2,243 matches
-
liniei convenționale a secolului al XVIII-lea, cu ecouri din pastoralele lui Florian (scene idilice și galante, imaginea simplificată a omului și a naturii, figurația mitologică). Există aici semne ale unui remarcabil simț al expresiei, vizibile și în versul de grațioasă fluență, potrivit cerințelor genului și candorii iubirii tinerești. Ruinurile Târgoviștii rupe vădit cu clișeele poeziei neoanacreontice, opunându-le o ipostază romantică a eului, într-o amplă desfășurare meditativă pe tema ruinelor (care pătrunde astfel în literatura română, sub influența lui
CARLOVA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286110_a_287439]
-
găsit! Am luat mirosul, am luat urma și parfumul este aici. Miki: Vai de capu' tău, te-ai târât prin casă ca să găsești o sticluță cu parfum. Eu n-am vrut să-mi stric mirosul de felină (și se întinde grațios) Iar Coco, minte de papagal. Auzi ce-a ținut el minte: mirosu' de parfum!... (râde sarcastic) Coco: Râzi, dar tu Miki, nu mai știi care-i mirosul de șoareci, ca să nu mai vorbesc de-o vrăbiuță moartă, pentru că n-o
Teatrul ca o lecţie de viaţă by Ion Bălan () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91610_a_92357]
-
de scândură dată la rindea, înjurături, un uruit de betonieră iar, noaptea, aureola becurilor, iată tot ce se oferea curiozității vecinilor de deasupra maidanului. în raza vederii lor nu se legăna decât un scripete iar sus, sub cer, ca niște grațioase aeroplane de hârtie, pluteau zboruri planate de porumbei. Când primăvara s-a sfârșit, în buza râpii, roșii, s-au ivit niște ziduri de cărămidă. De atunci, de la fereastra casei cu grădina mărginită de salcâmi, se putea privi minunea subtilă a
Pomana porcului by Tanasachi Marcel () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91528_a_92379]
-
ele strălucea un vin roșu ca rubinul în soare. Se auzea muzică de pian și peste tot erau mese elegante și aranjate, cu rațe sălbatice, carne de mistreț, iepure, căprioară și prăjituri înspumate. Femeile purtau rochii impunătoare și se plimbau grațios. Fata se simțea intimidată de atâtea impresii noi, dar regina cum a zărit-o, a și prezentat-o curții: - Ea-i pictorița descoperită de mine, vreau s-o cunoașteți pe autoarea frumoaselor tablouri, de acum încolo ea va picta pentru
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
pentru bal. Lumea se distrează, cântă și dansează. -Se vede clar că oamenii aceștia nu au nevoie de prezența mea, îmi caut o altă lume și își îndreaptă pașii spre odăile naturii, dincolo de așezarea omenească. Între straturile bine îngrijite pășește grațios, ridicându-și voalurile, privește la atâtea minunății născute din corpul pământului. Zâna vrea și ea un bal de sâmbătă, aici, în grădina “pietrelor semiprețioase”... De prima dată o ia la dans pe varza timpurie, cu fustele ei rococo, croite în
Pisica năzdrăvană by Suzana Deac () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91517_a_93223]
-
două siluete mici făceau dragoste. În ciuda efortului pe care Îl presupunea activitatea aceea, chipurile lor păreau liniștite. Expresiile lor nu arătau nici tensiune, nici extaz. Dar, normal, nu fețele mi se păreau partea cea mai interesantă. Geometria corpurilor amanților caligrafia grațioasă a membrelor lor conduceau ochiul direct spre realitatea organelor lor genitale. Părul pubian al femeii era ca un petic de verdeață pe zăpada albă, iar membrul bărbatului era ca un arbore de santal crescând din el. I-am privit. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
Început. Silueta care se cufunda În adâncimile de acvamarin părea să fie o fată subțirică din Hawaii, Îmbrăcată cu un costum de baie din nuferi. Înotând, Își scotea sutienul și rămânea fată. Dar când se punea În cap, Într-un grațios balet acvatic, trăgându-și slipul până la genunchi, ei, atunci era momentul ca țiparul să electrocuteze. Căci Îl vedeai acolo, pe trupul zvelt al fetei, Îl vedeai acolo unde n-ar fi trebuit să fie, un țipar subțire, maroniu, cu o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2054_a_3379]
-
deranjeze și pe Antonia se mulțumește să stea împreună cu Agrippina pe băncuța dublă de alături. Seamănă cu cele care în municipii sunt acordate augustalilor ca distincție onorifică. Înainte de a se așeza, Claudius face un semn apreciativ cu mâna către forma grațioasă și în același timp capricioasă a picioa relor scaunului. Nu spune nimic, însă Vipsania înțelege și fără cuvinte comentariul lui mut. Ei, romanii, nu au mai avut nimic de inovat în materie de tâmplărie și se mulțumesc să copieze modelele
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
trup, trece pe sub brațul drept, pentru a urca până la umărul stâng, de unde mar ginea - formând un nod - îi atârnă în mii de cute artistic aranjate și se termină printr-un șir de ciucuri care se mișcă în chipul cel mai grațios. — Salve, Thoas! îl salută Rufus. Necunoscutul ridică mâna drept răspuns, cu ochii fixați însă asupra lui Pusio. — Vino-ncoace! îl cheamă. Se oprește lângă cușca de alături, unde se lăfăie o tigroaică imensă. — Mama micuților? întreabă călărețul. Dresorul dă din
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
la o parte. Larul însă îl atrage ca un magnet. Ai zice că cel care l-a meșterit i-a insuflat viață. Piruetează pe loc cu tunica umflată, iar din rython țâșnește un firicel de vin, care descrie o curbă grațioasă înainte de a se vărsa în patera din mâna stângă. Gestul îl frapează. Dar ceilalți doi? Cine sunt? Probabil zeii cărora ei le zic penați! Suspină ostenit. La romani, totul este confuz. Un cult se asimilează cu altul și se înglobează
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
păcii este mai mare decât cea a războiului! Tiberius râde și îl răsplătește cu o palmă zdravănă pe spinare. S-au apropiat între timp destul de mult de poale. Dincolo de gardul de fier ce împrejmuiește incinta exterioară, se disting deja curbele grațioase și opulente descrise de ghirlandele de frunze și flori săpate în marmura zidului. Arta ar fi aproape de neimaginat fără asemenea festoane decorative! Peste marea de capete umane nu se poate zări decât partea superioară. N au avut însă cum să
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
băieței și fetițe, în picioarele goale și cu frunțile încununate de coronițe din frunze de laur. Nero zâmbește nostalgic văzându-i pe micuții camilli și camillae cum treapădă de nerăbdare să fie chemați mai repede să-i ajute pe preoți. Grațioși, cu părul aranjat grijuliu de mămici, bunici și doici iubitoare, respiră cu toții o eleganță inocentă. Strâng la piept, vădit emoționați, unul o pateră, altul, cutia cu tămâie sau vasul de libații. Micuțele dom nișoare ce-și poartă deja cu cochetărie
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
o creangă de măslin, simbolul păcii și al purității, deoarece nu i este îngăduit slujitorului lui Jupiter să se atingă cumva de vreun mort ori să vadă trupe ostășești, cătușe sau lanțuri, în timp ce la ea rodia înseamnă fertilitate... — Cât de grațios îi flutură panglicile în jurul feței! îi scapă lui Paterculus. Furioasă și gesticulând violent, flaminica dă întruna din cap. Parcă mai degrabă aduc cu niște ciucuri, răspunde celălalt, sarcastic. Și el este subjugat nu atât de frumusețea, cât de vitalitatea Marciei
Pax Romana. Stăpânii lumii by Mihaela Erika Petculescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1363_a_2885]
-
să stai în spate, nu-i așa? ― A, face Ben. După o pauză, în care îmi doresc mai mult ca oricând să se deschidă pământul și să mă înghită, spune: ― Sigur. Și se urcă înăuntru cu o mișcare iute și grațioasă. În timp ce-mi pun centura, Ben se apleacă în față, odihnindu-și ambele brațe pe fiecare dintre scaunele din față. ― Deci, fetelor, zice el, în timp ce Geraldine demarează. A fost bine azi-noapte? ― Da, mersi, spune Geraldine, iar eu nu zic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2027_a_3352]
-
de așteptările noastre"2366. În cadrul telegramei primită la ministerul de Interne la 27 martie 1900, semnatarii arătau că domnul Ioan Nenițescu era "om de inimă (...) din instinct înzestrat cu sentimentul românismului"2367. Totodată, în aceeași telegramă se preciza că "sub grațioasa administrație a neobositului și patriotului nostru prefect, județul a ajuns a fi mai presus de așteptările noastre, căci acum ne simțim a crede și a exprima din inimă și cu deosebită bucurie că astăzi trăim în Țara Românească"2368. În
Dobrogea. Evoluţia administrativă (1878-1913) by Dumitru-Valentin Pătraşcu [Corola-publishinghouse/Administrative/1412_a_2654]
-
frunza lui nevăzută. În tăcerea cuprinsurilor porni mormăitul depărtat al unei batoze. Își călăuzi din hățuri calul pe lângă grâie în care începuse secerea. Linii de secerători erau împânziți prin ploaia de lumină; se înălțau, se aplecau, făceau să strălucească instrumentele grațios curbate ca un craiu nou, agitau o clipă deasupra capului un mănunchiu de spice. O femeie stătea cu mâinile în șold și începu un cântec tânguitor, îndulcit de depărtare. Se înălțară și alte capete înfășurate în broboade albe și-n
Călătorii literare: antologie de texte literare şi nonliterare utilizate în formarea competenţelor de comunicare: clasele a III-a şi a IV-a by Felicia Bugalete, Dorina Lungu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/400_a_1023]
-
nu reușeau defel să fie drepte. Câmpurile erau lăsate din tată-n fiu, iar hotarele originale fuseseră niște tufișuri crescute sălbatic. Pe aceste câmpuri multicolore, se vedeau căpițe de fân În formă de stupe. De-a lungul albiilor râurilor, doamne grațioase se aplecau deasupra unor găleți stropindu-se cu apă, parte a ritualului de două Îmbăieri zilnice. Copii mititei stăteau cocoțați pe bivoli de apă, Învățați deja cum să-și țină echilibrul pe cocoașa păroasă a acestora. Se apropia Înserarea, trădată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2218_a_3543]
-
După câteva clipe de stupoare mută, Filip pufni în râs căci leul împăiat arăta jalnic. Totul îl făcea să fie ridicol: ochii neconvingători de sticlă, gura căscată, limba și gingiile vopsite strident într-un roșu nenatural, piciorul din față ridicat grațios și înțepenit într-o poziție de balet comic, rotilele cu care erau prevăzute celelalte trei picioare și, în fine, blana și coama destrămate, devenite jalnice smocuri țepoase mustind de larve de molii. Ți-l prezint pe Leo, fostul meu colaborator
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
urmeze până la stăpânul castelului ce stătea într-un fotoliu în mijlocul labirintului stilizat, reprezentat de mozaic. Pilaștrii înalți, imitând arborii, se răsfrângeau brusc la nivelul ochilor Bătrânului în arcuri boltice, sculptate ca niște ramuri înfrunzite ce se întretăiau într-un joc grațios de linii, acolade și volute. Vitraliile cerneau o lumină difuză de culoarea șofranului. Mierle negre cu cioc portocaliu zburătăceau pe sub bolți, căutând parcă o ieșire. Dar nu stâlpi de piatră sculptați ca niște arbori erau ceea ce văzuse el, ci două
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
cu maimuțe pe umăr și șerpi exotici încingându-le busturile, anunțau prin pâlnii de tablă ruginite "Sosirea vestitului circ Coradino în urbe". Pornite din arcuri, săgeți cu cozi lungi de panglici multicolore sfâșiau aerul, înscriind pe cer volute leneșe și grațioase însemne efemere. Iarmarocul era în afara urbei, nu departe. îl găseai ușor după zgomot, după mirosul acru de urină de vite amestecată cu paie sau, pur și simplu, urmând trupul de șarpe format de care, birje și chervane, ca o coloană
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
plecau în grabă afurisind, scuipând în sân și bătând cruci mărunte. O matahală de femeie, concubina starostelui, probabil, într-un costum de catifea vișinie ce-i lăsa goale pulpele și brațele obeze, neuniform arse de soare, traversa cât putea mai grațios scena, agitând un batic colorat. Făcea gesturi obscene cu limba, lăsând la vedere, printre buze groase și unsuroase, mai multe șiruri de dinți mici și ascuțiți de știucă. Avea părul pudrat cu făină de orez trecută prin sită de borangic
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1749]
-
zgomot. Din imaginea tuturor trei se întregea o singură ființă nouă. Decât să aleg în parte, preferam jucăria întreagă. Cu vremea am auzit cum le cheamă. Maia era mai blajină, mai umilă. Dudu surâdea fără întrerupere cunoscuților și necunoscuților, strecurîndu-se grațios prin mulțimea care se grăbea întotdeauna să-i facă loc. Irina era mai greu de definit. Odată s-a așezat, singură, în apropierea mea. Gătită într-o rochie de mătase scurtă, îi ieșeau picioarele subțiri, interminabile, pe care și le
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
ca un cinci. Se vorbea: "Mon Dieu!" - "C'est epatant!" "Noi, femeile!" - "Vai, cum zici!"... "Ți-aduci aminte!"... "Asta nu se cade!" M-a privit fiecare în felul ei: madame Aspasie se subția, madame Cleo se îngroșa, madame Lise zâmbea grațios. Apoi apăru și Michel, tatăl Irinei, căpitan pensionar. Era gros, cu cărarea în mijloc, cu gușa proeminentă prin gulerul tare răsfrânt. Râdea și făcea pe glumețul, și cucoanele întrerupeau ciripind: "Vai, cum spui, Michel! Uiți că suntem și noi de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
săptămână, i s-au cerut fotografiile, a mărturisit cu râsul lui subțirel că "totul n-a fost decât o glumă". Pe la serbările orășelului, care se făceau la grădină, era bătut de toți cu confeti, pe jumătate ironic, el răspundea tuturor grațios merci, și își lăsa confetile pe haine, pe pălărie și în urechi. Când cineva îi atrăgea atenția să se scuture, schița un gest de supremă plictiseală, se peria vag cu mâna de câteva ori și adăuga: - Închipuiește-ți, mon cher, nu știu ce
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
plictiseală, se peria vag cu mâna de câteva ori și adăuga: - Închipuiește-ți, mon cher, nu știu ce să mă mai fac! Și apoi, la prima ocazie, iarăși merci! Acest "fleac" purta în el o tragedie autentică. Inima lui mică, probabil și ea grațioasă și parfumată, bătea capricios, mai tare și mai încet, amenințând la fiecare moment să se oprească de tot. Părea imposibil ca fluturatecul de Bonbonel să aibă ascuns în el un secret așa de grav. Orice mișcare de a lui te
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]