1,924 matches
-
durează, ființează, cumva, cel puțin pentru faptul că vorbim despre el ca fiind. De asemenea, ceea ce nu poate fi, în măsura în care se deosebește de nimic luat ca fiind ceea ce este imposibil să fie, reprezintă, de asemenea, timp. Dar timp este orice ființare, tocmai în măsura în care este ființare și nu altceva. Ceea ce face ca timpul să fie ființare este în-ființarea. Dar cine o provoacă pe aceasta, timpul părând a fi doar "agentul" înființător? Unde îi este originea? Cum poate fi gândită această origine, altfel
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
puțin pentru faptul că vorbim despre el ca fiind. De asemenea, ceea ce nu poate fi, în măsura în care se deosebește de nimic luat ca fiind ceea ce este imposibil să fie, reprezintă, de asemenea, timp. Dar timp este orice ființare, tocmai în măsura în care este ființare și nu altceva. Ceea ce face ca timpul să fie ființare este în-ființarea. Dar cine o provoacă pe aceasta, timpul părând a fi doar "agentul" înființător? Unde îi este originea? Cum poate fi gândită această origine, altfel decât în sensul în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
asemenea, ceea ce nu poate fi, în măsura în care se deosebește de nimic luat ca fiind ceea ce este imposibil să fie, reprezintă, de asemenea, timp. Dar timp este orice ființare, tocmai în măsura în care este ființare și nu altceva. Ceea ce face ca timpul să fie ființare este în-ființarea. Dar cine o provoacă pe aceasta, timpul părând a fi doar "agentul" înființător? Unde îi este originea? Cum poate fi gândită această origine, altfel decât în sensul în care în-ființarea și ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Ceea ce face ca timpul să fie ființare este în-ființarea. Dar cine o provoacă pe aceasta, timpul părând a fi doar "agentul" înființător? Unde îi este originea? Cum poate fi gândită această origine, altfel decât în sensul în care în-ființarea și ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat că timpul însuși se împlinește, cumva, dacă luăm în seamă, atunci când îl reconstruim, faptul că tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi gândită această origine, altfel decât în sensul în care în-ființarea și ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat că timpul însuși se împlinește, cumva, dacă luăm în seamă, atunci când îl reconstruim, faptul că tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea care este timpul "meu", îl deschide către ceea ce el poate fi, nu doar către ceea ce el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
altfel decât în sensul în care în-ființarea și ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat că timpul însuși se împlinește, cumva, dacă luăm în seamă, atunci când îl reconstruim, faptul că tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea care este timpul "meu", îl deschide către ceea ce el poate fi, nu doar către ceea ce el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ființarea sugerează, anume ca ființă? Este adevărat că timpul însuși se împlinește, cumva, dacă luăm în seamă, atunci când îl reconstruim, faptul că tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea care este timpul "meu", îl deschide către ceea ce el poate fi, nu doar către ceea ce el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
tocmai reconstrucția sa, care presupune constituirea ființării Celuilalt și "conștiința" ființării acestuia, adică timpul în altă ipostază decât ființarea care este timpul "meu", îl deschide către ceea ce el poate fi, nu doar către ceea ce el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul în sine, nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fi, nu doar către ceea ce el efectiv este (și el este ființarea care sunt eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul în sine, nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.); timpul este ființarea, în determinarea sa ca ființare; atât. Iar dacă el ar fi mai mult decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
eu). Totuși, condiția aceasta nu este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul în sine, nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.); timpul este ființarea, în determinarea sa ca ființare; atât. Iar dacă el ar fi mai mult decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată și nimic altceva, atunci el nu ar putea în-ființa ca agent înființător, fiindcă, așa cum
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
este suficient de tare nici în sensul de a admite timpul în sine, nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.); timpul este ființarea, în determinarea sa ca ființare; atât. Iar dacă el ar fi mai mult decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată și nimic altceva, atunci el nu ar putea în-ființa ca agent înființător, fiindcă, așa cum se întâmplă în fapt, ar
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nici în sensul de a limita timpul la "ființarea conștientă", așa cum s-a sugerat mai sus ("timpul meu", "eu" etc.); timpul este ființarea, în determinarea sa ca ființare; atât. Iar dacă el ar fi mai mult decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată și nimic altceva, atunci el nu ar putea în-ființa ca agent înființător, fiindcă, așa cum se întâmplă în fapt, ar trebui să-l acceptăm ca fiind ceva peste ființare, dincolo de aceasta, iar într-
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
decât agent în-ființător, adică ființarea determinată ca fiind ea însăși de fiecare dată și nimic altceva, atunci el nu ar putea în-ființa ca agent înființător, fiindcă, așa cum se întâmplă în fapt, ar trebui să-l acceptăm ca fiind ceva peste ființare, dincolo de aceasta, iar într-o asemenea situație nu se poate afla decât ceva ce are sensul pe care în-ființarea și ființarea îl sugerează, anume sensul de ființă, survenit însă sub alte reguli de constituire obiectuală decât cele care au prins
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în-ființa ca agent înființător, fiindcă, așa cum se întâmplă în fapt, ar trebui să-l acceptăm ca fiind ceva peste ființare, dincolo de aceasta, iar într-o asemenea situație nu se poate afla decât ceva ce are sensul pe care în-ființarea și ființarea îl sugerează, anume sensul de ființă, survenit însă sub alte reguli de constituire obiectuală decât cele care au prins ritm până aici. Totuși, mergând pe firul reducției judicative, pare a fi imposibil să identificăm timpul cu ființarea pur și simplu
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
care în-ființarea și ființarea îl sugerează, anume sensul de ființă, survenit însă sub alte reguli de constituire obiectuală decât cele care au prins ritm până aici. Totuși, mergând pe firul reducției judicative, pare a fi imposibil să identificăm timpul cu ființarea pur și simplu, în absența unui "subiect" (cel puțin a unuia), pentru că acesta, ca substrat luat, așadar, cu un sens extins, legitimat prin atemporalizarea sa îi dă ființării (determinate, adică timporizate, care "durează") tăria de a fi ceva, în alte
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pe firul reducției judicative, pare a fi imposibil să identificăm timpul cu ființarea pur și simplu, în absența unui "subiect" (cel puțin a unuia), pentru că acesta, ca substrat luat, așadar, cu un sens extins, legitimat prin atemporalizarea sa îi dă ființării (determinate, adică timporizate, care "durează") tăria de a fi ceva, în alte cuvinte, ceea ce este substrat reprezintă, neîndoielnic, ființare; în sensul acestei certitudini "lucrează" faptul de mai sus, anume cel referitor la timpul ca ființare numai cu condiția prezenței (în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
subiect" (cel puțin a unuia), pentru că acesta, ca substrat luat, așadar, cu un sens extins, legitimat prin atemporalizarea sa îi dă ființării (determinate, adică timporizate, care "durează") tăria de a fi ceva, în alte cuvinte, ceea ce este substrat reprezintă, neîndoielnic, ființare; în sensul acestei certitudini "lucrează" faptul de mai sus, anume cel referitor la timpul ca ființare numai cu condiția prezenței (în fond, în-ființării) cel puțin a unui subiect. De aici am putea înțelege că primul act de în-ființare sau de
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
prin atemporalizarea sa îi dă ființării (determinate, adică timporizate, care "durează") tăria de a fi ceva, în alte cuvinte, ceea ce este substrat reprezintă, neîndoielnic, ființare; în sensul acestei certitudini "lucrează" faptul de mai sus, anume cel referitor la timpul ca ființare numai cu condiția prezenței (în fond, în-ființării) cel puțin a unui subiect. De aici am putea înțelege că primul act de în-ființare sau de timporizare este reprezentat de intrarea în lumea ființării a unui subiect. Ontologia elementară nu poate face
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
mai sus, anume cel referitor la timpul ca ființare numai cu condiția prezenței (în fond, în-ființării) cel puțin a unui subiect. De aici am putea înțelege că primul act de în-ființare sau de timporizare este reprezentat de intrarea în lumea ființării a unui subiect. Ontologia elementară nu poate face abstracție de acești termeni: ființarea originară ca subiect, timpul, ființa, în-ființarea; dar nu poate evita nici problemele constituirii judicative a acestor obiecte; în fond, judecata este cea care lucrează aici, ca/în
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
în fond, în-ființării) cel puțin a unui subiect. De aici am putea înțelege că primul act de în-ființare sau de timporizare este reprezentat de intrarea în lumea ființării a unui subiect. Ontologia elementară nu poate face abstracție de acești termeni: ființarea originară ca subiect, timpul, ființa, în-ființarea; dar nu poate evita nici problemele constituirii judicative a acestor obiecte; în fond, judecata este cea care lucrează aici, ca/în/întru/prin timp. Dar fiecare dintre aceste patru elemente obiectuale are propria sa
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
timpul în-ființează, trecându-se pe sine din originaritatea ca atare, pe care am tot numit-o, în ordinea constituirii, "ființă", dar pe care nu am lămurit-o încă, fiindcă sensul funcției și lucrării ei nu s-a făcut prezent, în ființare determinată; iar această mișcare este neîncetată. Însăși în-ființarea capătă o direcție, de vreme ce primul său act este îndreptat către un subiect; dar un subiect care este substrat, ceea ce înseamnă că el este deja disponibil pentru primirea unor determinări, care îl fac
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
această mișcare este neîncetată. Însăși în-ființarea capătă o direcție, de vreme ce primul său act este îndreptat către un subiect; dar un subiect care este substrat, ceea ce înseamnă că el este deja disponibil pentru primirea unor determinări, care îl fac să fie ființarea aceasta și nu alta. Tocmai din această perspectivă capătă preeminență un subiect în stare să se deschidă către alt subiect: iar primul (dar posibil și cel de-al doilea) este ființare conștientă (care îl constituie pe Celălalt, cum am văzut
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
pentru primirea unor determinări, care îl fac să fie ființarea aceasta și nu alta. Tocmai din această perspectivă capătă preeminență un subiect în stare să se deschidă către alt subiect: iar primul (dar posibil și cel de-al doilea) este ființare conștientă (care îl constituie pe Celălalt, cum am văzut, prin timporizare, adică prin timpul propriu, acela care l-a constituit pe el însuși, obiectivându-l pe Celălalt ca (fiind) Celălalt; "conștient" desemnează aici această dublă constituire, pe care "subiectul" o
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adică prin timpul propriu, acela care l-a constituit pe el însuși, obiectivându-l pe Celălalt ca (fiind) Celălalt; "conștient" desemnează aici această dublă constituire, pe care "subiectul" o ia ca atare: ca timp propriu și ca timp-Celălalt). Până la urmă, ființarea conștientă, într-un sens strict fenomenologic, așa cum s-a precizat, în stare să-și timporizeze ființarea, adică să și-o trimită către propria origine obiectuală, ființa, și să se priceapă pe sine în ceea ce este ea, fiind în stare, totodată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca (fiind) Celălalt; "conștient" desemnează aici această dublă constituire, pe care "subiectul" o ia ca atare: ca timp propriu și ca timp-Celălalt). Până la urmă, ființarea conștientă, într-un sens strict fenomenologic, așa cum s-a precizat, în stare să-și timporizeze ființarea, adică să și-o trimită către propria origine obiectuală, ființa, și să se priceapă pe sine în ceea ce este ea, fiind în stare, totodată, să "înțeleagă" constituirea și ființarea reprezentată de Celălalt, dar să și scoată în evidență natura condiționată
Judecată și timp. Fenomenologia judicativului by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]