2,290 matches
-
Despre eroi și morminte, p. 342. 121 Ibid., p. 244. 122 Ibid., p. 341. 123 Fernando, personajul principal din Dare de seamă despre orbi, intră voluntar în labirinturile propriului său destin: incestul. Oarbă care îl îngrozește atât de tare în halucinațiile lui nu este alta decât Alejandra, iar Fernando, care, în nebunia să, crede cu tărie în "Sectă Râului", este condus de propria voința spre "tărâmul de neimaginat" unde nu pot intra decât o mică parte dintre muritori: cel al incestului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
Obsesiv, pentru ca, așa cum spune însuși autorul în Scriitorul și fantasmele lui: "Orbirea este metaforă umbrelor, a întunericului, coborârea în infern sau în întunecoasa lume a inconștientului, este întoarcerea la mama sau la uter, este noaptea". Simbolul focului care apare în halucinațiile lui Fernando Vidal (ochiul gigant al statuii, a cărui fosforescenta se datoreaza unui foc interior care se mișcă și scade) este, tot din punct de vedere psihanalitic, unul din semnele onirice cele mai semnificative. Este asociat forței instinctive, puterii spiritului
[Corola-publishinghouse/Science/1473_a_2771]
-
de astm, cardialgii, fioruri de frig fără temperatură; bolnavul ajunge într-o stare cașectică; este redus ca mărime, scăzând din ce în ce mai mult , luând aspectul unui pitic. Capul este căzut înainte, se observă o fractură spontană a unei coaste, este inconștient, are halucinații, moare după 8 ani de la începutul primelor simptome subiective. La autopsie se găsesc tumori multiple în măduva osoasă. După câtva timp Chiari, profesor de anatomie patologică din Viena, a constatat că acest caz a fost un Edoteliom generalizat al oaselor
MIELOMUL MULTIPLU (PLASMOCITOM –BOALA KAHLER RUSTITZKI ) by MIHAI BULARDA MOROZAN () [Corola-publishinghouse/Science/1667_a_2959]
-
roman menționat, scriitorul german evidențiază și cealaltă latură a bolii sale dualitatea personalității. Exemplele pot continua, interesant de observat este că, în majoritatea cazurilor, boala are și un alt fond al problemei, de cele mai multe ori de natură psihică. La Blecher, halucinațiile pe care le descrie constant în toate cele trei romane ale sale, trădează și o altă posibilă latură, în afara motivației estetice pe care o are scriitorul. Tratat inițial de reumatism, în sanatoriul din Techirghiol, moment surprins și în romanul Inimi
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
precădere în decupajul imaginii, de o gratuitate stridentă și calofilă, în asocierile deconcentrate de simboluri și reprezentări"28. Criticul observa rolul important pe care-l are inconștientul în toată opera autorului, nu numai în poeziile sale. Astfel, în inconștient originează halucinațiile, viziunile și scenariile onirice ale eului creator. Țeposu nu este de acord cu asocierea acestor ,,himere" cu cele ale scriitorilor romantici, afirmând că în cazul lui Blecher, ele sunt provocate de un eu captiv care dorește extrovertirea. Totuși, o apropiere
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
fantastice și de a o urmări în spaimele interioare ce provoacă. Scriitorul nu e un plastic în sensul obișnuit al pitorescului: realitatea se transformă în substanță sufletească, morbidă. Stilul e, totuși, fără patos, ci de o mare preciziune și luciditate; halucinația izbutește, astfel, să se exprime în geometrie stilistică...65. Nu la fel de pozitiv se arată Eugen Ionescu însă cu romanul Inimi cicatrizate, căruia îi reproșează faptul ,,că având la baza un material excelent este vorba de romanul lui Thomas Mann, Muntele
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
roșie într-un buchet de dalii, fie o paiață mică și veselă într-o vitrină. Emanuel, de exemplu, din romanul Inimi cicatrizate, devine conștient de propria disperare, înțelegând în final că identitatea nu poate fi pierdută, cel mult suspendată prin intermediul halucinațiilor sau a viziunilor. Halucinațiile personajelor lui Blecher trimit la teza lui Karl Jaspers, conform căreia paranoia ar fi o consecință a schimbărilor biologice. Personajul din Vizuina luminată, afirmă: când sunt singur și închid ochii, ori când în mijlocul conversației îmi trec
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
de dalii, fie o paiață mică și veselă într-o vitrină. Emanuel, de exemplu, din romanul Inimi cicatrizate, devine conștient de propria disperare, înțelegând în final că identitatea nu poate fi pierdută, cel mult suspendată prin intermediul halucinațiilor sau a viziunilor. Halucinațiile personajelor lui Blecher trimit la teza lui Karl Jaspers, conform căreia paranoia ar fi o consecință a schimbărilor biologice. Personajul din Vizuina luminată, afirmă: când sunt singur și închid ochii, ori când în mijlocul conversației îmi trec mâna peste obraz și
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
literatură, în ceea ce Mircea Eliade numea ,,metodă oceanografică" sau studierea amănunțită a vieții, așa cum afirma Radu Petrescu, ca și cum am privi-o cu un ,,ochean întors". Ochiul lăuntric cu care privește naratorul-personaj în propriul său interior nu trădează trăirile personajului, ci halucinațiile, viziunile lui. În incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată, observăm că naratorul-personaj are experiența unor fenomene vizuale, de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli senzoriali, astfel, conform teoriei lui Jaspers, forma devine mai importantă decât ceea ce vede pacientul, anume conținutul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
viziunile lui. În incipitul romanului Întâmplări în irealitatea imediată, observăm că naratorul-personaj are experiența unor fenomene vizuale, de tip halucinatoriu, fără existența unor stimuli senzoriali, astfel, conform teoriei lui Jaspers, forma devine mai importantă decât ceea ce vede pacientul, anume conținutul halucinației. Aceste viziuni-forme creează lumea irealității imediate, prin care naratorul se salvează, reușind să o organizeze coerent, mimetic, la fel ca cea în care obișnuia să trăiască odată. Reprezentată grafic, suferința personajului amintește de tablourile pictorilor expresioniști și suprarealiști. Lumea irealității
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nostalgie a autenticității". Abordând transdisciplinar textul lui Blecher observăm că toate aceste locuri reprezintă căi prin care naratorul-personaj poate transgresa limita și trece ,,dincolo". Paradoxal, observarea în detaliu a acestor lumi mimetice îi permite personajului accesul la adevărata autenticitate. Viziunile, halucinațiile și scenariile onirice care se nasc în urma contemplării acestei lumi sunt ,,niveluri ale realității" în care personajul blecherian trăiește autentic, ghidat de propriile sale percepții. Într-un dialog interior ce, cred, nu se sfârșea niciodată, sfidam câteodată puterile malefice din jurul
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
altceva"138. Atât Întâmplările în irealitatea imediată, cât și celelalte două romane ale lui Blecher sunt asemenea unor memorii care nu încriptează realitatea, ci irealitatea imediată. Descrierile amănunțite, notațiile exacte nu sunt ale realității din care naratorul-personaj provine, ci ale halucinațiilor care sunt mai reale decât realitatea însăși. Granița dintre realitatea în care nici personajul nu mai știe exact dacă îi aparține și ,,nivelurile de realitate" de care se simte mult mai apropiat este netrasată, în așa fel încât, personajul poate
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
un accident de stradă, de pildă... vedeam deodată, oamenii și toate lucrurile din jurul meu, din punctul de vedere al rănitului... și cu senzația vie a sângelui ce se scurge din mine142. Cu o asemena perspectivă asupra vieții, scenariile onirice și halucinațiile proiectate subliniază clar originea lor. Încercând să definească ,,autentismul" romanelor lui Blecher, Dumitru Micu consemna că, mai ales în cazul primului și ultimului volum, autorul narează ,,sub formă de confesiune", deosebindu-se de romanele clasic încadrate în acest tipar în
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
nivelurilor de realitate" care sunt create în urma enunțării lui. Specificul operei lui Blecher devine, din perspectivă transdisciplinară, nu lumea sanatoriului pe care o descrie în detaliu, cu bolnavii, dramele, poveștile triste de iubire, ci ,,lumile'' care se nasc din aceasta, halucinațiile și viziunile fantastice ale unui suflet captiv într-un trup nedorit, aceste lumi fiind de fapt cele instituite de enuțătorul lor, desemnând adevărata ,,lume a operei". Maingueneau analizează, în studiul amintit, textul lui Camus, Străinul, constatând că în principal prin
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
textului literar trebuie să aibă în vedere ,,nivelurile ficționale"174 ale textului sau ceea ce teoria literară numește mise en abyme. Textul vorbește despre el însuși prin aceste ,,niveluri ficționale". În cazul lui Blecher, ,,lumea" și mesajul textului se reflectă în halucinațiile, viziunile și scenariile onirice pe care le are personajul. Acestea vorbesc, în fapt, despre ceea ce însuși textul enunță: drama unui eu captiv într-o identitate nedorită. În afara identității captive, nivelurile textului blecherian configurează o poetică a spațiului și timpului deosebit de
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
va opri un om, va scoate o cutie de chibrituri din buzunar și va aprinde o țigară 370. Vizuina luminată este fără îndoială metafora obsedantă a acestui ultim roman, ,,o cavernă" din care izvorăsc în mod miraculos toate proiecțiile onirice, halucinațiile eului narator. ,,Lumea realității ce zace sub piele"371 este adevărata substanță epică în textul lui Blecher. Analogia dintre ,,omul-carcasă" al lui Dali și ,,corpul-cavernă" al lui Blecher nu este nici pe departe singura asociere care se poate face între
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
impresie". Lumea lui Poe, ca și cea a lui Blecher este un cumul de impresii și senzații. De aici și trăsătura fundamentală a acestei lumi: discontinuitatea. Însă, oricât de bizare ar fi ,,lumile" celor doi autori, există întotdeauna sens în halucinațiile și viziunile pe care aceștia le descriu. Studiind imaginarul lui Poe, Petru Creția, în studiul său Despre Egdar Allan Poe. Infernul terestru 389 aprecia că: ,,La Poe infernul terestru e difuz, el se întinde cât uscatul și cât mările, el
[Corola-publishinghouse/Science/1448_a_2746]
-
azil de alienați, ci mai curînd în India, unde se pare că se bucură de o anumită șansă de a obține admirația dacă nu chiar adorația mulțimilor. În Occident, nbunia sfîntă se manifestă mai curînd prin delir mistic însoțit de halucinații, care exprimă alternanța dintre perioadele de vanitate și cele de culpabilitate. Subiectul care aspiră la puritatea imaculată se simte asaltat în timpul coșmarurilor din perioadele sale de culpabilitate de stări de depresiune și interiorizare care îl fac să îndure cele mai
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
puritatea imaculată se simte asaltat în timpul coșmarurilor din perioadele sale de culpabilitate de stări de depresiune și interiorizare care îl fac să îndure cele mai mari nedreptăți, semn că sexualitatea refulată îi bîntuie imaginația, în timp ce în perioadele de extaz vanitos, halucinația îl face să vadă Cerurile deschise populate de toate personajele credinței populare: Dumnezeu așezat pe tronul său înconjurat de îngeri și de sfinți. Toate acestea duc la constatarea că sfinții Bisericii, care se presupune că trăiesc alături de un dumnezeu real
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
ascetice și delirante, ar fi fără îndoială greșit să căutăm cauza motivantă numai în înțelegerea eronată a simbolisticii, putînd realmente după cum demonstrează aceste cazuri să eșuăm în această aberație excesivă destul de rară. Aberațiile exaltării imaginative se pot agrava, transformîndu-se în halucinații și în delir de grandoare prin imitarea unui anumit personaj istoric, indiferent de domeniul în care a devenit acesta celebru (religie, arte, politică etc). Nimic nu este mai util chiar mai important în acest context decît înțelegerea procesului de agravare
Divinitatea: simbolul şi semnificaţia ei by Paul Diel () [Corola-publishinghouse/Science/1411_a_2653]
-
se referă doar indirect la percepția obiectului exterior. Ea se bazează mai degrabă pe activitatea imaginară a inconștientului; se manifestă în conștiință ca produs inconștient, și anume mai mult sau mai puțin subit, oarecum ca o viziune sau ca o halucinație, dar fără caracterul patologic al acesteia, adică fără a face parte vreodată din tabelul clinic al unei boli. Imaginea are caracterul psihologic al unei reprezentări imaginare și niciodată pe acela cvasireal al halucinației, adică ea nu stă niciodată în locul realității
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
oarecum ca o viziune sau ca o halucinație, dar fără caracterul patologic al acesteia, adică fără a face parte vreodată din tabelul clinic al unei boli. Imaginea are caracterul psihologic al unei reprezentări imaginare și niciodată pe acela cvasireal al halucinației, adică ea nu stă niciodată în locul realității și este întotdeauna, în calitate de imagine interioară, deosebită de realitatea senzorială. De regulă, îi lipsește orice proiecție în spațiu, cu toate că în cazuri excepționale poate să apară cumva din afară."41 Imaginea interioară ar traduce
[Corola-publishinghouse/Science/1457_a_2755]
-
idei; • memorie concretă; • izolare și retragere în sine; • întreruperea fluxului ideatic; • folosirea stereotipiilor; • frecventa trecere de la excitația extremă la o imobilitate la fel de severă (ceea ce, în treacăt fie spus, trimite mult mai degrabă la ciclotimie, decât la schizotimie); • dese tulburări neurovegetative; • halucinații, multe nu efective, ci doar adăugate scenariului de moment imaginat; • o poziție nefirească la luarea în brațe (semn prodromal, semn ce poate veni în sprijinul unui diagnostic timpuriu); • puseuri de anxietate, când halucinațiile pot deveni concrete; • activități ludice particulare cu
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
ciclotimie, decât la schizotimie); • dese tulburări neurovegetative; • halucinații, multe nu efective, ci doar adăugate scenariului de moment imaginat; • o poziție nefirească la luarea în brațe (semn prodromal, semn ce poate veni în sprijinul unui diagnostic timpuriu); • puseuri de anxietate, când halucinațiile pot deveni concrete; • activități ludice particulare cu totul diferite de jocurile celorlalți copii. Pentru o vreme, unele obiecte primesc o valoare foarte mare (practică și afectivă), pentru ca, brusc, să nu mai prezinte niciun interes pentru copilul autist. În prima fază
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]
-
ceea ce nu are loc acolo să fie ignorat. În al doilea rând, schizofrenul se manifestă printr-o dezvoltare progresivă, în vreme ce la autist regresiile sunt frecvente. Se mai menționează și alte deosebiri, cum ar fi faptul că la schizofeni sunt semnalate halucinații, nu și la autiști, însă nu se poate controla dacă în conduita trăirilor atât de intense ale autiștilor nu apar și halucinații. Autismul poate fi confundat și confruntat și cu numeroase alte entități: tulburări senzoriale, întârziere mintală, apraxie, deficiențe de
Fundamentele psihologiei speciale by Gheorghe Schwartz () [Corola-publishinghouse/Science/1447_a_2689]