1,905 matches
-
intră pe ușă ș.a., ilustrează un teatru demonstrativ, cu ambiții de eseu filosofico-moral-politic, care, dacă nu atinge convingător miezul marilor chestiuni existențiale, dezvoltă o satiră, plauzibilă scenic, la adresa răului moral, a josniciei, a marasmului și dezumanizării. Piesele de reconstituire istorică - Elegie pentru capul prinților, Elegie pentru Cetatea Soarelui (republicată ulterior, cu modificări, sub titlul Biruința înfrângerii ), Elegie pentru Voievodul cu stea în frunte - ilustrează corect, dar modest estetic, genul în care se încadrează; dotate cu mesaj moral și patriotic, evocatoare fără
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
ilustrează un teatru demonstrativ, cu ambiții de eseu filosofico-moral-politic, care, dacă nu atinge convingător miezul marilor chestiuni existențiale, dezvoltă o satiră, plauzibilă scenic, la adresa răului moral, a josniciei, a marasmului și dezumanizării. Piesele de reconstituire istorică - Elegie pentru capul prinților, Elegie pentru Cetatea Soarelui (republicată ulterior, cu modificări, sub titlul Biruința înfrângerii ), Elegie pentru Voievodul cu stea în frunte - ilustrează corect, dar modest estetic, genul în care se încadrează; dotate cu mesaj moral și patriotic, evocatoare fără exces de „culoare”, construite
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
atinge convingător miezul marilor chestiuni existențiale, dezvoltă o satiră, plauzibilă scenic, la adresa răului moral, a josniciei, a marasmului și dezumanizării. Piesele de reconstituire istorică - Elegie pentru capul prinților, Elegie pentru Cetatea Soarelui (republicată ulterior, cu modificări, sub titlul Biruința înfrângerii ), Elegie pentru Voievodul cu stea în frunte - ilustrează corect, dar modest estetic, genul în care se încadrează; dotate cu mesaj moral și patriotic, evocatoare fără exces de „culoare”, construite cu oarecare inteligență, ele apar, chiar în contextul epocii în care au
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
conțin momente de acțiune, de suspans ori aventură, dar și legende onomastice și se înscriu în genul literaturii educative de aventuri, cu mesaj patriotic (în termenii proprii anilor ’70-’80, prozatorul idilizând, de pildă, organizarea domnească feudală), destinată adolescenților. SCRIERI: Elegii pentru Cetatea Soarelui, București, 1973; Punctul, pref. Horia Lovinescu, București, 1973; Inspectorul de teren, București, 1980; Lumea de la fereastră, București, 1983; Comediograme, București, 1985; Neagoe, căpitan de vânători, București, 1991. Repere bibliografice: Dinu Săraru, Un spectacol experimental, LCF, 1968, 12
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287221_a_288550]
-
din colaboratori. Eugen Ionescu debutează în numărul 1/1927 cu poezia Copilul și clopotele, o sinestezie simbolistă de tip macedonskian, urmată de Crinii și de Copacii, un poem de explicită filiație bacoviană, Bujorii albi, un rondel macedonskian, precum și de o Elegie dedicată lui Horia Roman. Poezie de factură simbolistă scriu Horia Roman, Ion Călifar, Alfred Moșoiu, poeme clasice (îndeosebi pasteluri) - C. Fântâneru, Al. Popescu, Mihail Steriade, iar poezie tradiționalistă - C.I. Vâlceanu, Atanasie Nuși, Radu Gyr. Mai colaborează cu versuri Vasile Militaru
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289225_a_290554]
-
creație proprii acestei orientări. Stimulator al romantismului și el însuși poet romantic în cele mai caracteristice opere, Heliade-Rădulescu are și scrieri de factură clasică, iar în publicistică s-a pronunțat, nu o dată, în favoarea ordinii clasice. Alături de evocări, descripții de natură, elegii, tirade patetice, viziuni cosmogonice, culegerile sale de versuri conțin ode în stil clasic, fabule, satire, adică specii cultivate în c. Compoziția unor piese lirice, inclusiv a pseudobaladei Zburătorul, capodopera poeziei heliadești, învederează o tendință de structurare clasică. Propensiuni în aceeași
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
e un contemplativ, pentru care, ca pentru Théophile Gautier, clasicizantul angajat în bătălia romantică, „lumea există”, în sensul că stările lirice sunt provocate mai mult de priveliști din afară decât de frământările interioare. De altfel, pe lângă romantice „suvenire și impresii”, elegii, poetul a scris clasice meditații, epistole, satire, fabule, prin acestea din urmă impunându-se drept cel mai de seamă fabulist român. Clasic prin structura spiritului, prin echilibrul interior, prin seninătate e și Vasile Alecsandri, cu toate că „rumânirea” prin el a poeziei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286294_a_287623]
-
de Étienne Arago și comedia Două bilete după Florian, jucată în 1845. În „Curiosul” publică o tălmăcire din „Le Temps”, Prorocul Petre. În aceeași foaie, semnând cu inițiale, inserează un scurt comentariu pe marginea unei „imitații” de D. Ciocârdia-Matila după elegia lui Ch.-H. Millevoye, La Chute des feuilles. O scurtă narațiune cu tâlc moral, Moartea omului drept în compărire cu a celui nelegiuit, apare în „Curierul românesc”. Ca secretar al Asociației Literare a României, V. colectează manuscrise ale poeților Văcărești
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290628_a_291957]
-
s-au făcut trimiterile de rigoare, de la Villon la Rimbaud și de la Esenin la Ioan Alexandru, după cum poezia noului venit a fost iute înseriată la tradiția Heliade-Rădulescu- Arghezi. Totul gâlgâia vitalist și provocator în Invocație nimănui, dar mai ales în Elegii de când eram mai tânăr (1973), unde apare și cearcănul care șade atât de bine liricii de explozie virilă. Cearcănul nostalgiei după adolescență, al reveriei fără țintă și rațiune, cearcănul neîmplinirii fără nume, în contexte ce reliefează - dincolo de forța ingenuității acestei
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
Darul acestei poezii este de a canaliza nemijlocit spre frumusețe și distincție expresivă tot ce-ar părea sortit să se exprime altfel, în limbajul mai curând al unui moralist exasperat de urâtul vieții. LUCIAN RAICU SCRIERI: Invocație nimănui, București, 1971; Elegii de când eram mai tânăr, București, 1973; Proprietarul de poduri, București, 1976; La dispoziția dumneavoastră, București, 1979; ed. (À Votre disposition), tr. Constantin Crișan și Marc Rombaut, pref. Romul Munteanu, București, 1982; Teroarea bunului simț, postfață Lucian Raicu, București, 1980; Democrația
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
modernistă, este semnat Ionathan X. Uranus, pseudonim aparținând lui Mihail Avramescu. Sunt prezenți cu versuri Constantin Nisipeanu, Mircea Pavelescu, N. Furcă, G. Ivașcu, Mihail Avramescu, Mihail Werner, Mihail Steriade, Horia Roman, Ion S. Radu, Ionel Marinescu, Dem. Bassarabeanu, Eugen Ionescu (Elegie hârtiei roz), Andrei Tudor, Ilariu Dobridor, Petre Strihan, Ioan Georgescu, C. I. Șicloveanu, Ion Pogan, Nelu Ivanovici, Cicerone Theodorescu, Liviu Deleanu, Eugen Constant, Emil Gulian. Proză semnează Cosma Damian, Octav Șuluțiu, Virgil Huzum, Mircea Damian, Alexe Robu, Traian Mateescu, C.N.
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289088_a_290417]
-
francez și german, vezi Iordan 1948: 295, 441; ulterior și după model englez) și pl., pe lângă substantive cu sens propriu, cu funcție de nume predicativ, neînsoțite de atribute: El vrea să devină un medic sau un inginer, Versurile sale sunt niște elegii (Avram [1986] 1997a: 106). Prezența articolului este justificată în contextele în care substantivul actualizează sensuri figurate, construcția cu articol și cea corespunzătoare, fără articol, fiind diferențiate și prin intonație: X este un țăran, față de X este țăran (Avram [1986] 1997a
[Corola-publishinghouse/Science/85010_a_85796]
-
ceva din parfumul originalului, iar tăcerile acelei mici poezii japoneze umflă ușor perdeaua cuvintelor în limba tălmăcirii”, făcând ca peste ele „harul” să coboare „candid”. SCRIERI: Unde, București, 1969; Vatră, București, 1978. Traduceri: R.M. Rilke, Versuri, București, 1966 (în colaborare), Elegiile duineze. Sonetele către Orfeu, pref. Edgar Papu, București, 1978; Poezia germană modernă. De la Stefan George la Enzensberger, I-II, îngr. și pref. Petre Stoica, București, 1967 (în colaborare); Proza austriacă modernă, București, 1968 (în colaborare); Oskar Pastior, Versuri, București, 1968
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286369_a_287698]
-
predilecție naturist, înscenează un ceremonial propice jocului grațios de imagini, reveriei, rememorării. Poet al universului citadin în numeroase cazuri, B. se regăsește și în versuri marcate de o romantică aplecare către visare, de nostalgia unui timp al plenitudinii afective, în elegii și în poeme de dragoste, nu rareori în versuri ce resuscită, cu discretă ironie, o amintire, un peisaj, un tablou de gen, mitologic. SCRIERI: Nemuririle ierbii, Timișoara, 1984; Atlantida, îngr. Carmen Blaga, tr. Carmen Blaga și Lucian Alexiu, Timișoara, 1992
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285661_a_286990]
-
scurt, ritmul sacadat, melodicitatea ce duce spre incantație, jocul copilăresc sau descântecul, ca și numeroasele tente exotice îl recomandă într-adevăr ca pe un emul al lui Ion Barbu. Există însă la el și o aplecare spre miniatură (în genul Elegiilor pentru ființe mici ale lui Eugen Ionescu), dar și spre prețiozitate și cadență gravă, stimulate probabil și de admirația pentru opera lui Mateiu I. Caragiale, pe care B. îl cunoscuse personal și al cărui roman, Craii de Curtea-Veche, apăruse în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285881_a_287210]
-
se încastrează în cele vechi. Așa a fost, de pildă, cazul martirologiului evreiesc în prima Cruciadă (1096), care, la rândul lui, a căpătat valoare de exemplu întăritor în episoadele ulterioare de persecuție, ele însele urmate de cronici care le imortalizau. Elegii și imnuri care relatează evenimentele tragice ale momentului se adaugă astfel, periodic, celor deja existente, compuse în memoria distrugerii Ierusalimului și a Templului și inspirate din cartea Plângerilor. Această acumulare oferă mângâiere deoarece prezentul se inserează în trecut de-a
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
bineînțeles, acestea nu țin încă de o scriere a istoriei așa cum o concepem noi, ele generează istorie, care este o istorie de suferință. Ele constituie adesea singura sursă istorică disponibilă despre persecuțiile suferite și se erijează în material istoric. Alături de elegiile și rugăciunile de penitență rostite la date simbolice din calendarul evreiesc, ele trasează planul didactic al suferinței. Cruciadele contribuie și la elaborarea unei liturghii a catastrofeiddd, inserată în matricele deja existente și adoptate rapid de cultul sinagogal contemporan al evenimentelor
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
evenimentelor. Astfel, rugăciunea de penitență Et ha-kol kol Yaakov nohem ([Ascultați] vocea, vocea tânguitoare a lui Iacov!) de Kalonymos ben Iuda din Mainz, el însuși martor la evenimente, descrie auto-sacrificarea evreilor renani în timpul primei Cruciade. Kalonymos este și autorul unei elegii, Mi yiten roshi mayim (De mi-ar fi capul plin cu apăeee), despre masacrele comise în centrele orașelor Speyer, Mainz și Worms, și nu ne ascunde niciun detaliu. Și alte rugăciuni de penitență ale poeților repertoriați se bazează pe evenimente
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
ne ascunde niciun detaliu. Și alte rugăciuni de penitență ale poeților repertoriați se bazează pe evenimente ale epocii. Mai târziu, când Talmudul este ars în iunie 1242 sau 1244 la Paris din ordinul regelui, Rabbi Meir din Rothenburg scrie o elegie care-și găsește repede locul printre cântecele funebre de la 9 av, data de comemorare a distrugerii Templelor. Aceste rugăciuni de penitență amestecă într-un singur ansamblu sacrificiul lui Isaac, martiriul Celor Zece și supliciul bărbaților, femeilor și copiilor în timpul Cruciadelor
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
acestor cronici 10. Pentru supraviețuitori, acest sistem de ecouri nu doar creează o verigă care-i leagă de Legământul întemeietor al iudaismului, ci conferă și un sens suferinței lor de moment. Au suferit și continuă să sufere pentru că sunt evrei. Elegiile și rugăciunile de penitență care completează relatările persecuțiilor din timpul Cruciadelor nu menționează nici ele păcatul drept cauză a tragediei. Martirii ar fi murit în puritate și și-ar fi oferit în mod spontan copiii. Aici faptul că evreii din
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
marcheze profund comportamentul comunităților așkenaze, accentuează autopercepția victimară a evreilor. Lipsa unei veritabile istorii scrise a jucat un rol primordial în acapararea de către memorie, de-a lungul secolelor, a istoriei de suferință din imaginarul evreiesc. De vreme ce rugăciunile de penitență și elegiile serveau drept sursă istorică, putem lesne înțelege că, prin legitimitatea pe care le-o conferea caracterul lor religios, acestea au contribuit puternic la elaborarea unei memorii doloriste. Masacrele din Polonia și Ucraina din 1648-1649, ca urmare a rebeliunii cazace conduse
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Numărul convertirilor trebuie să fi fost destul de mare, dacă regele Poloniei, Jan Kazmiercz, le permite, în mai 1649, convertiților să se întoarcă la religia strămoșilor lor. Însă, în ceea ce-i privește, Nathan Hannover și ceilalți cronicari evrei, precum și autorii de elegii compuse în acele împrejurări, au vrut să arate în primul rând cât de credincioși se dovediseră evreii față de religia părinților lor și cum preferaseră să moară decât să îmbrățișeze creștinismul. Cum se știe, Maimonide considera studiul istoriei o pierdere de
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Cronici precum cele amintite în aceste pagini, și mai târziu alte scrieri, de natură istorică, născute în aria culturală sefardă, pătrund astfel adânc în zonele așkenaze și se adaugă unei istorii doloriste deja bine implantate. Literatura idiș se îmbogățește cu elegii istorice despre dezastrele și persecuțiile suferite, fără a uita poezia liturgică, lamentațiile despre moartea martirilor, care transmit posterității, în detaliu, aceste circumstanțe care au bulversat viața evreiască. Literatura în limba vernaculară de inspirație religioasă contribuie la țeserea, generație după generație
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
Trebuie să suferi pentru a fi evreu 31. Eroism sau mesianism, alegerea răului mai mic Iudaismul sefard implantat pe teritoriul islamic nu a rămas departe de liturgizarea suferinței. Și el a zugrăvit nenorocirile pe care le avusese de îndurat. Astfel, elegia lui Abraham Ibn Ezra, care evocă persecuția almohadă din secolul al XII-lea, descrie distrugerea comunităților evreiești din Spania și din Occidentul musulman și suferința abătută asupra lor. În multe cazuri, evreii fuseseră constrânși să aleagă între moarte și apostazie
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]
-
a discursului despre martiriu sau a scrierilor despre martiriu. Pentru a înțelege mai bine această variabilitate a răspunsurilor evreiești la suferință, trebuie să luăm în considerare și diversitatea percepțiilor despre creștinism și islam în lumea evreiască. Și sefarzii au compus elegii și rugăciuni de penitență legate de episoade dureroase trăite în momente precise ale istoriei. Aceste scrieri sunt parte integrantă din discursul lor despre suferință, chiar dacă nu formează componenta cea mai importantă. Putem citi astfel elegii care relatează persecuțiile din 1391
Suferinţa ca identitate by Esther Benbassa [Corola-publishinghouse/Science/1430_a_2672]