12,993 matches
-
poreclească Goldberg, și-or să te trimită la plimbare roșu ca racu’ de furie și necaz. De cine crezi că râd ele întruna pe înfundate? De tine! De jidănașul cel sfrijit, cu ditai trompa, care se ține după ele pe gheață în fiecare după-amiază - și care nu e în stare să deschidă gura. — Te rog, Alex, lasă-ți nasul în pace, nu te mai juca atâta cu el, îmi zice mama. În timpul mesei nu mă interesează ce-ți crește înăuntru. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
goiul cu nas coroiat, pe tipul la fel de plicticos și găunos ca propriul ei frate, ci să fii aidoma unchiului tău, aidoma tatălui tău, să fii tu însuți, în loc să maimuțărești, ca un pui de ovreiaș, pe vreun pulifrici șeigheț, rece ca gheața, cadavru ambulant, pe-alde Jim, Johnny sau Tod, care arată, care gândesc, care simt, care vorbesc ca piloții de pe bombardiere! Ia-o, de pildă, pe Maimuța, vechea mea tovarășă de dezmăț. Numai cât îi pronunț numele, doctore, numai cât îmi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
același timp indiferență și poftă. Toată dimineața aceea și pe toată durata prânzului zăpada continuă să cadă, acoperind la Passau Într-un strat gros acoperișurile gheretelor vămii, topită pe linii de aburii locomotivelor până se transformă În bulgări cenușii de gheață, iar funcționarii austrieci călcau cu grijă, În cizme de cauciuc, și Înjurau puțin, verificând superficial bagajele. Partea a treia Viena 1. Josef Grünlich se mută pe partea pe care coșul Îi oferea un adăpost, În timp ce zăpada se aduna roată În jurul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
mulțumit de sine, la o femeie, la un prânz și la un seif gras. Ieși de la adăpostul coșului. Pe acoperiș era foarte alunecos și exista un oarecare pericol. Zăpada Îl izbea În ochi și i se aduna În butuci de gheață pe călcâiele pantofilor. La un moment dat alunecă și văzu pentru o clipă venind În Întâmpinarea lui, asemenea unui pește ridicându-se din apele Întunecate, marchiza luminată a unei cafenele. Șopti „Sfântă Fecioară, cea plină de grație“, Împlântându-și călcâiele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
lumina venea de la o lanternă pe care cineva o purtase În podul antrepozitului de marfă, iar sunetul de țignal fusese unul din multele zgomote ale gării. Greșeala Îl făcuse să piardă secunde prețioase, așa că Își continuă coborârea neglijând cu nesăbuință gheața de pe tălpi, săltând câte două trepte o dată. Când ajunse la următorul geam, bătu ușor. Nu veni nici un răspuns. Murmură o Înjurătură printre dinți, ținând capul Întors spre acel colț al triajului În care urma să apară curând polițistul. Bătu iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
de alta. Dr. Czinner nu rămase mult În compartimentul său. Omul cu care Îl Împărțise coborâse la Viena. Curând va fi imposibil să vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr.
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
Viena. Curând va fi imposibil să vezi chiar și luminile În trecere pe lângă fereastră. Zăpada umplea orice adâncitură și pe sticlă se forma gheață. Când trecea cutia unui semnal sau lumina unei gări, imaginea acesteia era secționată de așchii de gheață opacă, așa că pentru o clipă geamul trenului devenea un caleidoscop În care se scuturau bucăți amestecate de sticlă colorată. Ca să se Încălzească, dr. Czinner Își Înfășură mâinile În cutele largi ale balonzaidului său și se porni iarăși pe culoar. Trecu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
credință romano-catolică, spuse domnul Opie. Dr. Czinner tăcu vreme de câteva minute, neștiind cum să-și formuleze doleanța. Buzele Îi erau uscate de-o sete de-a dreptul fizică pentru dreptate, care era ca un pahar cu apă rece ca gheața, aflat pe masă În Încăperea altcuiva. Domnul Opie păru că-și dă seama de Încurcătura lui și spuse cu voioșie: — Fac o mică antologie. Dr. Czinner repetă mecanic: — Antologie? — Da, spuse domnul Opie, o antologie spirituală pentru laici, ceva care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
tremură prin aerul rece și fata sări Îngrijorată În picioare. — Acesta nu-i trenul nostru, nu? Nu se poate să rămân jos. Dr. Czinner era la fereastră. El șterse de abur partea dinăuntru cu palma și privi printre schijele de gheață. — Nu, spuse el, este o locomotivă de pe cealaltă linie. Cred că schimbă locomotivele. Asta o să le ia ceva timp. Nu fi speriată. Oh, nu sunt speriată! spuse ea, așezându-se iar pe locul tare. Prietenul meu va apărea curând. Atunci
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pe un ton aspru și precis, iar pince-nezul lui se mișcă În sus și-n jos, dar ea nu pricepu ce Însemnau acele cuvinte. Apoi ofițerul părăsi sala de așteptare. Coral Își lipi fața de fereastră. Printre două frunze de gheață, Îl văzu pe german plimbându-se În sus și-n jos pe lângă linie. Încercă să vadă până la vagonul-restaurant. — Îl vezi? Întrebă dr. Czinner. — O să Înceapă să ningă iar, spuse ea și plecă de lângă fereastră. Brusc, nu mai putut să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
se-ncordară, iar apoi pereții subțiri se clătinară la bubuitul pistoanelor și huruitul roților grele. Când fumul se limpezi, Coral Musker stătea destul de liniștită pe banca de lemn. Nu mai era nimic de spus și picioarele Îi erau reci ca gheața. Dar după o vreme Începu să citească În tăcerea doctorului Czinner o acuzație, așa că spuse cu convingere: — Se va Întoarce după mine. Așteptați și-o să vedeți. Ninici lăsă arma să-i cadă În Îndoitura cotului și Își bătu palmele Înmănușate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
linie și Înclinându-și trupurile Întrebătoare spre sala de așteptare. Unul dintre oameni ajunse destul de aproape de fereastră ca să vadă și să examineze fața doctorului. Nu-i separa decât o distanță de câțiva metri, o foaie de sticlă, liniile desenate de gheață și aburul propriilor respirații. Dr. Czinner Îi putea număra ridurile feței, putea spune ce culoare au ochii lui și-i examina cu scurt interes profesional o inflamație de pe obraz. Dar de fiecare dată țăranii erau mânați Înapoi de cei doi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fi putut să fi fost cândva frumos. Unul din soldații de pază veni la fereastră și privi Înăuntru, iar Josef Grünlich Începu să plângă Într-un mod absurd, teutonic, gândindu-se la orfanii din zăpadă și prințesele cu inima de gheață și nici o clipă la Herr Kolber, al cărui trup era purtat acum prin zăpada cenușie din oraș, fiind urmat de doi funcționari Într-o mașină și un Îndoliat Într-un taxi - un holtei mai bătrâior, mare jucător de dame. — „Stai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
peste radiator. 4. Josef Grünlich spuse: — Unora le arde de cântat. Deși se jeluise că-i erau uscați, ochii Îi erau roșii de plâns și doar cu efort se despărți de fetițele cu chibrituri și de prințesele cu inima de gheață. — Nu mă prind ei așa de ușor. Începu să se Învârtă prin sala de așteptare, apăsând cu degetul umezit pe lemnărie. — N-am fost niciodată Închis. S-ar putea să vă surprindă, dar acesta e adevărul. La vârsta mea nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
agrafa de fildeș a străbunicii mele. Credeam că am o ținută potrivită, dar, când privesc În urmă, e ca și cum aș fi fost Îmbrăcată pentru o Înmormântare - o, mulțumesc frumos, spuse Lauren când Maria reveni cu o carafă de limonadă cu gheață și două pahare Înalte. Scuze. Doamne, cred că va trebui să fumez o țigară. Lauren scotoci În sac și scoase o cutiuță verde din piele de crocodil de mărimea unui etui pentru ruj. Cutia cu margini de argint conținea două
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
să Întâmpine alți oaspeți. Alixe nu zise nimic de programarea pentru probă la care nu venise. Nu am zis nici eu nimic. —Așa e, hai repede să luăm niște alcool, zise Lauren, luând-o Înainte către bar. Două șampanii cu gheață, În pocale, ceru ea când am ajuns. Am citit undeva că Fred Chandon obișnuia să bea șampania așa. Nu că e fastuos? Barmanul ne-a turnat băuturile, iar Lauren mi-a Întins un pocal mie. Vezi pe cineva drăguț pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
mult, nu-i așa? Am roșit un pic și am aprobat, dând din cap. Nici una dintre persoanele pe care le cunosc nu Își mai iubește actualul soț, spuse Milton. Nici măcar tipii care sunt homosexuali. Asta este Îngrozitor. Vrei ceai cu gheață? Am turnat În două pahare și am răsturnat pe o farfurie o pungă cu prăjiturele cu ciocolată. Milton Înhăță una și se cocoță pe un scaun. —Mmmm, zâmbi el. —Te-ai distrat la Paris? l-am Întrebat, rezemându-mă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
repede: simțeam că o să mă sufoc de necaz și de jenă. Când, În sfârșit, am ajuns pe One Fifth, i-am plătit șoferului cursa și am alergat spre clădirea În care locuiam. Începuse să plouă puternic, cu stropi reci ca gheața, și, până am intrat Înăuntru, eram pe jumătate udă și respiram cu dificultate. Domnul Mortimer e acasă? l-am Întrebat pe Luccio, portarul, În timp ce treceam val-vârtej pe lângă el. — A plecat la aeroport acum o oră, zise Luccio. Unde pleacă? Am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
le vinzi doar o dată la jumătate de secol. Nu-i vorbe de cuibușoare tihnite. Dă-o naibii de subtilitate. Pete reci, aburi ciudați, animale de companie agitate... Ei îi trebuiau pereți șiroind de sânge. Îi trebuiau mâini nevăzute, reci ca gheața, care-i smulg pe copii din pat în toiul nopții. Îi trebuiau ochi care ard ca jăraticul în întuneric, în josul scărilor de la subsol. Și, pe deasupra, un ambalaj cât de cât atractiv. Bungalow-ul de pe Elm Street, de la numărul 521, are patru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
talie. E verde, dar nu verde-lămâie, ci mai degrabă verdele unei prăjituri cu lămâie. Nu verde-avocado, ci mai degrabă verde ca o supă de avocado ornată cu o feliuță de lămâie subțire ca o foaie de hârtie, servită rece ca gheața într-o farfurie de supă din porțelan galben de Sèvres. Este verde ca postavul verde al unei mese de biliard sub bila galbenă cu numărul unu, nu sub bila roșie cu numărul trei. O întreb pe Helen Hoover Boyle ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Doamna Puișor nu mai plânge. Doamna Puișor și-a fixat pe ochi o lupă de bijutier. Florile uscate au fost împinse deoparte, iar pe măsuță sunt împrăștiate grămăjoare de un roz sclipitor și de un auriu satinat, perle albe ca gheața și lapislazuli albastre, șlefuite. Alte grămăjoare iradiază reflexii portocalii și gălbui. Și altele strălucesc în argintiu și alb. Iar Helen ia în mână un ou care aruncă văpăi verzui, atât de puternice încât amândouă femeile capătă și ele o strălucire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
și neted; toate zbârciturile sunt întinse. Piciorul meu, un balon cu buline galbene și roșii. Ținând dedesubt un prosop împăturit, Mona toarnă spirtul. Durerea e atât de fulgerătoare, că nici nu poți spune dacă spirtul e opărit sau rece ca gheața. Întins pe patul de motel, cu cracul pantalonului suflecat, cu Mona în genunchi pe covorul de la picioarele mele, strâng în pumni așternutul și scrâșnesc din dinți. Cu spatele arcuit, toți mușchii mi se crispează preț de câteva secunde bune. Așternutul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
că are o culoare. E un costum. E distrus. Ține-mă în brațe, te rog, zice. Dincolo de geamul cenușiu, bebelușul desăvârșit stă pe o pernă de plastic alb, ghemuit pe-o parte, cu degetul în gură. Desăvârșit și străveziu ca gheața albăstruie. O iau pe Helen în brațe, și ea tresaltă. Genunchii încep să i se moaie, și o așez pe podea. Helen Hoover Boyle închide ochii. Zice: — Mulțumesc, domnule Streator. Cu piatra cenușie în pumn sparg geamul cenușiu. Cu mâna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
E prea de tot! Nevastă-sa vine din spital, și eu..." ...treci pe la spital și mai uită-te la femeia împunsă de vacă... o întoarce. În mintea lui Radu se repede cu violență amintirea găleții răsturnate, asociată cu fiorul de gheață al gestului de respingere scăpat de sub controlul Paulei azi, pe la amiază. Mîna ei, care mototolește acum nervoasă capătul cordonului de la capot, o mai simte încă îndepărtîndu-i mîna un gest care, asemeni tuturor gesturilor involuntare, nu putea fi decît sincer. Roagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]
-
trebuie?! se aude un glas. La ce-ar folosi lanțurile?! Spune dacă ai! strigă profesorul. Da. Cred că da. Probabil sînt în trusa permanentă a mașinii. Nu le-am folosit niciodată. Da' la ce-ar ajuta? Pericolul e vîntul, nu gheața. Cu lanțuri pe roți nu mai ești la discreția vîntului, ca pe schiuri spune Lazăr, ridicîndu-se. Cursă mare, frumoasă, confortabilă, motor bun ce ne pasă?! Tăticu', nu ți-ar strica un an-doi de șantier, să-nveți ce-nseamnă șoferie. Hai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1493_a_2791]