1,322 matches
-
caute între stâncile de la Lyme Regis și Charmouth, Mary a găsit scheletul—17 picioare lungime (circa —după câteva luni. Familia a angajat muncitori să-l dezgroape în luna noiembrie, eveniment relatat la 9 noiembrie de presa locală, care a identificat fosila ca fiind un crocodil. În trecut, la Lyme, dar și în alte părți, mai fuseseră găsite și alte resturi de ihtiozaur, dar specimenul găsit de familia Anning a fost primul care a atras atenția cercurilor științifice din Londra. El a
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
noua știință a geologiei despre viața veche și despre istoria Pământului. Notorietatea sa a crescut când a scris o serie de șase articole, începând cu 1814, în care l-a descris pentru Royal Society. Articolele nu menționau cine a găsit fosila, și în primul a pus eronat curățarea și pregătirea fosilei, efecutate de Anning, pe seama personalului de la muzeul lui Bullock. Uimit de creatura găsită, Home s-a tot răzgândit despre clasificarea ei, întâi crezând că e un fel de pește, apoi
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
Pământului. Notorietatea sa a crescut când a scris o serie de șase articole, începând cu 1814, în care l-a descris pentru Royal Society. Articolele nu menționau cine a găsit fosila, și în primul a pus eronat curățarea și pregătirea fosilei, efecutate de Anning, pe seama personalului de la muzeul lui Bullock. Uimit de creatura găsită, Home s-a tot răzgândit despre clasificarea ei, întâi crezând că e un fel de pește, apoi că ar putea avea un fel de afinitate cu ornitorincul
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
curator-asistent la British Museum, deja avansase denumirea de "Ichthyosaurus" (pește-șopârlă) pentru specimen și acel nume a rămas. Konig a achiziționat scheletul pentru muzeu în 1819. Craniul specimenului încă se mai află în posesia (căruia i-a fost transferate colecțiile de fosile ale British Museum ulterior în acel secol), dar la un moment dat, a fost separat de restul scheletului, a cărui localizare nu mai este cunoscută. Anning a mai găsit și alte fosile de ihtiozaur între 1815 și 1819, inclusiv schelete
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
posesia (căruia i-a fost transferate colecțiile de fosile ale British Museum ulterior în acel secol), dar la un moment dat, a fost separat de restul scheletului, a cărui localizare nu mai este cunoscută. Anning a mai găsit și alte fosile de ihtiozaur între 1815 și 1819, inclusiv schelete aproape complete de diferite mărimi. În 1821, și Henry De la Beche, ambii membri ai Societății Geologice din Londra, au scris împreună un articol ce analiza în detaliu specimenele găsite de Anning și
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
din 1821 scris împreună cu Henry De la Beche despre anatomia ihtiozaurilor. Articolul mulțumea celui care a cumpărat scheletul de la Anning pentru că i-a permis lui Conybeare accesul la el, dar nu o menționează pe cea care l-a descoperit și pregătit. Fosila a fost ulterior descrisă ca "Plesiosaurus dolichodeirus" și este specimenul () speciei, care ea însăși este specia-tip a genului. În 1823, ea a descoperit un al doilea schelet de plesiozaur, și mai complet (primului îi lipsea craniul). Când Conybeare și-
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
folosit-o Conybeare la prezentare. Prezentarea a avut loc la aceeași ședință la care William Buckland a descris dinozaurul "" și combinația a produs senzație în cercurile științifice. Prezentarea lui Conybeare a venit după rezolvarea unei controverse privind legitimitatea uneia dintre fosile. Faptul că gâtul lung al plesiozaurului avea un nuăr fără precedent de 35 de vertebre a ridicat suspiciunile eminentului anatomist francez când a revizuit desenele lui Anning ale celui de al doilea schelet, și el i-a scris lui Conybeare
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
schelet, și el i-a scris lui Conybeare sugerându-i posibilitatea ca descoperirea să fie un false produs prin combinarea unor oase fosile de la mai multe feluri de animale. Fraudele erau departe de a fi necunoscute în rândurile colecționarilor de fosile de la începutul secolului al XIX-lea, și dacă controversa nu s-ar fi rezolvat cu promptitudine, acuzațiile ar fi putut să dăuneze grav capacității lui Anning de a vinde fosile altor geologi. Acuzațiile lui Cuvier au dus la convocarea unei
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
un schelet important și aproape complet de plesiozaur în 1830. El a fost denumit "Plesiosaurus macrocephalus" de către și a fost descris într-un articol din 1840 de Richard Owen. Încă o dată Owen l-a amintit pe gentlemanul bogat care achiziționase fosila și care i-o pusese la dispoziție pentru examinare, dar nu și pe femeia care o descoperise și o pregătise. Anning a găsit ceea ce un articol contemporan de presă a denumit un „specimen fără rival” de "". Acesta era un pește
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
de pterozaur găsit în afara Germaniei, și a produs senzație publică atunci când a fost expus la British Museum. În decembrie 1829, ea a găsit un pește fosil, ", care a atras atenția deoarece avea caracteristici intermediare între rechini și calcani. Descoperirile de fosile vertebrate, mai ales de reptile marine, i-au creat reputația lui Anning, dar ea a adus și numeroase alte contribuții la paleontologia timpurie. În 1826 ea a descoperit ceea ce părea a fi o cameră conținând cerneală uscată în interiorul unei fosile
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
fosile vertebrate, mai ales de reptile marine, i-au creat reputația lui Anning, dar ea a adus și numeroase alte contribuții la paleontologia timpurie. În 1826 ea a descoperit ceea ce părea a fi o cameră conținând cerneală uscată în interiorul unei fosile de . I-a arătat-o prietenei sale, Elizabeth Philpot, care a putut să redizolve cerneala și s-o folosească pentru a ilustra o parte din propriile ei fosile de ihtiozaur. Curând, și alți artiști locali făceau același lucru, întrucât se
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
descoperit ceea ce părea a fi o cameră conținând cerneală uscată în interiorul unei fosile de . I-a arătat-o prietenei sale, Elizabeth Philpot, care a putut să redizolve cerneala și s-o folosească pentru a ilustra o parte din propriile ei fosile de ihtiozaur. Curând, și alți artiști locali făceau același lucru, întrucât se descopereau mult mai multe camere de cerneală fosilizată. Anning a observat cât de mult se aseamănă camerele fosilizate cu sacii de cerneală al caracatițelor și sepiilor actuale, pe
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
care le-a disecat pentru a înțelege anatomia cefalopodelor fosile, iar aceasta l-a făcut pe William Buckland să publice concluzia că belemnitele jurasice utilizau cerneala pentru apărare la fel ca numeroase cefalopode moderne. Tot Anning a observat și că fosilele cu forme ciudate denumite pe atunci „pietre bezoar” se găseau adesea în regiunea abdominală a scheletelor de ihtiozaur. Ea a observat că dacă se sparg astfel de pietre, se observă că în interior ele conțin adesea solzi și oase fosilizate
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
că în interior ele conțin adesea solzi și oase fosilizate de pește, și uneori oasele unor ihtiozauri mici. Anning bănuia că pietrele sunt fecale fosilizate și i-a sugerat aceasta lui Buckland în 1824. După alte cercetări și comparații cu fosile similare găsite în alte locuri, Buckland a publicat această concluzie în 1829 și le-a botezat . Spre deosebire de descoperirea scheletelor de plesiozaur de după câțiva ani, pentru care nu a fost creditată, Buckland a menționat-o pe Anning pe nume și i-
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
hărnicia de care a dat dovadă la rezolvarea misterului, atunci când și-a prezentat descoperirile privind coprolitele în fața Societății Geologice. Descoperirile lui Anning au devenit dovezi importante ale extincției. Georges Cuvier susținuse realitatea extincției la sfârșitul anilor 1790 pe baza analizei fosilelor mamiferelor cum ar fi mamuții. Cu toate acestea, până la începutul anilor 1820, numeroși oameni cu bună pregătire științifică încă mai credeau că, așa cum nu apar specii noi, nici nu dispăreau specii existente—în parte deoarece simțeau că extincția ar implica
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
dispăreau specii existente—în parte deoarece simțeau că extincția ar implica faptul că creația lui Dumnezeu nu este perfectă; orice ciudățenie găsită era explicată ca aparținând unor animale deja existente undeva într-o regiune neexplorată a Pământului. Natura bizară a fosilelor găsite de Anning, dintre care unele, cum ar fi , erau atât de diferite de orice creatură cunoscută, au dat o grea lovitură acestei idei. Ihtiozaurii, plesiozaurii și găsiți de ea, împreună cu primele fosile de dinozaur descoperite de și de William
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
regiune neexplorată a Pământului. Natura bizară a fosilelor găsite de Anning, dintre care unele, cum ar fi , erau atât de diferite de orice creatură cunoscută, au dat o grea lovitură acestei idei. Ihtiozaurii, plesiozaurii și găsiți de ea, împreună cu primele fosile de dinozaur descoperite de și de William Buckland în aceeași perioadă, au arătat că în timpul erelor anterioare, Pământul era locuit de creaturi foarte diferite de cele de astăzi, și a furnizat o susținere importantă pentru o altă propunere controversată a
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
și două genuri, genul de reptile "Anningia", și genul de moluște "Anningella", au fost numite după ea. În 1999, la 200 de ani de la nașterea ei, s-a ținut la Lyme Regis o întâlnire internațională de istorici, paleontologi, colecționari de fosile și alte persoane interesate în viața lui Mary Anning. În 2005, Muzeul de Istorie Naturală a adăugat-o, alături de alți oameni de știință cum ar fi Carl Linnaeus, și , ca unul dintre personajele care patrulează vitrinele. În 2009 a scris
Mary Anning () [Corola-website/Science/322882_a_324211]
-
ce provin din roci mai vechi și din resturile de plante și animale. Rocile sedimentare dau indicii despre formațiuni terestre din trecut, cum ar fi mările și deșerturile, chiar dacă acum se află în zone aride sau jungle. Aceste informații, împreună cu fosilele și tehnicile moderne de datare a rocilor, i-au ajutat pe savanți să reconstituie istoria geologică a Pământului. Scara geologică împarte cei 4,6 miliarde ani de istorie a Terrei în unități de timp de lungimi diferite. Mai multe perioade
Paleogeologie () [Corola-website/Science/319863_a_321192]
-
scrisă, în limba croată, a termenului „croat” (xъrvatъ) este întâlnită în tăblița Baška, care îl menționează pe „Zvonimir, rege croat” (zvъnъmirъ kralъ xrъvatъskъ).< Pe teritoriul de astăzi al Croației au fost descoperite urme de locuire umană datând din perioada preistorică. Fosile de neanderthalieni datând de la jumătatea paleoliticului au fost găsite în nordul Croației, cel mai celebru și mai bine conservat sit fiind cel de la Krapina. Rămășițe din mai multe culturi neolitice și calcolitice s-au găsit în toate regiunile țării. Cea
Croația () [Corola-website/Science/297268_a_298597]
-
în șir, nici o picătură de ploaie; - al unora dintre cele mai mari bogații de pe glob, dar și a celor mai multe țări sărace, cu un nivel de trai al populației necorespunzător; - continent care se înscrie în aria antropogenezei (cu cele mai vechi fosile cunoscute ale strămoșilor omului) și unde au apărut câteva dintre cele mai vechi și strălucite civilizații ale antichității (egipteană, nubiană, axumită, feniciana, ș.a.), dar și ultimul care a devenit liber, cele mai multe țări africane dobândindu-și independența abia în ultimele decenii
Africa () [Corola-website/Science/296607_a_297936]
-
ovine și caprine, efective mult sub posibilitățile cadrului natural. Africa este cel mai vechi teritoriu locuit de pe pământ, rasa umană avându-și originea pe acest continent. Începând cu secolul 19, dar mai ales pe parcursul secolului 20, diverși antropologi au descoperit fosile și alte dovezi ce atestă prezenta în Africa a unor specii umanoide acum 7 milioane de ani. De-a lungul perioadei preistorice, în Africa nu au existat state organizate, continentul fiind locuit de grupuri de vânători/culegători, organizate în structuri
Africa () [Corola-website/Science/296607_a_297936]
-
0,5 - 1 km lățime având o suprafață de circa 84 ha și care se continuă până în lunca Șiretului. La câțiva kilometri de Municipiul Galați se află rezervatia paleontologica de la Bărboși (Tirighina) cu o suprafață de circa 1 ha, cuprinzând fosile de moluște din faza Euxinului vechi (cu aproximativ 400000 ani în urmă). De asemenea, nu departe de Galați, si anume la nord de oraș, dar pe valea Prutului, pe teritoriul comunei Tulucești, în locul numit Râpă Bălaia, se află cea de-
Județul Galați () [Corola-website/Science/296658_a_297987]
-
nord și Salalah în sud. Climatul Sultanatului Oman este arid și uscat în interior, în timp ce de-a lungul coastei este umid. Pe parcursul secolelor trecute, Oman a fost acoperit de apă, fapt ce este dovedit prin prezența unui număr mare de fosile care exista în înteriorul deșertului, departe de coasta curentă. Agricultura: se cultivă curmale, citrice, tutun, grâu, porumb. Având în vedere că doar aproximativ 1% din suprafața Sultanatului Oman este cultivată, este foarte probabil ca acesta să rămână dependent de importurile
Oman () [Corola-website/Science/298133_a_299462]
-
Savana și pădurile tropicale ocupă cea mai mare parte din suprafața, unde se găsesc copaci valoroși(cedru, kwila), orhideei tropicale, liane și ferigi. În zonele joase de coastă apar diverse specii de mangrove, specii de palmieri, cum ar fi Sago(fosilă vie, neschibată în ultimii 200 de milioane de ani) și casuarine. Între 900 m și 1200 m apar păduri de pin. Mai sus cresc licheni, mușchi și alte tipuri de floră alpina. Fauna este una bogată, asemănătoare celei australiene. Cuprinde
Papua Noua Guinee () [Corola-website/Science/298135_a_299464]