KorAP: Find »[drukola/base=hun & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...43 44 45 ...58 >

1,445 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555

Sapaudia și a-i ajuta pe burgunzi. în loc de asta, se părea că trăsese anumite concluzii din ultima sa misivă care-l făcuseră, în mod evident, să-și schimbe strategia; Magister militum îi lăsase, așadar, să-și rezolve singuri problemele cu hunii și cu gepizii și, pentru a evita pasurile Alpilor Apenini, alesese să treacă în Galii pe o cale mai sigură - valea Rhonului. Chiar dacă, informându-l despre insuccesele lui Gundovek, nu-și făcuse decât datoria, nu putea să nu se simtă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
aici de demonii ăștia. Rapizi și eficienți, burgunzii umblau în căutare de crengi uscate, pe care le adunau într-o stivă la rădăcina copacului celui mai apropiat, un stejar bătrân și rămuros. în timp ce unul dintre ei trebăluia ca să aprindă focul, hunul fu dezbrăcat complet și țintuit la pământ de patru războinici solizi. în acel moment, cu un cuțit, Hariman îi făcu o crestătură de jur împrejur în pielea capului și, sprijinindu-se de spinarea lui cu un genunchi, îl scalpă cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
de sângele care-l inunda tot mai mult, îi făcu alte incizii la rădăcina grumazului și pe umeri, până la subsuori și la șolduri, după care, vârându-și cu calm degetele în tăieturi, îl jupui, din câteva mișcări scurte, până la mijloc. Hunul se încordă din tot corpul și scoase gemete înfiorătoare, lungi și înăbușite. Dezgustat, Sebastianus își luă privirea de a scena aceea și, indignat, o privi pe Frediana, care asista, alături de el, la supliciu cu o expresie înghețată, fără să clipească

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
își potrivise la centură scalpul, avu grijă să-l întețească, trăgându-se pe urmă îndărăt împreună cu cei care-l ajutaseră, pentru a-și contempla roadele muncii. O vreme, adunați în cerc în jurul focului înalt, burgunzii rămaseră să-l privească pe hunul care ardea. El începu curând să se zvârcolească, zgâlțâit de spasme violente, și imediat porni să scoată strigăte răgușite și disperate, care călăilor săi le smulseră comentarii de satisfacție și câteva râsete. Din când în când, câte unul dintre ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
comanda lui Sebastianus, cu excepția lui Maliban, se puseră în rând cu ceilalți, fără să mai aștepte ordinul său. Frediana făcu un gest larg cu mâna și întreg detașamentul se puse în mișcare pe câmpie, ținându-și caii la trap mărunt. Hunul striga și se zvârcolea, învârtindu-se cu frânghia deasupra rugului său. Palidă la față, cu fălcile încleștate, Frediana privea drept înainte. Sebastianus, flancat de alan, se păstra la o distanță de o jumătate de lungime de cal mai în spate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Sebastianus, flancat de alan, se păstra la o distanță de o jumătate de lungime de cal mai în spate și nu îndrăznea să se apropie de ea. încă nu-i venea să creadă că era adevărat ce văzuse, însă urletele hunului îl urmară prea multă vreme ca să se poată preface că totul fusese un coșmar, o halucinație. Tânăra femeie ce călărea în fața lui îi inspira acum doar un sentiment de groază și de repulsie. 39 Ajunși în tabără la apusul soarelui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
apusul soarelui, se despărțiră fără să-și mai spună nimic. închis într-o tăcere sumbră, Sebastianus mâncă ceva în fugă, așezat înaintea focului, ascultând cu dezgust comentariile satisfăcute ale soldaților ce discutau despre supliciul la care-l supuseseră pe tâlharul hun. îi părăsi repede pentru a se retrage în cortul său. Simțea fierbând în el un profund resentiment față de Frediana, a cărei cruzime de gheață pur și simplu îl tulburase peste măsură. La câteva ore după întâmplare, își dădea seama că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în el un profund resentiment față de Frediana, a cărei cruzime de gheață pur și simplu îl tulburase peste măsură. La câteva ore după întâmplare, își dădea seama că reacția sa indignată nu pornise dintr-un real sentiment de milă față de hun, ci mai degrabă din groaza adâncă ce-l încercase atunci când ea se dezvăluise, în acea împrejurare tragică, mai nemiloasă și mai barbară decât barbarii cei mai feroce și, deci, ca femeie, îndepărtată și intangibilă. Frumusețea ei rece, care până atunci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
în timpul nopții. Frediana, atentă la disciplină, pedepsea cu duritate orice abuz săvârșit asupra lor. Lidania și Lucia, oricum, nu fuseseră tulburate de nimeni și, cu toate că duceau o viață de mizerie, această viață era incomparabil mai bună decât cea trăită în mijlocul hunilor, iar compania persoanelor cunoscute, pe lângă temperatura relativ ridicată din acele zile și lipsa ploii, le ușura situația. Recunoscându-l pe Sebastianus, Lidania își plecă ochii și căută să se dea la o parte, apucând-o pe o cărare laterală, însă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
Poate o să mai găsești pe cineva acolo. Ștergându-și palmele de rochie, îi aminti că nu mai știa nimic despre cei doi fii ai săi și îi spuse că spera ca un frate de-al ei să fi supraviețuit jafurilor hunilor și să-i fi luat ca să se îngrijească de ei. Atingându-i cotul cu vârfurile degetelor, o invită, cu un semn, să facă împreună cu el câțiva pași, iar ea, docilă, lăsă găleata acolo unde se găsea și-l urmă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
puținele focuri încă aprinse îi văzură trecând înlănțuiți și își dădură coate, schimbând câte un început de zâmbet, câte un comentariu cu jumătate de voce: romanul mergea să facă dragoste! Sebastianus îi auzi, dar nu le dădu nici o atenție. 40 Hunii căutau zadarnic, de multe zile, să prindă detașamentul care săvârșise atacul devastator în tabăra lor. De la bun început, Odolgan propuse, ca represalii, să se întoarcă la sihăstrie și să-i măcelărească pe monahi și pe mulțimea de fugari care încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și prin micile luminișuri ce se deschideau printre brazi. De undeva, începu să se audă un psalm, care, în scurt timp, răsună puternic de la un contrafort la celălalt al văii. Deși erau obișnuiți cu tot felul de violențe și cruzimi, hunii se sustrăgeau cu greu sugestiei acelui cântec și priveau pieziș în jur, nervoși și dezorientați. Canzianus înfruntă supliciul cu curaj. Așteptă să-i vină momentul concentrat în rugăciune, fără să arate vreun semn de teamă, și urcă pe rug cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
chiar și fără să fi putut să-i pedepsească pe burgunzi pentru devastarea taberei sale; îi rămăseseră ceva mai mult de două treimi din războinicii ce îi adusese acolo, dintre care nu puțini suportau acum umilința - de neconceput pentru un hun - de a se întoarce pe jos ori pe cai de tracțiune de care făcuseră rost în timpul campaniilor, cu perspectiva deprimantă de a se expune la sosire batjocurii tovarășilor aflați sub comanda altor conducători. Așadar, iată-l pe drumul spre miazănoapte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
arbori. începu apoi așteptarea, care nu dură prea mult. Curând, pe drum apărură doi cercetași; ceva mai în spatele lor se putea vedea întregul detașament al urmăritorilor. Nemișcați, întinși pe pământul deja îmbibat de aromele verii, suportând zumzăitul și ciupiturile insectelor, hunii scrutau printre firele de iarbă și înșiruirile copacilor, mângâindu-și fiecare cu mâna gâtul sau botul calului, de teamă ca nu cumva, printr-un nechezat, sau chiar printr-o mișcare bruscă, să dezvăluie dușmanilor ambuscada ce li se pregătise. Cercetașii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
imediat îl loviră și pe el două, trei, patru săgeți, trimise cu repeziciune una după alta. Calul său, totuși, continuă să galopeze; în această situație, lui Balamber nu-i mai rămase decât să dea semnalul de atac. Urcați în șa, hunii își biciuiră fără milă caii, traversară păduricea în câteva secunde și ieșiră din ea strigând și tăind câmpia în două șiruri paralele ce se grăbiră să închidă flancurile coloanei urmăritorilor. Aceștia, sub o ploaie de săgeți, se opriră brusc mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
se grăbiră să închidă flancurile coloanei urmăritorilor. Aceștia, sub o ploaie de săgeți, se opriră brusc mai întâi, apoi încercară, în confuzia creată, să se desfășoare în evantai și să-și lărgească raza de acțiune, pentru a face față atacului. Hunii însă deja îi înconjurau și strângeau cercul în spatele lor, fără să înceteze ploaia de săgeți slobozite cu precizie fatală. Câțiva războinici reușiră să-și deschidă o breșă și căutară să scape într-o fugă disperată în câmpie; alții, cei mai mulți dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
datoră calului său, care se prăvăli dintr-odată cu craniul spart de o nouă, formidabilă lovitură aplicată de adversarul său cu securea. El și războinicul totuși căzură împreună, aproape unul peste celălalt, fiindcă acela fusese la rândul său doborât de un hun cu o lovitură de buzdugan. Balamber sări prompt în picioare și, fără menajamente, îl înșfăcă de centură pe cel care îl salvase și îl smulse din șa, luându-i în stăpânire calul. în nu mai mult de o clipă, fu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
întinse degetul spre cei patru care se apropiau: — Uite! îi strigă. Curând ai mei o să fie aici. Dacă te prind, n-o să-i pot împiedica să te ucidă. O să mori în chinuri. Ținându-și calul, tânăra privi spre cei patru huni. Șovăia. Balamber înțelese că era prea curajoasă sau, oricum, prea încăpățânată și că nu ar fi reușit să o convingă făcând apel la frică, astfel că încercă altă cale de a o face să fugă. — Du-te! îi spuse. Dacă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
altă direcție decât cea așteptată. Etius nu păruse deosebit de impresionat de necazurile prin care trecuse și nici interesat în vreun fel de ceea ce-i spusese în legătură cu Balamber ori cu lupta eroică pe care Gundovek, Chilperic și Frediana o duceau împotriva hunilor. Chiar și descrierea devastărilor pe care războiul le producea în Sapaudia părea să-l fi lăsat indiferent. Apoi raportul său fusese întrerupt de intrarea în încăpere a lui Fereolus, care în mod evident venise cu vești importante; Etius se dusese

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
al nostru, de ochiul binevoitor al divinei Providențe. Acum ascultă-mă bine: după cum știi, în Galii există multe forțe pe care, dacă le-am uni, ar fi posibil să adunăm la un loc o mare armată, capabilă să se opună hunilor. Miliții barbare, cele mai multe, dar legate de noi prin tratate precise de alianță: vizigoții din Aquitania, înainte de toate, pe urmă francii din Belgica, dar și alanii din Cenabum Aureliana, saxonii de pe Loira... — Și burgunzii... adăugă Sebastianus. Pentru un moment, chipul lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
și poate și eu m-aș fi comportat în același mod. în orice caz, la resentimentele lui Gundovek o să ne gândim mai târziu. E un bărbat inteligent și va înțelege. Ceea ce contează e victoria finală. De altfel, după câte știu, hunii și gepizii părăsesc chiar acum Sapaudia și se îndreaptă către miazănoapte. Către miazănoapte, înțelegi? Și aici ajungem la ceea ce ne interesează. îi făcu semn lui Sebastianus să se apropie de birou, pe care, fără ezitare, îl goli de toate hârtiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-mi că în Galii sunt încă oameni dispuși să se lupte. L-am trimis înapoi, dându-i cuvântul că până la jumătatea lui iunie voi fi acolo cu armata mea. Aureliana, crede-mă, e locul potrivit pentru a-i strivi pe huni. Având forțele noastre unite cu ale lui Teodoric, îi vom putea ataca, strângându-i între noi și cetate. Cucerit, Sebastianus întrebă: — Pot să te întreb care va fi rolul meu? Flavius Etius strânse un moment buzele, măsurându-l gânditor. — Rolul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
era al tuturor - spunea mereu - și trebuie să fie din nou al tuturor“ Și mai spunea: „Frecușurile dintre Atila și Valentinian al III-lea nu ne privesc, dar, dacă va fi război, Atila o să fie pentru noi un aliat util. Hunii sunt altfel decât ceilalți barbari, fiindcă sunt nomazi: pe ei nu-i interesează proprietatea pământului, de aceea dacă o să ne ajute, n-o să trebuiască pe urmă să ne păzim de ei, fiindcă nu vor fi un pericol pentru noi“. Lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
plecă pentru moment privirea, apoi, cu un efort evident, începu din nou să vorbească: — Da. Eudoxiu îi cunoștea cam pe toți capii bagauzi ale provinciilor invadate sau oricum știa cum să intre în contact cu ei. I-am ajutat pe huni în toate felurile, dar pe urmă eu... Văzând că se întrerupe, Etius trase cu ochiul spre Sebastianus și îl îndemnă pe celălalt să continue: — Pe urmă?... Zi mai departe, Divicone, ofițerul meu trebuie să știe totul despre tine. — Pe urmă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
să continue: — Pe urmă?... Zi mai departe, Divicone, ofițerul meu trebuie să știe totul despre tine. — Pe urmă eu n-am mai vrut. Ochii săi de câine își luară un aer umil, aproape implorator. Eu... eu sunt un bun creștin. Hunii sunt păgâni și fac lucruri... da, fac lucruri înfiorătoare! Și nu numai ei, întări, ridicând glasul și aprinzându-se la față. Mai întâi de toate, aliații lor; da, turingienii! Ei sunt îngrozitori: la Divodorum l-au ucis și pe episcop

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]