7,152 matches
-
plin spirit baroc, depășind compromisul dintre clasic și baroc, pe care G. Călinescu îl găsește ca firesc în imposibila delimitare categorică dintre cele două sfere ale noțiunilor. Ioanide e un spirit clasic proiectat pe un fundal baroc de imprevizibil, complicații epice, contorsionări ciudate, pitoresc social abundent, deformări bizare ale umanului. Arhitectul se confruntă cu tot ce vine din contingent și din prezent (evenimentele politice, amantele tinere, protagoniștii mediului universitar, salonul Saferian Manigomian, Mișcarea legionară, moartea copiilor săi afiliați Mișcării), ca și cum ar
Sfidările unui inactual by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9706_a_11031]
-
stânga, înainte, sau de dreapta, după), nu-mi inspiră nici o încredere... Citit fără prejudecăți și idiosincrazii, cu acea seninătate pe care ar trebui s-o recâștigăm ca regim al lecturii, F apare ca un mare roman. Nu este o operă epică perfectă, inatacabilă. Există în cuprinsul său "burți" romanești și denivelări artistice, câteva personaje cu rol, dar fără funcție, precum și dialoguri lungite ori inutile. Dar toate aceste scăderi nu fac decât să sublinieze și mai pregnant extraordinara forță a romancierului de
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
important, din unghiurile celorlalte personaje. Naratorul impersonal, întru totul creditabil, dispare, iar autorul omnipotent trece voit într-o condiție de failibilitate. Cititorului nu i se mai servesc concluzii deja stabilite; și nu i se oferă o perspectivă supraetajată, de înălțime epică și morală, pe care aceste concluzii să fie sprijinite. Punctul de vedere e spart și multiplicat, apar unghiuri diferite de mărturie, depoziție, confidență subiectivă. Adevărul, cu majusculă, nu mai există, iar minciuna cea mai ordinară se poate modula subtil și
Oameni de piatră by Daniel Cristea-Enache () [Corola-journal/Journalistic/9725_a_11050]
-
este a nega posibilitatea criticei" (I, 1416). G. Călinescu va evita să afirme statutul de artă al criticii, declarând că ea este creație sau, cum va specula mai târziu, în 1947, declarând că istoria literară este "știință inefabilă și sinteză epică". Se cunoaște prea bine o altă condiție pe care o impunea criticii, aceea de a fi practicată de un creator care a eșuat într-un gen sau altul, proclamând critica "o activitate de înaltă simpatie între creatori pe diferite planuri
Modelul călinescian by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9726_a_11051]
-
general, realitatea oglindirii nu va putea fi integral depășită. în centrul oricărei reprezentări se găsește invariabil individul, omul determinat, indiferent dacă el are o stare civilă anume sau este doar proiecția unei ficțiuni. Atletul, zeul, filosoful, poetul tragic, liric sau epic, oratorul, omul cetății și efebul, chiar dacă ilustrează un caz ori o categorie, sînt perfect individualizați ca natură umană și analizați în trăsăturile lor distincte. Imaginea nu mai este purtătoarea de mesaj a unei realități transcendente, ci realitatea propriu-zisă, descrierea corporalității
Mimesis și Transparență by Pavel Șușară () [Corola-journal/Journalistic/9734_a_11059]
-
lux, cu suflet de aur. Moartea (sinuciderea acesteia), după o perioadă de coabitare cu eroul nostru, este enigma povestirii, de fapt a unei vieți secerate. Recuperate post-mortem de narator, dintr-o pioasă datorie morală. Tandru-ironic, mimetic, parodic-simulant, analitic cât trebuie, epic cât cuprinde, Constantin Arcu, încă pândit de tentația anecdoticului, a senzaționalului din mass-media sau a facilelor reglări de conturi pe plan local, își confirmă vocația de prozator mai ales atunci când se implică în existențe aparent neînsemnate și resemnate, iluminate subit
Fețele naratorului by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/9757_a_11082]
-
că tresare, chinuită de convulsiile suferinței. Tabloul nu se vrea o reprezentare sau o ilustrare a crucificării. Bacon nu are decât cuvinte de dispreț pentru reprezentare, ilustrație și narațiune. Între elementele și Figurile tripticului său nu se țese nici un fir epic, nu se stabilește decât un raport strict pictural, care se sustrage oricărei narațiuni, cu atât mai mult cu cât cele trei Figuri de la piciorul crucii nu sunt personajele în nod tradițional reprezentate în pictura creștină, ci trei eumenide. Privită din
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
mult cu cât cele trei Figuri de la piciorul crucii nu sunt personajele în nod tradițional reprezentate în pictura creștină, ci trei eumenide. Privită din acest unghi, nici o asociere posibilă între tripticul baconian și crucificarea picassoescă (La Crucifixion, 1930), unde intenția epică e explicită. Plată, fără adâncime, compoziția aruncă haotic toate personajele în prim plan. O neliniștitoare senzație acustică, de zăngănit de arme, fâlfâit al penelor coifurilor, de sunet sec al zarurilor aruncate pe o suprafață lucioasă și mai ales de strigăte
Viața imaginilor, dialogul imaginilor (pe marginea unei expoziții Bacon - Picasso) by Marina Debattista () [Corola-journal/Journalistic/9712_a_11037]
-
D. Bolintineanu atât cunoscute cât și inedite, cu secțiunile Florile Bosforului, Legende istorice etc., volum dublat de varianta sa franceză din 1866 Brises d´Orient, cu întregul sumar, la care a adăugat epopeile Conrad (1867) și Traianida (1869), plus poemele epice Andrei sau luarea Nicopolului de români și Sorin sau tăierea boierilor la Târgoviște (ambele din 1855). Nu aș avea, în principiu, nimic de reproșat. Aparatul critic e identic cu cel din ediția critică. Aceasta e selecția corespunzătoare primului volum din
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
este definitiv clasat într-o galerie muzeistică din ce în ce mai puțin frecventată. Dar omul este sau poate deveni mai interesant decât opera. De aceea, ar fi, fără îndoială, atractivă o rescriere a biografiei lui Bolintineanu, punând mai apăsat, mai degajat și mai epic accentele politice decât se puteau pune în anii '70, când Teodor Vârgolici își publică teza de doctorat Dimitrie Bolintineanu și epoca sa (1971). Ediția lui Teodor Vârgolici de "opere fundamentale" Bolintineanu este tipică pentru colecția coordonată de Eugen Simion: o
Farmecul vetusteții by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/9748_a_11073]
-
împlinirii vârstei de patruzeci de ani își trăiesc frustrările, obsesiile, eșecurile, dezamăgirile, singurătatea, devitalizarea, resemnarea, într-un cuvânt, drama, în zece scene cotidiene disparate, toate grupate sub semnul celor zece porunci. O astfel de organizare nu foarte originală a materiei epice, cu un alarmant potențial tezist și didacticist, nu constituie o premisă de lectură din cale afară de optimistă. Cei care vor trece de această prejudecată, vor avea însă numai de câștigat. Pentru că, din fericire, cititorul are șansa să uite ideile preconcepute
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
expresionismul imaginii, tensiunea existențială sunt uneori greu de suportat. Îi lipsește însă "machismul" feminin care caracterizează o bună parte din producția poetelor și prozatoarelor din ultima generație, nu pare atrasă de ego-proză, mânuiește cu o dexteritate de scriitor încercat stilurile epice și dovedește o forță puțin comună în a descrie senzații și sentimente. Fără a fi în mod declarat analitică, proza Danielei Rațiu trimite la analiză prin forța descrierii a ceea ce se petrece în abisurile ființei umane. Imaginația autoarei nu cunoaște
Decalogul nefericirii by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9699_a_11024]
-
prea multe puncte comune cu textualismul generației '80, la modă în anii formării sale intelectuale. Deceniul american și cursurile cu Federman și-au spus cuvântul și scrisul de azi al Stelei Gheție este un soi de proteism postmodern, un taifun epic devastator care a smuls de la sol și învârte în aer prezentul și rădăcinile istorice, faptul divers și marea credință, marea înțelepicune și limbajul dezarticulat, poezia, proza critica literară, filosofia și gazetăria, limbajul știrilor de televiziune, viața și artefactul, oameni reali
Taifun epic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9766_a_11091]
-
bine, nu că n-are nici o legătură, dar viața noastră adevărată e undeva departe, ca un zmeu care zboară cine știe pe unde, în vreme ce pe pământ noi ținem doar un capăt de funie și ne holbăm aiuriți..." (p. 72) Pretextul epic al narațiunii este căutarea unei presupuse săbii a lui Mihai Viteazul care urma să fie donată șefului Delegației Marilor State la București, pentru a fi expusă la Centrul multicultural din Lyon. Nimeni nu este în stare să garanteze autenticitatea obiectului
Taifun epic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9766_a_11091]
-
pot organiza seminarii și se pot scrie studii savante, dar îmi este greu să îmi imaginez că el ar putea stârni interesul unui cititor de romane obișnuit. Pretextul narativ este subțire și foarte puțin credibil (poate în mod deliberat), firul epic este (prea) alambicat, personajele nu au identitate, sunt mai degrabă categorii reprezentative ale tranziției, povestea, rezumată, devine lipsită de orice consistență. Categoric valoarea romanului stă mai mult în calitatea texturii narative decât în arhitectura ansamblului. Sabia lui Mihai de Stela
Taifun epic by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/9766_a_11091]
-
Vancea). Aș fi ipocrit să zic că-mi erau necunoscute (circa) jumătate din Întîmplările cărții: le știam ori din alte surse, ori povestite tot de el sau citite În revista Harababura, unde Sebi are rubrică. Cu toate acestea, harul lui epic m-a făcut să citesc din nou trăznăi cu actori hedoniști și să mă (re) amuz mai de fiecare dată. Subiectele? Nu foarte diferite - cu mici variațiuni : actori la cîrciumă, artiști la degustare, histrioni care beau și uită textul (e
JURNAL TEATRAL by Bogdan ULMU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1611_a_3004]
-
În scriere. Folosește cu măiestrie arta dialogului, atât cu sine, cât și cu personajele distribuite În diverse situații din proză. Dialogul devine un fel de maieutică utilizată pentru a scoate adevăruri literare și semnificații noi din fapte aparent banale. Narațiunea epică, are puterea de a „fura”cititorul interesat de cunoaștere artistică și Împletește subtil elemente de romantism, realism critic, onirism și impresionism. Visul În proza sa se combină organic cu fantezia și se intersectează deseori cu impresionismul. Autoarea nu folosește decât
Jertfă de seară by Valentina Becart () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1137_a_1867]
-
familie pe care am putea-o privi în planul familiei spirituale, unicizată, singularizată, reprezentată de Sfânta Biserică, corabia cea sigură care ajunge totdeauna la țărmul ceresc, căci este păstrătoarea credinței celei drepte. În acest context, trebuie să privim și materialul epic cuprins în volumul său de debut, „La lumina candelei”, care reunește un număr de 30 de povestiri, unele de mică întindere, altele de mai mare întindere, dar care, deși separate, pot fi privite unitar, ele având același filon, am spune
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
reacția mea. Eu luasem păpușa, o cercetasem și apoi o strânsem tare la piept. Se renăscu bucuria pe chipul și în sufletul meu. Eram cea mai fericită!” Dragostea adevărată poate să suplinească orice lipsuri, orice nevoi! „Cei doi vecini” - fragment epic cutremurător, puternic moralizator. Se pun în discuție mai multe problematici: sărăcia, lipsa iubirii, condiția de orfan, lăcomia, lipsa credinței... Moș Ion Dascăl - se înscrie, ca majoritatea personajelor Lidiei Vrabie, în tipologia omului credincios. Moș Ion Vinaru este opusul acesteia. Fire
La lumina candelei by Lidia Vrabie () [Corola-publishinghouse/Imaginative/100967_a_102259]
-
înscenările cruzimii, ingeniozității și hazardului. Un personaj având corespondent în lumea reală cere contemporanilor să fie eutanasiat gratis. S-a săturat de viață. Sărăcia naște marasm și deopotrivă monștri. Crimele, violurile, accidentele bizare - materia primară a faptului divers - conferă substanță epică unor povestiri tulburătoare. Nu lipsesc din paginile cărții teme precum: iubirea adolescentină, vama și șpaga, revoluția din 1989, lupta pentru putere, povestea deghizată a Monicăi și a lui Iri, sarabanda campaniilor electorale, ,,epoca de aur’’ ș.a. Hachițe atestă, pe de
Hachiţe : schiţe şi povestiri ocrotite de promoroaca dragostei pentru viaţă by Constantin Slavic () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1196_a_1932]
-
și proza se dezvoltă paralel, și anume: proza apare, ca gen, printr-o reacție aproape naturală la poezia persană. La începutul secolului al XX-lea apar câteva romane (ați ghicit, istorice!), care, din cauza lipsei unei tradiții și lipsei de exercițiu epic, sunt stângaci construite, având o retorică pompoasă, rebarbativă. Noutatea fundamentală în epica persană o vor aduce trei tineri aparținând noii școli de proză, instruiți în străinătate, care, în felul acesta, s-au putut desprinde mai ușor de trecutul anchilozant: Mohammad
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
o reacție aproape naturală la poezia persană. La începutul secolului al XX-lea apar câteva romane (ați ghicit, istorice!), care, din cauza lipsei unei tradiții și lipsei de exercițiu epic, sunt stângaci construite, având o retorică pompoasă, rebarbativă. Noutatea fundamentală în epica persană o vor aduce trei tineri aparținând noii școli de proză, instruiți în străinătate, care, în felul acesta, s-au putut desprinde mai ușor de trecutul anchilozant: Mohammad Ali Djamalzadeh (Yeki bud, yeki na-bud - A fost odată ca niciodată - povestiri
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
și cultural în egală măsură; ba, mai mult, în cazul lui Hedayat, a inventat noi forme expresive, „modelul“ suprem fiind Bufnița oarbă (o nuvelă mai mare!), în legătură cu care cititorul român avizat va vedea că nu seamănă cu nici o altă operă epică din literatura universală. Iranienii înșiși au aflat târziu că Sadegh Hedayat e cel mai mare scriitor al lor din modernitate. Avea dreptate postul de radio BBC, care, într-o emisiune din perioada interbelică, afirma cu autoritatea-i binecunoscută: „Iranienii nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
bibliotecă. Numeroasele sale opere, schițe și povestiri în majoritate, sunt scrise sub semnul unei mari tensiuni a spiritului creator, rezultat al impactului dintre două culturi și două civilizații, străine, dar complementare, o inedită și inexplicabilă, aproape, sinteză. Fiecare dintre bijuteriile epice ale lui Sadegh Hedayat pare scrisă ca și cum ar fi ultima, ca și cum fragmentul ar oglindi întregul, iar acesta e gata să se prăbușească. „Mi-e teamă doar că mâine mor și nu m-am cunoscut încă“ (Bufnița oarbă) e semnul de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]
-
prozei persane a stârnit interesul și entuziasmul părintelui suprarealismului, André Breton, după traducerea în franceză. Calitatea esențială a Bufniței oarbe e că nu seamănă cu nici o operă din literatura universală. Ea nu se poate înscrie în nici o tipologie sau serie epică. Paradoxal, autorul se hrănește cu arhetipurile culturii vechi persane și e familiarizat cu marile literaturi ale lumii. Scris cu cea mai neagră cerneală, romanul demonstrează spiritul turmentat al autorului, apăsat de exigență, fascinat în egală măsură de nebunie și moarte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1882_a_3207]