2,256 matches
-
H. Riesenfeld, The resurrection în Ez. XXXVII, pp. 5 sq.; G. Widengren, Sakrales Konigtum, p. 46; H. Ringgren, La religion d'Israel, p. 261. Religia lui Israel în epoca regilor și a profeților 115. Iov, dreptul pus la încercare Un exeget considera că "întâlnirea dintre putere și bunătate rezumă felul în care Vechiul Testament îl concepe pe Dumnezeu"11. E îndoielnic ca toți cititorii Cărții lui Iov vor subscrie la această judecată. Povestea este de o tragică simplitate 12: e vorba de
[Corola-publishinghouse/Science/85022_a_85808]
-
am posibilitatea de-a aprecia măsura acestei îndatorări. (Interviu reprodus din revista Secolul 20, nr. 11-12, 1975) Interviu cu Iris Murdoch „Cu cât romancierul este mai bun, cu atât mai profundă e gândirea sa morală“ (1978) Acceptați afirmația unora dintre exegeții dumneavoastră, potrivit căreia ar exista o contradicție între solicitările lui Iris Murdoch romanciera și cele ale lui Iris Murdoch profesoara de filozofie și autoarea a numeroase eseuri filozofice? Unii critici pretind că interesul dumneavoastră filozofic față de personajele pe care le
Toamna decanei: convorbiri cu Antoaneta Ralian by Radu Paraschivescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/592_a_1297]
-
și Exerciții spirituale se nasc din acțiune și sunt menite să dea naștere la rândul lor acțiunii. Particularitatea acestui binom nu poate fi înțeleasă fără încercarea de a aborda fie și măcar succint două chestiuni care au preocupat generații de exegeți ale scrierilor sfântului basc: în ce sens pot fi considerate drept „scrieri literare” aceste documente ignațiene atât de greu clasificabile în rândul genurilor literare (re)cunoscute ca atare și, respectiv, cum se conciliază în biografia fondatorului iezuiților trăirea interioară, preocuparea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
a onirologiei acestuia, translate în operă artistică. De asemenea, incursiunile egiptologice pun în lumină sensuri mai bogate pentru evaluarea estetică a scrierilor eminesciene. Este o carte, fără îndoială, de neocolit de acum înainte pentru biografii, ca și, în general, pentru exegeții operei eminesciene. OMUL DIN SCRISORI (Dan C. Mihăilescu) Apariția, în anul 2000, a corpusului epistolar Eminescu Veronica Micle, aproape o sută de texte necunoscute până atunci, ținute la fereală de către descendenții familiei adresantei, a trezit un interes cu totul aparte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Micle, evidențiind firescul legăturilor lor umane, făcând din acest eseu o demonstrație de rafinament și inteligență analitică. ROMANUL MITULUI EMINESCU (Florina Ilis) Nu era o vorbă lipsită de sens aceea care atrăgea atenția asupra faptului că există atâția Eminescu câți exegeți îl prezintă (îl analizează, îl receptează) în studii sau monografii ce poartă, desigur, amprenta acelui timp în care au fost elaborate (G. Călinescu). Cât de diferite sunt imaginile poetului oferite de-a lungul vremii de diverși autori, fie în monografii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pe marginea stabilirii datei de naștere a poetului. Sau modul în care s-a speculat, în numeroase cărți consacrate vieții lui Eminescu, ziua de 28 iunie 1883, când poetul este declarat nebun. Fără a-și îngădui vreun comentariu pur personal, exegetul citează câteva pasaje din referirile celor apropiați poetului, la acea dată, care prevesteau sau pregăteau momentul declanșării nebuniei: la 30 mai 1883, Maiorescu nota în Jurnalul său "După părerea mea, Eminescu înnebunește". Același Maiorescu nota în Însemnările zilnice, la 11
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în spirit romantic presupune " un sistem relațional al gândirii poetice ", pentru care limbajul devine " un organism al expresiei bazat pe idei-simboluri ", care exprimă și semnifică. Un asemenea nucleu, reprezentând una dintre categoriile fundamentale ale gândirii poetice eminesciene, este oglinda". Pentru exeget, important nu este atât modul în care "fenomenele reflexiei refracției, absorției sau difracției", specifice oglinzii, se manifestă în "sistemul dinamicii textului", cât "felul în care, în oglinda textului, luminile textuale (universuri-artefact) se reflectă/ refractă/ multiplică etc.". Domnia sa atrage atenția asupra
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
machiajul" pașoptist" va transpare în poeziile perioadei de început, dar îndărătul lui "se pot vedea deja intuițiile esențiale ce țin de atmosfera specifică a imaginarului eminescian". Exemplul analizat în această cheie este poezia din 1868, La o artistă, în care exegetul distinge "rupturi și sincope în derularea imaginilor" ce marchează, de fapt, "trecerea în registre diferite ale imaginarului". Venere și madonă, o altă poezie analizată sub acest cod spectral, apare ca "povestea unei refracții în "oglinda de aur", o deformare a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
sistem de reprezentare imagologică pe ideea oglinzii, ca metaforă a dedublării, în canonul căruia așează cu inteligență speculativă întreaga creație eminesciană, care se dovedește a răspunde perfect acestui nou tip de analiză, probându-și încă o dată modernitatea. De altfel, demersul exegetului e îndreptat în această direcție a demonstrației viabilității operei eminesciene sub exigențele analizei artistice de ultimă oră. Interesul pentru intreprinderea lui Călin Teutișan este cu atât mai mare cu cât el face parte, iată, din generația tânără, dezmințind astfel faptul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
pentru intreprinderea lui Călin Teutișan este cu atât mai mare cu cât el face parte, iată, din generația tânără, dezmințind astfel faptul că celor mai noi lectori de poezie, lirica lui Eminescu... nu le mai spune nimic. Pe lângă faptul că exegetul se dovedește un foarte bun cunoscător al creației eminesciene, el operează cu un instrumentar critic de ultimă oră, în relevarea calităților filosofice ale poeziei și poeticii eminesciene. Fără îndoială e o interpretare de subtilitate, care... face bine, prin tratamentul receptării
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
și înțeles pe Mihai Eminescu. O atenție aparte îi este acordată lui Iosif Vulcan, în calitate nu doar de gazdă a debutului literar al tânărului de 16 ani, în paginile Familiei budapestane, ci și, sau mai ales, în calitate de critic și exeget al creației poetului, postură ce a stat foarte puțin în atenția istoriei literare, în general. "Comentariul lui Iosif Vulcan spune doamna Ioana Vasiloiu, referindu-se la articolul Epilog la primele poezii ale lui Eminescu este realmente modern", criticul intuind "însemnătatea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
simbolice, dar și consacrarea unui consens larg, ce a devenit ulterior suport al mitului eminescian". Această negociere a imaginii scriitorului, din perspectiva actualității trebuie să țină seama și de o evoluție a perceperii publice a acestuia, are nevoie, cum demonstrează exegetul, de un preamblul teoretic în care să se stabilească coordonatele criteriului de evaluare, ținând seama de faptul că într-un fel a fost înțeles Eminescu în epoca sa și altfel în epocile succesive care au urmat. Privit oarecum din exterior
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
azi la Eminescu ce "gândea prin limbaj și uneori dincolo de el", constatând că analiza în profunzime a textelor eminesciene ne arată că ele "spun altceva decât s-a considerat inițial". Un prim capitol ne introduce în "tensiu nea imaginii poetice", exegetul considerând că poezia postromantică se angajează într-o mare aventură a limbajului. Pus în contextul evoluției acesteia, alături de Rimbaud, Baudelaire, Mallarmé, Eminescu se relevează ca un creator care, "sintetizând utopia romantică", "anticipează și apoi trăiește în semnificația dramatică a relației
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
de subtilitate și de finețe în interpretare, într-un context al universalității ("Eminescu trăiește visul labirintic ca un drum către unitate, dar în același timp descoperim neliniștea, suferința până la tăcere"). Observând obsesia lui eu în toate expresiile poetice la Eminescu, exegetul urmărește în fapt cum întreaga poezie a acestuia este străbătută de mitul orfic, într-o dimensiune tragică: "Orfismul eminescian este simbolul central al "panoramei deșertăciunilor" lumii", poetul atribuind cântării orfice "calitatea originară a armoniei lumii". Dimensiunea orfică nu este aici
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
personaj masculin prin intermediul iubirii", adâncind și răscolind diversele fețe ale Erosului și creează un fel de "mistică a eroticii", Toma Nour fiind "un personaj autentic interiorizat, care a transformat gândirea proprie în destin". Semnificativ în acest sens, ține să precizeze exegetul, este însuși numele său: Toma Nour, "combinație care semnifică o dublă neîncredere: a lui Toma, ca individ particular, și a lui Nour, ca ființă cosmică. Această proiecție în infinit este caracteristică întregii gândiri artistice eminesciene și se vădește și în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
în comentariile la adresa lor de "invazia amatorismului cras" care, la drept vorbind, nici nu trebuie luat în seamă dincolo de amendarea ce se impune. Într-un prim capitol cu caracter introductiv, de Argument în susținerea demersului analitic (polemic, mai cu seamă), exegetul oferă o caracterizare sintetică, de o maximă concentrare, a scriitorului, un soi de portret ce merită a fi reținută și de la care se pot porni discuțiile, cu folos în orice direcție productivă: "Poetul zice Adrian Dinu Rachieru vizitat de "gânduri
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
mai fi citit!", și cată a-i discredita (cu argumente irefutabile) pe "junii de azi" care sunt "prea convinși că literatura începe cu ei", tratând poezia eminesciană ca "datată și neinteresantă" ("un mit edulcorat, rozaliu, genialoid", după expresia Ruxandei Cesereanu). Exegetul nu angajează un război cu acești lideri de opinie ai generațiilor mai recente, care "refuză bombardamentul encomiastic", dar atrage atenția asupra erorii în care se află atâta vreme cât "din fericire, posteritatea eminesciană e vie, expansivă" și tocmai aceste controverse "îi asigură
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
învinuirea pe care i-o aduc unii de a fi reacționar, mai ales în campaniile acestuia împotriva a ceea ce Maiorescu numise formele fără fond. Patosul pe care Eminescu îl pune în articolele sale de ziar îl aduce în situația zice exegetul de a trăi dureros toate evenimentele zilei, până la identificarea cu ele. Gazetăria aceasta "suportă șocul manipulărilor" încât, citit mai încoace, cu lupa corectitudinii politice, textul eminescian de un patriotism ardent, se știe poate fi suspectat și acuzat de "naționalism fervent
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Rachieru denunțase cauzele răului din societatea noastră prin acel "consum necompensat" al păturii superpuse, conducând în limbajul actual la o "depotențare ontologică" și cum actualitatea ideilor poetului național se dovedește dramatică, putem descoperi principala cauză a războiului purtat de unii exegeți. Prin comportamentul postdecembrist, oligarhia politică (noua pătură superpusă) nu face decât să confirme teoria eminesciană. Teorie pe care, de fapt, își clădise și C. Rădulescu-Motru demonstrația furibundă împotriva politicianismului". E unghiul din care trebuie judecat și înțeles, în contextul timpului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
Eminescu. * * * Cele șase eseuri reunite în volumul Despărțirea de Eminescu? (Editura Societății Literar-artistice "Tibiscus", Uzdin, Serbia, 2012) datorat lui Adrian Dinu Rachieru, au în comun dezbaterea polemică prilejuită de diversele aspecte ale abordării critice, în actualitate, de către "frontul eminescologilor" ("armata exegeților"), a atitudinii, la drept vorbind, a cititorilor de azi (a comentatorilor de toate categoriile) față de "poetul național", sintagmă care i-a iritat pe unii, fapt ce a stârnit, ca efect, și iritarea altora. Se pornește de la citarea lui Virgil Nemoianu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
jucat poetul Grigore Vieru care "descoperise țara prin Eminescu", dezvoltând o poezie de o vibrație patriotică aparte, universul vierian "împăcând suferința și bunătatea" unui întreg popor, și "dezvoltând patetic linia oracular-mesianică" pe filiația Mateevici-Goga, poetul Grigore Vieru reprezintă, în vederile exegetului, "ramura basarabeană a eminescianismului". Eseurile lui Adrian Dinu Rachieru, polemice în esență, reprezintă de fapt o atentă examinare analitică a comentariilor contradictorii privind receptarea lui Eminescu azi, căutând o linie de mijloc între pozițiile atât de antagoniste (pasionante) ale combatanților
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
înainte de toate, în profunzime a întregului operei eminesciene. TREPTELE SPIRITULUI HYPERIONIC (George Popa) Cercetarea operei eminesciene pe care o întreprinde George Popa, cu statornicie, în numeroasele sale studii (cărți) dedicate acestuia, este una ce vine din perspectiva judecării implicațiilor filosofice. Exegetul însuși și-a construit un sistem de gândire, personal, asupra sensurilor și semnificației umanității în marea dinamică existențială cosmică, având ca sprijin tocmai ideile poetului, pe care le dezvoltă într-un discurs eseistic de rafinament și subtilitate interpretativă. Domnia sa, odată cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
între "două registre ontologice pe scheme antinomice". Factorul timp este de luat aici în considerare. Cercul strâmt al omenescului trebuie înțeles ne spune George Popa ca fiind tocmai limita temporală a acestuia, "o lume a finitudinii". Noutatea pe care marșează exegetul în interpretarea sa constă în faptul că lumea finitului este marcată de norocul, de bucuria de a trăi, "care trăiește și își depășește în vibrație, în ardere, în intensități condiția îngrădirii în spațiu și durată". De cealaltă parte, ființele astrale
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
început, să-și intituleze romanul Geniu pustiu, cu genericul Naturi catilinare, el dovedindu-se astfel a fi preocupat și documentându-se "asupra tezei naturilor catilinare", definind sau, mai bine zis, înțelegând prin aceasta "un anumit mod de valorizare a existenței". Exegetul marchează faptul că pentru poet, catilinarii sunt "cei angajați în "infinita și nefasta luptă sistematică" din viața publică a țării, cei "fără o meserie hotărâtă, fără talent, fără avere, pentru pâinea de toate zilele ce le-o poate procura bugetul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
a doua jumătate a secolului al XIX-lea". Evident, primul exemplu în ilustrarea acestei tipologii se dă din romanul Geniu pustiu, un "roman erotic și eroic", în care se face "evocarea revoluției, a prădărilor și a uciderii, a legii talionului". Exegetul vorbește acum despre "iconica familie a neliniștiților și însinguraților, a naturilor catilinare", apelând, în acest sens, la observațiile făcute și de Eugen Simion, I. Scurtu, mai înainte, etc. De interes aparte se bucură, pe această coordonată, publicistica ("Situat pe pozițiile
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]