1,081 matches
-
de baștină și foloseau În mai toate interacțiunile zilnice un dialect. Îndeosebi cei fără studii liceale - pe atunci, majoritatea populației. Înapoierea sudului Italiei, Mezzogiorno, era notorie. Norman Lewis, un ofițer al armatei britanice staționat la Napoli În timpul războiului, a fost frapat de numeroșii cărăuși de apă napolitani, „identici cu cei din frescele de la Pompei”. Carlo Levi, doctorul piemontez exilat de Mussolini ca pedeapsă pentru activitatea lui din Rezistență, făcea observații similare În Hristos s-a oprit la Eboli, bine cunoscuta-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
motiv ea ilustrează amploarea transformării. În filmul Noaptea mea cu Maud, conte moral de Eric Rohmer din 1969, un filosof comunist și unul catolic argumentează Îndelung despre două pariuri concurente: cel pascalian pe Dumnezeu și cel marxist pe Istorie. Ce frapează astăzi nu e conversația În sine, familiară oricărei persoane suficient de bătrâne Încât să-și amintească anii ’60 În Europa continentală, ci seriozitatea cu care era tratată atât de protagoniștii de pe ecran, cât și de milioanele de spectatori. Zece ani
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
s-a compromis refuzând să divulge numele celor care Îi finanțau partidul. Fără imunitatea prezidențială, Jacques Chirac (care fusese primar al Parisului În perioada când orașul Înota În mită și favoruri politice) ar fi Îngroșat, cu siguranță, rândurile corupților. Evenimentele frapează În final prin cât de puțin au discreditat ele sistemul politic În ansamblu. Participarea scăzută la alegeri trădează, desigur, o scădere a interesului pentru viața publică - dar aceasta era detectabilă de zeci de ani În absenteismul crescând și În intensitatea
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
interzis elevilor În 1993 să meargă cu clasa la reprezentația piesei Romeo și Julieta (pe motiv că piesa este politic incorectă - În cuvintele ei, „ostentativ heterosexuală”), nu ar fi făcut carieră de cealaltă parte a Canalului Mânecii. Sponsorizarea din fonduri publice frapa prin amploare În Franța și Germania, dar În Întreaga Europă statul era principalul (și adesea unicul) mecena al artelor. „Cultura” era ultimul sector important al vieții publice În care statul național (și nu Uniunea Europeană sau Întreprinderile private) putea juca un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
trei principate a constituit o resursă simbolică extrem de pretabilă pentru a fi statuată ca precedent istoric legitimator al unirii din 1918. Ca atare, nimic surprinzător în investirea unui asemenea volum de energii simbolice în hiperbolizarea semnificației unirii din 1600. Ce frapează este modul în care alte personaje istorice au fost racolate în regimentul de unificatori (în intenție) a fragmentatei vetre românești. Neașteptată este românizarea moldovenilor Ștefan cel Mare, Rareș cel Mare și Vasile Lupu în imediatul postludiu al unirii din 1859
Memoria naţională românească. Facerea şi prefacerile discursive ale trecutului naţional by MIHAI STELIAN RUSU () [Corola-publishinghouse/Science/1000_a_2508]
-
cerința ca locul de prisacă să fie astfel ales încât să dispună de o bogată floră ca bază meliferă, respectiv pădurice, pomăt, apă. Denotă aceasta o veche și străveche îndeletnicire a localnicilor în domeniul stupăritului, meserie improprie nomadismului. Dar ceea ce frapează în contextul dat rezidă din noțiunile folosite pentru măsurarea locului destinat ființării prisăcii: „locul iaste în laturi câtu arunci cu răsteul în toate părțile” sau „până unde a da omul cu praștia cu piatră” (evident că e vorba de o
Umbrărești : vatră milenară de istorie by Ion T. SION () [Corola-publishinghouse/Science/101010_a_102302]