1,236 matches
-
trupul înfiorat, al zilei, ploaia de rouă, spală norii de zgură, iar stelele se sting, în infinitul univers. Privesc cerul senin, îmi inchipui că ești, printre albastrele astre, mi-e dor de chipul tău... pierdut în neguri de vreme, în frunzișul pădurilor dese. Să ningă tăcerea peste tâmplele calde și cerul să scuture floarea sa clară deasupra vieților noastre, mi-e dor de tine... numai zâmbetul tău din fotografie, mi te aduce aproape, din sumbra ...depărtare. Clipa Întrezăresc, prin răsărituri senine
Confluenţe poetice. Antologie de poezie by Relu Coţofană () [Corola-publishinghouse/Imaginative/271_a_1216]
-
din grădină Vrea să-și scoată la lumină Florile să i le picteze toamna Cu toate culorile. Dar ce spui de vrăbiuțe, A-ntrebat un alt elev, Vor mai ciripi voioase Când stropi de ploaie le lovesc? Pe crenguțe dezgolite De frunziș, stând zgribulite Își vor plânge puii care Nu au pene pe-aripioare! Strigă Viorel mai tare: Nu, tu toamnă visătoare N-ai ce căuta aici, Nici la țară, la bunici. Vrei grădina să ne-o strici, Pentr-un buzunar de
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
mai puțină apă ca de obicei, fac eforturi disperate să reziste drepți în fața soarelui nemilos. Seceta foarte mare le-a uscat până și voința de a rămâne verzi. Par aduși de spate, asemeni unor bătrâni apăsați de greutatea anilor mulți. Frunzișul arborilor nu mai este la fel de stufos ca la începutul primăverii iar culoarea de un verde sănătos s-a transformat într-un galben bolnăvicios. Indecis dacă să se bucure sau să se întristeze este lacul din apropiere. În luciul său, razele
ANTOLOGIE: poezie, proză. Concursul naţional de creaţie literară „Ionel Teodoreanu” Dumeşti – Iaşi ediţia a VII-a by colectiv () [Corola-publishinghouse/Imaginative/245_a_1227]
-
ridicată la numai câțiva pași de capătul scripetelui. În momentul în care litera „A“ se prăbuși la pământ, scoase un „Trăiască Hollywoodul!“ — Pe-aici, mă îndrumă Harry. Am cotit-o pe o cărăruie plină de praf, ce făcea înconjurul muntelui. Frunzișul des ne îngreuna urcușul, izbindu-ne în ambele părți. Harry o luă înainte, pășind în lateral pe o potecă ce ducea drept spre vârf. L-am urmat printre tufișurile care-mi agățau hainele și-mi zgâriau fața. După vreo cincizeci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
vegetație părea cuprinsă de un fel de delir, de o demență feroce. Flori carnivore apăruseră prin curți, dar și fluturi și șobolani care fugeau de ele. Numai furnicile nu scăpau; erau prinse și devorate. Copacii vuiau acum ca o mare, frunzișurile lor deveniseră imense, formau valuri și umpleau întreg orașul de o muzică amenințătoare și, totodată, funebră. Iarba devora sub ochii mei pietrele. Trunchiul unui arbust care crescuse lipit și, pe alocuri, chiar înfășurat ca o frânghie groasă de un gard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
un film despre junglă am mai văzut o asemenea liniște în fața morții. Arborii creșteau imenși, dar trăiau numai cei care izbuteau să-și facă loc cu crengile pentru a ajunge la lumină. Ceilalți mureau deoarece, deasupra, copacii victorioși își uneau frunzișurile și nu mai permiteau nici unei raze să coboare. Pentru ca să apară un copac trebuia să moară unul din cei vii. Și cu ce necruțătoare simplitate se întâmpla asta! Fără bocete și fără spaime. În golul fiecărei morți reîncepea, liniștită, viața. A
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
-
târziu... Dar cum să putem ajunge sus până la stea, să vedem ce este? - Ca să înțelegi lucrurile trebuie numaidecât să le și pipăi? - Dar cum altfel, stăpîne? zise Auta. Marele Preot întoarse capul spre fereastră și stătu o vreme așa. În frunzișul de sub fereastră zburătăceau păsările. - Nu e oare o stea căzătoare? întrebă deodată sclavul. Bătrânul își întoarse într-o clipă ochii spre el. - De ce n-a căzut? Se mai gândi un timp, apoi zise cu o luminiță ciudată în ochi: - Să
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
cuțit de aramă, și aducea într-o mână câteva păsări. Iar după alt răstimp, Ntombi aduse pe frunze bucăți de carne friptă. Numai Mehituasehet nu se îndura să se scoale de pe țărm, unde soarele doar se strecura spre ea prin frunzișul unei tufe, dar briza o mângâia plăcut. Doar când se simți privită de cârmaci, deși nu știa dacă e sau nu e văzută întreagă, se îmbrăcă și se apropie de ceilalți, luând cu bucurie din mâna harnicei Ntombi o bucată
Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-
un cenușiu șters, În siajul spumegat al vaselor de plăcere care străbăteau Sena, În ferestrele de sticlă groasă ale marilor magazine și În hamurile zăngănitoare ale cailor de trăsură care tropăiau pe bulevardele largi. Castanii de pe străzi erau Înveșmântați În frunziș și Înfloriți superb, straturile de flori din parcuri incendiate de culori. La Salon des Indépendants era deschisă o expoziție controversată, iar la Comédie Française juca un Mizantrop excelent. Timp de câteva zile, În mod neobișnuit pentru el, Henry nu scrise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
umed din sudul Devonului creșteau și palmieri și alte plante exotice; mai departe, În spate, dealurile abrupte, cu vegetație densă, se ridicau În Întâmpinarea cerului, cu vile cu acoperișuri roșii și drumuri șerpuite de trăsură vizibile ici și colo prin frunziș. Poate decorul Îi plăcea atât de mult pentru că Îi amintea de dealurile care Înconjurau Florența. Ocupa un apartament foarte plăcut, care dădea spre sud, cu vedere neîntreruptă spre mare, căci drumul care se Întindea În spatele dunelor de nisip era ascuns
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
ridicată, pe sub crengile alea. Și atunci poate ai să le atingi fundurile, moi, gâdilicioase, căcălău de puf... Și dacă, mai ales, heruvimea și-a încheiat normele pe ziua aia s-a tolănit cu toții, și care cum i-a venit, prin frunzișuri, boscheți, cornișe, râgâind și gata să-și mai înmoaie urechile în siropul cântecelor regișorului ăsta. Al patrulea, dacă nu mă înșel... Însă pe al cincilea regalist... Și tocmai în acest moment se lăsă în genunchi și Bruță, povestitorul cu șobolan
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
desfășurările, de azi și de ieri, îi păreau izvorând din învățătura pe care Profesorul aspirațiilor și-al neîmplinirilor ei nu înceta să i-o repete în ureche. Încurajînd-o, cu privirile lui fosforescente și atotștiutoare, când cea din urmă mlădiță a frunzișului ei stelar rămânea încîrcită sau încordată. Dojenind-o, când o simțea, cât de puțin, sustrăgîndu-se, de la mișcarea de du-te vino a universului. Mergând, cu sacrificiul său, până dincolo de limanurile cunoașterii, când, pentru a o descătușa și de ultima
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
fără locuitori. Binecuvântat să fie omul, care se încrede în Iehova, și a cărui nădejde este Iehova! Căci el este ca un pom sădit lângă ape care-și întinde rădăcinile către râu; nu se teme de căldură, când vine, și frunzișul lui rămâne verde; în anul secetei, nu se teme, și nu încetează să aducă roadă..." - Unu! rosti cu o voce educată, de doctor, Ho diábolos. - Pe panglica mea o cheamă Ursula, turuia fata. Te-ai încumeta să ghicești și cum
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
gene femeiești, ochii negri, buze cărnoase, dinții rari, bărbiile întoarse, gata în tot ceasul la tot felul de pizme, trufii și bătăi foarte rele. Prin ogrăzile și pădurile Bucureștiului săpa moartea în vitele cele mari și se prăseau dobitoacele sălbatice. Frunzișul, cerealele și pometul rodeau, în rostul lor, fără odihnă. Erau semne că, în toamnă, vin va fi puțin. Nevoi mari și foamete grea între oameni. Alte semne arătau că se furișa, către noi, un an neguros, cu tulburare grozavă în
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
prieteni Cît ai putea departe lopețile să lepezi, "Ca-n voie să ne ducă a mării unde repezi. "Ori unde ne vor duce în farmecul iubirii, Chiar de murim, ajungem limanul fericirii ". Ea mînile-amîndouă le pune pe-al lui creștet.. Frunziș purtat de vânturi pe valuri cade veșted. Se clatin-visătorii copaci de chiparos Cu ramurile negre uitîndu-se în jos, Iar tei cu umbra lată, cu flori până-n pământ Spre marea-ntunecată se scutură de vânt. Din codri singurateci un corn părea
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
te înduri, Tu, ca să mă lași, Geniu de păduri Drăgălaș? Luna în zădar Bate în ferești, Și mă-ntreabă iar Unde ești? Ar luci pe zid Până ce te culci, Până ți se-nchid Ochii dulci. Și ar tremura Tainic în frunziș Și te-ar săruta Pe furiș. {EminescuOpIV 439} Dar ea zi cu zi E în orice loc Și te va găsi Cu noroc. Eu nu pot să plec Peste nori și vânt, Și să te petrec De-unde sunt. Cum
Opere 04 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295583_a_296912]
-
și-a perfuziilor. CÎnd farurile mașinii ei s-au aprins În noapte, m-am desprins de balustradă, dornic să mă duc la culcare. Dar n-am apucat să fac niciun pas, că s-a auzit În spatele meu o foială de frunziș cînd cineva a trecut iute printre ferigile gigantice. O pereche de mîini brutale m-a apucat de umeri și m-a izbit de balustradă. Buimăcit, m-am prăbușit În genunchi, cu o fîșie de piele Înfășurată strîns În jurul gîtlejului. O
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
Ce număr? Nu știu de ce, pe-aici oamenii refuză să se lase identificați. Nu mai știu exact. Dar Îmi pare că aici e. (Arătă către un palmier uriaș aflat la vreo cincizeci de metri dincolo de drumul de acces, al cărui frunziș forma un umbrar perfect.) Parchează acolo și așteaptă-mă. Deschise fermoarul genții și scoase dinăuntru ceva ce părea a fi un set de crose de finalizare Înfășurate În mușama. Ieși din mașină, cu fața ascunsă de cozoroc și ochelarii fumurii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1875_a_3200]
-
un acasă, dar se abținu de la întrebări. Venea toamna și pe lângă garduri creșteau arțari cu frunzele roșii, între pâlcuri de duzi și mesteceni cu trunchiul alb. Veterinarei îi plăcea ca și lui să vadă copaci în câmpie și s-audă frunziș tors de vânt. Oricum, în tăcerea lipsită de apărare a câmpului, ca o palmă întinsă, ei puseseră ziduri și forfotă, plănuind că așa ar fi trebuit. Acum chiar știa: Veterinarei îi plăcea, ca și lui, să stea singură, deși ranch
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
epopeea de la început, se simțea ca un Ulise al câmpiei, care își uitase drumul de întors. De aceea nu-și amintea dacă e un hoinar sau e exilat. Se uitase din nou spre Eleonor și-o văzuse mișcându-se prin frunziș. Înțelese deodată ce îl nedumerea: Eleonor nu îmbătrânise deloc, avea același amestec de drăgălășenie jucăușă și de viclenie drăcească. De femeie și de pisică, de jucărie și de duh sumbru. Deschisese larg ușa și din capătul scărilor o striga pentru
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
primească nepoții. De câte ori ceața de plumb și uraniu se lăsa peste Teheran și se înecau respirând, își spuneau unul altuia: „Mai e doar puțin până în Lavasan“. Acum, ea ajunsese. Era în zori și aburii de dinainte de răsărit se ridicau din frunzișuri, ca niște scutece ale soarelui care urma să se nască. Totul părea împrospătat și voios, se auzeau păsări, iar Ghazal se-ntrebă, cu fruntea în pumni: „Doamne, cum mă lași să mor astăzi?“. Așa cum se așteptase, nu fusese vreo judecată
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și veselă, de râdea repede cu un glas dulce. Tot ținutul acela albăstrui, de viță stropită cu piatră acră, coclise. O rugină ștearsă și găunoasă bolea în frunze. Pădurile aveau un miros putred și soarele leneș de octombrie le bătea frunzișul galben, pierit. Negustorul se așternuse la masă cu cărăușii lui. A cumpărat vinul nou, roz ca petala trandafirului, a plătit, se ușurase. Întinseseră masă, cu pui fripți, perpeliți atunci într-un jar de vreascuri, muiați în mujdei de usturoi, cu
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
fugăreau. Pe malurile sălbatice se iviră 360 copoii. Pungașii văzură uniformele și lucirea stinsă a armelor. Gloanțele șuierau alături. Se înfigeau, fâșâind, în mflul moale. Altele plescăiau în apă, ca niște muște negre. Focurile se încrucișau și se apropiau. Despicară frunzișul. Gheorghe căzu în genunchi. > - Ce-i, Treanță? se miră Paraschiv. El râse numai. Avea o privire limpede, netulburată. . - Mă Gheorghe, ce-ai, mă? Ăl bătrân mai apucă să spună: - Uite, ia tu banii ăștia, și scoase din buzunarele nădragilor largi
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
cauciuc se așeză în genunchi, cu părul bătut de vântul ușor; vicarul tot planta ceva în straturi. Uitându-mă în sus, la mulțimea de crengi, am simțit cum mi se învârte capul de amețeală, în timp ce lumina soarelui se revărsa prin frunziș. Pentru o clipă, m-am simțit ca în pădurea aceea fermecată, la marginea Atenei, după care, mirosul țigării lui Sophie, fuioare de fum ridicându-se printre crengi și răsucindu-se în lumină, mă aduseră în locul și în timpurile noastre. — Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
mirosul specific al boletelor care fac să se dilate nările rusului - acel amestec maroniu, jilav, plăcut, de mușchi umed, pământ rodnic și frunze putrezite. Dar trebuia să scotocești și să te uiți bine după o ciupercă gustoasă, În timp ce umblai prin frunzișul ud de sub copaci, până să descoperi și să extragi cu grijă din pământ ceva cu adevărat frumos, cum ar fi o familie de pui de edulis cu capișoane sau acea varietate de scaeber asemănătoare cu marmura. În după-amiezile Înnorate, singură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2082_a_3407]