1,494 matches
-
cuvinte? Dar este ușor să filozofezi prin cuvinte; învață-mă prin viața ta, aceasta este cea mai bună învățătură ... Este mai bun decât tine cel care mă învață prin fapte, căci învățătura nu pătrunde în suflet prin cuvinte așa cum se furișează prin exemplul tău; nu numai că nu vei aduce nici un folos vorbind, ci mai mult vei dăuna<footnote Idem, Omilia 30, 3 la Fapte, în P. G., XLVII, 363. footnote>. Ceea ce impresionează în discursurile Sfântului Ioan Gură de Aur sunt
Sfântul Ioan Hrisostom ca predicator. In: Sfântul Ioan Gură de Aur († 407) – Mare dascăl al lumii şi Ierarh. Studii academice comemorative by Liviu Petcu () [Corola-publishinghouse/Science/171_a_157]
-
casă,/ Ce umple cupele cu vin/ Mesenilor la masă,/ Un paj ce poartă pas cu pas/ A-mpărătesei rochii,/ Băiat din flori și de pripas,/ Dar Îndrăzneț cu ochii, / Cu obrăjori ca doi bujori/ De rumeni, bată-i vina,/ Se furișează pînditor/ Privind la Cătălina./ Dar ce frumoasă se făcu/ Și mîndră, arz-o focul/ Ei Cătălin, acu-i acu/ Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. Ca să-ți Încerci norocul/ Și-n treacăt o cuprinse lin/ Într-un ungher degrabă/ Da ce
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
de Zoroastru medul, de Empedocle din Acragas, de Phormion spartanul, de Polyarate din Thasos, de Empedotim din Siracuza. Toți aceștia sunt ghicitori (manteis), autori de oracole hresmologoi , purificatori (cathartes). „ Cu obrăjei ca doi bujori/ De rumeni, bată-i vina/ Se furișează pînditor/ Privind la Cătălina./” Doi obraji rumeni. Rubedo. Stadiu inconfundabil din alchimie. Dar și culoarea aurului. Iatromanții celebri aveau În componența lor un organ de aur. Pitagora și-a arătat „coapsa de aur” asistenței Luceafărul eminescian. O interpretare transeontică. dovedind
LUCEAFĂRUL EMINESCIAN. O INTERPRETARE TRANSEONTICĂ. by Marian Constandache () [Corola-publishinghouse/Science/1694_a_2972]
-
cuvintele/ Numai ca fructele, numai ca frunzele,/ Numai cele în care moartea s-a copt./ Să le lăsăm să cadă/ Aproape putrede,/ Abia îmbrăcând în carnea lor/ Osul sfânt./ Sâmburul gol desfăcut,/ Ca din veștezi nori luna,/ Poate s-ar furișa spre pământ..." (Să lăsăm să cadă cuvintele) 119Emil Maranu, Arta poetică la români, București, Editura Ion Creangă, 1978, p. 272. 120Ibidem, p. 92. 121 "De prea mult aur crapă boabele de grâu./ Ici colo stropi de mac/ și-n lan
[Corola-publishinghouse/Science/1454_a_2752]
-
șiroia, buimac ducând cu el duhoarea ei întreagă spre râul nostru, moștenit din veac. Golful oval, întins spre lizieră reverbera un turn cu mitralieră. În acel golf, ingenui ne scăldam nebănuind, prin râsete și zarvă că pe sub piele ni se furișa tăcut, scârnava temniței otravă ce parcă șuiera: "Sunteți ai mei ai mei, fără cruțare și scăpare!" Ne pângăreau prelingerile ei copilărie, țară și hotare. Neștiutori, am ingerat cu toții văzduhul putred al nelibertății! Astăzi, pliviți și deparazitați suntem pilduitori bunici și
Veaceslav SAMOȘKIN by Ion Covaci () [Corola-journal/Imaginative/8297_a_9622]
-
într-un strigăt prelung cum se răsfrânge-un ecou în amurg precum nici iadul n-ar fi atât de pregnant pe pământ dacă-n imaginar nu s-ar înfiripa ca un fractal raiul prea sfânt. Vecia părelnică Clipa fugară se furișează într-o părelnică floare mai mult imaginară dar cu mult mai vie într-un peisaj virtual precum copilăria în închipuire făcând nimicul să învie. Pășești pe cărarea necercetată și ți se pare că ai ajuns pe lumea cealaltă. Căderea clipelor
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
tăcerea înlăcrimată în muguri mângâiat de lumina care se frânge fără vină. Lucrurile par sprijinindu-se în câte un nume când toate există spre a sfârși în cuvânt precum cel care citește face să învie litera în gând. Amiaza se furișează în crâng Verbul e întrupat pe pământ grâul răsare din cuvânt prin vitralii se răsfrânge zborul îngerilor fruntea strălucește nefiresc în lumină. Iată și casa de lemn aici lucrurile se tem până și de umbra lor mai mult decât ar
Poezie by A. Gh. Olteanu () [Corola-journal/Imaginative/8550_a_9875]
-
tău cu clinchet de post. Inima ierbii murise pe buzele ciutei. Pădurea sta ascunsă după draperia lunii. Dimineața părea o femeie cu trupul umezit de roua culcată-n poala cerului. Oasele fluturilor lovesc florile cu perciunii străzii, când dimineața se furișează În patul tău lipsit de maniere. Eu am venit să mă rog. Diavolul trage cu urechea, certând lacrima apusă pe trupul icoanei. Un ciob al ecoului tău, În mine spart, alerga proaspăt, fără glas, În snobismul propriei iluzii. Aveai carnea
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
al frunzei sinucise pe cuvântul coapsei. Pământ ești chiar dacă sentimentele au inima spânzurată-n biserici. Până să te iubesc manechinul din vitrină Îmbătrânise sub jaluzelele primului sărut. Tata, ostenit de muzica plesnită a ninsorii, pâlpâia În ograda gândului. Mama se furișase pe cruce. Venise vremea să mă nasc. POEM DE SFÂRȘIT Un scaun, o masă, un vis, o tăcere, o hemoragie de suflet, un rând pe crucea din cimitir. Atât va rămâne după ce voi trăi moartea, În vreme ce ea, va sta În
CONFESIUNI - (din volumul În curs de apariție „ÎN VESTIARUL INIMII). In: ANUL 4 • NR. 18-19 • MARTIE-APRILIE • 2011 by George Baciu () [Corola-journal/Imaginative/88_a_1444]
-
ani și-l invită din nou pe Păun la conac abia în ajunul morții. La sosirea acestuia, Manole nu mai este în viață, astfel că primul nu știe cum să acționeze. Negăsind pe nimeni acasă în dimineața înmormântării, Nicolae se furișează în casă printr-o ușă neîncuiată. Ajuns în birou, scotocește prin toate sertarele, însă nu găsește nici testamentul, nici banii. Disperat, merge la înmormântare, în speranța de a-l întâlni pe Costache (căruia îi declară, în timpul acestei lungi confesiuni, că
Deimografia : scenarii ale terorii în proza românească by Cătălin Ghiţă [Corola-publishinghouse/Science/1392_a_2634]
-
barbarilor (teza a VII a). Materialismul istoric al lui Benjamin încearcă, dimpotrivă, să rețină o amintire a trecutului, aflat în primejdia iminentă de a se pierde (teza a VI-a). Atenția și responsabilitatea cu care prezentul privește trecutul care se furișează (huscht) provin toc mai din faptul că ceea ce dă sens prezentului nu este victoria sa, impunătoarea sa voce, ci posibilitatea de a primi, în sânul lui, pe Mesia cel adevărat. Sarcina esențială a istoricului, caracterul mai degrabă receptiv al „artei
City Lights: despre experienţă la Walter Benjamin by Ioan Alexandru Tofan () [Corola-publishinghouse/Science/1346_a_2383]
-
ursita". Femeia din fund reprezintă nașterea, care toarce firul vieței. Alături, la stânga, femeia care descurcă firele, e iubirea care încântă și dă iluzii. Astfel omul legat de pomul vieții își uită amarurile și iubește viața... Dar la spatele lui se furișează ursitoarea cea rea: Moartea, care dintr-o dată va tăia firul, prăvălind pe om în noaptea din care nu se mai întoarce nimeni"245. Nașterea este îmbrăcată într-un port țărănesc, Iubirea apare ca nud întors cu spatele la spectator, iar Moartea ca
by Angelo Mitchievici [Corola-publishinghouse/Science/1058_a_2566]
-
strălucirea privirii și verticalului spada, sceptrul, arborele secular, muntele sacru. De asemenea, motivul conspirației malefice va fi pus întotdeauna în relație cu o simbolistică a murdăriei: cel care complotează trăiește în duhori întunecate; asimilat animalelor scîrboase, se tîrăște și se furișează; vîscos sau tentacular, răspîndește otrava și infecția... Iată deci o ultimă trăsătură specifică a povestirii mitice: aceasta își transcrie și își transmite mesajul îtitr-un cod pe care suntem îndreptățiți să-1 considerăm ca neschimbător în ansamblul său. Pentru analist acest lucru
Mituri și mitologii politice by RAOUL GIRARDET [Corola-publishinghouse/Science/1114_a_2622]
-
lui și, după ce trase țolul să o Învelească, Întinse mâna noduroasă și-o apropie de el simțindu-i sânii calzi și respirația blândă de căprioară care revine În culcușul ei lângă omul drag. Printre perdele, o rază de lumină se furișase În odaie parcă pentru a mângâia cele cinci suflete căzute pradă somnului adânc. Motanul se ridică din culcușu-i de după sobă și se cuibări la picioarele celor doi băieți Începând să toarcă voios parcă de prezența Întregii familii. De pe canapeaua de sub
GĂLĂUȚAŞUL by IOAN DOBREANU () [Corola-publishinghouse/Science/1183_a_1894]
-
de seară...” (orașul-corabie) „Ochii” Tamisei sfredelesc zările. Ceasul din Turnul Big-Ben-ului devine „formă primordială a Timpului”. Mulțimea din Trafalgar Square stimulează, retrăind o pagină de istorie universală, simțind cum „înflorește mirosul victoriei în palmele lui Nelson”. și vântul tembie, astfel, „furișat printre dinții populației”, călătorul va simți solemnitatea momentului, atunci când „poartă colaje de cer coama cailor din garda regală...” Dacășoptim Covent Garden, noi o vom revedea pe... Angela Gheorghiu... Lecturând Masa poetului... îl vom vizualiza pe Marele till rosti, grav: „A
În braţele lecturii by Livia Ciupercă () [Corola-publishinghouse/Science/1219_a_2214]
-
De-a lungul pajiștii trecea un pîrîiaș care, într-o parte, țîșnea învolburat din pămînt, iar în cealălaltă curgea lin, printre flori și copaci [...]. (3) În Lesbos este un oraș, Mytilene, mare și frumos, tăiat de brațele mării care se furișează înăuntru și împodobit cu poduri de piatră albă și cioplită. Ai crede că nu vezi un oraș, ci o insulă. Cam la două poște de acest oraș se întindea pămîntul unui om bogat, o avere foarte frumoasă: munți plini de
Textul descriptiv by Jean-Michel Adam, André Petitjean în colaborare cu F. Revaz () [Corola-publishinghouse/Science/1084_a_2592]
-
cele din urmă, se avântă mereu înainte (cf. Fil 3,13) cu pași repezi și zboară asemenea norilor sau precum porumbeii spre cuiburile lor (cf. Is 60,8), asigurându-se cu toată grija și prudența ca nu cumva să se furișeze moartea înăuntru. 6. Domnul papă a confirmat Regula lor și le-a dat autoritatea de a predica în orice biserică ar fi ajuns, după ce au cerut mai întâi, din respect, consimțământul prelaților acelui loc. Sunt trimiși să predice doi câte
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
și iarna; nu primeau bani sau alte lucruri, cu excepția hranei și a îmbrăcămintei când aveau cu adevărat nevoie, dacă cineva era dispus să le ofere spontan. 4. Aceștia, însă, ulterior, conștienți că sub un nume atât de umil se poate furișa mândria și că, folosindu-se de numele sărăciei ca de o pavăză, mulți, care îl poartă pe nedrept, s-ar putea mândri în fața lui Dumnezeu, au preferat să se numească mai degrabă frați minori, decât săracii minori. Aceștia trăiesc în
Viaţa Sfântului Francisc de Assisi : cronici şi mărturii medievale franciscane şi non-franciscane by Accrocca Felice, Aquini Gilberto, Costanzo Cargnoni, Olgiati Feliciano () [Corola-publishinghouse/Science/100973_a_102265]
-
într-o clipită, a sărit la gâtul lui Blegu. Dar acesta s-a ferit. Apoi a fost rândul lui Tarzan să se ferească. Cu o fentă moștenită probabil de la strămoșii lui sălbatici, a scăpat de colții lui Blegu, s-a furișat sub el și l-a prins de beregată; era aruncat de ici colo, bușit în toate părțile, dar n-a descleștat fălcile. După vreo cinci minute, Blegu s-a lăsat binișor la pământ, a mai mișcat de vreo două ori
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
lângă mine se auzeau țârâind greierii. Tata a sprijinit bastonul de gard, așa de aproape de mine încât puteam să-l ating cu mâna, s-a aplecat spre stâlpul porții pe care intrasem noi, a moșmolit ceva acolo, apoi s-a furișat vizavi și iarăși s-a aplecat. Pe urmă a venit în mijlocul străzii și, cântând în gura mare, s-a întors de unde venisem noi, împleticindu-se. N-a durat mult și l-am văzut pe tata fugind înapoi, iar în spatele lui
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
câte un ochi, alții au rămas ciungi de vreun picior sau o mână. Parcă-l aud și acum pe tata bombănind: - Camfura mă-ti de copchil, las' că te prind eu, și-ți dau eu bombe și grenade. Eu mă furișam în stejarul meu secular și stăteam pitit acolo până-i trecea mânia. Unii or spune: „Ce tot îndrugă ăsta despre ce a fost atunci, parcă noi nu știm!?” Ăți fi știut unii, cei de seama mea, care mai trăiesc, dar
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
putea beneficia de aceste bunătăți și doream să împărțim cu ei ce aveam, dar nu primeau nimic, cu toate că le curgea gura apă după ele, sau ni se părea nouă. Doar un caporal, am aflat mai târziu că-l chema Olteanu, furișându-și privirea în lături de parcă se temea de ceva, s-a aplecat puțin spre mine și mi-a șoptit: - Mai păstrează și pentru tren! Frați, surori, mame și tați, prieteni și bunici, verișori și nepoți se aflau dincolo de poartă și
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
este plin de buruieni și că ar cam fi cazul să lăsăm la Iași unele maniere și să intrăm în hora aceasta mare unde se nivelează atitudini și educații primite în familie, cu grosolănii și bădărănii ce începeau să se furișeze ca niște șerpi în noi. Acasă, când hălăduiam prim împrejurimile orașului la furat struguri, mere, pere, cu ștrengăriile noastre, eram regi, și conți, și duci, iar acum se terminaseră toate și încă nu știam nimic din ceea ce ne aștepta. Îl
Toamna amintirilor : povest iri by Ioan Ilaş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91664_a_93188]
-
de fapt o scoarță țesută la gherghef -, în cealaltă încăpere în care la lumina candelei, bucălate și gătite în dantele, dormeau fetele, minunea lumii, mândria Brâncoveanului: Stanca și Ilinca într-un pat mare și Maria pe lavița de sub fereastră. Se furișară înapoi după ce închinară copiii și, închizând ușa, Constantin îi șopti Maricăi: — Abia acum înțelesei ce-mi veni cu povestea aia. Cred că este într-un fel o dorință de firesc, aș vrea ca lumea cu intrigile și ambițiile ei să
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]
-
cu tâlc maica mare. Mă gândeam să nu afume candela, Marico, stinge-o și vino aici în căldura brațelor mele, că ți-o fi frig, spuse Constantin abia șoptit. Îndemânatică, Marica stinse cu mucarnița candela din dreptul icoanei Preacuratei. Se furișă alături de bărbatul ei în așternut. — Săraca doamna Ruxandra, mormăi el. Mă gândeam că nunta ei cu Alexandru Coconul e un fel de semn. — Taci, Constantine, ce semn să fie? Vodă Alexandru când a văzuto atât de slută i-a făcut
Ultimul Constantin by Ileana Toma () [Corola-publishinghouse/Imaginative/834_a_1866]