1,824 matches
-
și văzu prin ceață un perete de stîncă deasupra lor. Aprinse lanterna și în fața lor apăru o ușă pe care erau următoarele cuvinte: IEȘIREA DE URGENȚĂ 3124 INTRAREA INTERZISĂ Rima se așeză cu spatele la ușă și-și încrucișă brațele. Lanark se holbă la cuvinte, încercînd să nu-și creadă ochilor. — Dă-mi să mănînc ceva, zise Rima. — Dar... dar... dar e imposibil! Imposibil! — Ne-ai dus în jurul carelor și înapoi de-a lungul drumului. Sînt sigur că e altă ușă. E mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
cu obrajii scofîlciți, care îi spuse: — Trevor Weems din Provan. Mă bucur că ați venit. O femeie impozantă într-o rochie de seară din tweed albastru dădu mîna cu el și-l întrebă: — Ați avut o călătorie plăcută? Lanark se holbă la el și zise: — Catalizatorul. — Spune-i lady Monboddo, zise Ozenfant care stătea lîngă ea. Dădu mîna vioi cu Lanark. Timpul schimbă toate etichetele, cum tu însuți ești o probă în acest sens. O fetișcană într-o fustă și bluză
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
mare parte părea a fi un dialog, dar privirea lui Lanark reținu o propoziție, cu litere cursive, în care se spunea: Lanark îi înapoie hîrtia și-l întrebă: — Ce doriți să demonstrați cu asta? — Eu sînt autorul tău. Lanark se holbă la el. Autorul spuse: — Te rog, nu te simți jenat. Nu e o situație fără precedent. Vonnegut o prezintă în Micul dejun al campionilor, iar Iehova în cartea lui Iov și Iona. — Te crezi Dumnezeu? — Nu, nu în timpurile noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
o idee măcar despre răul pe care puterile mele descriptive îl poate provoca cînd le las libere pe o temă ca SFÎRȘITUL. — Ce i se va întîmpla lui Sandy? întrebă Lanark cu răceală. — Cine-i Sandy? — Fiul meu. Iluzionistul se holbă la el și zise: — Tu nu ai fiu. Am un fiu pe care-l cheamă Alexander și care s-a născut în catedrală. Iluzionistul, cu o expresie încurcată, căută printre hîrtiile din pat și, în final, luă una și zise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
-
a terminat ? Mie îmi vine să mor, sunt disperat și tu îi dai zor că a trecut ! Auzi la ea, domnule, cum a trecut când stăm până în gât în noroiul ăsta și eu crap de frig și senilul ăla se holbează la mine ? Dacă nu faci ceva să mă scapi de el, să știi că mor, cu toate că ție puțin îți pasă, știu eu, te uitai după bărbați, în mlaștini, să știi că mor, uite, aici, la fereas tră, sau ies afară
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
ca un câine dresat vă dă mâna fiindcă etc. etc.“ strigam tare improvizam despre albul nenorocit care conține de toate plus disperarea sfârșitului care coincide cu ultimele lor calcule despre; soarta ultimului alb reținut pe plantațiile lor umblam cu ochii holbați pe sub pălăria mea neagră fetele mă simpatizau am ajuns la o alee cu arbori înalți Isis s-a aplecat și mi-a; spus la ureche : „nu mai recita; pe aici umblă matematicianul Cantor și te mănâncă un matematician e ceva
Zenobia by Gellu Naum () [Corola-publishinghouse/Imaginative/614_a_1257]
-
Vedeți, dumneavoastră, energiile, sensibile în sine devin purtătoare ale energiei cu care sunteți încărcat. Asta nu e-n regulă. De aceea n-au vrut armele automate să se concentreze asupra dumneavoastră și... - Încărcat cu... energie? întrebă McAllister neîncrezător. Fata se holbă la el: - Cum, nu înțelegeți? (i se tăie respirația). Ați traversat șapte milenii. Și dintre toate energiile din Univers cea mai puternică este timpul. Dacă ați păși afară din magazinul acesta, ați arunca în aer Orașul imperial și un teritoriu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
vedea decât o masă compactă de metal. - Uitați-vă în oglindă, îi spuse cu glas mult mai blând fata. Nimic nu poate fi mai liniștitor decât propria-ți imagine. De fapt, trupul dumneavoastră rezistă destul de bine la șocul mintal. Se holbă la propria-i imagine. Paloarea feței prelungi parcă se reflecta asupra lui. Dar trupul nu i se zguduia propriu-zis, așa cum tindea să-i sugereze vârtejul din minte. Deveni din nou conștient de prezența fetei, care ținea degetul pe unul dintre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
răgușit Fara. Cu brațul și degetul înțepenite, pur și simplu, arătă o firmă imensă care strălucea în noapte. Cuvintele erau următoarele: ARME BUNE DREPTUL DEA CUMPĂRA ARME ESTE DREPTUL LA LIBERTATE Fara avu o ciudată senzație de gol, în timp ce se holba la firma aceea luminoasă. Văzu că se mai adună și alți săteni. În cele din urmă, spuse cu glasul îngroșat de emoție: - Am auzit de atelierele astea. Sunt niște locuri infame, împotriva cărora, azi-mâine, guvernul Împărătesei va lua măsuri. Sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Ce părere aveți? Primarul scoase un "bine", mai degrabă ca un oftat decât ca o vorbă. Dar Fara nu avea nevoie de mai mult. Își anunță intenția mulțimii, dar, încercând să-și facă loc printre oameni, își descoperi propriul fiu holbându-se împreună cu alți tineri la mărfurile etalate în vitrină. Fara îl strigă: - Cayle, vino și ajută-mă să transport astea! Cayle nici măcar nu se întoarse și nici nu făcu vreo altă mișcare. Fara se opri, tentat în oarecare măsură să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
lui. Dincolo de prag nu era decât o lumină slabă, o boltă largă și întunecată. Din spatele lui vorbi primarul Dale: - Fara, nu te juca! Ce vrei să faci înăuntru? Fara constată cu uimire că trecuse pragul. Se întoarse uluit și se holbă la fețele acelea șterse: - Păi... începu el cam fără noimă, dar apoi se mai lumină. Păi, bineînțeles, vreau să cumpăr o armă. CAPITOLUL II ÎNĂUNTRU PLUTEA o liniște supranaturală. Nu pătrundea nici un sunet dinspre noaptea din care venise. Se strecură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
în stânga lui se afla o mulțime de oameni. Și-a recunoscut concetățenii, dar el se simțea parcă în afara lor. Coșmarul trecuse. Intrând în casă, peste o jumătate de oră, o auzi pe Creel strigând: - Unde-i pistolul? - Pistolul? Fara se holbă la ea. - Păi acum câteva minute s-a spus Ia teleecran că ai fost primul client al noului magazin de arme. Fara rămase locului, amintindu-și deodată ce spusese tânărul acela: "O să anunțăm prezența lui". Gândul la reputația sa îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
vor să-și apere familiile și propriile persoane. Forțele care în mod normal ar încerca să le robească sunt reținute și descurajate de convingerea că este primejdios să-i împingi pe oameni prea departe sau să-i asuprești. Cayle se holbă teribil de dezamăgit la ea. - Vrei să spui că o persoană trebuie să se salveze singură? Chiar atunci când faci rost de o armă și trebuie să-ți încordezi nervii ca să poți rezista nu te poate ajuta nimeni? Un junghi dureros
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
gândi cu disperare că din nou s-a pus într-o situație în care alții îi decid soarta. INTERLUDIU McAllister își dădu seama că zace pe un trotuar. Se ridică în picioare, cu oarecare dificultate. Un grup de curioși se holbau la el, iar parcul și orașul magic al viitorului dispăruseră. În schimb, un șir de magazine cu etaj, foarte unite, alcătuiau un tipar monoton de o parte și de alta a străzii. Ajunse la el un glas de bărbat, detașându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
descoperită. Nu se mai rostiră alte cuvinte. Lucy deschise ușa, se strecură afară și, o jumătate de minut mai târziu, se afla în siguranță pe stradă. Anton Lowery era un blond uriaș care se sculă somnoros de pe pernă și se holbă prostește la Lucy. Dar nu se deranjă să se ridice. Intr-un târziu răspunse: - Nu știu unde I-or fi dus. Noi le asigurăm doar transportul, înțelegeți? Șoferul se duce așa, la întâmplare, pe la diverse case, căutând pe cineva care are nevoie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
trântise fără zgomot în nasul polițistului Jor. Instantaneu! Fara, care deschisese gura, în timp ce bătrânul îi dădea aceste explicații, pentru a protesta, arătând inutilitatea ilustrării vreunei alte calități a armei în afară de cea de care întrebase el, strânse buzele la loc. Se holbă fascinat. Și ceva din minunea pe care o vedea îi paraliza și mintea, și trupul. Văzuse și mânuise și el armele soldaților, care nu erau decât niște obiecte obișnuite din metal ori din plastic, folosite destul de stângaci, ca și orice
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Bine, cumpăr pistolul, spuse Fara. Cât costă? Îl văzu pe bătrân cum îl privește gânditor, șoptindu-i: - V-am mai explicat și altădată regulile noastre, domnule Clark. Sper că le mai țineți minte, nu? - A, zise Fara și se opri, holbându-se. Adică vreți să spuneți - își trase cu greu răsuflarea - că lucrurile astea chiar se aplică. Va să zică nu sunt... Încordat, aproape țeapăn, își termină gândul... Nu vreau altceva decât o armă care să tragă în autoapărare, dar pe care s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
pe zecile de cosmodroame. Viața continua la proporțiile ei gigantice, iar aici se afla evidența. - Mai bine treci la coadă, i se adresă o voce prietenoasă lui Fara. După câte înțeleg, durează destul de mult procesarea unui caz individual. Fara se holbă la necunoscut. Avu impresia că i s-au aruncat niște vorbe fără sens. - La coadă?...începu el, dar se opri, simțindu-se gâtuit de durere. Avansa orbește, cu gândurile învălmășite, trecând înaintea tânărului care-i vorbise. "Deci pe calea aceasta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
ivi fața unui tânăr: - Sunt soțul lui Lucy, zise acesta. A ieșit o clipă, dar dumneata nu vrei să-i vorbești. Uită-te bine Ia mine și ai să fii de acord, adăugă el pe un ton convingător. Clark se holbă prostește. Și, totuși, chipul familiar al celuilalt nu străbătea prin șuvoiul vorbelor pe care le rostise. - Uită-te bine, îl îndemnă, imaginea de pe teleecran. Clark începu: - Nu cred că... Deodată înțelese. Se trase înapoi ca și cum ar fi fost pălmuit. Întinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
în tăcerea virtuală a unei clădiri aproape goale. Se uita la bărbații care se oferiseră s-o însoțească în cazul în care pleca. Tăcerea lor nu era normală și ei nici n-o priveau de fapt, ci stăteau și se holbau posomoriți prin zidul transparent. Se auziră niște pași. Își făcu apariția, cu mers țanțoș, căpitanul Clark. Zâmbea și în palmă ținea un șobolan alb, pe care i-l întinse. - Maiestate, vă rog să-l priviți. Arată strașnic. Era atât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
arestare. - Spune-le celor care te-au trimis, îi spuse foarte hotărât Fara, că m-am Împotrivit arestării - cu arma. Își potrivi fapta după vorbă atât de repede încât Jor rămase nemișcat - un bărbat voinic, dar cu un aer somnolent - , holbându-se la revolverul acela strălucitor, magic. - Am aici o citație a Tribunalului... pentru azi după-amiază. O primești? - Firește. - Deci vei veni? - Am să-mi trimit avocatul, spuse Fara. Lasă hârtia acolo, pe dușumea. Comunică-le că am primit-o. Omul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85067_a_85854]
-
Omar, iar vocea lui gâtuită îi displăcu. Nu vorbise de ore în șir. — Musulmani, de Crăciun... mormăi funcționarul pe limba lui, dar Omar nu înțelegea un cuvânt. Un al doilea controlor intră în cușeta atât de strâmtă și apoi se holbară amândoi la înscrisul care depășea rubrica pașaportului. El avea, precum ceilalți, patru nume și acestea erau în rând: al neliniștii, al tăcerii și al ispitei și doar unul era al norocului și acela părea cel mai scurt. Îl ținea aproape
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
Estului era la început, lumea nu-și dorea să se scalde în bazine de proprie folosință. — Cam suta... Fără puțin, o sută de mii de verzi, cap la cap. Atât era prețul periilor, spălătoriei și al jeturilor cu spumă. Tot holbându-se la ei cum vorbeau, Omar se lansă într- un joc care îi dădea amețeală: care dintre cei de la masă fusese întâi cu Veterinara? Erau patru bărbați și niciunul din ei nu ar fi lăsat-o să-i scape. Poate
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
și cărat pe furiș, din răcoarea Tabrizului, în nisipuri. Se opri în plin vânt și ochii i se inundară de lacrimi. Sau poate că era de la praf. Următorul autobuz către Yazd pleca într-o oră și stătu în autogara golită, holbându-se pe pereți. Bău un ceai pe aproape, luă peronul în lung și în lat, apoi ațipi și se visă pe platforma dakhma-ului de la răsărit, ca și cum ar fi stat pe cadranul unui ceas fără limbi. Nu își mai amintea când
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]
-
încă departe de a lui, dar atunci, preumblându-se de la un doctor la altul, înțelesese ceea ce era de când lumea de la sine înțeles: că se îmbolnăveau și copii, și femei foarte tinere, și bărbați de treizeci de ani, pe care îi văzuse holbându-se ca trăsniți într-o fișă de diagnostic. Suspiciunea unei boli grave desfăcuse în el un fel de trezie iscoditoare sau, mai clar, un fel de numărătoare inversă către ceva iminent, de care prognozele medicale îl apropiau prin excludere: nu
Omar cel orb by Daniela Zeca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/607_a_1328]