2,679 matches
-
oameni care-l așteptau acum în școală. Îi pofti în camera lui. - O să fac focul în clasă, spuse el. Acolo ne vom simți mai în largul nostru. Când se întoarse în cameră, văzu că Balducci se așezase pe divan. Deznodase frânghia care-l ținea legat de arab, iar acesta se ghemuise lângă sobă. Cu mâinile legate, cu turbanul împins spre ceafă, privea către fereastră. Daru nu-i văzu în prima clipă decât buzele uriașe, groase, netede, aproape negroide; nasul însă era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
ținea brațele ridicate, veșmântul i se desfăcu și învățătorul îi zări pieptul slab și vînjos. - Îți mulțumesc, fiule, spuse Balducci. Și acum, am luat-o din loc. Se ridică și se îndreptă către arab, scoțând din buzunar o bucată de frânghie. - Ce vrei să faci? întrebă pe un ton sec Daru. Balducci, nedumerit, îi arătă frânghia. - Nu-i nevoie. Bătrânul jandarm șovăi: - Cum vrei. Măcar ești înarmat? - Am o pușcă de vânătoare. - Unde? - În cufăr. - Ar trebui s-o ții lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
Îți mulțumesc, fiule, spuse Balducci. Și acum, am luat-o din loc. Se ridică și se îndreptă către arab, scoțând din buzunar o bucată de frânghie. - Ce vrei să faci? întrebă pe un ton sec Daru. Balducci, nedumerit, îi arătă frânghia. - Nu-i nevoie. Bătrânul jandarm șovăi: - Cum vrei. Măcar ești înarmat? - Am o pușcă de vânătoare. - Unde? - În cufăr. - Ar trebui s-o ții lângă pat. - De ce? Nu văd de ce m-aș teme. - Tu nu ești în toate mințile, fiule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
o minune vede Cum ca să vadă n-a fost dat altuie. Privi-ntr-o sală-ngustă însă naltă Și cărți în rafturi, una peste altă, Mașini și sticle, topitori, metaluri, Ici pergamente, colo o unealtă. Iar un bătrân cu o frânghie udă Lovea-ntr-un tânăr, ce-n durere crudă Se svîrcolea: "Mai dă, te rog în mine, Ca Domnul a ta rugă s-o audă ". Bătrânul însuși îi plângea de milă. Vedeai că spre a-l bate-și face silă
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
Ș-un matelot [agale], C-o luminare coborî-n Camara de butoae. De odat-un țipăt spăimântat Urlă-n urechi spre mare, Vine-ndărăt, dar flacăra De-asupra lui răsare. {EminescuOpIV 545} Apucă vergile în larg Și pînzile cuprinde Și de frânghii și de catarg Plesnind, sburînd se prinde. Iar căpitanul fără păs De moartea-n foc ori apă Dă luntri-n jos și pe femei Și pe copii coboară. În patru luntre-ncarcă tot Coboară-apoi la rîndu-i; Nu mai lipsește nimenea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
în jurul lor. Compromisul este o treaptă spre adaptabilitate. O mare parte din ideile și umorul lumii sunt risipite prin cârciumi. Crește apetitul turmei în efortul ei de a înghiți valorile. Nu toți cei care aleargă cu o cârjă și o frânghie în mână sunt alpiniști. Unii își caută soțiile. Unele păcate trebuie reabilitate. Ele dau piper vieții și fertilizează creația. La radio, paraziții se aud. La televizor, se și văd. L - a rugat pe prieten să aibă grijă de soția și
Chef pe Titanic by Vasile Ghica () [Corola-publishinghouse/Imaginative/528_a_1305]
-
drumul, și pustiesc pămîntul. 16. El are puterea și înțelepciunea; El stăpînește pe cel ce se rătăcește sau rătăcește pe alții. 17. El ia robi pe sfetnici și tulbură mintea judecătorilor. 18. El dezleagă legătura împăraților și le pune o frînghie în jurul coapselor. 19. El ia robi pe preoți, El răstoarnă pe cei puternici. 20. El taie vorba celor meșteri la vorbă. El ia mintea celor bătrîni; 21. El varsă disprețul asupra celor mari. El dezleagă brîul celor tari. 22. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
3. Încinge-ți mijlocul ca un viteaz, ca Eu să te întreb, și tu să Mă înveți. 4. Unde erai tu cînd am întemeiat pămîntul? Spune, dacă ai pricepere. 5. Cine i-a hotărît măsurile, știi? Sau cine a întins frînghia de măsurat peste el? 6. Pe ce sunt sprijinite temeliile lui? Sau cine i-a pus piatra din capul unghiului, 7. atunci cînd stelele dimineții izbucneau în cîntări de bucurie, și cînd toți fiii lui Dumnezeu scoteau strigăte de veselie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
picăturilor de rouă? 29. Din al cui sîn iese gheața și cine naște promoroaca cerului, 30. ca apele să se îngroașe ca o piatră și fața adîncului să se întărească? 31. Poți să înozi tu legăturile Găinușei, sau să dezlegi frînghiile Orionului? 32. Tu faci să iasă la vremea lor semnele zodiacului, și tu cîrmuiești Ursul mare cu puii lui? 33. Cunoști tu legile cerului? Sau tu îi orînduiești stăpînirea pe pămînt? 34. Îți înalți tu glasul pînă la nori, ca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85105_a_85892]
-
țăranii și generalul! Fir-ar el să fie de canal... de agronomie și economie! Peste încă o zi s-a spart canalul, ar fi trebuit să meargă până la nuci pe jos, pe la cote diferite, escaladându-le, să se țină de frânghii groase, să urce și să coboare taluzuri... ar fi trebuit două ore la dus și patru la întors! Și... nu au mai fost la nuci. Erau într-adevăr foarte drăguțe și râdeau mult; crede și acum că erau două sfinte
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
unde, apa curge iute, aparent însă nu pare; albia râului este largă, dar sunt vâltori nenumărate pe unde nu te aștepți și de aceea rar sunt cei ce se încumetă s-o treacă în înot. Exista și un pod de frânghii pe care îl treceau încet, cu teamă, să nu facă balans. Oamenii sunt la fel, aparent liniștiți, dar iuți la treabă, la muncile câmpului și probabil la mânie. Este un sat obișnuit din Ardeal, unde crumpenele se fac, însă cu
Adev?rul dintre noi by Aurel-Avram St?nescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83164_a_84489]
-
slab, și corăbiile erau împinse și de vâsle. Cei doi prieteni se apropiară de marginea punții, ca să poată sta de vorbă netulburați. Lângă ei nu era nimeni, decât mai jos de punte, în locașul vâslei, un vâslaș. Legat cu o frânghie de mijloc, robul vâslea din greu. Era dintre robii rome, luați din câmpiile de jos ale țării Ta Kemet. Părea să fie țăran, muncitor de pământ, așa îl arătau mâinile lui înnegrite și brăzdate de crăpături, și spinarea lui încovoiată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
asta... Dar tot mai bine mă lăsai să pier! și așteptă să se așeze pe locul său, ca să vâslească. Dar Iahuben nu se sculă. Câteva clipe vâslind din greu numai cu o mână, își trase cuțitul de la brâu și tăie frânghia cu care era legat sclavul de corabie. Apoi spuse încet, aproape în șoaptă: - Acuma fugi! Sclavul se uită la el nedumerit. Dar ochii lui Iahuben, neașteptat de plini de înțeles și de frățești, spuseră mai mult decât gura lui. Acum
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
dacă totul era așa cum a fost. Când ajunse la Iahuben, rămase cu gura căscată: - Ce faci aici? Iahuben zâmbi șiret: - Vâslesc, nu vezi! - Dar sclavul unde-i? Ce, tu ești vîslaș? Unde-i sclavul? - L-a smuls un val cu frânghie cu tot și l-a aruncat în mare, spuse Iahuben. Ce mă întrebi pe mine? S-o fi înecat! Slujbașul își schimbă greutatea de pe un picior pe altul. - Și de ce ai vâslit tu? - Ce întrebare neroadă! Cum era să las
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
Slujbașul se întoarse și plecă, știind din viața lui lungă și încercată că nu era bine să se ia la harță cu un proaspăt ajutor de sutaș. După câteva clipe veni cu alt rob, căruia îi legă mijlocul cu o frânghie nouă. Iahuben ieși pe punte. Se uită în jur și trase adânc în piept aerul mării. Îl văzu pe Auta în față, nemișcat, privind zarea. Vru să se îndrepte spre el, să-i spună ce se întîmplase. Dar după câțiva
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
ce. Și că au pierit acolo cu toții. Sutașul, în această vreme sculîndu-se de pe piatră, privi deznădăjduit spre soldații săi și le porunci să coboare în tabără. După câțiva pași, un soldat îl întrebă: - Câinii nu-i luăm, stăpîne? Legați cu frânghii de niște copaci, câinii scânceau jalnic. Sutașul se opri o clipă, apoi scuipă scârbit, zicînd: - Lasă-i acolo! Și porni înainte. Soldații nu mai îndrăzniră să vorbească. Dar toți întorceau capul spre peșteră. Le era milă de câini. Când ajunseră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
povârniș, alții în gropile adânci săpate tot de ei. Spinările lor negre sau roșii sau galbene erau încovoiate. Mulți robi cărau în spinare bolovani rotunzi sau pietre pătrate. Alți robi, înhămați câte cincizeci sau câte o sută în șir, cu frânghii groase, trăgeau din răsputeri câte o lespede uriașă. Alții asudau frecând lespezi mari cu o bucată de cremene, cu nisip și cu apă, până când lespedea se netezea ca oglinda. Străinii se uitau cu milă la acești nefericiți. Vrând să-i
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
glasurile omenești și strigă în ea printr-o fereastră deschisă: - Robi ai Atlantidei, zeilor cerului li s-a făcut milă de voi! Aruncați lespezile din spinările voastre asupra slujbașilor regelui! Regele nu e zeu! Tăiați cu topoarele voastre lanțurile și frânghiile. Aruncați totul, luați topoarele cu voi și fugiți sus pe Muntele de Foc. Acolo veți scăpa de robie! Zeii cerului vă apără de moarte și de pedepse! Iahuben asculta încîntat. Îl privea cu drag pe Auta și Auta i se
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
atârnată deasupra văzduhului. Fără îndoială că acea pasăre nu putea să fie decât Zeului Cerului. Slujbașii și soldații aruncară bicele și armele și fugiră să se ascundă de focul mâniei cerești. Robii începură să-și taie lanțurile de la picioare sau frânghiile cu care erau legați de mijloc. Cu topoarele lor în mâini, căzură în genunchi ridicând brațele spre cel pe care-l credeau zeu și care le strigase. Părea să aibă chip de pasăre de foc și argint. Și atunci auziră
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
coborâseră cu adevărat zeii. Același glas tunător le porunci corăbierilor să aștepte, și luntrea zburătoare se opri deasupra unei tabere de măgari. Paznicii asinilor, cutremurați de groază, fură bucuroși că zeii nu le cereau mai mult decât să adune toate frânghiile câte le aveau și să mâne cele câteva sute de măgari încotro voiau zeii. Drumul dură destul de mult, dar nerăbdător părea Auta, tocmai cel care era deprins mai puțin cu iuțeala zborului. Singurul lucru mai greu a fost pentru înfricoșații
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
în marginea lanului unde era pădurea, copaci uriași numai cu o limbă de văpaie străvezie, mulți erau gata să-și piardă cunoștința. Din pădure se aduseră ierburi lungi din care localnicii își făceau poduri peste ape; din ele, măgărarii împletiră frânghii cât piciorul elefantului. După o zi și o noapte de muncă, totul era gata. Sania fu împinsă până lângă turn. Cârmaciul intră singur în el și Auta văzu cum din mijlocul acestuia se lăsară două picioare puternice de o parte
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
poposiseră lemn bun pentru o plută. Aveau arme, unii aveau topoare. Începură să taie anumiți copaci pe care-i alegea Mahukutah, pentru că aveau lemnul foarte ușor. Alții aduceau din pădurice felurite ierburi și lăstari tineri din care se puteau împleti frânghii. Astfel, în două zile pluta fu gata. O împinseră în mare și săriră pe ea, strigând de bucurie. Dar curând văzură că plutea prea încet. Îi făcuseră și lopeți, și pânză. Totuși pluta luneca prea încet, chiar dacă se ținea pe
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
doi de oameni era nerăbdător să ajungă la țărmul Muntelui de Foc, dar fiecare se simțea bine și pe mare, în libertate, și fără primejdia biciului sau a suliței regale. N-aveau merinde. Își făcură însă plase din resturile de frânghii și prindeau pește pe care-l mâncau crud. Țărmul în apropierea căruia pluteau era în multe părți nelocuit, însă bogat, ca toată Atlantida, în râuri și pâraie, așa că din când în când, noaptea, se puteau furișa în câte o albie
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
nu mai aveau foc, nici frunze zăriră la miazănoapte mișcîndu-se ceva pe apă. Stătură pe țărm și strigară o zi. În dimineața celei de-a doua, iarăși strigară. Și atunci se apropie de malul lor o plută stranie legată cu frânghii de ierburi, lipsită de pânză și mânată de valuri în voia lor. Numai din întîmplare ajunsese la mal. Pe plută ședea un om și curăța solzii unui pește, care se zbătea încă în mâinile lui. Oprindu-și cu greu pluta
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
clipa aceea îl înghițeau valurile de tot. Iar când crezu că își trăiește ultimul ceas al vieții, valurile aruncară spre el o plută. Cu cele din urmă puteri pe care le mai avea se agăță de bârnele ei, desfăcu o frânghie dintr-un capăt și-și legă trupul de bârne, apoi adormi. Somnul scurt îl refăcu. Trezindu-se, își dădu seama că pluta asta o făcuse altcândva chiar el. Părăsită, venise singură să-și scape stăpânul. Valurile îl băteau, era istovit
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]