1,801 matches
-
cu privirea orașul profilat în transparența negurii. Îl iubi. Se gîndi la ceea ce se cheamă sufletul orașelor! Era emanarea sufletului colectiv al citadinilor. În aerul acela cuprins între clădiri, trupul sufletesc al fiecăruia își depune spuma vie a tuturor simțurilor." Exaltarea eroinei nu este străină de o conștiință a privirii îndrăgostite sub care doar ei, și tocmai de aceea orașul i se revelează, ca o epifanie învăluitoare, în corpul lui inefabil. Identificîndu-se cu "punctul de miră", fix, personajul se autodesemnează drept
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
duetului îndrăgostiților. Secretul se camuflează în acte ce-i închid într-un tainic budoar "muzical": "înapoia storurilor dese și ușilor ermetice, în umbra îndoliată care făcea apartamentul mai tainic, se auzeau suntete de orgă sau plîngeri de arcuș, discrete, reculese". Exaltarea muzicianului are resorturi clare, ce-l împing spre expresia dublă, a lecției de taină, intimitate amoroasă și discurs muzical. Este comparabilă împrejurarea cu "lecția de filosofie" a lui Ștefan Gheorghidiu, ținută Elei, cu disertațiile lui Sandu despre Racine, în fața unei
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
frison ne avertizează de precaritatea graniței între ele). Pe o scară a simțurilor iritate, desigur că percepțiile lui Leiba Zibal ating apogeul: "Ceea ce se petrecea în acel creier ieșea din sfera gîndirii umane: viața se ridicase la o treaptă de exaltare din care toate se vedeau și se auzeau, se pipăiau enorme, de proporții haotice." Nu însă "enorme" sînt și temerile asediaților republicani? Disproporția e stăpînită cu măsură de autor, pentru bunul motiv că ea iscă și malentendu-ul rizibil și traseul
[Corola-publishinghouse/Science/1472_a_2770]
-
Moromete. Tema fundamentală a romanului este dispariția țărănimii tradiționale, cu câțiva ani înaintea celui de-al doilea război mondial. Sub aspect compozițional, romanul cuprinde trei părți semnificative: masa, prispa, secerișul "precedat de o pregătire aproape mistică, sub puterea unei mari exaltări a plecării la câmp" (Eugen Simion). Prozatorul recurge la decuparea de situații și momente sugestive din micul univers rural: familia Moromeților, "idila" lui Birică și a Polinei, a bolii lui Boțoghină, a răzvrătirii lui Țugurlan. Având un talent al amănuntului
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
cosmosului exterior", cuvintele zboară ca un roi de fluturi între material și imaterial (Paul Dugneanu). Tot în această primă etapă se reabilitează starea de inspirație, revelația, "starea de grație" (Leoaică tânără, iubirea, Cântec, Poveste sentimentală, Emoție de toamnă). Starea de exaltare este înlocuită uneori de revelația timpului care provoacă o criză de identitate. Se poate vorbi de o conștiință a rupturii "și a vidului pe care aceasta îl instaurează în miezul existenței" (Ioana Em. Petrescu). În această perioadă de tranziție sunt
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
acele cuvinte care prin statutul lor referențial se aseamănă cifrelor (volumele: 11 Elegii, Oul și sfera, Laus Ptolemaei, Necuvintele, În dulcele stil clasic, Măreția frigului). A treia etapă a poeziei lui Nichita Stănescu începe cu Epica Magna, conceptul "epică" însemnând "exaltarea întâmplării" (Ioana Em. Petrescu). Poetul preferă acum o poezie conceptuală, iar emoția lirică trece pe loc secund. Din noul val de poeme dispare ludicul, fascinația este provocată de amplele desfășurări cerebrale ale discursului, schimbările la nivel tematic și la nivelul
Dicţionar de scriitori canonici români by George Bădărău [Corola-publishinghouse/Science/1401_a_2643]
-
senzație de bizarerie inutilă, dar pe unii băieți această tentație îi atrage așa cum atrage sudul păsările migratoare, fără să știe prea clar de ce. Deghizându-se în femeie, el nu are senzația că pătrunde în tărâmul celuilalt sex, ci simte o exaltare, o nevoie ire zis tibilă de a continua. Tot așa simte și fata care ia în serios de ghizarea în bărbat, îmbrăcându-se astfel încât ceilalți să nu-i mai ghicească feminitatea. Acest tip de comportament manifes tat prin deghizare se
Lecții particulare : cum sã iei în serios viața sexuală by dr. Cristian Andrei () [Corola-publishinghouse/Science/1331_a_2697]
-
sufletului [...] Niciodată însă desenul în tus al acestor anxietăți copleșitoare n-a primit într-un chip mai pregnant sigiliul miraculosului că în această compunere apărută în 192610". Oricât ar fi fost de justificată de respectarea criteriilor generice, o astfel de exaltare a virtuților nuvelei nu a avut, firește, un efect considerabil în istoria imediată a receptării Omului din vis. Cu atat mai mult în istoria literară recentă, Cezar Petrescu pare a fi fost definitiv etichetat că un prozator de raft secund
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
făcute din unghiuri excepționale pot dobândi o semnificație psihologică particulară"12. Astfel, contra-plonjeul sau raccourci-ul (subiectul este filmat de jos în sus, obiectivul camerei de filmat se află sub nivelul normal al privirii) creează, în general, senzația de superioritate, de exaltare, amplificând personajele și dându-le o înfățișare impresionantă. La polul opus, plonjeul (filmarea este făcută de sus în jos) micșorează personajele și, în funcție de marimea unghiului, le strivește mai mult sau mai putin brutal. Sensul generat în acest mod ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1489_a_2787]
-
întreaga lume, voiam să facem să se vorbească despre noi (...). A face istorie era cuvântul care ne revenea fără încetare pe buze. Ne improvizam destinul, eram în revoltă deschisă împotriva neantului nostru"8. E perioadă lor de "total anarhism", cu exaltarea specifică lui Cioran, care credea că cel care între douăzeci și treizeci de ani nu subscrie la fanatism, la furie și la demență, este un imbecil, iar nenorocirea este rezervată tinerilor. Europa credea pe vremea aceea în tineri, iar tinerii
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Cioran o religie "perversa", spune Parfait. Născută din neputința oamenilor de a-și găsi prin ei înșiși rațiunile de a exista și de a fi fericiți în limitele condiției lor de muritori, creștinismul se folosește de două perversități, evidente în exaltarea credincioșilor: prima ar fi un masochism incorigibil, care nu se mulțumește doar cu a scoate în evidență negarea vieții, ci face din dragostea pentru suferință marca însăși a sfințeniei. "Întregul arsenal pe care il desfășoară sfinții în a se autoflagela
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
același dezgust de viață". Dar femeia este și simbolul vieții, pentru că teroriștii, înainte de acte sinucigașe, își iau rămas bun de la o femeie, mama sau iubita, deși poate că bărbații caută tovărășia femeii din frică, își spune imediat Cioran. Lecuit de exaltările erotice, Cioran mărturisește că, adolescent fiind, perspectiva morții îi trezea o spaimă cumplită de care, ca să scape, dădea fugă la bordel sau îi chema în ajutor pe îngeri, dar, "cu vremea, ne obișnuim cu propriile frici, nu mai facem nimic
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
a prelua asupra să suferințele și blestemul ce-l au asupra lor, ca să-i aducă la o viață de care el însuși nu se poate bucura; sacrificiul de sine ce-l implică această iubire pentru semeni produce în Cioran o exaltare a renunțării care îl face fericit. Sacrificiul pentru altcineva, spune Cioran, se naște din descoperirea unei valori mai prețioase decât propria ta viață: "Sacrificiul meu da existenței o altă formă de viață. A da existenței expresie caracteristică lui Cioran, care
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
este esența tangoului, dar și a baladei, a doinei românești, a fado-ului portughez sau a flamenco-ului andaluz. În toate aceste forme de expresie a dorului (saudade, anoranza), se evocă paradisul pierdut al copilăriei, nostalgia după zile mai bune, exaltarea iubirilor de altădată, cu note de neputința și de pasivitate în fața unei rupturi ireversibile, ca aceea de țară. Spune Julio Cortázar, el însuși trăind departe de patrie, într-un tangou de nostalgie pentru Buenos Aires: "Mi-e dor de Crucea Sudului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
în Germania, unde trăiește, alături de mare parte a intelectualității europene, credința că democrația este un sistem politic definitiv compromis. Ascensiunea hitlerista, pe care o urmărește pe viu, îi apare că "un nou stil de viață", în care cultul iraționalului și exaltarea vitalității sunt elementele hotărâtoare. "Și cine știe dacă vitalitatea acestui popor nu ne va costa mult?"18, notează Cioran, premonitor, în decembrie 1933. Este contemporan cu crimele făcute în numele, dar mai ales pe seama acestei generații teribile, care a ucis prin
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
intelectuali raliați marxismului și a numeroși tovarăși de drum, o mitologie a fericirii, ajungînd pînă la a suprapune mesajul cîntecului național, Maseieza, cu cel al Internaționalei. Mesianismul său revoluționar devine oarecum insipid, dar garanția este menținută totuși prin existența și exaltarea, acolo în Est, a paradisului sovietic. În același timp se instalează, marcat de ritualul congreselor, cultul Secretarului general Maurice Thorez care apare, pe drept cuvînt, drept exponentul noii politici. Memoria frontului popular constă în aceste imagini ale uzinelor ocupate și
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
depista, demasca și a îndepărta elementele tulburi, polițiști, turnători, provocatori ... pe care burghezia caută să-i introducă în rîndurile sale20. PCF-ul se închide în contra-societatea sa. Tonul este cel al diatribei și al acuzațiilor aruncate în toate părțile; al exaltării URSS-ului, a lui Stalin și a fidelului său discipol, Maurice Thorez. Sărbătorirea celor cincizeci de ani ai lui Thorez nu se va lăsa mai prejos de cea a lui Stalin. Și cînd, pe 10 octombrie 1950, prim-secretarul francez
Europa comuniştilor by José Gotovitch, Pascal Delwit, Jean-Michel De Waele () [Corola-publishinghouse/Science/1433_a_2675]
-
astfel de realitate este evidentă: Dar nu numai atât: obiectele erau apucate de o adevărată frenezie de libertate. Ele deveneau independente unele față de altele, dar de o independență ce nu însemna numai o simplă izolare a lor, ci o extactică exaltare. Entuziasmul de a exista într-o nouă aureolă mă cuprindea și pe mine: aderențe puternice mă legau de ele, cu anastomoze invizibile ce făceau din mine un obiect al odăii la fel cu celelalte, în același mod în care un
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
revenirea în realitatea unidimensională se petrec tot sub imperiul percepțiilor și senzațiilor: Dacă se auzea zgomot de pași, odaia intra repede în vechiul ei aspect. Se pornea atunci între pereții ei o scădere pe loc, o diminuare extrem de mică a exaltării ei, aproape imperceptibilă; asta îmi dădea convingerea că certitudinea în care trăim era despărțită de o pojghiță foarte subțire de lumea incertitudinilor 414. Fragmentul certifică credința naratorului-personaj într-o ,,realitate multidimensională". Lumea lui Blecher este așa cum o vede, trăiește dar
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
simboliza înfrîngerea vanității. Oprindu-se apoi în exclusivitate la creștinism, Paul Diel interpretează mitul șarpelui ipostaziat în figura lui Satan. Acesta ar traduce pe plan pur psihic "forța subconștient motivantă care duce la ignorarea chemării "spiritului" (dorința esențială) și la exaltarea dorințelor multiple și pă-mîntești (reprezentate de măr, simbol al pămîntului)"21. Faptul cred că este salutar, cu condiția de a nu reduce simbolismul șarpelui doar la aspectele de ordin psihologic, în joc slnt și date metafizice, teologice, istorice sau apar-ținînd
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
este compromis. Odată restabilită continuitatea înțelegerii logice, dorințele pot în sfîrșit să regăsească ieșirea spre descărcarea reală, cu singura condiție, totuși, ca acest control conștient să reușească în final să înlăture nu numai forma simbolică, ci și deformarea energetică datorată exaltării imaginative. Această traducere nu este așadar doar descriptivă: ea constituie o intervenție vitala și nu este doar una de natură teoretică, ci și esențial practică. Ea nu este posibilă decît sub forma unui EFORT INTROSPECTIV, care contrazice și desființează promisiunile
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
organică și morbidă își pierde condiția de existență, rațiunea ei de a fi, și dispare. Traducerea simptomului simbolic în limbaj conceptual are deci o valoare terapeutică, într-o lucrare publicată anterior, Psihologia motivației, autorul a demonstrat că la baza oricărei exaltări imaginative se află un sentiment de penibilitate legat de dorințele iraționale. Acest sentiment de penibil și insuportabil, culpabilitatea, nu este deloc produsul interdicțiilor impuse de educație (așa cum consideră psihanaliza), ci indiciul unei dereglări a nevoii esențiale (și supraconștiente) a naturii
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
Așa cum visul nocturn conține, ca sens ascuns, adevărul asupra stării dezordonate a dorințelor individului, tot astfel visul supraconștient și colectiv, mitul, ar conține ca sens ascuns adevărul dorinței de armonizare, comună tuturor indivizilor speciei implicate în dezarmonizarea dorințelor și în exaltarea imaginativă a acestora, în mitologiile tuturor popoarelor, scopul ideal al acestei dorințe esențiale, realizarea ideală a armoniei și calitatea umanii idealizată supraconștient, este însă exprimat prin simbolul "divinității". Este în fond vorba despre efortul de definire din punct de vedere
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
de imaginea colectivă a misterului (divinitatea, care reprezintă teama ideal potolită), subiectul emoționat mișcat chiar și în activitățile lui, se inspiră din nevoia de a subordona dorințele multiple dorinței esențiale, de a le armoniza, ceea ce nu este posibil decît evitînd exaltarea imaginativă a acestora. Devenind centrul motivant al armonizării sublime, imaginea misterului, simbolul diviniății, dobîndește pe lîngă semnificația metafizică "creatoare" toată amploarea semnificației morale. Expresia mitică "iubire de Dumnezeu" înseamnă să fii fascinat de mister, să nu ignori profunzimea misterioasă a
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
trecutul și viitorul nu există inițial decît în re-reprezentarea imaginativă, neliniștea așteptării este pasibilă să se exalte imaginativ și să se agraveze, devenind angoasă și spaimă, adesea exaltate din punct de vedere psihologic în meditații supraexcitante. Acestui aspect dăunător al exaltării îi corespunde totuși un remediu imanent. Sub forma ei firească și nu exaltată patologic, imaginația poate chiar trage din trecut învățăminte proiectate în viitor sub formă de planuri raționale, utilizînd prezentul ca să ajungă pe baza cauzelor trecute la efecte viitoare
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]