KorAP: Find »[drukola/base=geniu & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...464 >

11,589 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813

întâia, este șoptit poetului: "Noi suntem din cei cu-auzul fin/ Și pricepurăm șoapta misterului divin.../ Sublimul adevăr...noi l-avem din cer afirmă Eminescu (Preot și filozof). În aceste versuri este exprimată esența originii și fenomenologiei creației poetice. Opera geniului este o stare de grație a conștiinței axiologice-martor. Astfel, a doua Facere a ființării se înfăptuiește tot de Natură prin intermediul chematului său poetul, artistul. Poezia este Teotihuacan-ul* sacru unde omul devine zeu. Dicteul este prepersonal, el este primit de conștiința

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
conștiinței axiologice-martor. Astfel, a doua Facere a ființării se înfăptuiește tot de Natură prin intermediul chematului său poetul, artistul. Poezia este Teotihuacan-ul* sacru unde omul devine zeu. Dicteul este prepersonal, el este primit de conștiința transcendentală a unei misiuni cosmice. Prin geniul poetic, Spiritul Universal, Deus sive Natura, se află în creație continuă, în reesențializare neîntreruptă a lumii. Natura naturans își privește în conștiință valorizantă propria natura naturata și creează pe aleșii pentru o nouă zidire. Omul se eliberează metafizic atunci când se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
incomunicabilă. Nici poetul nu o poate trăi coincident a doua oară. Unde se înscrie ea în totalitatea spirituală cosmică ? Ne vom reîntâlni cu ea vreodată în istoria veșniciei ? Ochiul transcendental Trebuie să mergem din creastă în creastă. Empedocle Eminescu consideră geniul o entitate care nu face parte din lumea noastră, nu se află în planul genezei, astfel că, fiind "scrieri străine", Dumnezeu nu-l poate descifra. Este gând pur, și când se va elibera din trupul material, geniul va crea o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Empedocle Eminescu consideră geniul o entitate care nu face parte din lumea noastră, nu se află în planul genezei, astfel că, fiind "scrieri străine", Dumnezeu nu-l poate descifra. Este gând pur, și când se va elibera din trupul material, geniul va crea o lume a sa, dincolo de cea a lui Dumnezeu. Așa cum am mai relevat și altă dată, este cea mai radicală concepție despre geniu, neîntrevăzută până la Eminescu. De asemenea, în ce privește sensul iubirii, autorul Luceafărului are o concepție cu totul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
nu-l poate descifra. Este gând pur, și când se va elibera din trupul material, geniul va crea o lume a sa, dincolo de cea a lui Dumnezeu. Așa cum am mai relevat și altă dată, este cea mai radicală concepție despre geniu, neîntrevăzută până la Eminescu. De asemenea, în ce privește sensul iubirii, autorul Luceafărului are o concepție cu totul nouă: prin contopire, cei doi refac primordialitatea: Două inimi când se-mbină/ Când confund pe tu cu eu,/ E lumină din lumină,/ Dumnezeu din Dumnezeu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
fiind "mort de nemurire" tot von Unsterblichkeit, după expresia nietzscheană "Iar umbra feței străvezii/ E albă ca de ceară/ Un mort frumos cu ochii vii/ Ce scânteie 'n afară": descrie transfigurarea starea de dincolo a luceafărului, a lui Hyperion, a geniului în raport cu lumea omului, stare care ia naștere în contactul cu lumea de jos. În schimb, în contrast, fiicei pământului nu îi este accesibilă această viziune; ea îl vede pe luceafăr ca fiind un mort: "Străin la vorbă și la port

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
au efectuat atari mutații sunt uneori eliminați fie de către iraționalitatea oamenilor, precum Akhenaton, Socrate, Iisus, Giordano Bruno, fie, ceea ce pare foarte straniu, de către "iraționalitatea" naturii, așa cum s-a întâmplat cu Hölderlin, Eminescu, Nietzsche. Natura jertfește? Dar oare "nebunia" unor asemenea genii este chiar închidere ? Explicații medicale s-au imaginat și se mai pot imagina multe, mai largi ori mai strâmte, mai verosimile, mai aberante. Se poate însă gândi și altfel, plecând de la o realitate fundamentală: Hölderlin, Eminescu, Nietzsche s-au mișcat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
cere Hölderlin. De exemplu, în vastele poeme eminesciene ideatica se desfășoară într-o desăvârșită unitate, o coerență subtilă care știe să creeze și să inducă înțelesul urmărit: în Luceafărul drama antinomiilor noroc/nenoroc, teluric/uranic, în Povestea magului incompatibilitatea dintre geniu și lumea străină unde a fost aruncat, în Panorama deșertăciunilor evoluția ineluctabilă a civilizațiilor de la mărire la dispariție, consecutiv decăderii morale. Aceste poeme sunt alcătuite din numeroase nervuri tensionale care înscriu sintetic ideea metafizică, și din care iradiază concluziv înțelesuri

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
metafizică, și din care iradiază concluziv înțelesuri perene: "Ce-ți pasă, ție chip de lut/ Dac'oi fi eu sau altul?// Trăind în cercul vostru strâmt,/ Norocul vă petrece./ Ci eu în lumea mea mă simt/ Nemuritor și rece" pentru că geniul este gândire pură, un străin într-o lume străină, idealul căutat de el se află dincolo de tărâmul uman. Poeme ca Infinità al lui Leopardi, Ode on Melancholy al lui John Keats, Harmonie du soir al lui Baudelaire, Dintre sute de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
patetism desfășoară poezia Dintre sute de catarge, mișcare fără oprire din cauza dramaticei irezolvabilității spirituale " Nențeles rămâne gândul/ Ce-și străbate cânturile,/ Zboară veșnic îngânându-l/ Valurile vânturile". Cititorul este intens antrenat odată cu valurile și vânturile, în această dramă cosmică a geniului de a nu fi înțeles. Continuumul spațiu-timp din Luceafărul conține una din cele mai mari desfășurări transfinite din lirica universală, culminând cu zborul lui Hyperion către demiurg. Eliberarea spiritului cititorului este maximă în această uluitoare deschidere fizică, la care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
unui dac, Melancolie, Strigoii, episodul "Orfeu" din Memento mori: de la responsabilitatea cosmică în iubire, din finalul poeziei "Pe lângă plopii fără soț": "Tu trebuia să te cuprinzi/ De acel farmec sfânt/ Și noaptea candelă s-aprinzi/ Iubirii pe pământ." la responsabilitatea geniului pe de o parte față de lumea care l-a adoptat prin poetizarea ei, pe de altă parte, față de el însuși, prin refuzul sclavizării într-o lume care se autoneagă existențial și axiologic, tema din Rugăciunea unui dac; de la actul sacralizării

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Finalmente, are loc punerea de acord a făpturilor muritoare și, paralel, punerea de acord a între cele două entități cerești, Hyperion-Demiurg, și astfel, redistanțarea spațio-temporală dintre cele două lumi. Și iată conștiința poetului privind diferențierea axiologică: "Ici-acolo câte-un geniu și peste tot gunoi". "Filozofia și arta sunt o sală regală în care din când în când doar câte o umbră sublimă cu formele ei întunecate sfințește pereții de marmură," (ms.2287,23). Răspunderea față de libertatea spirituală radicală ne întâmpină

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Odă (în metru antic), unde poetul transcende diferite hipostaze ale arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față cu el însuși, Eminescu definește natura geniului ca fiind o entitate în afara planului Creației, încât nici Dumnezeu nu-i poate dezlega cifrul. Ca atare, tensiunea metafizică suie într-un transorizont extrem al gândirii, de unde începe "ne-lumea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
arderii existențiale aparținând sferei umane și aspiră la detașarea totală redându-se sieși singurătate absolută în calitate de conștiință transmundană, pentru ca în Povestea magului călător în stele (titlu mai adecvat Lume și geniu), față în față cu el însuși, Eminescu definește natura geniului ca fiind o entitate în afara planului Creației, încât nici Dumnezeu nu-i poate dezlega cifrul. Ca atare, tensiunea metafizică suie într-un transorizont extrem al gândirii, de unde începe "ne-lumea", netimpul, nespațiul și încetează diada ființă/neființă în radicala anterioritate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
inducând lumină, suiș, durere, cădere, întunecare. Logica internă a unei creații poezie, artă plastică, muzică, filozofie este reflexul sentimentul totalizării cosmice. Acționează un simț înnăscut al ordinei, o capacitate apriorică necunoscută intervine, de mare acuratețe și finețe, atingând absolutul la geniu. Reușitele superlative survin spontan, prin ceea ce s-a numit dicteu, un proces abisal fulgurant, de o siguranță infailibilă, al cărui mecanism ne scapă. Coerența în tablourile lui Vermeer este constituită de un simbol sintetizant perla concentrat de lumină și spiritualitate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
destin ? Da, există un dar excepțional imaginația, "regina facultăților". Este conștiința imaginativă un "dar" al naturii, pentru a încerca o compensație, o reparație la nereușita vieții ? Sau vine ea mai sus de lumea Creatorului, cum afirmă Eminescu vorbind despre natura geniului ? (Lume și geniu "Povestea magului călător în stele"). Pe de o parte, imaginația științifică a permis omului să descopere și să fructifice infinite posibilități latente ale naturii: matematica, fizica, chimia, astronomia, biologia, etc. i-au ușurat viața, dar i-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
un dar excepțional imaginația, "regina facultăților". Este conștiința imaginativă un "dar" al naturii, pentru a încerca o compensație, o reparație la nereușita vieții ? Sau vine ea mai sus de lumea Creatorului, cum afirmă Eminescu vorbind despre natura geniului ? (Lume și geniu "Povestea magului călător în stele"). Pe de o parte, imaginația științifică a permis omului să descopere și să fructifice infinite posibilități latente ale naturii: matematica, fizica, chimia, astronomia, biologia, etc. i-au ușurat viața, dar i-o și amenință, căci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
imaginație este creatoare, accentuează Kant, în sensul că ea depășește conceptele intelectului: "Ea pune în mișcare facultatea ideilor intelectuale spre a gândi anume, cu prilejul unei reprezentări mai mult decât se poate cuprinde și concepe în ea în mod lămurit." Geniul, scrie Kant, este cel care poate îndeplini dezideratul unor asemenea creații.. Hölderlin va duce mai departe viziunea kantiană: "Voll verdienst doch dichterisch wohnet der Mensch auf diese Erde". Plin de merite, poetic trăiește omul pe acest pământ idee capitală, preluată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Configurația spirituală a popoarelor este o neonatură în natură, așa cum proclama Kant. * Și dacă vorbim în limbajul unor deschideri ale modernității, poezia își creează spațiul său cuantic și timpul său supratemporal sunt două tipare cu adevărat subiective kantiene; iar gândirea geniilor pare a fi transneuronală, confirmând ideea lui Eminescu potrivit căreia geniul este o entitate dinafara lumii creată de Dumnezeu. Nici Demiurgul nu-i poate înțelege încifrarea. Prin urmare, poetul creează o neolume, un absolut propriu al omului. În Archaeus Eminescu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
Kant. * Și dacă vorbim în limbajul unor deschideri ale modernității, poezia își creează spațiul său cuantic și timpul său supratemporal sunt două tipare cu adevărat subiective kantiene; iar gândirea geniilor pare a fi transneuronală, confirmând ideea lui Eminescu potrivit căreia geniul este o entitate dinafara lumii creată de Dumnezeu. Nici Demiurgul nu-i poate înțelege încifrarea. Prin urmare, poetul creează o neolume, un absolut propriu al omului. În Archaeus Eminescu vorbea de nelume. Nelumea geniului. Dar oare imaginarul poetic rămâne numai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
confirmând ideea lui Eminescu potrivit căreia geniul este o entitate dinafara lumii creată de Dumnezeu. Nici Demiurgul nu-i poate înțelege încifrarea. Prin urmare, poetul creează o neolume, un absolut propriu al omului. În Archaeus Eminescu vorbea de nelume. Nelumea geniului. Dar oare imaginarul poetic rămâne numai o iluzie ? O autoînșelare acceptată de om pentru că este opera sa, că el însuși este creator, putând făuri o lume paralelă celei de fiecare zi în competiție cu lumea lui Dumnezeu ? Și totuși, nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
în gesturile largi ale amplelor ritmuri grecești, sacralitatea naturii și a vieții: Crestele ne învață legile lor sfinte... Vreau să vă cânt graiuri ale cerului, pe toate și să vă înțeleg... Noi suntem meniți slujbei celui Prea-Înalt, pentru ca în noi Geniul divin să cânte acordul maiestuos, ordinea divină (Cântec la poalele Alpilor) În inima Alpilor, noapte clară, și ceața, Izvor al poemului de bucurie, acoperă valea cea largă. Mai dionisiacă încă suie dimineața, Mai infinită este creșterea anului și a orelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
mute". Lirica lui Paul Verlaine este o neîntreruptă laudă a vieții sub cele mai variate hipostaze. În finalul Poemelor saturniene, el evocă Inspirația care dictează poemele "Supremilor Poeți" muza Erato "superbă și suverană", cu privire luminoasă și profundă, înțeleasă ca Geniul însuși, îngerul vechilor tablouri pe un fundal de aur. Ea face să apară în creierul poeților o întreagă grădină de noi poeme. Ea este Duhul Sfânt, delirul sacru dionisiac, arhanghelul Gabriel cu lăuta lui, Apollo cu lira sa. Verlaine evocă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
izbucni în grădina îndrăgostiților, ei nu vor ști că florile boschetelor lor împrumută o mai vie frumusețe din cântecele mele, nici că iubirea lor pentru această lume sporește din iubirea mea. Nașterea poemului mărturisește forța creatoare cosmică a omului. Prin geniu, arta este a doua creație a lumii, afirmă Kant și Eminescu. Îngerii însăși se uimesc de operele noastre de artă, scrie Rainer Maria Rilke. Cât de utopică este ideea, potrivit căreia, de s-ar uni întru poezie inima și intelectul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
înaltă tensiune poetică și intuiție ideatică a fost Eminescu. A fost prin excelență Denkender-Dichter, poet gânditor, lirica lui suind supremele trepte ale gândirii. În acest sens, a creat viziuni filozofice noi, de uimitoare altitudine. Cea mai importantă este concepția despre geniu, ca fiind un străin într-o lume străină, o entitate din afara Creației, așa încât, după ce se va elibera din "corpul cel urât", geniul își va crea o lume proprie, a gândului pur, paralelă celei a lui Dumnezeu. O altă originalitate constă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]