1,242 matches
-
din arhive și din imaginarul colectiv, figurile incerte, recompuse prin propriile lor legende, ale revoluționarilor din deceniile al doilea și al treilea ale secolului XX. Atunci, teroarea stalinistă expune, odios, marea iluzie căreia i-au căzut pradă toți înflăcărații - de la idealiști la atentatori. Lagărele instaurează o paradigmă a ororii despre care martorii vorbesc târziu, după ce milioane de anonimi au fost uciși. Interesul lui Danilo Kiš pentru acest segment din istoria totalitarismelor ultimului secol are la bază studiul obsesiv al documentelor și
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
e plin de mister și subtilitate, în primul rând datorită personajelor. Vocile narative adoptă, pe rând, tonalitatea confesivă a persoanei întâi singular și izolează, în cursivitatea comună a cotidianului, evenimente și stări ce exprimă un regim existențial aparte. Pentru un idealist ciudat, supraviețuitor al Holocaustului, precum Azaria Ghitlin, structura socială a kibbutzului e reprezentarea cea mai fidelă a utopiei. În timp ce Ionatan își pregătește plecarea, Azaria, călătorul locvace și entuziast, înarmat cu proverbe rusești, vorbe de duh și discursuri șarmant-delirante de tot
[Corola-publishinghouse/Science/84939_a_85724]
-
personaje sfârșesc prin a fi învinse. Andrei, din Omul de prisos, revenit de pe front, nu se mai poate integra familiei sale, contaminată grav de amoralitatea instalată în climatul de nesiguranță și de libertinaj al războiului. Stroe, din Creditorii, vizionar și idealist iremediabil în relațiile cu o lume dominată de compromis și de fals, sfârșește în închisoare, pentru că nu poate accepta calea abaterii de la principii considerate sacre nici atunci când datoria morală față de „creditorii” săi, soția și copiii, îi solicită apelul la mijloace
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287863_a_289192]
-
singură pagină, s-au înverșunat împotriva mea din auzite, fiind eu vinovat pentru răzmerița eșuată; nu s-au uitat la operele mele, dacă s-ar fi uitat, tot ar fi găsit ceva valoros. Sunt considerat un sfânt, un eretic, un idealist, un nebun, un viclean. De fapt cine sunt? Am suferit ca un sfânt, am visat ca un idealist, am delirat de durere și singurătate ca un nebun, am sfârșit folosind șiretenia. Cine sunt?" Norii pe care Tommaso îi întrezărea prin
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
uitat la operele mele, dacă s-ar fi uitat, tot ar fi găsit ceva valoros. Sunt considerat un sfânt, un eretic, un idealist, un nebun, un viclean. De fapt cine sunt? Am suferit ca un sfânt, am visat ca un idealist, am delirat de durere și singurătate ca un nebun, am sfârșit folosind șiretenia. Cine sunt?" Norii pe care Tommaso îi întrezărea prin ușa dată de peretele localului își schimbaseră treptat culoare, devenind negricioși; se prevestea ploaie, așa că se cuvenea să
by Dante Maffìa [Corola-publishinghouse/Science/1046_a_2554]
-
angajamentul față de concepția din secolul al XIX-lea, conform căreia umanitatea putea progresa din punct de vedere politic utilizând dezbaterea rațională pentru a dezvolta interese comune, ocupa un loc central. Era o viziune împărtășită de mulți internaționaliști liberali, porecliți ulterior "idealiști" sau "utopici" de către criticii care considerau simplistă soluția lor. Carr (1939/1945/1946) susținea că soluția propusă de aceștia pentru nenorocirea războiului suferea, deși neintenționat, de marea problemă a reflectării poziției puterilor satisfăcute adică, a "celor care au" spre deosebire de "cei
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
răspuns la aceste întrebări, mulți dintre membrii primei "școli" sau "teorii" a relațiilor internaționale susțineau că războiul a fost parțial rezultatul "anarhiei internaționale" și parțial rezultatul neînțelegerilor, erorilor de calcul și nesăbuinței politicienilor care au pierdut controlul evenimentelor în 1914. "Idealiștii" susțineau că o lume mai pașnică ar putea fi creată făcând elitele din domeniul politicii externe responsabile în fața opiniei publice și democratizând relațiile internaționale (Long și Wilson 1995; a se vedea și Capitolul 2 din volumul de față). Conform lui
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
și '50, a condus la așa numita "prima mare dezbatere". Dacă această dezbatere a avut sau nu loc cu adevărat, chestiunea a fost discutată în contradictoriu de cercetători mai recenți (Wilson 1998); totuși, mitul unei mari dezbateri între realiști și idealiști a oferit o identitate disciplinei în anii de după cel de-al Doilea Război Mondial. În mod interesant, Carr (1939/1945/1946), care i-a criticat pe utopici pentru "naivitatea" lor, și-a îndreptat critica și împotriva realiștilor, acuzându-i de
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
pot fi judecate doar prin prisma normelor morale convenționale. Dar niciunul sau puțini dintre teoreticienii sau activiștii serioși nu și-au însușit această viziune. Chiar și activiștii pentru pace din perioada interbelică, pe care realiștii îi desconsideră, numindu-i peiorativ "idealiști", au avut de obicei vederi mult mai complexe (Lynch 1999). În măsura în care există o tendință către moralism în politica externă, în special în Statele Unite, realiștii pot oferi un remediu sănătos. În urmă cu cinci sute de ani, poate că era scandalos
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
ci are o importanță vitală pentru a pune capăt luptei pentru putere și securitate. Tensiunea dintre aceste două abordări a fost crucială pentru istoria gândirii internaționale și a fost clar evidențiată în dezbaterile de la sfârșitul secolului XX dintre realiști și idealiști. Caracteristicile acestor dezbateri nu ne interesează în mod special. Este de ajuns de notat că dezbaterea a fost într-o mare măsură în jurul întrebării dacă dezvoltarea unui puternic simț al obligației morale a ființei umane de pretutindeni putea fi cheia
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
fost oricum incapabile să ajungă la un acord privind sensul conceptului de dreptate globală. Câteodată, Bull pare să se fi aliniat cu ceea ce Wight a descris ca aripa "realistă" a raționalismului, dar, în alte cazuri, el este mai aproape de aripa "idealiștilor" (Wight 1991: 59). S-a spus că, spre sfârșitul vieții sale, Bull s-a îndreptat foarte vizibil către un punct de vedere mai "solidarist" (vezi Dunne 1998: Capitolul 7). Această aparentă "răzgândire" este mai pronunțată în Conferințele Hagey, ținute la
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
atlantică" a structurat pentru multă vreme percepții ale sociologiei Relațiilor Internaționale ca disciplină, domeniul fiind văzut ca divizat între "oamenii de știință" nord-americani și "clasicii" europeni (mai ales britanici). Două dintre "marile dezbateri" definitorii ale disciplinei cea între realiști și idealiști și cea între pozitiviști și tradiționaliști au fost trasate pe această împărțire, împrumutând diviziunilor intelectuale o nuanță culturală. La prima vedere, constructivismul pare să încurce acest mod de a ordona disciplina. În ciuda faptului că a preluat multe din angajamentele intelectuale
by Scott Burchill, Richard Devetak, Jacqui True [Corola-publishinghouse/Science/1081_a_2589]
-
bine era cînd era rău!... Mintea nu-i duce, săracii de ei și săracii de noi! să năzuiască la altceva. Nu-i de mirare că elanurile lui Octav eroul pur, intransigent, himeric se frîng. În confruntare cu energiile maligne, proliferante, idealistul își pierde la un moment dat forța de a spera. Interogațiile lui (despre adevărul și minciuna în care trăim, despre legitimitatea prezenței printre noi a strigoilor din trecutul nefast, și încă, și încă) se izbesc de un zid de indiferență
[Corola-publishinghouse/Science/1484_a_2782]
-
lor lipsită de sens - dar asta ar Însemna să intru În detalii estetice, să speculez, să devin acel cititor pe care Beigbeder vrea să-l șocheze. Ar fi o poveste În care nu mai cred decît teoreticienii literaturii și studenții idealiști. Ori, that’s all, folks! Régis Jauffret. Cu perversitate, despre perversiune Trebuie remarcată rapiditatea cu care cultura franceză, putred de bogată sau mai degrabă putredă și bogată, a adoptat estetica lui Kant și a formulat noi spații de manifestare a
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
reluată Între o trăsătură de chip care Încearcă să scape de organizarea suverană a chipului, și chipul Însuși care se Închide În această trăsătură, o apucă, Îi barează linia de fugă, Îi re-impune propria organizare. (...) Romanul francez este profund pesimist, idealist, „critic al vieții mai degrabă decît creator de viață”. El nu concepe decît călătorii organizate, iar salvarea, numai prin artă. (...) Își petrece timpul punînd puncte pe i, În loc să traseze linii, linii de fugă active sau de deteritorializare pozitivă. Cu totul
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
francez, care continuă să fie scris la temperaturi foarte scăzute, În așteptarea apariției cititorului nou, emancipat, pe de o parte, iar pe de alta la temperatueri normale de către ceea ce amenința să devină industria literaturii din zilele noastre. Nici cei mai idealiști, sau ambițioși, sau veleitari scriitori nu mai pot continua utopia criogenică a generației lui Robbe-Grillet. În 1980 mor Sartre și Barthes - două statui ale secolului literar XX francez care n-au intrat În coliziune, pentru că teritoriile lor aveau multe puncte
[Corola-publishinghouse/Science/2368_a_3693]
-
și tipurile pasive sau teoretice. I. Tipurile pasive Aceste tipuri psihomorale sunt raportate la funcțiile supraeului și se orientează către trecut. Ele privesc idealurile persoanei și tendințele conservatoare ale acesteia. În cadrul grupei tipurilor pasive distingem următoarele două forme: 1. Tipul idealist Acesta este tipul eroului care ilustrează și Împlinește valorile idealurilor morale, mergând până la dăruirea de sine. El este tipul personajului exemplar care acceptă autosacrificiul pentru realizarea idealurilor pe care le pune mai presus decât propria persoană. Se consideră predestinat pentru
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În primul rând, expresia unei anumite „Înclinații” a eului persoanei respective către o anumită „tendință de valorizare” a potențialului sufletesc. Astfel: aă nevoia de a se remarca prin acte exemplare, de a merge până la sacrificiul de sine este caracteristică tipului idealist, al eroului; bă nevoia de a oferi, de a transmite valori și cunoștințe, de a construi și de a menține starea de ordine și de echilibru este caracteristică tipului altruist al educatorului și psihoterapeutului; că nevoia de a se elibera
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
atât din punct de vedere psihologic, cât și moral, am preferat să delimităm patru tipuri umane În sfera psihologiei morale, și anume: tipul altruist (educatorul și psihoterapeutulă, tipul egoist (revoluționarul nihilist și bovaricul visătoră, tipul pasional (aventurierul și descoperitorulă, tipul idealist (eroul și sfântulă. Întrucât se disting mai multe tipuri umane În psihologia morală, elementele care le definesc și totodată le caracterizează trebuie menționate explicit Înainte de a trece la descrierea lor. Acest lucru este deosebit de important pentru diferențierea Între tipurile psihologice
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
dorința de a evada din realitate În necunoscut, dorința de a experimenta activități noi. Aventurierul este orientat către acțiune, fiind mereu În mișcare, pe când descoperitorul este orientat asupra obiectelor, căutând și insistând asupra amănuntelor (arheologii, cercetători etc.Ă. 4. Tipul idealist cuprinde tipurile psihomorale eroului și sfântului. Aceste tipuri sunt caracterizate prin devotamentul pentru scopuri Înalte, pentru Îndeplinirea unor idealuri imediate (eroulă sau a unor idealuri transcendente (sfântulă. Ambii sunt dominați de pulsiunile ideale, morale și spirituale, de virtuțile supraeului. Spre deosebire de
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
În configurația cărora componenta emoțional-afectivă are un rol important, ca formă de manifestare, dublând componenta rațională. Tipul german este, prin natura sa, un model uman introvert și sobru. Neliniștit interior, compensează această tensiune interioară printr-o atitudine reflexivă de tip idealist. Nevoia de expansiune, de autodepășire, de ieșire din realitate o sublimează prin metafizică, drept formă a trancendenței gândirii. Tipul german neliniștit și rațional iubește În primul rând ordinea și disciplina, spre deosebire de tipurile grec și latin care aspiră către libertate. Tipul
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
parte, la inconștientul pulsional primar. Fiecare tip de persoană și modelul psihobiografic care-i corespunde este determinat de influențele sau de tendințele exercitate sau manifestate de eul persoanei respective. În sensul acesta se pot delimita patru tendințe principale: aă tipul idealist este caracteristic modelului de personalitate și al tipului psihobiografic, În raport direct cu supraeul moral. El exprimă aspirațiile morale ale persoanei și este specific unui model de viață morală, fiind un tip teoretic care urmează valorile morale; bă tipul pragmatic
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
fiind un tip teoretic care urmează valorile morale; bă tipul pragmatic este opus tipului menționat mai sus. El se află sub influența directă pe care o exercită pulsiunile primare ale inconștientului asupra eului personal. Nu trebuie să considerăm că tipul idealist este un model uman pozitiv, iar cel pragmatic un tip de model uman negativ. Tipul idealist este introvertit, pe când tipul pragmatic este extravertit. Primul este meditativ, intelectualist, al doilea este realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
sus. El se află sub influența directă pe care o exercită pulsiunile primare ale inconștientului asupra eului personal. Nu trebuie să considerăm că tipul idealist este un model uman pozitiv, iar cel pragmatic un tip de model uman negativ. Tipul idealist este introvertit, pe când tipul pragmatic este extravertit. Primul este meditativ, intelectualist, al doilea este realist, Înclinat spre acțiuni practice, lucrative, mai puțin reflexiv-meditative. Acest tip este dominat de pulsiunile și nevoile imediate ale inconștientului; că tipul nostalgic este specific modelului
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]
-
Dincolo de dimensiunea trăsăturilor psihologice specifice acestor modele de personalitate și a tipurilor lor de existență, trebuie să vedem și valorile morale specifice fiecăruia dintre acestea. În schema următoare ilustrăm distribuția tipurilor de personalitate și a modelelor psihobiografice ale acestora: Tipul idealist Aspirații morale Tipul nostalgic Întoarcere În trecut Eul personal Tipul revoltat Proiectare către viitor Tipul pragmatic Pulsiuni primare Se poate totuși observa În schemă că există o anumită corespondență echilibrată Între modelele de personalitate și tipurile de psihobiografii. Mai mult
[Corola-publishinghouse/Science/2266_a_3591]