268,482 matches
-
Z. Ornea Dl Pavel Țugui a fost șeful Secției Știință și Cultură al C.C. al P.M.R. din 1955 pînă în 1960. Cu unele știute excepții (1958), aceasta a fost o perioadă a unei relative liberalizări, care a spart, pentru cîțiva ani numărați, regimul încorsetatei dictaturi din acest domeniu. Dl Pavel Țugui pretinde în două cărți (aceasta pe care o comentez acum e a doua) că
O carte despre anii 1955-1960 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16469_a_17794]
-
campania electorală dintre tururile de scrutin. Deși Institutul European pentru Media (I.E.M.) susține, într-un raport recent, că presa s-a dovedit, cu această ocazie, partizană, trebuie precizat că partizanatul a fost de fapt o aproape unanimă condamnare a extremismului. Excepția a făcut-o un ziarist devenit, de cîtăva vreme, Ghiță contra al mass-media și presei, care a numit campania împotriva liderului P.R.M. "linșaj mediatic". Toți ceilalți jurnaliști, comentatori politici sau analiști au investigat și examinat atitudinile ultranaționaliste, teroriste, xenofobe, rasiste
Cine l-a inventat pe Vadim by Nicolae Manolescu () [Corola-journal/Journalistic/16518_a_17843]
-
toată această perioadă, cititorii ei s-au simțit frustrați, deși au înțeles că este vorba de un sacrificiu necesar. Și iată că acum Ana Blandiana este din nou prezentă în librării cu un volum de poeme inedite (există o singură excepție: poemul Dangăt de fructe). în acest volum - al cărui titlu, Soarele de apoi, este el însuși un poem, lapidar și metafizic - o regăsim pe poetă așa cum o știam dintotdeauna: gravă și reflexivă, de o demnitate statuară, cultivând simplitatea ca singura
Aplauze pentru Ana Blandiana by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16588_a_17913]
-
toată lumea e fericită. Chiar așa să fie? Este greu de priceput autoritatea pe care o are, în cultura română, acest "optzecism", cu oarece trenă "nouăzecistă". La drept vorbind, mare lucru, până acum, nu a dat. Literatura postmodernistă este, cu vagi excepții, o literatură destul de previzibilă și căznită, o literatură de plantație. Creditul enorm de care se bucură nu vine însă din "opere" (poate că de aceea termenul le este atât de antipatic), ci din faptul că ideea de "generație" este intens
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
care celelalte tipuri de discurs public nu aveau cuvinte. La fel, decupajul genurilor tinde și el să fie adus pe pământ, recalibrat pe cotidian și pe problematica individului. Observasem mai de mult că, în literatura postbelică lipsește, cu foarte puține excepții, jurnalul intim, în schimb, avem, la jumătatea anilor optzeci, un efort concertat al criticilor de a-l defini. Ce se întâmpla, de fapt? Se forța dinspre critică înspre literatură, dinspre rețetă către practică, reanimarea genului consacrat vieții personale. Se scriau
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]
-
se dă această impresie! Românul de azi, incult, prost crescut și hoț, pe baza acestor calități, exclusiv a acestor "calități", emite toate pretențiile din lume. Dar iarăși, ce-i de făcut, atîta vreme cît politicienii se recrutează din aceeași faună? Excepțiile, destul de multe, nu fac totuși decît să întărească regula. În definitiv, n-am dreptul, eu, care, cum spune "omul de la Slobozia", "am huzurit la Paris", să dau lecții românilor. Citeam în ziarul Acum, publicat de Alexandru Paleologu și Stelian Tănase
Theodor Cazaban: "În Scânteia erau asemenea minciuni, încît mi s-a părut un ziar mai mult decît suprarealist" by Cristian Bădiliță () [Corola-journal/Journalistic/16541_a_17866]
-
ceva, bîntuie trecut și prezent, viitorul practic fiind suspendat. Actorii aleși de Cristian Juncu joacă cumva cu motoarele reduse, atît față de cele ale personajelor lor, dar și față de motoarele proprii, pe care le cunosc din atîtea spectacole. În acest context, excepție fac Alexandru Pandele (unchiul Pierre) și Lucia Ștefănescu (Julienne, soția lui). În ce sens? Personajele sînt clar desenate de la început și pînă la sfîrșit, cu emoție, candoare, cu ironie și auto-ironie, cu un fior hîtru, tragi-comic. Raluca Zamfirescu (Edith) urcă
Eros și Thanatos by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/16579_a_17904]
-
lipsă de sprijin pentru cei ce vor să muncească, să producă nu numai pentru ei, ci și pentru alții. Același fenomen obligă la împărțirea societății contemporane în două clase: una de sus, puțin numeroasă, a celor îmbogățiți - cu foarte rare excepții - fără muncă, prin privilegiile economice și sociale pe care singuri și le-au acordat din postura unor înalți demnitari politici; cealaltă clasă, covîrșitoare, a celor de jos, în care se amestecă săracii care muncesc pe salarii de mizerie, obsedați fiind
Eminescu despre ce se întîmplă azi la noi by Liliana Buruiană-Popovici () [Corola-journal/Journalistic/16587_a_17912]
-
iau pe cutare, îmi trebuie un frumușel, îl iau pe cutărică, îmi trebuie o gospodină, e bună X, o vampă, atunci Y. Imprevizibilul distribuirii, lucrul cu actorul pe registre noi poate și pentru el însuși funcționează, iarăși, ca o frumoasă excepție. Sînt actori care au voci sau disponibilități corporale speciale. Dar care s-au pierdut pe drum. Și se recuperează foarte greu sau deloc. Pe scenă auzim voci neîngrijite, lăsînd la o parte neglijența și nepriceperea rostirii, agresarea limbii. Vedem corpuri
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
Lumînare, Radu Iacoban și de ceilalți colegi absolvenți, neimplicați aici. Important este că ce s-a propus acum și ce s-a întîmplat cu această promoție de actori să devină o regulă în școală și să nu rămînă o încîntătoare excepție. Lucrurile s-au degradat tare aici, de-a lungul anilor, și cel mai bine vedem și simțim asta pe tot felul de scene, ca efect direct. Cu o floare nu se face primăvară. De aceea sper să se schimbe ceva
Studii by Marina Constantinescu () [Corola-journal/Journalistic/11866_a_13191]
-
avantaj la un scenariu atât de transparent. Personajele sunt însă bine delimitate și probabil, cu puțin ajutor din partea regizorului, actorii au priceput ce au de jucat. Și joacă mai mult, transmit mai mult, prin limbajul corporal decât prin cuvinte. O excepție: rolul lui Jean Reno (personaj dictatorial cu fratele mai mic dar blând ca un mielușel cu mama a cărei strictețe l-ar face invidios și pe Mussolini) și replicile lui sunt savuroase, el pigmentând cu mult umor o poveste altfel
În apărarea Marelui albastru by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11845_a_13170]
-
toată lumea îi recunoaște statutul de italienist cu admirația condescendentă, ușor compătimitoare pe care i-o arăți, să zicem, unuia care înghite sticlă), dar ideea că omul trebuie ocolit întrunește aproape consensul în lumea literară. Cel puțin în cea oficializată, pentru că, excepție fac scriitorii ultimei generații ("euridicienii"), foarte tinerii poeți și prozatori lansați și promovați cu tenacitate în cenaclul pe care cunoscutul critic literar îl păstorește de cîțiva ani. La fel ca un alt scriitor important, dar prea des uitat, al literaturii
Bolile culturii în tranziție by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11854_a_13179]
-
Ted Hughes și Sylvia Plath, în detrimentul statutului lor ca poeți. Ceea ce încuie lungmetrajul într-o impostură, pentru că, fără poemele lor, nu i-ar păsa nimănui de soarta lor. De aici deduce că filmul și poezia sunt două arte incompatibile, singura excepție fiind Casa e neagră a lui Farrokhzad. Deși îi dau dreptate în principiu, mi-a plăcut Sylvia, cel puțin din punctul de vedere al metodologiei. În primul rând, povestea poetesei era un magnet pentru filme, dar și o capcană "a
Poezia ca materie de consum pentru filme by Alexandra Olivotto () [Corola-journal/Journalistic/11867_a_13192]
-
o lucrare de 154 de pagini (așa mi se pare), directorul revistei franceze atrăgându-i atenția că revista lor primește (conform regulamentului formulat pe copertă) numai lucrări de 10-12 pagini. Jenică probabil își închipuise că pentru el se va face excepție.A venit la mine cu lucrarea respinsă, cu rugămintea să obțin ca să fie primită în revista Institutului Cantacuzino "Archives roumaines de pathologie experimentale". Înfierbântat, m-a întrebat când voi putea aranja lucrurile, că ar ține mult la aceasta. I-am
Mărturii inedite despre Ion Țuculescu - In memoriam Eugenia Iftodi by Dr. S. Sturdza () [Corola-journal/Journalistic/11869_a_13194]
-
Cu tot respectul - exprimat deja - pentru editura Brumar, e evident că cele 300 de exemplare cât înseamnă tirajul volumului lui Radu Andriescu nu ajung nici măcar în librăriile orașelor mari centre universitare. La trei ani, așadar, de la antologia lor desantistă - cu excepțiile de rigoare - scriitorii moldoveni ai extinsului Club 8 tot în underground au rămas. Și nici măcar nu știu a cui e vina. Poezia lui Radu Andriescu nu mi se pare a se fi schimbat prea mult. Găsim și aici, în cea
Ultimul bip al lirismului by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11897_a_13222]
-
prea bine că America îngăduie și chiar încurajează texte de tip Rifkin din simplul motiv că tot dinamismul american se bazează pe dialectica afirmație/ripostă; negativul e necesar progresului, dar asta nu îl face adevărat.) Să nu disper. Există și excepții. Dintre acestea voi alege eseurile strălucite ale lui Traian Ungureanu care știe despre ce vorbește și știe cum să formuleze lucrurile. Cum am spus și altădată, mă bucură tot ce citesc sub semnătura lui. Dar să trecem la temă. Linia
Argument în favoarea administrației Bush by Virgil Nemoianu () [Corola-journal/Journalistic/11865_a_13190]
-
fără împotrivire. Ca totdeauna, în timpuri, totuși, moderne, oamenii trăiesc mai mult decît ideologiile. Așa că apar, fatalmente, par a spune, cu aerul că scuză, deși acuză, autorii, "alunecări", trădări, convertiri și fariseisme de tot felul. Scriitorul vremii e, cu puține excepții (dar nu de bunele excepții se ocupă ei), un "textofag" în schimbare de piele. Își înghite textele din tinerețe, apoi pe cele din ce în ce mai tîrzii, pe măsură ce nu mai corespund, înghite "hapuri" edulcorate, însă cu gust de stricnină, dar supraviețuiește. Între inadaptatul
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
timpuri, totuși, moderne, oamenii trăiesc mai mult decît ideologiile. Așa că apar, fatalmente, par a spune, cu aerul că scuză, deși acuză, autorii, "alunecări", trădări, convertiri și fariseisme de tot felul. Scriitorul vremii e, cu puține excepții (dar nu de bunele excepții se ocupă ei), un "textofag" în schimbare de piele. Își înghite textele din tinerețe, apoi pe cele din ce în ce mai tîrzii, pe măsură ce nu mai corespund, înghite "hapuri" edulcorate, însă cu gust de stricnină, dar supraviețuiește. Între inadaptatul interbelic, solitar și estet, și
Citiți-le noaptea! by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/11929_a_13254]
-
și conceptualizările, chiar și joculare, fracturând discursul literar a cărui evenimențialitate devine un fel de anecdotică de gen. Cartea este, astfel, subminată din ambele sensuri. Ca eseu, fragmentele așa-zis teoretice rămân niște ipoteze de lucru sau doar enunțuri conclusive (excepție face capitolul Where have all the heroes gone?, la bază o ingenioasă comunicare despre masculinitate și vampirism pornind de la romanul lui Stoker), iar ca literatură textul nu apucă să se desfășoare liber, să seducă în afara constrângerilor de natură așa-zis
Disertație de gen romanțată by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11924_a_13249]
-
țigare azvârlit pe asfalt; dată fiind disproporția dintre stingător și ce credea bravul general că arde... De atunci, nimic. Arată-te indiferent cu un autor român, ce se respectă, că pe loc se ofensează. Mărturisesc sincer, nici eu nu fac excepție!... Rănit, așadar, în amorul meu propriu, îi telefonez criticului, și, ca orișice scriitor român, mă plâng: ...ce-aveți, dom'le, cu mine? Criticul, însă, elegant, cu bonomia lui, mă liniștește că, de vină, este dezordinea,... numai dezordinea, domnind în redacția
Mecanica lacrimilor (în loc de auto-recenzie) by Constantin Țoiu () [Corola-journal/Journalistic/11933_a_13258]
-
tuturor celor care l-au cunoscut pe Ioan Petru Culianu. I-a citit și recitit opera pentru a fi sigur că i-a înțeles toate sensurile. Dar, așa cum notează Andrei Oișteanu, în toată această cavalcadă de mărturii există și o excepție: Ioan Petru Culianu însuși. Ted Anton nu l-a cunoscut pe protagonistul cărții sale, chiar dacă au fost contemporani și chiar concitadini. Însă, notează autorul prefeței, "unul dintre meritele autorului este acela de a fi transformat această lipsă într-o calitate
De ce a fost ucis profesorul Culianu? by Tudorel Urian () [Corola-journal/Journalistic/11925_a_13250]
-
Muzicală, lucru ce ține atît de pasiunea pentru muzică, cît și de spiritul său extrem de calculat. Ca și Nicolae Filimon ori Urmuz, cu ale căror scrieri există incontestabile atingeri pe circuitul semiotic, auzul muzical al autorului Crailor este unul de excepție. Aliterațiile, repetițiile, hiatusurile și tot ce ține de "arta fugii" îi stau la îndemînă. O predilecție există în repetarea literei inițiale în grupuri de cîte trei cuvinte, fie că sînt note personale sau descrieri ale personajelor. El se plînge în
Martie by Gabriela Ursachi () [Corola-journal/Journalistic/11919_a_13244]
-
de-al doilea război și nu de foarte multă subtilitate va fi nevoie pentru a descoperi că este greu (aproape imposibil) să ne dăm seama ce gândesc, ce cred sau ce simt personaje ca Ioana, Adela, Vera, Ela sau Otilia. Excepțiile - Mini sau Nory, din proza Hortensiei Papadat -Bengescu, să spunem - vin să confirme ipoteza că nu de puține ori perspectiva Autorului este schematică și deformatoare. În acest context cartea Elenei Zaharia Filipaș, Studii de literatură feminină, apărută de curând la
Doamnele, între ele... by Catrinel Popa () [Corola-journal/Journalistic/11981_a_13306]
-
națiuni în stare normală ca să se prezente convenabil în fața Europei culte" (p. 54). Ce-ar fi zis despre numărul de zece ori mai mare al poeților de astăzi? Îmbucurător este pentru Caragiale că dintr-o masă amorfă se disting două excepții: Coșbuc și Vlahuță - suficiente pentru a salva onoarea artistică a națiunii (p. 52-53). Discută apoi raporturile literaturii cu societatea, din păcate inexistente: "Societatea română actuală este prea serioasă și prea pozitivă ca să aibă raporturi cu o artă de lux; iar
Caragiale în tradiția interviului by Ion Simuț () [Corola-journal/Journalistic/11953_a_13278]
-
au fost Bowling for Columbine sau Super size me. Dar, deși folosește tragedia de la Columbine pentru a demonstra efectele liberalizării portului de armă "ca expresie a politicii de dreapta", exemplele lui Michael Moore și Morgan Spurlock, departe de a fi excepții, sunt ocultate pentru că i-ar fi răsturnat complet teoria. De fapt, Babias nu pledează pentru revitalizarea stângii, ci pare să urmărească confiscarea discursului antisistem exclusiv de către stânga. Dacă ar fi corectă până la capăt, teoria lui Babias ar fi anulat inclusiv
O ficțiune teoretică de stânga by Marius Chivu () [Corola-journal/Journalistic/11968_a_13293]