1,310 matches
-
relația acestuia cu cel ortodox în general: în cazul principatului, nu există dovezi, nici în scrieri, nici în practică, în legătură cu credința în două trupuri distincte ale împăratului, cel fizic și artefactul, efigia sa; ele nu sunt însă nici echivalate, pentru că efigiei nu i se dedică aceleași ceremonialuri complexe, fie și în absența rămășițelor defunctului. În literatura științifică de specialitate, prin cunoscutul studiu din 1957 datorat lui Ernst H. Kantorowicz, teoria celor două corpuri ale regelui va ajuta în înțelegerea relației dintre
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
basilëía: credința într-o relație unică pe care împăratul o stabilește, prin funcția sacerdotală asumată, cu zeitățile (mai apoi, cu divinitatea creștină); imaginile (figurile) care îl reprezentau, când era în viață (așadar, ca substitute ale autorității sale), dar și post-mortem (efigiile și măștile mortuare); ritualul aulic dedicat lui, divi filius și Augustus, numen și genius totodată; ceremonialurile publice anuale; atribuirea calităților de invictus și de pater patriae, precum și a unui prenume (legat de cuceririle sale), devenit nume (Caesar); recunoașterea periodică a
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
va păstra neschimbată această interpretare a eternității, chiar în spiritul ei originar (respectând textele sfinte și scrierile creștinismului timpuriu). Pe de altă parte, deși în practicile lor religioase diferă funcția și suportul material al "imaginii" sacre (vorbim fie despre măști, efigii și statui, fie despre mozaicurile bizantine din biserici), romanii și creștinii de mai târziu au urmărit deopotrivă să recupereze, prin ritual și prin comportament colectiv adecvat, vârstele de aur (oricare ar fi fost forma lor imaginară) și pacea absolută. În ce privește
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
păstrează chipurile înaintașilor în imagines și garantează astfel faptul că ei au existat (în sensul vechiului týpōs, de urmă fizică); prezervă astfel un trecut glorios (dar girează și puterea în exercițiu, prin sigiliul ei, inelul regal sau sceptrul cu stemă). Efigia mistuită în focul ritualic este înlocuită, cum spuneam, de un alt obiect, masca, de care diferă nu ca materie (tot ceară), ci ca semnificație și rol. În baza relației mai puternice de semnificare cu corpul încă prezent sau pe care
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
este înlocuită, cum spuneam, de un alt obiect, masca, de care diferă nu ca materie (tot ceară), ci ca semnificație și rol. În baza relației mai puternice de semnificare cu corpul încă prezent sau pe care îl "prezentifică" (în absență), efigia este cea care are rolul de a-l trece în lumea morților în etapa culminantă a ceremonialului roman, cea de incinerare (când ea însăși se topește în flăcări); în schimb, masca funerară rămâne o amintire la distanță, pentru că menține spiritual
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
a-l trece în lumea morților în etapa culminantă a ceremonialului roman, cea de incinerare (când ea însăși se topește în flăcări); în schimb, masca funerară rămâne o amintire la distanță, pentru că menține spiritual relația cu defunctul. Realizarea spectaculoasă a efigiei în mărime naturală o sortește să dispară odată cu corpul fizic al autocratului (sau în locul acestuia), tocmai pentru a-i face explicită despărțirea de corpul cetății care îi supraviețuiește, dar și de identitatea "sigilată" în masca funebră, păstrată de familie și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
IV ca un cortegiu de spirite figurate ce însoțesc corpul mort al autocratului. În sistemul roman de roluri va avea loc însă un schimb de substanță și de identitate: bustul zeului devine chipul realizat în mozaic al lui Iisus Christos, efigia (corpul de ceară al) împăratului păgân se dematerializează și ea, prin înscrierea formei în imaginea murală; "chipurile" strămoșilor sunt înlocuite de figuri sacre (personaje vetero-testamentare, apostolii) sau sacralizate (martiri, ierarhi ai bisericii, împărați creștini). Ceea ce putea fi controlat în lumea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și canonizat. Tabloul votiv românesc din pronaos sau chiar din naos (în imagini realizate după același canon basileic) este unica formulă vizuală acceptată pentru a memora figura oricum hieratică a autocratului sau a donatorului-constructor; ea înlocuiește statuia, relieful sculptat sau efigia păgână, prin trecerea reprezentării materiale în registrul bidimensional. Ulterior, în spațiul catolic această formulă se generalizează, se depolitizează, astfel încât orice donator nobil sau chiar figuri ignobile, inclusiv artistul, vor putea fi reprezentați în frescă, în sculptură sau în pictura de
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
în forme noi, în mod necesar corelate cu viziunea divinatorie asupra substanței puterii basileice. Constantin I decide ca însemnele majore ale noii credințe oficiale, la nivelul întregului imperiu, să apară în locuri oficiale relevante și cu o puternică valoare simbolică: efigia lui Chistos este montată pe poarta centrală a palatului imperial, dovadă incontestabilă a deciziei autocratului de a recunoaște și de a proteja religia creștină; deasupra chipului christic, este așezată crucea (numită ulterior) "bizantină", un semn al relației dintre împăratul însuși
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Catelina lângă Cotnar sunt mari fortificații, înainte de luptă oastea stă la liturghie în jurul unei cruci colosale. În fine, în fața lui Ștefan cel Mare se aduc daruri cu învederat aspect de Renaștere, diademe de aur, ulcioare de bronz, lacrimatorii, monede cu efigiile împăraților Tauridei. În Bogdan-voievod, nuvelă fantezistă, se dă la Hîrlău o luptă de stil cavaleresc: "săbiile și lăncile scapără și scânteiază de loviturile puternice ale măciucilor fericate, pavezile remboambă". Petru Rareș e nuvela cea mai lungă, aceasta cu oarecari satanisme
Istoria literaturii române (Compendiu) by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Science/295570_a_296899]
-
în Botoșani ca profesoară și este de la sine înțeles că la ea se strângeau prietenii Veronicăi și ai lui Mihai Eminescu dintre care Eduard Gruber nu putea să lipsească. Încă o dată: chipul tânărului filolog, pasionat de psihologie experimentală, iese în efigie în foarte multe complexe eminesciene, uneori chiar acolo unde n-ai bănui. Se va căsători cu Virginia Micle după moartea Veronicăi dar era în anturajul ei de mai mult timp. în sensul notațiilor lui Artur Gorovei pe tema anonimatului necesar
Boala şi moartea lui Eminescu by Nicolae Georgescu () [Corola-publishinghouse/Science/829_a_1548]
-
ieri la „Târnava” de azi). Este deschisă mai ales textelor de început ale tinerilor scriitori ardeleni, dar și colaborării celor consacrați. Depășește interesul local prin cuprinderea unor personalități ale literaturii noastre și prin urmărirea fenomenului literar românesc general. Are rubricile „Efigie” (selecții din scrieri de Mihai Eminescu, Lucian Blaga, Vasile Alecsandri, George Bacovia, Octavian Goga, Al. Macedonski, Mateiu I. Caragiale, Romulus Guga, Nichita Stănescu, Ion Horea, St. O. Iosif, Ion Brad, Ioan Alexandru), „Însemnări de scriitor” (aici sunt prezenți Cornel Moraru
TARNAVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290089_a_291418]
-
nu se mai ating decât rareori performanțele din Hronic...: volumele Mici satisfacții (1931), Un porc de câne (1933) și Bercu Leibovici (1936), unde reconstrucția trecutului e înlocuită de schița de moravuri contemporane (Manevre, Berzele din Boureni, Alegeri libere) sau de efigia lingvistică a unor caracteristici etnice zonale (La Blaj). La apariție critica a relevat filiația caragialiană, dar și nota personală a râsului lui T., lipsit de „causticitate acidă” (Perpessicius). Polemic, uneori necruțător, este scriitorul în publicistica din Tămâie și otravă (I-
TEODOREANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290137_a_291466]
-
noastră monede românești de aur în valoare de 102 000 lei și de argint, de 26 820 000 lei (Costin C. Kirițescu, Sistemul bănesc al leului și precursorii lui, vol. I, Ed. Academiei, București, 1964, pp. 189-190). În legătură cu inscripțiile și efigiile de pe monedele românești, atât Turcia, cât și Austro-Ungaria au protestat, în această perioadă, de mai multe ori, considerând emiterea de monedă proprie un act de neîngăduită independență. Astfel, AustroUngaria își exprima nemulțumirea, în 1868, pentru faptul că pe moneda de
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
20 lei erau imprimate cuvintele: „Carol I, domnul românilor“, văzând în aceasta un îndemn pentru constituirea statului unitar „daco-român“ (cuvintele incriminate au fost înlocuite apoi prin: „domnul României“); Turcia era și ea iritată de faptul că România bătea monedă cu efigia principelui Carol, semn al suzeranității statale, și cerea înlăturarea acestui „abuz“, netolerat de „puterea suzerană“ temătoare de mani festările de independență din ce în ce mai numeroase ale tânărului stat de la gurile Dunării. anul 1873 [Apele de la Văcărești. Circul Suhr. Moartea prințului Alexandru Cuza
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
conștient de ele. Lucrase, toată viața, În pofida și Împotriva lor. Chipul său emaciat de lecturi, trupul Încremenit, și În sacra sâmbătă, pe scaunul legământului cu cartea, fără timp nici chiar pentru Întâlnirea cu un marțian ca mine, nu era deloc efigia „spiritului destructiv”, atribuit alogenilor. Încastrat solid În cultura țării sale, Z. Ornea, om și cărturar al locului, a fost, mai curând, un constructor sedentar, obsedat și luminat de literele românești și luminându-le, la rândul său, cu dragoste, devoțiune și
Plicuri și portrete by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2122_a_3447]
-
Gore și mușcata Dora, O, 1996, 14; Rodica Draghincescu, Microsocietăți confidențiale, O, 1996, 22; Alexandru Ruja, Cronica literară, „Paralela 45”, 1996, 25; Aura Christi, Ex libris, CNT, 2001, 17; Horia Gârbea, În două cuvinte, LCF, 2001, 20; Ion Pachia Tatomirescu, Efigie de tânăr dramaturg paradoxist, „Rostirea românească”, 2002, 1-3. Dl.B.
DASCALU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286695_a_288024]
-
literaturii de a marca diferența dintre original și copie. Îmi este limpede că, de atunci Încoace, literatura poate tematiza simulacrul din momentul În care nimic n-o mai poate suspecta că ar copia - ea ocupîndu-se chiar cu ea Însăși, În efigie. Ceea ce Înseamnă, printre altele, ca ea să se ferească de modă, de tendință - dar să le cunoască foarte bine - să rămînă a-socială pentru a putea tematiza anti-socialitatea. În privința statutului social al literaturii trebuie spus doar atît: literatura poate fi
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
refuză carisma. Nu trebuie păstrată ideea unui dincolo al literaturii, ci ideea unei rezistențe a literaturii În interiorul ei, a unui principiu autoregenerativ care să Împiedice asimilarea literaturii de către societate, ca produs. Acest spațiu este acela al simulacrului, al recuperării În efigie, al repetiției decalate: al simulării genurilor, al simulării diferitelor discursuri literare, al simulării tuturor elementelor literare susceptibile de a cădea vreodată pradă vreunui nihilism literar, cum a fost cazul În anii 1950. În mod curios, Barthes a fost apologetul unei
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
un taburet de bar, cu impresia de a fi pătruns Într-un tablou de Edward Hopper”. Atunci, din ființă, protagonistul se reduce la aparență, din cele trei dimensiuni care-l Înscriu În spațiu rămîn cele două care-l reprezintă În efigie, din plin rămîne conturul, din loc, o urmă: “un vid pur”, supralicitează romancierul, care altfel se ferește să caute discursul ideologic care i-ar putea lua literatura drept ilustrare. Problema pusă aici este aceea a identității: În ce mai constă
Ultimele zile din viaţa literaturii: enorm şi insignifiant în literatura franceză contemporană by Alexandru Matei () [Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
folcloristului, MS, 1982, 4; George Coșbuc interpretat de..., îngr. și pref. Maria Cordoneanu, București, 1982; Craia, Orizontul, 41-44; Scarlat, Ist. poeziei, II, 161-170; Lucian Valea, Pe urmele lui George Coșbuc, București, 1986; Cioculescu, Itinerar, V, 285-290; Grigurcu, Eminescu-Labiș, 46-57; Rău, Efigii, 47-89; Negoițescu, Ist. lit., I, 135-138; Petru Poantă, George Coșbuc. Poetul, București, 1994; D. Surăianu, George Coșbuc între confuzie și uitare, Baia Mare, 1994; Ion Rotaru, O istorie a literaturii române, III, Galați, 1996, 266-278; Andrei Moldovan, Coșbuc sau Lirismul pragurilor
COSBUC. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286434_a_287763]
-
lit. (1941), 631-632, Ist. lit. (1982), 710-711; Ovidiu Bârlea, Dumitru Caracostea, RITL, 1966, 3; Sperantia, Figuri, 52-58; Piru, Panorama, 437-439; Rotaru, O ist., II, 767-770; Bucur, Istoriografia, 451-462; Crohmălniceanu, Literatura, III, 258-363; Munteanu, Aristarc, 119-126; Mihăilescu, Conceptul, I, 428-433; Bârlea, Efigii, 50-90; Titu Popescu, D. Caracostea - un critic modern, București, 1987; Anghelescu, Textul, 189-195; Ovidiu Papadima, Evocări, Iași, 1997, 111-121; Datcu, Dicț. etnolog., I, 136-138; Ioana Bot, D. Caracostea, teoretician și critic literar, București, 1999; Dicț. esențial, 133-134; Lucian Chișu, Prejudecata
CARACOSTEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286086_a_287415]
-
1969, 39; Henri Jacquier, In memoriam, TR, 1969, 39; Edgar Papu, Un apostol ardelean, RL, 1969, 40; Negoițescu, Însemnări, 139-154; Doina Graur, Bucur Țincu, Ion Chinezu, istoric și critic literar, RITL, 1972, 4; Fanache, Întâlniri, 216-221; Felea, Prezența, 155-160; Bârlea, Efigii, 107-115; Băncilă, Portrete, 231-242; Țepelea, Opțiuni, 64-75; Nicolae Tatu, Ion Chinezu - cum l-am cunoscut, RL, 1994, 32; Nicu Caranica, Ion Chinezu, ST, 1994, 9; Ștefan Baciu, Praful de pe tobă, București, 1995, 461-466; Dicț. scriit. rom., I, 555-556; Dan C.
CHINEZU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286198_a_287527]
-
fronturi (8/1923), redacția respinge futurismul lui F. T. Marinetti. La o anchetă în rândul scriitorilor, răspund Gala Galaction, G. Murnu și I. M. Sadoveanu. Preponderente sunt rubricile, cu caracter permanent sau periodic, „Mistere”, „Muzică”, „Despre literatură”, „Teatru”, „Plastică” „Reviste”, „Efigii”, „Figuri reprezentative”, semnate, printre alții, de Gh. Cardaș, Isaiia Răcăciuni, Gr. Veja, N. I. Herescu, Mihail Dragomirescu, T. Ulmu. Medalioane literare și succinte fișe bibliografice ale scriitorilor români apar la rubrica „Portrete contemporane”, sporadic intitulată și „Efigii”, „Portrete literare” sau „Figuri
CLIPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286300_a_287629]
-
literatură”, „Teatru”, „Plastică” „Reviste”, „Efigii”, „Figuri reprezentative”, semnate, printre alții, de Gh. Cardaș, Isaiia Răcăciuni, Gr. Veja, N. I. Herescu, Mihail Dragomirescu, T. Ulmu. Medalioane literare și succinte fișe bibliografice ale scriitorilor români apar la rubrica „Portrete contemporane”, sporadic intitulată și „Efigii”, „Portrete literare” sau „Figuri reprezentative”. În 1924, Tudor Arghezi semnează ciclul de tablete Spini de hârtie: Necrologul lui Pussy (6), Câinele și omul (69), Pedeapsa cu biciul (70), Ave Maria (72), În faiton (75), iar Mihail Dragomirescu dă un fragment
CLIPA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286300_a_287629]