1,134 matches
-
lucrurilor din lumea exterioră, diferite de ea însăși" (Searle: 2000, 18-19). Mai departe, Searle distinge între epistemologie subiectivă și obiectivă și, respectiv, între ontologie subiectivă și obiectivă. Dacă îmi place o pictură mai mult decât alta mă plasez în câmpul epistemologiei subiective. Dacă mă informez asupra vieții și epocii pictorului respectiv, Van Gogh, de exemplu, operez cu date obiective epistemic. Dacă mă lovesc de o stâncă, am de asemenea acces la subiectivitate ontologică: durerea este ceva pe care nu numai oamenii
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
ci și animalele o simt. Experimentarea durerii nu necesită intermedierea limbajului. Și deci, gândirea poate fi astfel pre-lingvistică. Dar aici cunoașterea mea se oprește. Nu pot avea aces la obiectivitate ontologică. Gândirea reprezintă ultimul refugiu al accesului la subiectivitate ontologică. Epistemologia subiectivă și obiectivă are nevoie de mai mult decât de gândire, au nevoie să fie social construite. Dar, pentru a fi social construite, au nevoie de o ontologie obiectivă la care să se raporteze. În caz contrar, devin captive ale
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
a fi social construite, au nevoie de o ontologie obiectivă la care să se raporteze. În caz contrar, devin captive ale spectrului regresiei circulare. În acest fel, Searle aduce o obiecție fatală relativismului postmodern: problema este una care ține de epistemologie, nu de ontologie. Nu tot ceea ce există este relativ, ci tot ceea ce știm. Iar cunoașterea poate fi atât relativă cât și obiectivă. Relativă, deoarece există multe metodologii științifice care oferă acces, prin prisma propriilor conceptualizări, la diferite tipuri de "adevăruri
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
Există și alte interpretări posibile ale lui Marx. Și în deceniile următoare poate avea loc, probabil va avea loc, o dezvoltare a gândirii și practicii care ne-ar putea permite să ajungem la un nou consens ideologic, la o nouă epistemologie științifică, o nouă istoriografie care va încorpora previziunile și valorile fundamentale ale lui Marx și, în spirit marxist, le va depăși înspre un nou Aufhebung care ar putea permite construcția unei lumi mai democratice, mai egalitare (Wallerstein: 1991, 96-97). Iată
by EMANUEL COPILAŞ [Corola-publishinghouse/Science/945_a_2453]
-
of Property: Grotius to Hume și coeditor al lucr]rii Embryo Experimentation. C.A.J. Coady este profesor de Filosofie și director al Centre for Philosophy and Public Issues din cadrul University of Melbourne. A publicat numeroase lucr]ri în domeniul epistemologiei, eticii și al filosofiei politice și se preocup] în mod special de problemele legate de violență politic]. Jonathan Dancy este lector de filosofie la University of Keele. Este autorul lucr]rilor An Introduction to Contemporary Epistemology și Berkeley: An Introduction
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ce guverneaz] comportamentul membrilor s]i. Acesta este un subiect la care vom reveni. Conștientizarea existenței unor sisteme morale și etice bine dezvoltate în cultura societ]ților de mici dimensiuni a fost determinat], în principal, de încercarea de a înțelege epistemologiile și logicile de acțiune specifice unei anumite culturi. Constructele filosofiei morale vestice nu pot fi aplicate altor culturi f]r] anumite modific]ri. Cultură înseamn] comportament înv]țâț (plus produsele acestuia) și c]ruia i se imprim] o anumit] semnificație
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
pentru o teorie etic] cu des]vârșire naturalist], în consonant] cu perspectivă lor global] extrem de științific]. Cel mai cunoscut din acest grup, de altfel puțin renumit, a fost Pietro Pomponazzi (1462-1525), care, ținând cont de materialismul s]u filosofic, de epistemologia să sceptic] și teoria etic] cvasiutilitarist], ar aprecia mediul filosofic contemporan ca fiind înrudit. În acest timp, în Peninsula Iberic], tradiția tomist] a persistat într-un grup de catolici neo-scolastici. Majoritatea afirmațiilor lor consistau din a extinde și a comenta
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
aici pe trei aspecte ale acestei perioade: 1) Continuarea eforturilor de a ap]ra și de a explica autonomia moral]; 2) Eforturi de a stabili primatul comunit]ții asupra individului; 3) Apariția nihilismului și a relativismului și imporanța crescut] acordat] epistemologiei moralei. 1. Teoria utiliatrist] a lui Bentham a adus și noi întreb]ri. Principiul p]rea s] conduc] la concluzii morale care contraziceau convingerile simțului comun; în ciuda afirmației lui Bentham potrivit c]reia acesta ar putea fi folosit în luarea
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
cuvinte, știm care sunt principiile morale, dar nu și ce ar trebui s] facem într-o situație dat]. Este o combinație interesant] a certitudinii morale generale cu neîncrederea afișat] fâț] de anumite cazuri. Ross ia o poziție clar] fâț] de epistemologia moral] (teoria cunoașterii morale și justificarea convingerii morale). În primul rând, cum putem s] cunoaștem adev]rul despre orice principiu moral? Unii filosofi susțin c] adev]rul despre aceste principii îl cunoaștem direct (la un moment dat se spunea c
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
principiilor metodei. Filosofii care sunt încântați de concepția dominant] a teoriei morale doresc s] creeze teorii explicite și universale. Pentru a face acest lucru, ei au urm]riț identificarea principiilor care guverneaz] crearea teoriei. Acești filosofi au apelat adesea la epistemologie - studiul metodei de a cunoaște lucruri - că furnizoare de modele pentru acest proiect. Cele mai influente interpret]ri ale cre]rii teoriei în epistemologie sunt fundaționalismul și coerentismul. Majoritatea încerc]rilor de creare a teoriei în etic] urmeaz] unul dintre
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
ei au urm]riț identificarea principiilor care guverneaz] crearea teoriei. Acești filosofi au apelat adesea la epistemologie - studiul metodei de a cunoaște lucruri - că furnizoare de modele pentru acest proiect. Cele mai influente interpret]ri ale cre]rii teoriei în epistemologie sunt fundaționalismul și coerentismul. Majoritatea încerc]rilor de creare a teoriei în etic] urmeaz] unul dintre aceste dou] modele. Coerentismul este actualmente în vog], dar are de suferit din cauza unor grave dificult]ți, ca și fundaționalismul. 1. Fundaționalismul Fundaționalismul este
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
trebuie s] treac] de adev]rurile logice și de cele care sunt „necesare din punct de vedere pragmatic”. Totuși nu este clar dac] exist] astfel de adev]ruri sau cum le-am putea recunoaște, dac] ele exist]. Fundaționalismul a dominat epistemologia pentru prima jum]țațe a acestui secol, dar a întâlnit dificult]ți considerabile. Tentativele de a construi lumea din incorigibilele deliber]ri ale simțurilor au fost abandonate în mare m]sur], ca rezultat al criticilor lui Wittgenstein, Quine și ale
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
considerabile. Tentativele de a construi lumea din incorigibilele deliber]ri ale simțurilor au fost abandonate în mare m]sur], ca rezultat al criticilor lui Wittgenstein, Quine și ale altora. Fundaționalismul în etic] a fost întotdeauna mai problematic decât fundaționalismul în epistemologia general], deoarece nu a fost niciodat] clar ce urma s] se întâmple cu datele referitoare la simțuri. Nu este surprinz]tor c] în climatul nostru filosofic postpozitivist exist] puțini teoreticieni morali dornici s] susțin] metodologia fundaționalist]. 2. Coerentismul În zilele
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
credinț] este privilegiat] sau c] acele credințe care sunt privilegiate sunt privilegiate în mod egal. Astfel nu rezult] (de exemplu) c] utilitarismul ar trebui respins sau revizuit pentru c] are cerințe pe care mulți le consider] excesive. Opiniile conservatoare în epistemologia moral] sunt consistente cu presupunerea c] (unele dintre) credințele noastre morale zilnice ar trebui revizuite sau respinse. Din aceeași perspectiv], nu este deloc evident c] fundaționalismul ar trebui s] slujeasc] cauza progresului moral. Dac] o moral] fundaționalist] este conservatoare sau
[Corola-publishinghouse/Science/2264_a_3589]
-
relației ontologie-epistemologie în sensul subordonării celei dintâi celei din urmă8: societatea ca stare, ca structură nu există unii numesc asta nihilism sau negarea ontologiei; ea există numai ca reprodusă sau construită prin acțiunile indivizilor. Însă cu toate că perspectivele procesuale angajează o epistemologie relativistă, continuă de fapt să utilizeze o metodologie pozitivistă. De fapt Sztompka (1993:12) recunoaște implicit acest lucru când spune că singura posibilitate de a studia schimbarea rămâne "înghețarea" la nivel conceptual a unor momente importante și tratarea lor ca
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
în a susține și justifica ontologii, mulți sunt atât de atașați de principiul diviziunii, categorizării, clasificării, încât în loc să se oprească și asupra complementarităților paradigmatice doar accentuează antinomiile. Mulți uită atunci când se înregimentează într-o tabără sau alta a susținătorilor unei epistemologii că explicațiile sau interpretările partizane nu sunt decât fragmentare și că absolutul lor e iluzoriu, pentru că o cale spre cunoaștere este doar atât, o cale. Consecința acestei "lupte" vechi de când lumea cum ar spune unii între "eleați" și "heracliteeni"12
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
sau să evidențieze faptul că interpretările sunt multiple și să releve totodată presupozițiile și arbitrariul organizării interne a textelor, discursurilor. De aici decurge probabil și cel mai important beneficiu pe care îl aduce și anume interogarea motivelor care stau în spatele epistemologiilor și ideea conform căreia cunoașterea științifică sau chiar știința sunt ideologizate. Totodată acest mod de înțelegere indică scepticismul postmoderniștilor vizavi de cunoaștere și realitate. Postmodernismul se bazează doar pe o "negare" a ontologiei, adică a ideii că există o realitate
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
cunoașterea științifică sau chiar știința sunt ideologizate. Totodată acest mod de înțelegere indică scepticismul postmoderniștilor vizavi de cunoaștere și realitate. Postmodernismul se bazează doar pe o "negare" a ontologiei, adică a ideii că există o realitate obiectivă, și pe o epistemologie constructivistă (realitatea este creată prin modurile noastre de a organiza percepția și prin categoriile noastre de înțelegere). Postmodernismul, așa cum am mai spus altundeva, se bazează de fapt pe o răsturnare a raportului ontologie, epistemologie. În ceea ce privește analiza noastră observăm că una
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
o realitate obiectivă, și pe o epistemologie constructivistă (realitatea este creată prin modurile noastre de a organiza percepția și prin categoriile noastre de înțelegere). Postmodernismul, așa cum am mai spus altundeva, se bazează de fapt pe o răsturnare a raportului ontologie, epistemologie. În ceea ce privește analiza noastră observăm că una din ideile de bază a teoriilor radical constructiviste, sau post-moderne este sublinierea primatului individualității/ subiectivității: lumea, "realitatea" e numai pentru mine așa, aici și acum, iar pentru fiecare din ceilalți, tot aici și tot
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
noologice nu au coordonatele spațiului nostru fizic, nici ale timpului nostru istoric, de aceea "a fixa intuiția noastră asupra lor ține de registrul metaforic al cunoașterii, nicidecum de adevărul lor intim" (Bădescu, 1997:118). Noologia lui Bădescu trece de limitele epistemologiei fenomenologice în care observatorul (prin procesul de suspendare a propriei subiectivități în scopul pătrunderii universului celuilalt) devine "non-sensibil" și "non-inteligent". Ea enunță principiul "relației inclusive" care presupune că nici observatorul, nici actorul nu trebuie să se retragă din relație, ci
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
reciproc"3. Spre exemplu, unul din modelele combinării găsirii unei căi de mijloc celor două poziții are la bază filosofia realismului critic a lui Bhaskar (1997; 1998). Practic el subliniază luând poziție mai ales vizavi de abordările postmoderniste care suprapun epistemologia și ontologia separația între realitatea independentă de reprezentările noastre și cunoașterea realității care e supusă diferitelor tipuri de influențe; ceea ce înseamnă că îmbină ontologia realistă cu epistemologia relativistă, accentuând atât latura epistemologică, subiectivă a cunoașterii, cât și pe cea ontologică
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
Practic el subliniază luând poziție mai ales vizavi de abordările postmoderniste care suprapun epistemologia și ontologia separația între realitatea independentă de reprezentările noastre și cunoașterea realității care e supusă diferitelor tipuri de influențe; ceea ce înseamnă că îmbină ontologia realistă cu epistemologia relativistă, accentuând atât latura epistemologică, subiectivă a cunoașterii, cât și pe cea ontologică, intranzitivă (vezi și Archer, 2002). Printre avantajele pe care Sharp vezi Archer et al. (1999:12) consideră că le oferă realismul critic (social) cercetării empirice se numără
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
deja, urmărește verificarea rezultatelor prin mai multe metode, în vreme ce complemetaritatea urmărește îmbogățirea tipurilor de explicații prin mai multe surse (vezi și Jick, 1979). Ideea de convergență sau confirmare e aplicabilă mai degrabă dacă asumăm o realitate independentă de actor / cercetător (epistemologia e subordonată ontologiei), adică avem o lume "a faptelor sociale ca lucruri" (vezi Durkheim, 2002), pe care o vedem din mai multe unghiuri (interpretări). Dacă însă asumăm unitatea actorului / cercetătorului cu realitatea (ontologia e subordonată epistemologiei), atunci realitate înseamnă chiar
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
independentă de actor / cercetător (epistemologia e subordonată ontologiei), adică avem o lume "a faptelor sociale ca lucruri" (vezi Durkheim, 2002), pe care o vedem din mai multe unghiuri (interpretări). Dacă însă asumăm unitatea actorului / cercetătorului cu realitatea (ontologia e subordonată epistemologiei), atunci realitate înseamnă chiar unghiurile (interpretările) diferite. Noi vom utiliza triangulația în primul rând în ideea complementarității, pentru a îmbogăți perspectivele asupra fenomenului investigat, și abia în plan secundar în scop confirmator. Practic, apelăm atât la triangulația între metode calitative
by Horaţiu Rusu [Corola-publishinghouse/Science/1049_a_2557]
-
conștiința care mediază între o realitate trecută și un lector contemporan este pasibilă de distorsionarea intenționată sau nu a sensurilor. Consacrarea rolului decisiv jucat de o prezență subiectivă în procesul de cunoaștere a trecutului este una dintre principalele schimbări în epistemologia propusă de "noua istorie"; de asemenea, afirmarea conceptului de narațiune, care, corelat cu analiza imaginilor, a simbolurilor și a imaginarului, a dus la modificări fundamentale nu doar în filosofia interpretării istorice, ci și în metodologiile cu care este abordat trecutul
[Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]