1,716 matches
-
către el (25 februarie 1970 Ă 485). În aceste condiții, mai este neamul său, pe care îl disprețuiește, o „seminție fără rost” (5 ianuarie 1976 Ă 608)? Viziunea sumbră e dublată, din orgoliu, din speranță, poate chiar din credința în fatalitate, de convingerea că absența din istorie e o participare la sens, că suferința este acces la adevăr, că neantul legitimează, ca o temelie, lumea. Trecutul deocheat și înțelepciunea din urmtc "Trecutul deocheat [i înțelepciunea din urm\" Să fie Cioran un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
iluziilor. Acum, propria existență se revendică de la iluzoriu, astfel încât luciditatea e și alienare. Oricum, pentru Cioran, cel altădată atât de vorbăreț, de fanatic, de pornit împotriva valahilor, înțelepciunea, dacă e să folosim acest cuvânt inadecvat, înseamnă abandon, curgere în șuvoiul fatalității, negarea oricărei convingeri. În fine, sunt acestea ipostaze pe care le viseză, dar care nu-i sunt, din nefericire, nici măcar ele, în totul accesibile. De unde altfel această corespondență atât de bogată? Absența sinelui e compensată de nevoia existenței celuilalt. Scrisorile
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
făcut totul pentru a se despărți, Cioran acordă imposturii (și, prin urmare, ipocriziei) nu sensul unei mistificări deliberate, ci expresia existențială a unui neajuns. Vidul pe care și-l radiografiază este consecința acestei neputințe de a fi ceva. În fața acestei fatalități, disperă și, uneori, privește cu acea seninătate definitorie pentru umor, care e, deopotrivă, detașare și ruptură de sine. În fond, lipsa de convingeri, de credințe, de crezuri atrage după sine o desubstanțiere a sinelui până la conștiința propriei stranietăți. E dezamăgit
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
-i decât bufonerie” Ă I, 250), sau i-am așeza pe compatrioții săi, cu care se identifică în zonele de adâncime; îi numește „escroci sentimentali” (III, 400). Oricum, departe de a fi voință de a înșela, impostura este la Cioran fatalitate. O fatalitate a inautenticității, alienării și suferinței. În drumul către adevăr, Cioran trăiește această experiență a propriei inconsistențe. Așa încât, Cioran trebuie crezut pe cuvânt atunci când spune că «sinceritatea» e „prima calitate pe care eu însumi mi-o recunosc” (I, 125
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
bufonerie” Ă I, 250), sau i-am așeza pe compatrioții săi, cu care se identifică în zonele de adâncime; îi numește „escroci sentimentali” (III, 400). Oricum, departe de a fi voință de a înșela, impostura este la Cioran fatalitate. O fatalitate a inautenticității, alienării și suferinței. În drumul către adevăr, Cioran trăiește această experiență a propriei inconsistențe. Așa încât, Cioran trebuie crezut pe cuvânt atunci când spune că «sinceritatea» e „prima calitate pe care eu însumi mi-o recunosc” (I, 125). Că pune
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
este un „factor de suferință” (I, 238); cei care au suferit „vor fi trăit cu maxim de profit” (I, 294). De aceea îi admiră pe „originalii scrântiți”, pe aceia „care sunt excentrici în chip inconștient; care își fac numărul din fatalitate” (III, 78). De aceea, de asemenea, preferă natura. A fi natură devine însă o imposibilitate: „La Paris, nu mai poți vedea nici un animal adevărat. Câinele și pisica sunt prea umanizate ș...ț, fac figură de trădători” (III, 255). Cu câteva
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
umanizate ș...ț, fac figură de trădători” (III, 255). Cu câteva excepții, Cioran trăiește revendicându-se de la mitul bunului sălbatic și al paradisului originar din care va fi căzut. E un demon căzut, care șchioapătă; histrionic, ștrengar uneori, ipocrit din fatalitate, impostor prin damnare, probabil că suferea de strabism. Dacă nu șchiopăta, dacă nu suferea de strabism, atunci va fi fost la mijloc numai o greșeală a naturii. Numai că, în legătură cu ipostazierile acestea ale adevărului în originar, Cioran are o revelație
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
instituirea ființei. Prin urmare, nu este vorba de criza ori de critica modernității. Nu modernitatea e în discuție, ci omul, condiția lui de ființă fără sens, căzută, din ființă, adică din adevăr, din Dumnezeu, în istorie. Dacă e calcul sau fatalitate în căutarea adevărului? Într-un loc, Cioran vorbește despre opțiune: „Unii caută Gloria; alții, adevărul. Îndrăznesc să mă situez printre ultimii. O misiune imposibilă e mult mai seducătoare decât un țel accesibil. Să râvnești aplauzele oamenilor Ă ce umilință!” (I
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
se salvează preferând să se vadă în permanență celălalt. În fond, el este în permanență celălalt. Fața și reversul umoruluitc " Fața [i reversul umorului" Să ne amintim, măcar în trecere, paginile dedicate „ipocriziei” lui Cioran. Fiind, în drumul către adevăr, fatalitate Ă a alienării, inautenticității și suferinței Ă, ipocrizia încarnează experiența chinuitoare a propriei inconsistențe, care o dublează pe aceea a lumii. De aici, nu numai anxietatea, ci și umorul, în fond, atât de puțin bănuit, căci ar contrasta cu demonismul
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mai potrivit pentru deschiderea acestei discuții, dar mi se pare, totuși, că, oricât de forțată, situația pe care o voi invoca ne situează în interiorul unei probleme care are drept finalitate exact această chestiune. Într-o seară din octombrie 1966, când, fatalitate, cineva își serba la el ziua de naștere, Cioran primește o telegramă care îi aduce vestea morții mamei sale. „Am revenit fără să le spun nimic celorlalți. Cu toate astea, pe la ora 11, J.M. îmi spune că trebuie să plece
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
de simțul ridicolului?” (III, 228). Concluzia e una singură: „Filozofia nu pare să fie compatibilă cu umorul” (idem). Cât despre Cioran, el este un slujitor al umorului, nu al filozofiei, al culturii, nu al naturii. Câtă deliberare, însă, și câtă fatalitate aici? Câtă realizare și câtă neputință? Totuși, atunci când are conștiința propriei detașări, a propriului râgâit cinic, Cioran deplânge neputința sa de a fi natură. Eșecul său este tocmai al acela al relativității sceptice care se hrănește cu nostalgia elementarității pe
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
chiar cu umor, a devenit un obiect oarecare, străin, simplu teritoriu de explorat. Chit că eu a devenit altul. Eșecul, această rană, acest balsam...tc "E[ecul, aceast\ ran\, acest balsam..." Ce a moștenit Cioran de la strămoșii săi?! Pe lângă nihilism, fatalitatea eșecului. La drept vorbind, totul se însumează în aceste două cuvinte. Într-un loc, invocă vorbele mamei, care, testamentar, i-ar fi spus: „Omul, orice ar face, va regreta întotdeauna”. Continuă Cioran: „Recunosc aici filozofia neamului nostru. N-am inventat
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
Compatrioții mă asaltează, îmi mănâncă timpul: Ă firesc, câtă vreme pentru ei timpul nu înseamnă nimic” (II, 242). Or, deși pare că dorește să se sustragă atât dezamăgirii strămoșilor, cât și acestei vocații a neantului, Cioran mărturisește că, prin nu știu ce fatalitate, s-a simțit întotdeauna atras de eșec. Cum să ne explicăm o astfel de atitudine? Să fie chiar în acest instinct al eșecului reacția revanșardă a cuiva care are presentimentul neputinței?! Să fie coborârea în eșec o formă de salvare
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
mult ca, altădată, Nenorocirea. În realitate, e unul și același cuvânt. Să nu poți fi altul decât cel care ești. Sunt imposibil de schimbat, și sufăr pentru asta în fiecare clipă. Dați-mi un alt eu!” (II, 179). Dar dincolo de fatalitatea aceasta alienantă, care provoacă strigătul disperat al nevoii de a fi altul, de reținut fascinația predestinării. Cioran e atras de tot ce înseamnă eșec, ratare, neîmplinire, nenoroc. „Binecuvântate fie eșecurile! Le datorez tot ce știu” (II, 122), spune la un
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
predestinării. Cioran e atras de tot ce înseamnă eșec, ratare, neîmplinire, nenoroc. „Binecuvântate fie eșecurile! Le datorez tot ce știu” (II, 122), spune la un moment dat. Sau: „Nu mă poate interesa o ființă asupra căreia nu apasă o anume fatalitate” (I, 225). Cum s-a ajuns aici? Nu cumva predestinarea e numai o justificare?! La un moment dat, Cioran își recunoaște ipocrizia sau jocul. Doar că, jucând o anumită imagine pentru ceilalți, mimând chiar pentru sine un rol, Cioran devine
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
extaz, suferința în cunoaștere, Cioran instituie, din nou, legile unui cod al supraviețuirii. Nu-i e oricui dat să-și admire căderea și să caute mortificarea, știind că toate acestea nu fac decât să amâne. Să înșele destinul. Cu conștiința fatalității, Cioran chiar asta face: își amână destinul. Este, poate, în viziunea sa, marele păcat al neamului său, pe care el nu face decât să-l repete.
Cui i-e frică de Emil Cioran? by Mircea A. Diaconu () [Corola-publishinghouse/Science/1920_a_3245]
-
prosperități contestabile prin originile sale și prin modalitățile de a se dezvolta, de a înțelege în loc de a învăța, de a inventa în loc de a reproduce, de a coopera în loc de a învinge, de a schimba mentalitățile dacă dorim să scăpăm de niște fatalități imprevizibile 29. Povestea le Macroscope (Macroscopului) a durat doi, trei ani, iar cînd a fost creată CESTA(Centre d'étude des systèmes et des technologies avancées/ Centru de studiere a sistemelor și tehnologiilor avansate) în 1982, i-am cerut lui
[Corola-publishinghouse/Science/1477_a_2775]
-
deveni împărat, a inițiatului ilustrează, doar în secvențele finale, arhetipul eroului din basmele populare. ÎNCHEIERE Sintetizând, se poate afirma că Povestea lui HarapAlb ilustrează caracteristicile basmului cult, reprezentând în același timp „însăși sinteza basmului românesc: toată filosofia noastră populară, între fatalitatea răului și ideala căutare a binelui“ (Pompiliu Constantinescu). Nuvela: Moara cu noroc de Ioan Slavici SUBIECTUL al IIIlea: Redactează un eseu de 600-900 de cuvinte în care să prezinți particularitățile nuvelei, prin referire la o operă literară aparținând unui scriitor
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
vieții, vremea vine nepăsătoare, ștergând toate urmele. Subiectul urmărește trei fire epice, printro tehnică modernă a contrapunctului. Princi palul demers epic îl are în centru pe Ion Pop al Glanetașului, al cărui destin stă sub semnul trăirii pătimașe și al fatalității tragice. Traseul existențial al protagonistului este reliefat prin episoade narative cu semnificații majore, construite după principiul simetriilor inverse (capitolele Zvârcolirea - Sărutarea, Nunta - Ștreangul etc.). Prins în rețeaua unor conflicte exterioare, eroul se confruntă mai întâi cu Vasile Baciu, ieșind în
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
poate fi ocolită, se datorează teatrului absurd sau al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia locul timpului, îi anulează scurgerea. E veșnică. Veșnic este supliciul, moartea.“ (Justin Ceuca, Evoluția formelor dramatice) 3.3.4. Specii ale genului dramatic Comedia (lat. comoedia, gr. komoidía - cântec de sărbătoare
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
al deriziunii, lui Eugen Ionescu, Samuel Beckett, Arthur Adamov, socotiți autorii reprezentativi [...] Spre deosebire de existențialiști, în teatrul absurd nu există revoltă, nu există acțiunea personajului, nu aflăm posibilitatea unei opțiuni. Nu există conflict. Fatalitatea nu provoacă conflictul tragic, îi este consecința. [...] Fatalitatea ia locul timpului, îi anulează scurgerea. E veșnică. Veșnic este supliciul, moartea.“ (Justin Ceuca, Evoluția formelor dramatice) 3.3.4. Specii ale genului dramatic Comedia (lat. comoedia, gr. komoidía - cântec de sărbătoare) este o specie a genului dramatic în care
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
Romanul este o construcție diegetică stratificată, complexă, reunind trei fire epice și mai multe planuri de referință. Principalul plan narativ îl are în centru pe Ion Pop al Glanetașului, al cărui destin este pus sub semnul trăirii pătimașe și al fatalității tragice. Este un personaj realist, tipologic, care se consumă între iubire și patima pentru pământ. Sub aparența simplității („Sufletul său este în realitate unitar: simplu, frust și masiv, el pare crescut din pământul iubit cu frenezie.“ - E. Lovinescu) și a
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în centru cuplul Ion-Ana, prin intermediul căruia este concretizată tema existenței țărănești în Transilvania începutului de veac XX. Ape lând la „formula realismului modern, dur, necruțător“ (Ov. Crohmălniceanu), Liviu Rebreanu construiește o lume ficțională pusă sub semnul trăirii pătimașe și al fatalității tragice. Conflictele care dinamizează planurile narative sunt de ordin psiho logic, moral, socialeconomic și erotic. Compoziția acestui „romanoglindă“ (N. Mano lescu) urmează legile arhitectonicii clasice, bazate pe principiul simetriei, al circularității și pe cronologia seriei de evenimente. În chip simptomatic
Şi tu poţi lua 10 la BAC! Ghid complet pentru probele de limbă, comunicare şi literatură română by Mioriţa Baciu Got, Rodica Lungu, Ioana Dăneţiu () [Corola-publishinghouse/Science/1365_a_2893]
-
în 1977. Raportările la epocă implică însă o confruntare a generalului cu particularul. Chiar dacă oferă o imagine coerentă și unitară asupra celui din urmă, generalizările se produc totuși în detrimentul acestuia, fiindcă orice sistematizare ulterioară este mereu reducționistă, simplificând faptele sub fatalitatea încadrării lor într-o paradigmă sau alta, ceea ce ne determină să nesocotim excepțiile spre avantajul regulei. Acest risc este cu atât mai mare cu cât conceptualizările noastre sunt rezultatul perspectivei câștigate în timp asupra unor fapte care în epocă se
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]
-
de neatins, spre care-și ridică nostalgic privirea, și resimt acut prăpastia ce se deschide între realitate și idealitate. Nici clasicii nu procedaseră altfel, numai că ei, invocând o rațiune superioară, acceptaseră cu o nobilă resemnare și chiar cu seninătate fatalitatea "legilor" universale și obiective, transcendente. În schimb, răzvrătiții romantici, la care accentul cade întotdeauna pe individual și subiectiv (nu însă în sens strict personal, cum vom vedea și la Dilthey), caută să se emancipeze construind legi proprii, prin raportarea la
Dilthey sau despre păcatul originar al filosofiei by Radu Gabriel Pârvu () [Corola-publishinghouse/Science/1405_a_2647]