1,115 matches
-
Cezar biruise,au plecat spre satele lor. Vercingetorix a convocat ultimul consiliu.Era dispus să se predea.Le-a spus că a luptat pentru libertatea Galiei,nu pentru sine. Căderea Alesiei și capturarea lui Vercingetorix a marcat cucerirea română a Galiei Libere. Legenda spune că Vercingetorix s-a predat într-o manieră impunătoare, se pare că a ieșit din Alesia și a făcut înconjurul taberei lui Cezar călare înainte de a-și aruncă armele la pământ la picioarele lui, dându-și jos
Bătălia de la Alesia () [Corola-website/Science/327073_a_328402]
-
goților și alte popoare germanice cum ar fi vandalii, burgunzii și longobarzii au acceptat arianismul. Între secolele VI-VII, toate aceste popoare menționate au renunțat la arianism și s-au convertit la romano-catolicism. În secolul al-III-lea, francii au migrat în Galia (Franța de azi), iar în anul 498 sub regele Clovis au adoptat creștinismul. Francii au devenit protectorii Bisericii Romane și s-au angajat în lupta împotriva ereticilor arieni și a păgânilor. Alemanii și ceilalți germanici din Europa Centrală au adoptat
Creștinarea popoarelor germanice () [Corola-website/Science/330420_a_331749]
-
sau Eudes cel Mare ("Eudo") (d. 735) a fost duce de Aquitania din 700. Teritoriul său includea ducatul Vasconiei din sud-estul Galiei și ducatul de Aquitania (în acea perioadă situat la nord-est de râul Garonne, teritoriile sale erau de la râul Loara și până la munții Pirinei, cu capitala la Toulouse. Viața sa dinainte de a deveni conducător este obscură, precum etnia și familia sa
Odo cel Mare () [Corola-website/Science/329043_a_330372]
-
688. Alte date sunt posibile, inclusiv 692, dar a fost cu siguranță conducător din 700. Istoricul Jean de Jaurgain îl citează ca luptând în 711 împotriva vizigotului Roderic în Pamplona. În 715 s-a declarat independent în timpul războiului civil din Galia. Nu este probabil ca a obținut vreodată titlul de rege. În 718, el apare ca ridicând o armată de basci, ca un aliat al lui Chilperic a II-lea de Neustria și a majordomului palatului, Ragenfrid, care i-ar fi
Odo cel Mare () [Corola-website/Science/329043_a_330372]
-
ha și marină de 3700 ha, lărgimea apelor sale din jurul insulelor fiind de 650 m. Insulele de Aur erau numite Stoehade în Antichitate (adică "în rând" în grecește), fiind escale pe ruta maritimă dinspre Grecia și Italia către Marsilia și Galia. Plinius le descrie cu amănuntul. "Proti": Prima în latină (Porquerolles), "Mesi" : Mediana în latină (Port-Cros) și "Hypea": Ultima în latină (Levant), au devenit, în secolele care au urmat prăbușirea Imperiului roman, adăposturi (precare, din lipsa frecventă de apă potabilă, mai
Insulele de Aur () [Corola-website/Science/329052_a_330381]
-
Gerhard Hendrik, Hans Kramer și Regnier van Amsterdam. Reprezentanții manierismului polonez / italian sunt Santi Gucci, Jan Michalowicz de Urzędów, Giovanni Maria Padovano, Giovanni Battista di Quadro, Jan Frankiewicz, Galleazzo Appiani, Jan Jaroszewicz, Bernardo Morando, Kasper Fodyga, Krzysztof Bonadura, Antoneo de Galia și mulți alții. Arhitectura manierismului polonez din secolul al XVI-lea este marcată de utilizarea comună a mansardelor bogat decorate de palate și case, curți arcade și turnuri laterale [11] Arhitectura bisericii a combinat tradiția gotică târzie, cu simetria renascentistă
Arhitectura și sculptura manieristă în Polonia () [Corola-website/Science/329220_a_330549]
-
și 500 î.Hr. <br>Pronunțarea este: (/ˈkrɪhnʲə/ ) în irlandeză. Cruithne a fost descoperit la data de 10 octombrie 1986 de astronomul amator J. Duncan Waldron pe o fotografie luată cu telescopul Schmidt al Observatorul Siding Spring la Coonabarabran în Noua Galie de Sud (Australia). Descoperirea, cu denumirea provizorie 1986 TO, a fost anunțată la data de 14 octombrie 1986 printr-o circulară a Biroului Central al Telegramelor Astronomice. În prealabil Cruithne fusese observat, la data de 10 octombrie 1983 sub denumirea
3753 Cruithne () [Corola-website/Science/329315_a_330644]
-
a tribul germanic al thuringienilor de la jumatatea secolului al V-lea. Bășina a fost fiica regelui thuringian Basin și Bășina sau, potrivit altor surse, o prințesă saxona. Ea și-a părăsit soțul, regele Bisinus de Thuringia și a fugit în Galia română. Ea însăși a făcut primul pas în a cere în căsătorie pe Childeric I, regele francilor. Se spune că avea obiceiul să spună, "Vreau să îl am pe bărbatul cel mai puternic din lume, chiar de ar fi sa
Basina de Thuringia () [Corola-website/Science/328543_a_329872]
-
a apelat la ajutorul cumnatei sale, Diana L. Paxson, care era familiarizată cu opera sa, cu înclinațiile ei spirituale și cu istoria Britaniei sub ocupația romană. Intriga romanului are la bază opera "Norma", a cărei acțiune a fost mutată din Galia în Britania, dar din care s-a păstrat ideea iubirii dintre o preoteasă druidă, servitoare a Zeiței, și un ofițer roman. La acestea, Paxson a adăugat un cadru istoric credibil, bazat pe biografia realizată de istoricul roman Tacitus socrului său
Sanctuarul (roman) () [Corola-website/Science/328680_a_330009]
-
recurgă la alt fel de informații pentru confirmarea acestei ipoteze. După "Notitia Dignitatum", au existat 14 astfel de instalații în Imperiul Roman târziu, la Roma, Aquileia, Mediolanum, Canusium, Bassianae, Sirmium, Aspalathos din Iliria, Lyon, Reims, Trier, Tournai și Autun în Galia, Cartagina în Africa, și la Venta în Britannia. Aceeași sursă vorbește și de nouă vopsitorii, dintre care una la Salona, în Dalmația, vecină deci cu "gynaeceum"ul de la Aspalathos. Localizarea acestor mari ateliere ale statului părea a fi fost dictată
Palatul lui Dioclețian din Split () [Corola-website/Science/328803_a_330132]
-
cu interiorul continentului și a fost la originea expaniunii lor comerciale fulgerătoare. Regiuni întregi s-au specializat și au făcut comerț între ele (vinuri și ulei din Hispania, cereale din Numidia, olărie și produse de carne afumată sau sărată din Galia, de exemplu). Începând din secolul al III-lea, lumea romană, deși la adăpostul limesurilor, cu frontierele întărite, a fost, puțin câte puțin, năpădită de popoare venind din răsărit: este începutul marilor invazii. Ostrogoții, hunii, vizigoții s-au succedat pe o
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
Securitatea pe aceste drumuri era foarte relativă. S-a văzut foarte repede necesitatea construirii unor forturi și tabere militare, în apropierea drumurilor, al căror rol în supravegherea polițienească din Imperiu este de netăgăduit. Unele, cum era cea de la Jublains din Galia romană, erau adevărate fortărețe. În afară de acesta, garnizoana putea fi folosită pentru repararea drumului. În sfârșit, pentru reconfortul spiritual și pentru a se afla sub protecția zeilor tutelari, călătorii găseau, în mod regulat, de-a lungul drumurilor romane, locuri de cult
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
sau divinități locale. Se făceau ofrande monetare sau ex-voto-uri, sacrificii... Mai grandioase și deseori ridicate spre gloria donatorilor, fie ei împărați sau particulari bogați, mausolee și trofee mărturisesc și astăzi despre admirabila arhitectură a romanilor. Cele mai frumoase exemple din Galia romană sunt Trofeul lui August la La Turbie și mausoleul nepoților lui August la Glanum (azi la Saint-Rémy-de-Provence), în realitate un cenotaf. Cucerirea Daciei de către legiunile romane, sub împăratul Traian, a fost ușurată de construcția mărețului Pod al lui Traian
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
Cunoscutul pod de la Drobeta a fost construit pentru pregătirea celui de-al Doilea Război Dacic. Podul, probabil cel mai mare la acea dată, și pentru multe secole în continuare, a fost proiectat de arhitectul Apollodor din Damasc. Câteva drumuri: Cucerirea Galiei de către legiunile romane a fost în mare măsură ușurată de mulțimea de căi și drumuri, unelte de comunicație cu vocații multiple (strategică, economică, socială sau culturală) între cetățile galilor. Vechile drumuri ale galilor au fost, în mod progresiv, romanizate și
Drum roman () [Corola-website/Science/329380_a_330709]
-
Philippide, Theodor Capidan, Sextil Pușcariu și ale lui Alexandru Rosetti, I.I. Rusu și Grigore Brâncuș. La acestea se adaugă cele ale lingviștilor străini Johann Thunmann, Jernej Kopitar, Franc Miklošič și Hugo Schuchardt. În istoria limbii franceze, idiomurile celtice vorbite în Galia înaintea cuceririi acesteia de către romani au constituit substratul limbii galo-romane. Elemente ale acestui substrat se găsesc în mai multe limbi romanice. Trăsături comune unor limbi chiar neînrudite între ele se explică uneori prin substrat. Este cazul limbilor indo-ariene din nordul
Substrat (lingvistică) () [Corola-website/Science/331188_a_332517]
-
ipotetic de origine preceltică), "clapier" „coteț de iepuri” (preluat de franceză din limba occitană veche). Cuvinte de origine galică (în afară de toponime) sunt numai circa 100 în lexicul francez actual. Unele au trecut mai întâi din galică în latină înainte de cucerirea Galiei de către romani, și din aceasta au fost moștenite de franceză, de exemplu , cuvânt care a dat în franceză "braies" „ițari”. Altele au fost preluate de romani după cucerire, de exemplu "vassal" „vasal”. Majoritatea cuvintelor galice rămase în limbă sunt cele
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
Swadesh restrânse, de 100 de cuvinte, 98 sunt de origine latină moștenite. Câteva exemple: > "chien" „câine” > "chanter" „a cânta”, > "tête" „cap”, > "vert" „verde”. Împrumuturile sunt o sursă importantă de îmbogățire a lexicului francez, începând cu perioada în care limba locuitorilor Galiei este asimilată de latină, și până în prezent. Un studiu din 1991 arată că printre 35.000 de cuvinte din dicționarele "Petit Dictionnaire Larousse" și "Micro-Robert plus", ce cuprind cuvintele din franceza curentă, s-au găsit 4.192 de împrumuturi, adică
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
din împrumuturi, pe când verbele 6 %, adjectivele 3 %, adverbele ceva mai puțin de 1 %, iar interjecții sunt numai șase. Cele mai vechi împrumuturi sunt date de suprastratul germanic. Unele cuvinte germanice intraseră deja în latină înainte ca aceasta să pătrundă în Galia și să asimileze limba galilor. Asemenea cuvinte sunt , care a dat în franceză "savon" „săpun”, sau , devenit în franceză "épeautre" „(varietate de) grâu”. Dar suprastratul germanic propriu-zis se constituie între secolele al V-lea și al VII-lea d.Hr
Lexicul limbii franceze () [Corola-website/Science/331267_a_332596]
-
o pată cafenie în formă de liră sub coadă. Cea de-a doua tipologie de culoare este arlechin, cu petice de gri, negru și cafeniu. Este o rasă veche franceză. Strămoșul acestui câine este Ciobănescul Persian adus de romani în Galia în secolul al XIII-lea. Rasa s-a îmbunătățit prin încrucișarea câinilor indigeni cu câinele Deer Hound adus din Anglia. Inițial s-a numit „câine de câmpie” și numai în anul 1863 a căpătat numele de Beauceron la prima expoziție
Beauceron () [Corola-website/Science/334179_a_335508]
-
începe odată cu cucerirea Galiei de către romani, terminată în secolul I î.Hr. Limba latină populară este adoptată treptat de populația autohtonă, în cursul unei perioade de bilingvism care durează până în secolul al V-lea. Limba galică o influențează pe cea latină, constituind substratul viitoarei limbi
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
bilingvism care durează până în secolul al V-lea. Limba galică o influențează pe cea latină, constituind substratul viitoarei limbi franceze. Se formează astfel o limbă numită de lingviști galo-romană. Secolele V-VIII sunt perioada limbii galo-romane, la începutul căreia nordul Galiei este cucerit de către tribul germanic al francilor. Acesta își impune puterea politică înființând un regat, dar limba galo-romană o asimilează pe cea a francilor. Totuși, elemente ale acesteia dau un suprastrat viitoarei limbi franceze. Limba galo-romană este fărâmițată în dialecte
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
tribul germanic al francilor. Acesta își impune puterea politică înființând un regat, dar limba galo-romană o asimilează pe cea a francilor. Totuși, elemente ale acesteia dau un suprastrat viitoarei limbi franceze. Limba galo-romană este fărâmițată în dialecte. Cele din nordul Galiei, sub influența francă, încep să formeze o grupare numită "oïl", iar cele din sud, cu alte trăsături comune, încep să formeze gruparea dialectelor "oc". Din perioada limbii protofranceze (sec. VIII-X) datează primele texte scrise ce reflectă o limbă diferită de
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
dar continuă să fie una din limbile de comunicare internațională, căutându-se printr-o politică lingvistică oficial adoptată să se limiteze pe cât posibil influența englezei asupra ei, și să se mențină răspândirea pe care o mai are în lume. Cucerirea Galiei de către romani s-a extins pe mai multe decenii. În anul 120 î.Hr., ei au înființat provincia Gallia Transalpina, pe teritoriul actualei Provence, și au terminat cucerirea întregului teritoriu până inclusiv partea de sud a Belgiei actuale, în anii 58-51
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
pe mai multe decenii. În anul 120 î.Hr., ei au înființat provincia Gallia Transalpina, pe teritoriul actualei Provence, și au terminat cucerirea întregului teritoriu până inclusiv partea de sud a Belgiei actuale, în anii 58-51 î.Hr. Romanii au supus în Galia mai multe popoare: greci, care colonizaseră regiunea din jurul Marsiliei încă din secolul al VII-lea î.Hr.; liguri, popor neindo-european care trăia în sud-estul Franței actuale și în regiunea vecină din Italia actuală; iberi, alt popor neindo-european care popula actuala Spanie
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]
-
din jurul Marsiliei încă din secolul al VII-lea î.Hr.; liguri, popor neindo-european care trăia în sud-estul Franței actuale și în regiunea vecină din Italia actuală; iberi, alt popor neindo-european care popula actuala Spanie și sud-vestul Franței; populație germanică în nord-estul Galiei; în sfârșit, gali, popor celtic, care erau cei mai numeroși. După cucerire, în Galia s-au așezat în jur de 200.000 de romani: funcționari, militari, coloni, care vorbeau latina populară. Populația locală a adoptat treptat această limbă, care nu
Istoria limbii franceze () [Corola-website/Science/331697_a_333026]