1,681 matches
-
se usuce pe picioare, steril cum îi este originea. Ei, cei mulți, lasă realitatea, din trupul ei să sară noul, ca o scânteie ce luminează o altă potecă în noaptea lucrurilor; să învie, din trupul istovit al seminței care moare, foșnetul nesfârșit al holdelor viitoare. Pentru asta luptă mereu cei mulți în fiecare grai la modul ființal organic al bunului‐simț. Iar poetul când își așează sălașul în mijlocul poporului nu greșește, ci ia de aici val care duce la limanul noului
Mama. In: OMAGIU MAMEI by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/416_a_1073]
-
îndepărtat un cufăr vechi. Nimic pe pereți. Nici un fel de ornament nicăieri. Era ceva atât de departe de reședința somptuasă, să zicem, a Liviei Cramm, pe cât de îndepărtată era China. Și totuși era prietenoasă. Zgomote de afară: ciripitul păsărilor. Un foșnet de arbuști stufoși. Urletele sporadice, îndepărtate, ale vreunui câine sălbatic. Nici o urmă de pași, nici un semn al prezenței umanității. O fereastră cu un petic de sac pe post de geam, fluturând în vânt. O ușă acoperită în același fel. Era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
desiș. — O, Doamne! spuse ea cu o ipocrizie vădită. Am lovit și ți-am pierdut-o. El a plecat s-o găsească și tocmai căuta de zor în tufișurile dese care mărgineau capătul grădinii lui Cerkasov, când a auzit un foșnet în spatele lui. S-a întors și a văzut-o pe Irina dezbrăcându-și rochia. — S-ar putea agăța de ceva și s-ar rupe, a spus femeia. Mi-e mai bine fără ea. — Ești sigură că știi ce faci, Irina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
constatat cu oroare că mai lipseau cîteva ore bune pînă cînd aveam s-o pot vedea - și atinge - din nou pe Bea. Am Încercat să pun În ordine chitanțele pe luna aceea, dar sunetul teancurilor de hîrtie Îmi amintea de foșnetul lenjeriei alunecînd pe șoldurile și pe coapsele palide ale doñei Beatriz Aguilar, sora prietenului meu din copilărie. — Daniel, plutești printre nori. Te Îngrijorează ceva? E vorba de Fermín? Am Încuviințat, rușinat. Prietenul meu cel mai bun Își sacrificase cîteva coaste
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
vreme, În timp ce pașii lor se Întâlneau pe alee; la aceste avansuri Olivia Îi răspundea fie printr-un murmur enigmatic, fie chiar printr-o tăcere adâncă, pe care vântul cel bun stârnit de nicăieri o Învăluia În fum, amestecând-o cu foșnetul nostalgic al frunzelor căzute din castani și dulcele ciripit de păsărele ce năvălea pe geam... Căzut pradă unui sentiment de duioșie, Într-o dimineață, reîntâlnind-o În fața chioșcului de dulciuri, masterandul Oliver, apropiindu-se de ea tiptitl-tiptil, Îi mângâie cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
piept și creștet căpătă o strălucire orbitoare. „Iată că totuși mișcă”, spuse profesorul, frecându-și mâinile de satisfacție. Practicanzii apludară. „Dar ce credeați?” vru să exclame Oliver, dar gâtlejul lui transformă vorbirea umană Într-un fel de cârâit, acompaniat de foșnetul de frunze ce se unduiau pe cele două ramuri, aplecate spre genunchi. „Vedeți”, spuse profesorul studenților, „metoda mea nu dă niciodată greș. Dacă un pacient nu mișcă, Îl declari mort și imediat vei observa În comportamentul său o schimbare de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
și degetele În același loc?! Un portmoneu sau o poșetă În loc de chip ar rezolva multe probleme. Portmoneul, desigur, ar fi mai folositor dacă ar fi doldora de bani. Banii pot rezolva multe. Noimann știa fapul acesta pe propria sa piele. Foșnetul bancnotelor Îndulcește trăsăturile, le Înnobilează. Zâmbetele devin tot mai ademenitoare, mișcările mai exaltate, iar ochii prind o strălucire sumbră... Scoate portmoneul plin de bani și vei vedea cum totul Învie și apoi moare-n fața ta. Zâmbetele și speranțele se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
iar să se ridice de la masă, dar se prăbuși la loc. Satanovski Îl povățui să se calmeze. „Cu doamnele trebuie să fii politicos chiar și atunci când Întrec măsura”, Îl sfătui el. Ascultându-i, Oliver se tot foia pe locul său. Foșnetul cărților și zornăitul zarurilor Îi creau o stare de angoasă. Senzația de teamă din piept Îi creștea. Masterandul Își trecea privirea de la unul la altul, Încercând să găsească În conversație un colac de slavare pentru teama lui. Spaima Îi schimonosea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
penaj auriu, creasta de cocoș strălucea ca o aură. Trecând pe lângă el, Noimann se aștepta să audă un cârîit, un cucurigu lung (deja mijeau zorile) sau un scurt lătrat de câine, dar dinspre locul unde stătea masterandul se auzea doar foșnetul unor frunze uscate, pe care le Împrăștie vântul de pe o parte În alta a coridorului. Se poate că, totuși, masterandul Îl recunoscuse, căci Îi făcu semn, mișcând Încetișor din capu-i veșted. Trenul alerga prin noapte. Deasupra se Înălța o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2337_a_3662]
-
până la urmă receptorul puțin după prânz, părând amețit și puțin cam mahmur. — Bună, Bette, ce mai faci? —Bună, Avery. Penelope e acolo, te rog? Nu aveam nici un interes să schimb alte cuvinte cu el decât minimul necesar. Se auzi un foșnet și ceva ce suna suspect de mult cu o șoaptă, Înainte ca Avery să spună: —De fapt, ia micul dejun cu ai ei azi. Vrei să-i lași un mesaj? —Avery, te rog, dă-mi-o la telefon. Știu că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
știa despre petrecere. Mi s-a făcut rău. N-a fost așa, Avery. Eu aș fi preferat să fiu... am realizat că-mi justificam acțiunile cu cine nu trebuia. Poți să mi-o dai la telefon? S-au auzit iar foșnete și un strigăt Înăbușit, apoi Penelope mă salută ca și cum nu știa că eu sunt la celălalt capăt al firului. —Bună, Pen. Eu sunt. Ce faci? —A, Bette. Bună. Sunt bine, dar tu? Conversația părea extrem de similară cu zecile de conversații
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
fericit și să le spun că-i sun când mă Întorc. N-am avut norocul ăsta. —Ei, i-auzi cine e! Anne, vino Încoace, e celebra noastră fiică la telefon. Bettina, mama vrea să vorbească cu tine. Am auzit un foșnet și câteva bipuri, pentru că apăsau fără să vrea pe taste, apoi vocea mamei răsună tare și răspicat. —Bettina? De ce scriu toate chestiile alea despre tine? E adevărat? Spune-mi care-i treaba, pentru că nici nu mai știu ce să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]
-
mâneca sumanului picura deja sânge. „Cred că trebuie să leg rana, ca să opresc sângele, dar cum? Numai dacă intru în bordei pot face asta. Altfel...” A mai rămas câteva clipe nemișcat și cu urechea la pândă. Nici cel mai mic foșnet nu tulbura firea... Și ningea ca în Ajun de Crăciun! „Dacă ar fi potera pe urmele mele, de atunci se mișca vreo unul. Și cum e pace ca în ceruri, înseamnă că m-a urmărit cineva de unul singur... Cine
Caietul crâsmarului by Vasile Iluca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/482_a_731]
-
poartă, În imensul oraș al apusei civilizații arabe, ci că are ceva din masivitatea și răcoarea unui munte ascuns. Doar În locurile unde spiritele muntelui ocroteau Înălțimile mai putea fi simțită o asemenea liniște dincolo de care sufletul singur putea auzi foșnetul egal al timpului. Mausoleul de pe aleea mărginașă, nu departe de mormântul „regelui nemuritor” Amir Temur, conducătorul care Înnobilase orașul cu zeci de victorii și de moschei, Îi apăru tânărului mongol la fel de părăsit și de modest ca prima oară. Își aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase. Dar ezitarea fu scurtă. Voievodul ieși, Închizând ușa. Afară regăsi miresmele codrului, foșnetele Înserării și privirea iscoditoare a lui Alexandru, care se așezase pe iarbă, la câțiva pași de intrarea În chilie. - Nu e chiar atât de simplu pe cât părea? Întrebă tânărul, cu un zâmbet care nu avea nici o ironie. - Nu chiar... spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un corn de vânătoare care, din câte Își amintea, nu fusese acolo când intrase prima oară. Îl luă În mână și păși pe urmele călugărului, care deschise ușa chiliei și ieși În poiana Încărcată de miresme de brad și de foșnete de animale care se strecurau spre culcușurile lor de noapte. Pădurea mișuna de vietăți. Pădurea era vie. Alexandru se ridică la vederea sfântului Daniel. - E cornul bunicului tău Alexandru. Apoi a fost al tatălui tău, Bogdan. Acum e al tău
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
un orator și nu avea menirea de a face previziuni. Sau poate că doar socotea dialogul cu stăpânul Imperiului Otoman Încheiat. Nici un cuvânt În plus nu mai avea rost. Se ridicaseră, oricum, prea multe Întrebări. 3 august 1476, obcinele Suceviței Foșnetele Însoțeau tropotul ușor al calului de câteva minute. Deși nu se vedea nimeni, pădurea se schimbase. Respira altfel. Era mai vie. Voievodul se opri. Ieșeau Într-un tăpșan luminat de soarele, Încă puternic, al după-amiezii. I se părea că e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Alexandru privi și el, uimit, transformarea fratelui său. Portretul nu mai era același. Era din ce În ce mai dur. Fără expresie. Fără trăsături. Galopul achingiilor se apropia. Sus, departe, călărimile Moldovei intrau În dispozitivul ordonat de căpitanul Oană. O clipă se auzi doar foșnetul vântului prin păduri. Apoi Andà ridică brațul drept și spuse un singur cuvânt: - Răzbunare! Era formula sacră a celei mai aspre bătălii. Mongolii Își lipiră din nou frunțile de pământ, cu sufletele tresăltând de furie și de mândrie. Marele Maestru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-mă, tată... Pornește atacul... Timpul se derulă Înapoi, ca o străfulgerare de imagini. Era noapte. În depărtări se auzeau zgomotele unei bătălii. Un cal galopa, tot mai departe de zgomotele acelea, care erau acoperite deja de vaierul vântului. Și printre foșnetele ierbii și printre tropotele copitelor se auzi un strigăt pierdut și deznădăjduit: Ștefăneeel! Apoi strigătul dispăru, Înghițit de infinitul nopții, iar privirile urcară spre cerul Înstelat, unde se zărea, cu o claritate uimitoare, Calea Lactee, drumul luminos și singuratic al rătăcitorilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
-l ajută să meargă, ducându-l aproape pe sus. Vizitatori nălucă? Zâne? De câte ori le-a visat? Cu toate astea, mirosul lor de apă de trandafiri, vorbele strecurate printre dinți din cauza efortului, urmele strânsorii pe brațele lui, toate astea par reale. Foșnet de mătase. Cu disperare în glas, ca o mangustă ținută în captivitate, Ma-Ji cârâie după bani. Una dintre femei se întoarce spre ea și-i zice disprețuitor: — Ai fost plătită foarte bine. Și asta-i tot. Este stropit cu apă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
de mătase. Cu disperare în glas, ca o mangustă ținută în captivitate, Ma-Ji cârâie după bani. Una dintre femei se întoarce spre ea și-i zice disprețuitor: — Ai fost plătită foarte bine. Și asta-i tot. Este stropit cu apă. Foșnet de mătase. Picioarele lui Pran care tremură necontrolat, sunt masate cu putere. Simțurile lui adormite sunt asaltate de o diversitate de senzații noi, o altă încăpere, un alt loc. Este îmbrăcat în haine curate, i se dă ceva consistent de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
un alt loc. Este îmbrăcat în haine curate, i se dă ceva consistent de mâncare, i se vorbește ca unei ființe umane. Totul s-a terminat de acum. Lucrurile vor merge spre bine. Doar o cotitură în viața lui. Hainele. Foșnetul mătăsii. Un văl greu i se așază pe față. Vede lumea, nouă și extraordinară, printr-o despărțitură a vălului. Sunt haine purdah. Haine femeiești. Vino, dragul meu, zice una din noile sale stăpâne. Plecăm într-o călătorie. Pagină de dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
colțul ochilor săi și nu se poate uita imediat în jur. Numai privind fix și concentrându-se puternic poate transforma spasmele și contorsiunile acestui loc oribil într-o dispunere conventională a obiectelor în spațiu. Întunericul înrăutățește lucrurile. Pretutindeni simte primejdia. Foșnete. Mai ales dintr-un copac aflat în spatele lui. Ceva de acolo îl urmărește. Maiorul Privett-Clampe strânge pușca în mâini și se gândește la Cei Patru Sute și la Valea Morții. Dacă se ajunge la asta, el nu se va eschiva. Va
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
Pran îl aude în timp ce se strecura spre machan și se oprește înmărmurit. Tigrii, se gândește el. Au dat drumul tigrilor. Acesta este ultimul său gând coerent câteva minute, pentru că răgetul este urmat de un șir de împușcături, țipete, lovituri înfundate, foșnete și șuierături neașteptate. Un șir de împușcături trase în sus, dintr-un copac și cerul explodează într-o cerc de lumină orbitoare. Multe lucruri sunt date la iveală atunci. Să-l luăm mai întâi pe bombardier. Cornwell Birch știe că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
ceasuri nictalope dar pentru mine toamna rămâne un capriciu un înger care zboară în pas de antilope zadarnic îmi îngădui trândavele victorii nu am avut iubită nu mi-au rămas jurnale eu știu doar despărțirea citită în istorii și-n foșnetul de vorbe din cărți universale. de-aș pleca de-aș pleca din porturi albe să te caut în primăvară cu narcise din mătase și-o trăsură care zboară eu în fiecare noapte o să torn ulei în stele iar pe cele
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]