12,743 matches
-
diversiune” etc. Adeseori, din biroul său răzbat hohote, chicoteli, strâmbături, haha-uri, î-hî-hî-uri, cele mai stridente sunete guturale cu care ține să sublinieze ridicolul din existența celorlalți. Unii spun că umorul lui Mercea este o revărsare egoistă, formă de hipertrofie a eului, nerușinare, cinism și chiar cruzime. Că de ce nu râde și pe seama lui, măcar din când în când? Altora li se pare totul „absolut normal”. Mai ușor vezi ce este în afară decât ce este înlăuntru! Și, în realitate, nici nu
Jucătorul by Gheorghe Drăgan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1257_a_1933]
-
ceea ce se întâmpla era nefiresc pentru autor, deși nu neobișnuit. Din fire schizofrenic, și aici trebuie să subliniem, din fire, căci nu era ceva patologic, lăsase loc unor discuții aprinse și deloc la locul lor între cele două jumătăți ale eului său, jumătăți care se împărțiseră până la urmă în mod echitabil între partea stângă și cea dreaptă a corpului autorului. Se ajunsese până acolo încât partea stângă bătea furioasă cu piciorul în podea și, în cârdășie cu ochiul stâng, încerca să
Amintiri din casa scării by Laura Aprodu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1354_a_2721]
-
amar care îi purifică ochii limpezindu-i. Ai nefericirea să te fi născut cretină și nu ești în stare.... Abia se aude, ca un scâncet de animal rănit, aceste cuvinte scăpate printre dinți: Ești o brută. O brută? O brută eu? îi prinde brațul și i-l scutură. O brută? Dacă nu ar fi săra... Și ea, izbucnind în plâns, zice: Fecioară prea Sfântă... Taci, nu face o blasfemie! Apolodoro o privește fix pe mama sa. Și tatăl, după ce-i trece
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
acest plânset vrea să însemne: degetul meu! vai! degetul meu. Și de la al meu, la eu, nu mai e decât un pas, un singur pas, de la posesiv la personal, pas prin care durerea se împlinește. Și eu-ul, conceptul de eu.... Văzând cu ce priviri dezorientate îl privește Marina, Avito tace, cufundându-se în propriul eu. * Carrascal veghează la evoluția micului sălbatic, meditând la paralelismul dintre evoluția individului și a speciei, cum se spune, între ontogenie și filogenie. "Mama sa îl
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
eu, nu mai e decât un pas, un singur pas, de la posesiv la personal, pas prin care durerea se împlinește. Și eu-ul, conceptul de eu.... Văzând cu ce priviri dezorientate îl privește Marina, Avito tace, cufundându-se în propriul eu. * Carrascal veghează la evoluția micului sălbatic, meditând la paralelismul dintre evoluția individului și a speciei, cum se spune, între ontogenie și filogenie. "Mama sa îl va face fetișist își zice n-are importanță! Ca specie, individul trebuie să treacă prin
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
al dumneavoastră... Și cum Apolodoro tace, Federico spune pe neașteptate: La urma urmei, ce dorim de la Clarita? Dorim? întreabă Apolodoro, notând că celălalt a accentuat cuvântul. Dorim, da. Dar acest dorim... este persoana întâi plural a prezentului indicativ, pluralul lui eu, după cum spun, chiar dacă nu văd, pentru că este mai plural de eu, decât de tu, căci dacă e vorba acum de dumneata, care ești un tu, și de mine... Noi doi suntem yos16.... Și ei doi, tus. Fără îndoială. Apoi, dacă
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
urma urmei, ce dorim de la Clarita? Dorim? întreabă Apolodoro, notând că celălalt a accentuat cuvântul. Dorim, da. Dar acest dorim... este persoana întâi plural a prezentului indicativ, pluralul lui eu, după cum spun, chiar dacă nu văd, pentru că este mai plural de eu, decât de tu, căci dacă e vorba acum de dumneata, care ești un tu, și de mine... Noi doi suntem yos16.... Și ei doi, tus. Fără îndoială. Apoi, dacă pe de o parte ești dumneata un eu și eu alt
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
decât de tu, căci dacă e vorba acum de dumneata, care ești un tu, și de mine... Noi doi suntem yos16.... Și ei doi, tus. Fără îndoială. Apoi, dacă pe de o parte ești dumneata un eu și eu alt eu, și pe de altă parte dumneata un tu și eu alt tu, rezultăm a fi amândoi, eu și tu, odată. Bine zice filosoful, că totul este unul și el însuși. De unde rezultă ce dorim împreună de la Clarita? Dorim? Da, o
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
Tot ce este viu (vine) dintr-un ou, Orice ființă vie (iese) dintr-o altă ființă vie, și ex nihilo nihil fit = din nimic, nimic (nu se naște). Cf. Lucretius,1,206. 16 Cuvânt inventat de Unamuno, cu sensul de eu colectiv, eu-uri. 17 Elena a fost cauza cumplită a războiului, dar au murit pentru moartea lipsei de onoare. Horațiu, Satire, 13, vv.107-108. 18 Nedemn/putere ce, ocultă, stăpânește peste rău, Cântul XXVIII "Către sine", vv.14-15. 19 Băutura
Dragoste şi pedagogie by Miguel de Unamuno [Corola-publishinghouse/Imaginative/1414_a_2656]
-
rezidă în aspirația spre absolut. Pentru Sartre, Oreste devine erou al libertății, actul alegerii făcându-l din deplină conștiință a puterii sale. Eroul tragic, prototipul omului adevărat, parcurge drumul ascendent al conștiinței de la interogația lui Oreste, ca prim element al eului responsabil, la acțiunea lucidă a Electrei. Rostul fiului lui Agamemnon a fost să înfățișeze vremii sale și poate tuturor vremurilor că omul nu poate ieși din dilema în care îl pune dubla sa natură, decât prin curajul de a făptui
Legenda Electrei de-a lungul timpului by Irinel Aura Stoica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1626_a_3036]
-
raportarea la conceptul de spa?iu poetic, privit că sistem complex, la a c?rui configurare contribuie pe de o parte parametrii temporali ?i spa?iali cu multiplele lor semnifică?îi filozofice, iar pe de alt? parte, sentimentele ?i viziunea eului liric, topos urile poetice eminesciene uimesc prin ineditul expresiei, prin misterul ?i farmecul orizonturilor nem?rginite ce se reveleaz? necontenit privirii noastre. Nici unul dintre elementele ce compun acest univers poetic nu e lipsit de o semnifică?ie superioar?, filozofic?, pentru
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
promoroac?", satele, câmpia Înve?mântat? cu „un luciu v?l" că Într-un giulgiu, „v?zduhul" respirând reflexele sumbre ale astrului „mort", zidurile p???site ?i ruinele ce „lucesc" sinistru pe câmpul „solitar" sunt de fapt reprezent?ri subiective ale eu-ului liric (epitetul „pustiu" din ultimul vers sugerând acest „transfer al sentimentului" de singur?țațe asupra peisajului descris). Staticul tablou semnificând viziunea eminescian? a mor?îi că regresie În r?ceal???i imobilitate este dominat, În plan terestru, de ruinele
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
sale, trebuie s? aib? totu?i un con?inut general valabil, adic? s? fie ele Inse?i sentimente ?i consideră?îi veritabile pentru care poezia inventeaz?? ?i descoper? expresia adecvat???i vie ". (Hegel, Prelegeri de estetic?) În alte crea?îi, eul liric eminescian modeleaz? În chip diferit configura?iile spa?iului descris. De data aceasta, sufletul tainic al lumii i se relev? Într-un moment de magic? frumuse?e ?i armonie interioar?. Astfel, dac? În „Cr?iasă din pove?ți", luna
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
nocturn ce domin? de data aceasta un peisaj solemn, Insufle?it de armonia lunii. (În poezia „Melancolie", epitetul cromatic „albastru" din cadrul structurii metaforice „mormânt albastru" era o sugestie a sfâr?ițului cosmic, a destr???rii universului interior resim?it de eul liric, iar epitetul „luciu" „luciu v?l"sugera ideea de neclintire, de imobilitate sumbr?, opus? atmosferei feerice din versurile poeziei „ Cr?iasă din pove?ți"). Întregul peisaj descris În aceast? crea?ie literar? este o expresie a unei lumi edenice
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
raportarea la conceptul de spa?iu poetic privit că sistem complex la a c?rui configurare contribuie pe de o parte parametri temporali ?i spa?iali cu multiplele lor semnifică?îi filozofice, iar pe de alt? parte sentimentele ? i viziunea eului liric, topos-urile poetice eminesciene uimesc prin coeren?a lor artistic?, prin ineditul expresiei, prin frumuse?ea Încânt?toare, misterul ?i farmecul orizonturilor nem?rginite ce se reveleaz? necontenit privirii noastre. Nici unul dintre elementele ce compun acest univers poetic nu
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
crea? ie", sau „peisaje expresioniste" care exprim? tragismul existen?ei umane (că În „Melancolie" spre exemplu). De asemenea, Edgar Papu remarc? ineditul unei pagini din crea?ia eminescian? În care este descris „unul din rarele peisaje de iarn?" În care eul liric comunic? sensibilit??îi noastre „cea mai complet?? ?i cea mai exact? und? de impresii" pe care ne-o transmite atmosferă acestui peisaj hibernal (descris la Începutul poemului „Ursitorile"). Vigoarea detaliului, perspectiva cosmic?, planurile Îndep?rtate sau apropiate În care
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
de ochiul artistului sunt astfel redate nemuririi. Prin art?, poetul deschide por?ile adev?ratei ? i profundei cunoa?teri ?i, de aceea, toate acestea se reg?sesc, ca Într-o oglind?, În con? tiin? a sa „eliberat? de limit?rile eului", „nu În Înf????area lor labil?, ci În esen?a lor". (Roșa Del Conte) Artistul scoate din lumea fenomenal? materia ?i ??i construie?te propriul s?u univers, unul al esen?elor, al ideilor: când spunem „teiul lui Eminescu" ne
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
slabi, fie puternici, fie genii ori neghiobi! ". Exist? Ins? o cale de a transcende „multiplicitatea dezordonat?? ?i contradictorie a aparen?elor" cunoa?terea, mediat? prin contemplă?ie: „??ci În propria-ne lume ea deschide poartantr? rii". Identificându-se astfel cu Eul universal, poetul într? În lumea superioar? a esen?elor ale c?rei por?i Îi sunt deschise de aceast? contemplă?ie „singura cale pentru a transcende timpul tranzitoriu ?i pentru a se identifică cu Eternul". Luna, ea Ins??i gânditoare
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
aceast? perspectiv? ontologic?, luna devine simbol al transfigur?rii lirice a realului, relevând nonsensul lumii cu iluziile, dramele ?i dezam?girile ei („Apari, tu, lun?-n cer / ?i f? din vis viea??, din umbre adev?r!" „Mure?an") -„amurg al eului" În care „abia contururi triste ?i umbre au ?? mas" (Melancolie). „Poet selenar prin excelen??, Eminescu a acordat straniului element ceresc un loc precump?nitor În opera să ?i a scos În repetate rânduri efecte deosebite de cadru ?i atmosfer? din
Mihai Eminescu - imaginarul paradisiac by Luminiţa Teodorescu () [Corola-publishinghouse/Administrative/1299_a_2381]
-
firește), dar ea nu este o Zoe "tipică", ea vorbește (cu Nikolai Vasilievici, firește) ca Mița, Zița și Eftimița ba, ca să fim drepți, iese și din Caragiale și ajunge pînă la Alecsandri, la Chirița! -, încearcă să-l îmbuneze regăsindu-și "eul" pe Groparul... turmentat. Na, că uitam: Groparul, cât o fi el de hamletian la origine, tot din Caragiale se trage, adică... ține cu orice preț să-l voteze pe unchiul Vania cam în felul următor: "Groparul: Mi-am zis eu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1557_a_2855]
-
o sămânță de lumină din tine. Iar tu încerci să te păcălești singur. Tu doar ai senzația că simți ceva. Te autosugestionezi permanent. Mimezi sentimente care nu există. Mimezi trăiri despre care nu știi nimic. Ești doar sclavul propriului tău eu, care se iubește pe sine și care nu poate și nu știe să iubească pe altci neva. Ești invalid sufletește. Ești amputat emoțional. Ești un vierme cu aspect de măr. Te urăsc, pentru că ești sigur pe tine și pe mijloacele
Romantic porno by Florin Piersic Jr. () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1344_a_2728]
-
este situată dincolo de om. Poate în oameni. De aceea se consideră că dreptatea unui act este direct dependentă de numărul de judecători; mai mulți poate însemna un început de obiectivitate, cel puțin socială. Mai mulți înseamnă și o nivelare a "eu"-lui. Obiectivitatea ușurează existența unui "eu" printre celelalte "eu"-ri, dar îl și oprimă. Obiectivitatea seamănă în acest caz cu societatea. Societatea arată adevărul? Suferința conduce la detașare. Trăirea vieții riscă să devină o valoare în sine. Mă gândesc la
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
oameni. De aceea se consideră că dreptatea unui act este direct dependentă de numărul de judecători; mai mulți poate însemna un început de obiectivitate, cel puțin socială. Mai mulți înseamnă și o nivelare a "eu"-lui. Obiectivitatea ușurează existența unui "eu" printre celelalte "eu"-ri, dar îl și oprimă. Obiectivitatea seamănă în acest caz cu societatea. Societatea arată adevărul? Suferința conduce la detașare. Trăirea vieții riscă să devină o valoare în sine. Mă gândesc la trăirea ce nu are în vedere
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
Ideea existenței a două grade ale morții: moartea care survine asupra vieții și moartea care desemnează faptul de a nu se fi născut niciodată. Încerc să mă ajung din urmă. Eu, cel ce sunt, încerc să ajung din urmă acel "eu" care aș fi putut fi, în speranța că mai pot fi încă. Vreau să-mi trăiesc încă una din posibilitățile de-a fi. Limbajul este baza societății. Limba este ceea ce se formează și durează numai în raporturile dintre oameni. Un
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]
-
mine împotriva neamului vostru atâta timp cât noi nu am reușit să-i judecăm pe cei din neamul nostru care au făcut atâtea grozăvii propriului neam. ٭ Sartre: în întoarcerea la sine a conștiinței apare o distanță care este un neant. Noica: între eu și sine nu există identitate, sinele fiind ceva mai cuprinzător decât eul; omul este o continuă mișcare de la eu la sine. Sinele transcendental și transcendență în același timp. Amândoi se îndreaptă spre aceeași idee: nu suntem perfect identici cu noi
Din alchimia unei existenţe. Jurnal de idei by Viorel Rotilă [Corola-publishinghouse/Imaginative/1406_a_2648]