2,606 matches
-
care a fost reprezentată la Cairo și ulterior la Scală în 1872 cu un enorm succes. În 1873 Verdi a compus un Requiem în onoarea poetului Manzoni de care îl lega o profundă prietenie. Această declarație este desigur esență teatrului grotesc, ironia contradicțiilor care subzista împreună. Lucrarea a fost prezentată la Milano, Paris, Londra și Viena. Unele neplăceri s-au produs în relația lui Verdi cu editorii Ricordi, care erau suspectați de nereguli financiare vizând importante sume de bani. În 1879
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
amușe să pună bazele unui teatru experimental al grotescului, un teatru în care se scotea în evidență contrastul dintre caracterul malefic al personajelor considerate a fi pozitive și frumusețea sufletească a personajelor considerate a fi negative. În acest sens teatrul grotesc a constituit campionul realismului psihologic. Ceea ce se cunoaște mai puțin este faptul ca personajul central al piesei lui Hugo nu este o ficțiune, ci a fost un om în carne și oase. De altfel multe din personajele piesei Le Roi
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
a sublinia pericolul că dimensiunea acestui pântec ar 454 putea să ajungă prea mică. Abilitatea extraordinară a lui Verdi de a crea atmosferă prin mijloace muzicale, domină întreaga partitura. Un exemplu elocvent îl poate constitui finalul actului I: după întunecimea grotesca a scenei de la han urmează prospețimea și animația scenei din grădina, cu femeile care irump de vitalitate și veselie atunci când se salută unele pe altele. Cand Alice și Meg citesc cele două scrisori și recita ironic cuvintele lui Falstaff sfârșind
Opera italiană în capodopere by Alexandru Emanoil () [Corola-publishinghouse/Science/1302_a_1926]
-
acestei scrînteli. Dar e, pur și simplu, o scrînteală? Nu asistăm aici conotația politică fiind transparent încifrată la secvențele unui proces de alienare? Așadar, încă o sustragere din real într-o extravagantă ficțiune, într-un insolit unde precum Eugen Ionescu grotescul și spăimosul se întrepătrund. A trăi... A te lăsa mințit... A (te) minți... Un coșmar treaz care, interferînd, în țesătura meșteșugită a piesei, firescul și nefirescul, te anihilează dacă nu găsești o rezolvare. Șanse, s-ar părea, încă mai sînt
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
fără chilă și fără atracția gravitațională, făcînd semne nimănui. Asemenea făpturi sînt și ele tragice, numai că nefiind clăditoare de valori existențiale, ci destrămătoarea de sinea propriei existențe, tragismul lor e derizoriu. Spectatorii unei asemenea dramaturgii populate de fantomele rătăcind grotesc în imponderabilitate, nu pot încerca decît o compasiune ironică, semn al unei complexe atitudini care semnalează inimii limitele pe care evaluarea critică le impune. Anti-eroii CALULUI VERDE, Ilie și Mina Popescu, aduc în teatrul românesc tipologia și problematica unui cuplu
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
morale, cade prompt în groapa comună a dezechilibrelor, îndoielilor, incertitudinilor și disperărilor, pradă "angoasei". II. Reacția compensatorie pe fundalul nici unui adevăr moral (decît calculul oportunist) și pe axul nici unei certitudini (și îndoiala "o pune la îndoială"!) este debusolată, arbitrară și grotesc dictatorială. Pledoaria argumentelor la scopul "salvator", propus fiind de tipul judecăților logice deduse dintr-o premiză falsă, Ilie acționează în funcție de mereu o altă minciună de bună credință: autoiluzionarea. În căutarea disperată a unei certitudini, funcționarul de la Asigurările sociale își fabrică
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
se dovedește a fi ineficientă și inoperantă de vreme ce înșiși cei ce au instalat ficțiunea în rang de realitate știu că ei au intrat în eroare. Ei dau ...ovăz halucinației, o țeseală, o potcovesc, o călăresc, conștienți că interpretează un scenariu grotesc, coșmaresc și nu mai puțin ridicul. în mod firesc le refuzăm opțiunea, dar nu le putem refuza împrejurarea care, se-nțelege, nu are nimic comun cu patologia clinică -, nu putem ignora împrejurarea ce a generat drama pierderii identității. Drama lor
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
timpul (un Timp care se dilată halucinant), personajele se îndreaptă implacabil spre "frontiera unde lașitatea se confundă cu înțelepciunea", gîfîind și înecîndu-se în argumente care să le salveze în ochii proprii. Drumul concesiilor, al tăcerii, al compromisurilor sfîrșește într-un grotesc dans al morții (înțeleasă ac o totală depersonalizare). Frisonul posibilei identificări este principalul argument în favoarea afirmației că piesa "Regulamentul de bloc" nu dorește a fi doar "o paradă de trupuri vorbitoare". (Regia artistică Dan Nasta, artist emerit; Scenografia Axenti Marfa
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
unde bîntuie fantomele spaimei, acolo unde rațiunea nu are bilet de liberă circulație. Și cum "somnul rațiunii zămislește monștri", transferul din real în imaginar, în oniric se produce pe neobservate, "binevoitorii" vecini de bloc ai profesorului devenind creaturi suprarealiste, întruchipări grotești ale fricii funciare, ale spaimelor acumulate pe traiectoriile unei vieți de supunere lașă, de compromisuri și alinieri obediente. Sub agresiunea acestor făpturi goyești, viața de familie a profesorului devine un infern, iar, iar ființa lui e supusă unei devastări catastrofale
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
presupunînd un ochi exersat și experiență din partea spectatorului. Deși demarează greoi, spectacolul are un crescendo dramatic susținut, căpătînd adîncime în partea a doua și o tensiune puternică în final, unde se insinuează concluzia descurajantă a lipsei de ieșire din lagărul grotesc în care ne aruncă propria lașitate și prea marea noastră deschidere spre compromis și obediență; concluzia descurajantă că ne aflăm într-un fel de cerc vicios în care realitatea dură și absurdă rămîne victorioasă, oricît am încerca să izgonim din
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
portret cinic al lașității profitoare. Florin Mircea îl poartă cu siguranță pe liderul vecinilor agresori între o amabilitate trucată și o violență conținută, jocul dintre aparența și esența personajului fiind speculat cu inteligență de actor. Îl secondează, în aceeași manieră grotescă, Liviu Manoliu al doilea vecin. Un personaj foarte prezent în spectacol, susținîndu-i ritmul, mai ales în prima parte, este Mama, interpretată de Ada Gârțoman. Actrița urmărește atentă meandrele sufletești ale personajului, asigurîndu-i complexitate de stări într-o expresie scenică nuanțată
[Corola-publishinghouse/Science/1566_a_2864]
-
deoarece neglijează caracteristica de bază a râsului carnavalesc care, în accepția lui Bahtin, se definește prin ambivalență (îl cuprinde și pe cel care râde și este interpretat ca regenerator), absentă la Caragiale. Așa cum îl preia A., carnavalescul se reduce la grotesc și caricatural. Mai pertinente se dovedesc celelalte interpretări: drumul inițiatic în opera lui Mihail Sadoveanu, prin prisma căruia criticul reabilitează (ca scrieri importante) narațiuni marginalizate de tradiția exegetică (Strada Lăpușneanu, Morminte și Oameni din lună); „sublimul omenescului” la Tudor Arghezi
ANGHELESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285373_a_286702]
-
Vrăjitori de ierburi vor învenina-ntr-un craniu beția soarelui” Câte focuri de armă s-au tras pentru a ucide bunătatea din om?). Nonconformist, poetul este un artizan de imagini șocante, insolite, viziuni plastice, într-un spectacol debordant al lirismului grotesc, rafinat totuși, proiectat cosmic în detalii obsedante. Acorduri grave de confesiune esențializată, într-un prezent maculat, acompaniază trăirile unui suflet pur într-o lume ce se deteriorează prin propria ei depersonalizare: „Ninge cu zăpadă criogenă peste liniștea circumterestră [...]. Atoteternul contabilizează
ANTONIU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285394_a_286723]
-
al lui Ioan Prale. Curiozitățile lexicale care împovărau traducerea în versuri a Psaltirii sunt numite „strâmbăturile poeticești ale lui I. Pralea”. Confruntarea cu traducerile mai vechi ale lui Dosoftei și Teodor Corbea nu este favorabilă pentru versiunea lui Prale. Dicționarul grotesc al lui V. Alecsandri, care ironiza și exagerările lingvistice ale lui Timotei Cipariu, este, de asemenea, supus unei critici severe, negându-i-se calitatea umorului, dar se fac și observații cu caracter mai general, și anume se critică înclinarea spre
ARCHIV PENTRU FILOLOGIE SI ISTORIE. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285425_a_286754]
-
plecând de la un material perisabil, actualitatea, mizează pe divertisment, chiar cu riscul facilității, și pe efectul polemic, adesea cu prețul trivializării. Uneori și în Caleidoscop... se recurge la invectivă, la ridiculizarea oponenților pe baza defectelor lor fizice, într-o viziune grotescă (Cioflecării și hilariante), dar predominantă e zeflemeaua subțire, condescendentă și totuși incisivă. O emfază subtil autoironică dă farmec posturii de toreador ori de duelgiu impenitent (Corrida, Racheta, Mănușă). Treptat, pornirile polemice se calmează, făcând loc unui discurs confesiv, liric, în
ANGHEL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285370_a_286699]
-
lor afișată. Chiar dacă mor de foame, asemenea asceților, ei au forța de a sfida o lume. Marginali absoluți, se refugiază În propriile fantasme și În paginile unei literaturi „negre”, Îmbibată de fantastic, de voluptatea răului și morții, amestec ciudat de grotesc și sublim. Așa cel puțin Îi descriu istoriile literare. Care să fie Însă legătura dandy-lor cu toți aceștia? În primul rând, ce Îi aseamănă? Cu siguranță, modelul comun, byronian, spiritul frondeur, refuzul lumii „de serie”, Încrederea În singularitate, În caracterul
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Dacă ar fi să dăm credit total celor mărturisite de Vaché În scrisori sau declarațiilor unor prieteni, gestul său final a fost premeditat pas cu pas. WildeOscar Fingall O’Flahertie Wilde (1854-1900). Un irlandez cu destin ciudat, tragic - după unii, grotesc - după alții. Descinde dintr-o familie burgheză, al cărei prestigiu e, la Început, mai presus de orice Îndoială. Tatăl - un oculist celebru - sfârșește din cauza unui proces jalnic, defăimător, care Îl ruinează fizic și psihic. Mama, poetă plină de patos (publicând
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
arta de a-ți da În petic 1, face un bilanț succint al receptării cărții, inaugurând suita contestatarilor acesteia prin Oscar Wilde. Nu e greu de Înțeles de ce pentru marele dandy al decadentismului englez parodia lui Carlyle este doar „Înțelepciune grotescă” și „declamativă”. Însăși ideea de a lua În răspăr chestiunea vestimentației mimând aerul rarefiat al tratatelor filosofice germane, cum face Carlyle la adăpostul personajului Diogenes Teufelsdröckh, profesor de „lucruri În general” la Universitatea Weissnichtwo („Nu-știu-unde”), Îl umple pe Wilde de
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
făcut pe Brummell cel mai mare mistificator pe care Anglia l-a avut vreodată. „NU exista - spune autorul lui Granby - vreun paznic de menajerie mai abil În a arăta dibăcia unei maimuțe decât el, atunci când dezvăluia În fiecare om partea grotescă, mai mult sau mai puțin ascunsă; avea un talent de neegalat În a-și manevra victima și În a o face să-și expună ea Însăși părțile ridicole”. Plăcere, dacă vreți, oarecum feroce; Însă dandysmul e produsul unei societăți care
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
Îl invită să scrie o serie de articole pe teme artistice și el Începu să contribuie la literatura din zilele lui sub o serie de pseudonime fanteziste. Janus Weathercock, Egomet Bonmot și Van Vinkvooms au fost numai câteva dintre măștile grotești sub care a hotărât să-și ascundă seriozitatea sau să-și reveleze frivolitatea. O mască ne destăinuie mai mult decât un chip. Aceste deghizări Îi intensificau personalitatea. Într-o perioadă de timp neînchipuit de scurtă pare să fi dobândit un
Dandysmul by Barbey d Aurevilly () [Corola-publishinghouse/Science/1926_a_3251]
-
și chiar normă, când elementele culturii și societății sunt eliberate din configurațiile lor obișnuite și recombinate În imagini bizare și terifiante” (1968, vol. X, p. 577). Drept urmare, liminalitatea reprezintă un mecanism de „defamiliarizare”, care conduce la configurații noi, nu o dată grotești, violente, iconoclaste (1982, p. 27). Ca o sinteză a acestor observații, notăm caracterul reflexiv. Turner consideră că exagerările care apar În aceste constructe simbolice eliberate de constrângerile societas sunt „un mod primordial de exercitare a abstracției. Trăsătura exagerată este transformată
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
rituale, inversează sau parodiază realitatea profană prin mituri și povești, la fel genurile specifice divertismentului din societățile industriale, teatrul, poezia, romanul, baletul, filmul, sportul, muzica rock, arta, pop-art-ul etc., se joacă cu factorii componenți ai culturii, construind uneori combinații neașteptate, grotești, improbabile, surprinzătoare, șocante, experimentale (1982, p. 40). Liminalitatea și liminoidul coexistă În societățile moderne. Ele au În comun caracterul contestatar și subjonctiv. Alte note fixează Însă câteva deosebiri fundamentale: liminalitatea apare mai ales În societăți simple, „mecanice” În terminologia lui
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
Carnavalurile Europei rurale (creștine, dar necontrolate integral de Biserică) instituiau o dezordine analoagă haosului primordial, funcționând ca dramatizări calendaristice ale confruntării dintre viață și moarte. Ele musteau de rituri magice care vizau asigurarea fertilității, alungarea duhurilor malefice (reprezentate de măștile grotești), stimularea bogăției prin consumul excesiv de alimente și băuturi, suspendarea sau inversarea atât a ordinii sociale, cât și a celei cosmice. La fel, În Evul Mediu catolic, Între Crăciun și Epifanie avea loc (În Anglia) Sărbătoarea Nebunilor sau (În Franța) Sărbătoarea
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
p. 182) Odată cu impunerea structurilor sociale și a normelor de interacțiune socială specifice capitalismului, carnavalul a trecut printr-un proces lent, dar ireversibil, de „domesticire”. Reglementările impuse de-a lungul timpului vor interzice licențiozitatea gestuală și verbală, vor exclude măștile grotești și confruntările violente și vor limita zonele de desfășurare ale carnavalului. Ieșirile haotice vor fi Înlocuite de parade ale măștilor și carelor alegorice - care au trasee fixate cu rigurozitate - și de balurile mascate ori concursurile de măști și dansuri, toate
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
scaun și ea naște o ființă fără formă, aici, În văzul tuturor. Reprezentația a luat sfârșit. După tot ce am spus până aici, tabloul măcelului și actul facerii nu necesită o explicație specială: Îmbinarea omorului cu nașterea este specifică concepției grotești a trupului și a vieții trupești. Această scenă, jucată pe o ulicioară din Roma, nu este altceva decât o mică dramă grotescă a trupului. (M. Bahtin, 1974, p. 272) Carnavalul se Încheie cu sărbătoarea focului: Este o grandioasă retragere cu
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]