1,201 matches
-
02.2006); și aici, invariabilitatea e produsă de asocierea cu o siglă: "președintele CSA Steaua" (Libertatea, 10.02.2006). În mod excepțional, forma fără flexiune corespunde unui uz special (și ironic), de calificativ: "Spiritul Steaua în epoca Becali-Stoica" (ib.). Păstrarea flexiunii e în rest normală, numele de echipe fiind denumiri foarte frecvente în limbajul familiar, adesea folosite metonimic sau chiar personificator. De altfel, oricît de puternic și supărător ni s-ar părea azi tiparul "genitivului invariabil", e de presupus că el
"... a Dacia" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10643_a_11968]
-
cazul și funcția. În lingvistica românească, Magdalena Vulpe a susținut ideea că sintaxa populară a relativului nu trebuie văzută ca o eroare regretabilă a "vorbirii neîngrijite", ca un anacolut și nici ca manifestare a unei tendințe moderne de simplificare a flexiunii. Ca foarte bună cunoscătoare a graiurilor românești, a textelor dialectale, autoarea a descris în cartea sa, Subordonarea în frază în dacoromâna vorbită (1980, reluată în Opera lingvistică, III, Cluj-Napoca, Clusium, 2006), ca și într-un articol din 1975, "Note privind
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]
-
Opera lingvistică, III, Cluj-Napoca, Clusium, 2006), ca și într-un articol din 1975, "Note privind sintaxa relativului care" (reprodus în Opera lingvistică, I, 2004), ideea a "două gramatici": una, cultă, care recomandă marcarea prin pe și (pentru celelalte cazuri oblice) flexiunea; alta, populară, bazată pe folosirea invariabilă și fără prepoziție a relativului. Magdalena Vulpe constată, de pildă, că, în corpusul autentic popular pe care l-a utilizat, construcția pe care nu apare nici măcar o dată! Comparînd situația din română cu fenomene asemănătoare
"Care" și "pe care" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/9380_a_10705]
-
tendința de a păstra scrierea și pronunția din limba de origine intra în conflict cu necesitatea de a accepta regularitățile morfologice ale sistemului. Compararea secțiunilor din volum dedicate morfologiei substantivului da rezultate interesante: anglicismele primesc plurale noi în limbile cu flexiune - rusă, poloneză - sau în cele în care articolul hotărît este postpus - bulgară, română. Este evident că în română obligativitatea desinenței e legată de postpunerea articolului: articolul hotărît nu se poate adaugă, la plural, decît unui substantiv care are deja una
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
le, uri). într-o limbă că italiană, care are desinențe de plural asemănătoare cu ale romanei, substantivele preluate din engleză se păstrează în genere invariabile (i leader - față de liderii), pentru că articolul e antepus iar relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
engleză se păstrează în genere invariabile (i leader - față de liderii), pentru că articolul e antepus iar relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție a unor plurale tautologice - de tipul linksuri, sticksuri, tenismeni).
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
relațiile sintactice se exprimă nu prin flexiune, ci analitic. Desigur, există în toate limbile tendințe culte de păstrare a pluralului englez: favorizate în limbile fără flexiune și cu desinențe asemănătoare (de pildă în spaniolă), limitate și constrîngătoare în limbile cu flexiune (în care crește riscul de apariție a unor plurale tautologice - de tipul linksuri, sticksuri, tenismeni).
Din nou despre anglicisme by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/14774_a_16099]
-
Rodica Zafiu Gramaticile actuale și manualele școlare indică destul de clar regulile de formare a genitiv-dativului unor nume de persoana feminine: cele cu finală -a, se spune, au o flexiune asemănătoare cu cea a numelor comune (Maria " Mariei, că familia - familiei), în vreme ce numele cu terminații atipice (diferite de a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
a) primesc articolul lui antepus, după modelul numelor masculine (e corect să spunem "lui Mimi", exact ca "lui Dan"). Și totuși, observăm că în stilul cult actual se manifestă (sporadic) o anume tendința de evitare a articolului masculin lui în flexiunea femininelor. Într-un titlu recent găsim, de pildă: "Umbră Iris-ei Murdoch..." (Observator cultural, 207, 2004, 11). Prin simpla raportare la recomandările gramaticilor, forma Iris-ei ar părea un caz de hipercorectitudine; e însă mai curînd o marcă de diferențiere stilistica, între
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
perceput că "tolerat", chiar în combinațiile inevitabile. E instructiv să vedem cum s-au fixat, în timp, normele. În primele gramatici românești (D. Eustatievici, 1757; C. Diaconovici-Loga, 1822), cazul femininelor atipice nici nu este amintit, iar modul de prezentare a flexiunii numelor proprii este plin de surprize. În Elementa linguae daco-romanae sive valachicae, a lui Micu și Șincai, la 1780, e descrisă starea de lucruri arhaica (și "rațională", pentru că prezintă construcții similare la masculin și la feminin) în care același articol
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
actual, afirmînd că "variantele cu articol enclitic par nefirești: Zizi-ei". Cele citate sînt numai cîteva dintre modificările descrierilor și normelor din gramatici; la acestea merită însă adăugate și preferințele scriitorilor. Cu siguranta finalele atipice nu sînt la fel de ușor de adaptat flexiunii comune: accepta mai usor desinențe numele în e (Zoe), apoi cele în i (Lili) și chiar în consoana (Carmen); cel mai greu numele în o (Calipso). Pentru numele Zoe, putem relua Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
adaptat flexiunii comune: accepta mai usor desinențe numele în e (Zoe), apoi cele în i (Lili) și chiar în consoana (Carmen); cel mai greu numele în o (Calipso). Pentru numele Zoe, putem relua Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se rezolvă prin recursul la altă formă a numelui - (coanii) Joițichii; Tipătescu folosește însă curent numele Zoe, inclusiv la genitiv, într-o formă normală pentru limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
Scrisoarea pierdută, unde observăm că de obicei flexiunea se rezolvă prin recursul la altă formă a numelui - (coanii) Joițichii; Tipătescu folosește însă curent numele Zoe, inclusiv la genitiv, într-o formă normală pentru limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme criticilor care au scris despre Caragiale: fiecare s-a descurcat cum a putut, de la recursul la diminutiv (Zoiței, la C. Dobrogeanu-Gherea) pînă la forma cu flexiune comună, preferata de cei mai multi " Zoei " (de la Călinescu
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
limba vorbită: "ești candidatul Zoii" (ÎI, 10). Flexiunea numelui Zoe a creat apoi anumite probleme criticilor care au scris despre Caragiale: fiecare s-a descurcat cum a putut, de la recursul la diminutiv (Zoiței, la C. Dobrogeanu-Gherea) pînă la forma cu flexiune comună, preferata de cei mai multi " Zoei " (de la Călinescu " "iubirile Zoei", în Domină bonă, la V. Fanache, în Caragiale " "mărturisindu-i Zoei"). Prozatorii din prima jumătate a secolului al XX-lea au preferințe diferite: în Maitreyi, Mircea Eliade recurge constant la genitiv-dativul
"Caty-ei" și "lui Caty" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/12721_a_14046]
-
mă provoci?a, a Tu, Orfeu, ce vrei în lume?a; unor eroi li se spune: aDormiți nani-naniă, ca și codrului: ăHai, dormi, pădure, nani-naniă, iar limba poeziilor lui Beniuc este, în felul ei, unica prin lipsa de mlădiere, cu flexiuni curioase și cu un lexic teribil: aGrăi behăit profetica, anu mai s-arată, ăă torăiă, ănu-l aștept cu mîinile eu goaleă (eu este pus aici că o căciulă într-o cadă de baie); ăea pleacă spre Africa ei neagră / Iar
Critica lui Ilie Constantin (II) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/17640_a_18965]
-
cu ușurință un plural regulat; de altfel, adaptarea sa morfologică e dublată de o adaptare fonetică. Mai nouă și chiar supărătoare mi se pare însă folosirea cuvîntului într-o construcție sintactică anormală pentru română, în care se manifestă renunțarea la flexiune și copierea parțială a unui tipar de simplă juxtapunere: "polițistul fan Schwarzenegger" (România liberă = RL 2147, 1997, 20). în citatul dintr-un interviu recent (presupus a reflecta limba vorbită) "frate, eu sînt fan astea..." (VIP 26, 2000, 9), tiparul distonează
"Fane" și "fănițe" by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/16717_a_18042]
-
un instrument"). În 1968, în Tendințe actuale ale limbii române, Al. Graur observa variațiile în uz și susținea că, în ciuda unor contraexemple, "tendința limbii noastre rămîne în continuare aceea de a forma prezentul cu -ez și -esc, pentru a regulariza flexiunea" (p. 244). Într-adevăr, formele cu sufix au avantajul unui tipar de conjugare regulat, lipsit de alternanțe, clar marcat. Simplitatea și raționalitatea nu sînt însă reguli absolute ale evoluției unei limbi: adesea intervin și alte cauze - analogia, eufonia, asocierile semantice
Absolvă, cheltuie, bombăne... by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/10474_a_11799]
-
foarte mari - numele proprii de persoane (antroponimele), divizate în prenume și nume de familie, numele proprii de animale (zoonimele), numele de locuri (toponimele) și cele ale corpurilor cerești (astronimele). Fiecare din aceste categorii e supusă unei examinări formale, în funcție de parametrii flexiunii nominale: gen, număr și caz. Un capitol introductiv despre prezența numelui propriu în gramaticile românești, precum și prezentarea concluziilor după fiecare categorie discutată asigura completitudinea demersului științific. Dincolo de acestea, descrierea formală oferă baza pentru observații foarte interesante, si care ar trebui
Numele proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18024_a_19349]
-
dovedi interesul mai larg al cercetării în cauză. Investigația gramaticala e un prilej pentru a inventaria principalele caracteristici ale sistemului antroponimic românesc, bazat pe diferența dintre subsistemul onomastic popular și cel oficial (administrativ sau savant) și puternic determinat de particularitățile flexiunii nominale românești (aceasta se reflectă, de exemplu, în refacerea prin analogie a unor forme "nearticulate" ale numelor feminine: Ana, Mărie). Aspectele cele mai variate și mai complexe privesc numele proprii de persoane. Date statistice utile ilustrează raportul de frecvență dintre
Numele proprii by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/18024_a_19349]
-
de masculin (unu, doi, doisprezece...) în locul celei feminine (una, două, douăsprezece...), ci și substituirea inversă. E un fenomen care nu se lasă surprins în scris, pentru că în redactarea rapidă sau neglijentă numeralele se scriu aproape întotdeauna cu cifre (care ascund flexiunea). Din atestările orale culese de ultima monitorizare lingvistică a posturilor de radio și televiziune, din martie 2008 (de găsit pe site-ul Consiliului Național al Audiovizualului: www.cna.ro), putem alege destule exemple elocvente: "douăzeci și una de grame" (Prima TV, 13
"O mie și una de lucruri..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8538_a_9863]
-
neutre sau masculine nu în situații de imediată vecinătate și acord adjectival ("două centimetri"!), ci la o anumită distanță, creată de obicei de bariera prepoziției de; singurul exemplu adjectival (al douăzeci și douălea meci) se poate explica prin dificultățile de flexiune ale numeralelor ordinale românești. În genere, erorile de tipul citat țin de neatenția uneori explicabilă într-o comunicare orală, dar și de acțiunea unor trăsături ale sistemului gramatical. Confuzia formelor e favorizată de faptul că pluralul substantivelor nu este transparent
"O mie și una de lucruri..." by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/8538_a_9863]
-
la anglicismul trendy poate fi interpretată în două feluri. În primul rând, este vorba de o adaptare morfologică: un cuvânt invariabil, preluat din engleză, este încadrat, cu ajutorul sufixului, în tiparele flexionare cele mai caracteristice ale adjectivelor și ale substantivelor românești. Flexiunea nu era imperios necesară folosirii adjectivale (există multe adjective invariabile și clasa se întărește permanent în limba actuală, prin împrumutul lexical), dar era obligatorie pentru folosirea ca substantiv (cu formă de feminin, morfeme de plural, cu articol hotărât): "ochelari de
Trendinez by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/7249_a_8574]
-
pronume ("ce-ți pasă ție fa, tu mănînci la ăia, dar noi?") și ca adjectiv pronominal ("caietele alea ale lui"); se poate găsi construcția în care e determinat de un adjectiv articulat ("ăla micu'"), ca și situațiile de pierdere a flexiunii ("io îi zic lu ăla de mai sus să stea la coadă..."). E un material care ar merita poate o investigare mai sistematică.
Ăla by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/15844_a_17169]
-
în două ipostaze - flacăra violet și flacăra violetă -, trezind polemici și acuzații (uneori foarte dure, de exemplu pe voxpublica. realitatea.net, 18.01.2010). Desigur, conform normelor actuale, dreptatea este de partea celor care au observat că adjectivul violet are flexiune, deci forma corectă a sintagmei este flacăra violetă. Merită totuși să încercăm să înțelegem de ce a fost atât de folosită forma invariabilă a adjectivului („flacăra violet"). Violet nu face parte dintre numele de culori invariabile (roz, lila, mov, gri etc.
Violet by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6516_a_7841]
-
text foarte cunoscut e bacovianul Amurg violet, în care apar „odăjdii violete", „pâlcuri violete" și chiar „mulțimea toată pare violetă" (un cititor remarcă: „Am fost atacat cu violet de către Bacovia", mihaimuscalu.wordpress.com). În ciuda vechimii în limbă a formei cu flexiune, constatăm azi o tendință de utilizare invariabilă a adjectivului; o căutare pe Google a sintagmei „rochia violet' aduce 3.630 de atestări, față de 238 pentru „rochia violetă"; în asociere cu substantivul lumină, numărul ocurențelor este aproximativ egal (2640 „lumină violetă
Violet by Rodica Zafiu () [Corola-journal/Journalistic/6516_a_7841]