am pornit într-o alergare dureros de lentă, o alergare cu încetinitorul, un miliard de ani scurgându-se între un pas și celălalt, cu geanta de piele a lui Nimeni plină de dictafoane legănându-mi-se incomod pe braț. În fața mea se auzi zgomot de sticlă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
întunecat și pustiu. Am coborât privirea spre degetele mele, degetele, mâinile și încheieturile care-i aparținuseră primului Eric mare parte din existența lor. Știam că glumele și jocurile nu mă puteau feri ce cel care eram, de ceea ce lucrurile erau. Durerosul adevăr era că tot acel moment de repaus era un accident. — Continuă, spuse Scout, și mi s-a părut că surprind ceva asemănător la ea, din nou acea răceală, umbra de peste câmpie. — Știu, am zis, nu făceam decât să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
am tras mormanului două, trei șuturi lipsite de vlagă, și m-am lăsat în genunchi... — Pulă bleagă ce ești! După următorul acces de furie, am lăsat-o mai moale. Un alt val anestezic mi se ridica din stomac. Ochii mei dureroși se uitau în gol. Trecură nenumărate minute, iar eu mi-am încrucișat brațele, simțindu-le căldura pe piept. Mormanul de haine zăcea, lovit cu piciorul și nemișcat, în fața mea. Ochii mei dureroși se uitau fără să vadă. O pungă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
anestezic mi se ridica din stomac. Ochii mei dureroși se uitau în gol. Trecură nenumărate minute, iar eu mi-am încrucișat brațele, simțindu-le căldura pe piept. Mormanul de haine zăcea, lovit cu piciorul și nemișcat, în fața mea. Ochii mei dureroși se uitau fără să vadă. O pungă de plastic de deasupra mormanului conținea o cutie, probabil o cutie de pantofi. Lăsasem o urmă de picior pe ea și un colț al capacului se ridicase, făcând plasticul bleumarin să se întindă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
patul Primului Eric Sanderson și mi-am luat rucsacul, trăgându-l prin cameră după mine. Am scos din el Fragmentul becului și caietele mele de notițe și le-am recitit, o dată, de două ori, de trei ori, simțind o nostalgie dureroasă după ceva simplu și normal și solid. M-am gândit mult la Clio și la Eric. După care, pentru că nu m-am putut împotrivi, m-am gândit la Scout și la mine. Oare Clio ar fi făcut ceea ce făcuse Scout
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
îl simțeam lipit de pielea mea, la râsul ei hotărât, la părul ei ciufulit și la felul în care ni se atinseseră degetele, se împletiseră și apoi ne uniseră mâinile în timp ce ne croiam drum prin coridoare slab luminate. Amintirile erau dureroase și le-am îndepărtat. Dacă aveam într-adevăr să urc înapoi în lume după treaba asta, urma s-o fac singur, din nou doar eu și Ian. Ideea îmi trimise prin corp un fior rece. Poate reușeam să discut cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]
-
conștiinței lumii. Plămânii mei țipau. Soarele săpa brazde pestrițe în jurul meu și am dat din picioare, urcând spre lumina ce venea de undeva de deasupra. Am ieșit cu capul la suprafață și am inspirat sacadat. Aerul cald îmi umplu plămânii dureroși și eu am tresărit pe creasta unui val mic. Lumea ideilor și sensurilor și conceptelor pe care o simțisem sub apă își pierdu claritatea acum, că scosesem capul la suprafață; acum nu era decât apă, toată rece, sărată și adâncă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1862_a_3187]