1,186 matches
-
se mișcă de-a lungul unei elipse, într-unul dintre focarele acesteia aflându-se Soarele. Obiectele mai apropiate de Soare (cu o semiaxă majoră mai mică) se deplasează mai repede, fiind influențate mai puternic de către gravitația Soarelui. Pe o orbită eliptică, distanța unui corp față de Soare variază de-a lungul perioadei sale de revoluție (denumită „an”). Cel mai apropiat punct față de Soare de pe orbita unui obiect este numit "periheliu", în timp ce punctul cel mai îndepărtat se numește "afeliu". Orbitele planetelor sunt aproape
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
denumită „an”). Cel mai apropiat punct față de Soare de pe orbita unui obiect este numit "periheliu", în timp ce punctul cel mai îndepărtat se numește "afeliu". Orbitele planetelor sunt aproape circulare, dar multe comete, asteroizi și obiecte din cadrul centurii Kuiper au orbite foarte eliptice. Pozițiile corpurilor în sistemul solar pot fi prezise folosindu-se modele numerice. Deși Soarele domină sistemul prin masa sa, el măsoară doar 2% din momentul cinetic, datorat rotației diferențiale din interiorul Soarelui gazos. Planetele, dominate de Jupiter, măsoară cea mai
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
este încă rău cunoscut. O echipă finanțată de NASA a dezvoltat un concept de „Misiune Viziune”, care are scopul de a trimite o sondă spre heliosferă. 90377 Sedna (525,86 UA mediu) eu un obiect mare, roșiatic, cu o orbită eliptică care este de aproximativ 76 UA la periheliu și 928 UA la afeliu și care durează 12.050 de ani. Mike Brown, omul care a descoperit acest obiect în 2003, afirmă că aceast obiect nu poate face parte din discul
Sistemul solar () [Corola-website/Science/296587_a_297916]
-
de 78 de ani. Printre contribuțiile aduse de Laplace la dezvoltarea matematicilor pure și aplicate se pot enumera: De numele lui Laplace este strâns legată noțiunea de "operator Laplace", sau "laplacian". Acesta este un operator diferențial de ordinul al doilea, eliptic, în spațiul euclidian "n"-dimensional, definit ca divergența gradientului. Are numeroase aplicații, de exemplu în fizică, unde este utilizat la modelarea propagării undelor și propagării căldurii, stând la baza ecuației Helmholtz. Este esențial în electrostatică și în mecanica fluidelor, prin
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
alegerii sale ca membru asociat al acestei academii, Laplace a afirmat stabilitatea sistemului solar. Deși Isaac Newton reușise să deducă matematic legile mișcărilor planetare, formulate anterior de Johannes Kepler, mai rămâneau de rezolvat unele probleme. Orbitele planetelor în jurul Soarelui sunt eliptice, dar ele nu rămân complet neschimbate de la un an la altul. Stabilitatea cosmosului și chiar a legii gravitației a fost pusă la îndoială în diferite momente de personalități eminente precum Leibniz și Leonhard Euler. Laplace a demonstrat că perturbațiile orbitelor
Pierre-Simon Laplace () [Corola-website/Science/298288_a_299617]
-
explicarea depărtării dintre orbitele celor cinci planete cunoscute în acel timp (Mercur, Venus, Marte, Jupiter și Saturn). Kepler consideră că soarele exercită o forță care scade proporțional o dată cu îndepărtarea de o planetă: „Planetele se mișcă în consecință pe o traiectorie eliptică, în centrul căreia se găsește soarele”. În acest fel enunță prima sa lege a mișcării planetelor (vezi Legile lui Kepler), publicată în lucrarea "Mysterium Cosmographicum" („Misterul lumii cosmice”, 1596). În aprilie 1597 Kepler se căsătorește cu Barbara Mühlek. Din cauza presiunilor
Johannes Kepler () [Corola-website/Science/298358_a_299687]
-
această contradicție, fapt care l-a dus la o reprezentare heliocentrică, în care planetele se învârtesc în jurul soarelui, dar tot pe orbite circulare. A fost meritul lui Johannes Kepler, care, confruntând datele de observație cu calculul matematic, a descoperit forma eliptică a orbitelor planetelor în jurul soarelui. În domeniul matematicii, Ptolemeu a contribuit la dezvoltarea trigonometriei, ceea ce i-a permis construirea unor "astrolabi" (instrumente astronomo-geodezice) și a ceasurilor solare. De o importanță istorică deosebită este lucrarea sa "Geographia", în care Ptolemeu folosește
Ptolemeu () [Corola-website/Science/298397_a_299726]
-
ridicată, fiind chiar mai mare decât pe planeta Mercur. Venus orbitează Soarele la o distanță medie de circa 108 milioane de kilometri (circa 0,7 UA), și efectuează o orbită la circa 224,65 zile. Deși toate orbitele planetare sunt eliptice, a lui Venus este cea mai apropiată de forma circulară, cu o excentricitate mai mică de 0,01. Când Venus este între Pământ și Soare, poziție cunoscută sub numele de conjuncție inferioară, are apropierea maximă de Pământ pe care o
Venus () [Corola-website/Science/297166_a_298495]
-
1656-1657 Christiaan Huygens a construit un instrument destul de puternic ca să poată contempla fenomenul în toată măreția lui: planeta cea mai îndepărtată cunoscută în acea vreme apărea „înconjurată de un inel diafan, care nu atinge nicăieri planeta și este înclinat față de eliptică” (1659).Saturn, magnificul, își făcea intrarea în astronomie. Dar de ce își „devora” Saturn periodic copiii, de ce dispărea uneori inelul? Explicația este simplă: datorită grosimii sale foarte mici ( 15-20 km ) atunci cînd inelul este îndreptat cu muchia spre Pământ, devine pur
Saturn () [Corola-website/Science/298210_a_299539]
-
de combustibil cu aproximativ 21 kPa. Reducerea de presiune a cauzat scăderea cu 2% a puterii motorului, dar "MRO" a compensat automat extinzând timpul de ardere cu 33 de secunde. În final, sonda a intrat pe o orbită polara foarte eliptica cu o perioadă de aproximativ 35,5 ore. La scurt timp după intrare, periapsa - punctul de pe orbita cel mai aproape de Marte - a fost de 3.806 km de centrul planetei (426 km de suprafață). Apoapsa - punctul de pe orbita cel mai
Mars Reconnaissance Orbiter () [Corola-website/Science/317128_a_318457]
-
dacă sunt convergente, vor defini o funcție hipergeometrică, care poate fi extinsă în afara domeniului de definiție prin prelungire analitică. Funcțiile hipergeometrice au drept cazuri particulare foarte multe funcții speciale, incluzând funcții elementare, funcția Bessel, funcția gamma incompletă, funcția eroare, integrale eliptice, polinoame ortogonale clasice, etc. Acest fenomen se datorează faptului că funcțiile hipergeometrice sunt soluții ale ecuației diferențiale hipergeometrice, care este o ecuație diferențială ordinară de ordinul doi. Termenul serie hipergeometrică se referă la un tip specific de serie, cunoscută sub
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
referă la un tip specific de serie, cunoscută sub denumirea de seria lui Gauss, dupa numele lui Carl Friedrich Gauss, cel care a studiat in secolul 19 aceste tipuri de funcții. O altă aplicație a seriilor hipergeometrice este inversiunea integralelor eliptice; acestea fiind construite luând raportul a doua soluții liniare independente ale ecuației diferențiale hipergeometrice, pentru a forma corespondența Schwartz-Christoffel a unui domeniu fundamental pe o linie proiectivă complexă sau sferă Riemann. O altă aplicație este fracția continuă a lui Gauss
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
Eduard Heine spre sfârșitul secolului 19. Aici, raportul temenilor succesivi, în loc să fie considerate ca funcții raționale de n, sunt considerate a fi funcții raționale de formula 145. O altă generalizare este cea a seriilor în care raportul termenilor este o funcție eliptică de n, funcție meromorfă de doua ori periodică, numite serii hipergeometrice eliptice. În timpul secolului al XX-lea, seriile hipergeometrice au fost un domeniu fructuos și pentru matematica combinatorică, cu numeroase conexiuni în alte domenii. Sunt date noi definiții seriilor hipergeometrice
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
considerate ca funcții raționale de n, sunt considerate a fi funcții raționale de formula 145. O altă generalizare este cea a seriilor în care raportul termenilor este o funcție eliptică de n, funcție meromorfă de doua ori periodică, numite serii hipergeometrice eliptice. În timpul secolului al XX-lea, seriile hipergeometrice au fost un domeniu fructuos și pentru matematica combinatorică, cu numeroase conexiuni în alte domenii. Sunt date noi definiții seriilor hipergeometrice de Aomoto, Israel Gelfand și alții; precum și aplicații, de exemplu, pentru combinatorica
Serie hipergeometrică () [Corola-website/Science/317625_a_318954]
-
ecuație diferențială ordinară implică coordonata generalizată formula 86: în care formula 88 este o altă constantă de mișcare care elimină dependența de formula 86 și reduce ecuația Hamilton-Jacobi la ecuația finală diferențială: a cărei integrare completează soluția pentru formula 3. Hamiltonianul în coordonate cilindrice eliptice poate fi scris astfel: unde focarul elipsei este localizat în formula 93, pe axa formula 94. Ecuația Hamilton-Jacobi este complet separabilă în aceste coordonate, demonstrându-se că formula 74 are o forma analoagă cu: în care formula 97, formula 98 și formula 99 sunt funcții arbitrare
Ecuația Hamilton–Jacobi () [Corola-website/Science/318026_a_319355]
-
de Uniunea Sovietică la data de 4 octombrie 1957, la 19h 29 min 34 s UTC și pus pe orbită la 19 h 33 min 48 s, de la Cosmodromul Baikonur, aflat în Kazahstan. Satelitul a fost plasat pe o orbită eliptică joasă. Lansarea lui a marcat începutul cuceririi spațiale. Inițial, politicienii și militarii sovietici voiau rachete intercontinentale în cadrul confruntării lor cu Occidentul; racheta R-7 în pregătire trebuia să fie folosită pentru lansarea bombelor atomice. Proiectul folosirii rachetei "R-7" ca lansator spațial
Sputnik 1 () [Corola-website/Science/319535_a_320864]
-
a vectorului de arie descris de raza vectoare. Se măsoară în SI în m /s. Viteza areolară este utilizată în general pentru descrierea mișcărilor punctului material în câmp central de forțe, în particular, pentru studiul mișcării corpurilor cerești pe traiectorii eliptice. Pentru un punct material ce se mișcă pe o curbă oarecare, raza vectoare urmărește permanent punctul; practic traiectoria punctului material reprezintă locul geometric al tuturor punctelor pe care vârful razei vectoare le atinge pe durata mișcării. În acest timp vectorul
Viteză areolară () [Corola-website/Science/319537_a_320866]
-
egale în intervale de timp egale". Acesta este cazul tuturor mișcărilor libere ce au loc pe conice sub acțiunea forței centrale. Folosirea acestei teoreme este extrem de utilă (fiind o integrală primă a mișcării) pentru găsirea ecuațiilor de mișcare pe traiectorii eliptice, hiperbolice, etc. Din punct de vedere istoric, noțiunea „apare” pentru prima oară în Legile lui Kepler (a doua lege) cu privire la mișcarea orbitală a planetelor.
Viteză areolară () [Corola-website/Science/319537_a_320866]
-
aven puțin cunoscut și spectaculos, se află în imediata vecinătate a satului Hăleasa situat pe malul drept al Bistriței (administrativ pe raza Orașului Broșteni ). Intrarea în aven constă într-un puț vertical adânc de 3,6 m și este aproape eliptica, cu axa mare de 1,75 m iar cea mică de 1,6 m. Adâncimea care poate fi parcursă a avenului este de circa 18-19 metri. Orientat pe axa nord - sud, face legătura între Valea Bistricioarei și Depresiunea Șaru Dornei
Munții Bistriței () [Corola-website/Science/319605_a_320934]
-
variabile deasupra suprafaței terestre în diferite scopuri. Dacă viteza unui corp lansat (satelit etc.) devine mai mare decât prima viteză cosmică, atunci el urmează o traiectorie de cerc alungit, elipsă. În cazul limită, când punctul cel mai îndepărtat al orbitei eliptice tinde spre infinit (∞), atunci satelitul nu mai rămâne pe o traiectorie închisă, orbitală, și urmează o traiectorie parabolică depărtându-se continuu de planeta de origine în spațiul extraterestru. Este vorba aici de "a doua viteză cosmică". Concret, pentru a putea
Zbor spațial () [Corola-website/Science/319787_a_321116]
-
Leucauge". Culoarea și forma corpului ambelor genuri se aseamănă, opistosoma posedă dungi argintii. Cea mai mare diferență dintre aceștia constă în structura pânzei. "Leucauge" tinde să construiască o pânză orizontală, care este un cerc perfect, în timp ce "Nephila" construiesc pânze verticale, eliptice și asimetrice. La apropierea prădătorilor, tinerii produc vibrația pânzei și în cele din urmă sar pe obiectele din jur. Veninul țesătorilor aurii este foarte puternic, dar neletal pentru om. Aceasta are un efect neurotoxic similară cu cea a Văduvii negre
Păianjeni țesători sferici aurii () [Corola-website/Science/319337_a_320666]
-
radiațiilor provenite de la Soare, Pământ și Luna. Pentru că acest scut să funcționeze, telescopul trebuie pus undeva unde toate radiațiile vin din aceeași direcție. Metodă este că telescopul să fie pus între Soare-Pământ în punctul L2. Orbită L2 este o orbită eliptica. Ea este una dintre cele cinci soluții găsite de matematicianul Joseph-Louis Lagrange în secolul 18 la această problemă a radiațiilor. Lagrange caută o orbită pe care un corp să se afle la aproximativ aceeași distanță față de Soare și Pământ tot
Telescopul spațial James Webb () [Corola-website/Science/315723_a_317052]
-
părții de vest, care a fost alungită. Planul construcției e dreptunghiular, cu absida decroșată, poligonală cu cinci laturi. Pronaosul este acoperit cu tavan drept, însă în zona grinzilor s-au intercalat în faza reparațiilor, mici bolți semicilindrice încadrând o calotă eliptică situată sub turn. Deasupra naosului este o boltă semicilindrică retrasă pe o bârnă, ce se reazemă pe console cioplite, ca cele de la exterior. Grinzile masive ale bolții naosului se îmbină în coadă de rândunică cu cele ale timpanului. Absida are
Biserica de lemn din Întregalde () [Corola-website/Science/315784_a_317113]
-
Ivănescu scria despre poetă,la debutul său în volum, în 1996: " este, indiscutabil, o poetă împlinită, sigură pe scriitura ei de un mare rafinament stilistic. “Somnul grifonului”, volumul ei de poeme în manuscris, dezvăluie o știință a scrierii unei poezii eliptice, dificile, un gen de “lirism abstract” și ermetic, avându-și modelul în poezia lui Eugenio Montale. Aparenta secitate stilistică ascunde un psihism marcat de o conștiință tragică și o emotivitate profundă, voalată de tonul ironic, cinic uneori. Izbânzile ei cele
Simona Nicoleta Lazăr () [Corola-website/Science/316520_a_317849]
-
colțul de sud-vest al refectoriului precum și una pentru sondare în partea sudică a perimetrului cercetat, suprafața totală investigată fiind de 300 m2. În extrema de sud a secțiunii S 65 s-a descoperit un cuptor de bucate. Are un plan eliptic, cu axa mare nord-sud. S-au conservat cel mult două rânduri de cărămizi. Ele sunt clar refolosite, cu urme de mortar. Spre gura cuptorului, aflată la vest, a fost găsită și o placă de calcar, cu margini de îmbinare și
Mănăstirea Bizere () [Corola-website/Science/316745_a_318074]