1,385 matches
-
prin aceste tentative radical diferite (cum ar fi renașterea ulterioară sau Reforma) este tradus efortul de depășire a dualității imagine-model (în termeni medievali: creator-creatură), dar și "eșecul" acestui efort, ce duce tot către raportarea imaginii la o "realitate", transcendentă sau imanentă. Pasul următor duce către imaginarul european al secolelor XVI-XVII (discutat de Claude-Gilbert Dubois), în care transformările acestuia sunt puse pe seama ritmului faptelor; ele intervin ca un motor principal în proiectarea reprezentărilor în mentalul colectiv ("Les transformations de l'imaginaire XVIe-XVIIe
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
relația dintre ceea ce am putea numi imaginarul teologic și existență, precum și destinul adevărului Întrupării, atunci când trebuia să fie eficace, împotriva oricărei forme de idolatrie, mai ales în creștinismul primar. Mai mult, noțiunea a contribuit la joncțiunea dintre manifestarea istorică și imanentă a modelului divin (etern și transcendent), exprimată prin categoria temporalității, cu filosofia trinitară și cu christologia; totodată, a oikonomiei discursului religios, ca text și imagine, cu pedagogia și cu gestiunea temporală (Mondzain 44-83). Transferul dinspre gândirea greacă și imaginarul filosofic
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
memoria profesorului Dan-Horia Mazilu (20 aprilie 1943 - 16 septembrie 2008) Careul singurătății. Despre puterea medievală 28 Dacă în spectacolul politic din societatea contemporană, "gloria" puterii și fascinația ritualurilor ei se amestecă indiscernabil cu "guvernarea" (oikonomia), cu gestiunea eficace din ordinea imanentă, cum se manifestau ele în lumea veche? În evul mediu românesc, lucrurile nu s-au petrecut altfel decât în celelalte zone de influență bizantin-ortodoxă. Tronul și autocratul erau văzuți a fi în relație unică, directă și de nedislocat cu Judecata
Imaginarul medieval: forme și teorii by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84959_a_85744]
-
ne face să înțelegem opera de artă ca un obiect al unor experiențe trăite, ceea ce-l face pe Heidegger să înțeleagă arta ca o expresie a vieții umane (Lebens). Pentru a avea experiența unui obiect, subiectul trebuie să iasă din imanenta sferă a subiectivității sale, pentru ca mai apoi să se întoarcă înapoi în sfera subiectivității sale împreună cu experiența sa. Pentru Heidegger, o experiență trăită înseamnă o intensificare a modului nostru de a trăi, o relație cu experiență trăită (Erlen - das Erlebnis
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
o expunere a unei critici extinse ideologice. Arta produce afecte, în timp, pe care teoriile critice ori le refuză ori încearcă să le descopere natura. Afectele sunt înțelese ca fiind extra-discrusive sau extratextuale, ele sunt înțelese și ca momente fiind imanente materiei și experienței. Afectele sunt cele care definesc arta în timp și spațiu și nu pot fi teoretizate sau înțelese, ci doar experimentate. Acest lucru l-a făcut pe Deleuze să definească arta ca bloc de senzații 8 ce poate
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
de transformare sau de creație implică imaginația împreună cu capacitatea intelectuală de a finaliza opera de artă. Totodată există o fuziune ontologică între imaginație și inspirație, în timp ce imaginația amplifică și intensifică ceea ce aveam prin intermediul inspirației, lucrând la nivelul mental ca facultate imanentă și transcedentală. La nivelul transcendental imaginația și inspirația funcționează în relație interdependentă. Dimensiunea ontologică a imaginației prevede și o interpretare dinspre opera de artă spre imaginație. Astfel, prin prisma artei funcția imaginației este de a stabili o conexiune între individ
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ce iese la suprafață prin creație. Raportul dintre imaginație și opera de artă vizează eul creativ care proiectează imagini artistice în lume pe care le cercetează mai apoi în mod constant prin intermediul unei facultăți continue a imaginației și care acționează imanent avându-și originea în activitatea mentală exprimată doar prin intermediul operei de artă. Lumea simplă și comună încetează să mai existe într-un univers al imaginației, fiind înlocuită cu o realitate trans-fenomenală, identificată de romantici cu eternitatea, guvernată în totalitate de
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
ontologice a obietelor țin de momentele de existență a fiecărei ființe în parte. Relația dintre individualitatea obiectului de artă și lumea exterioară duce la ideea de eteronomie a ființei (Seinsheteronomie). Un obiect poate fi eteronom doar dacă atributele sale sunt imanente. După Ingarden opera de artă există sub forma unei entități eteronome. Modul de existență al operei de artă este diferit de existențele obișnuite pe care le numim realități. Pentru a înțelege pe deplin ceea ce Ingarden vrea să demonstreze prin entitatea
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
significant de acces al obiectelor ce nu pot fi definite prin act. Opera literară este un obiect autonom și independent. Astfel, obiectul literar este o entitate spațio-temporală reală. Entitățile obiectului nu aparțin în exlusivitate acestui spațiu întrucât au o natură imanentă 8. Anumite entități ontologice, ca Leopold Bloom din Ulise sau Hyperion - Holderlin, sunt tropii obiectului literar pe care îl aveam la îndemână, iar acestea sunt numite de Ingarden ca forme ale obiectelor ficționale ce aparțin irealului. Entitățile obiectul literar sunt
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
the represented world but also that the world that is 'dreamt' here is not truly but only quasi-dreamt". Roman Ingarden, The literary work of art, p. 218. 33 Ingarden face deosebire între spațiul imaginat și spațiul imaginațional. Spațiul imaginațional este imanent în experiența imaginațională, "it is its genuine "real part" and it cannot be removed from intuitive imaginational experience". Roman Ingarden, op. cit., p. 227. 34 Rudner identifica entitatea abstractă ca obiect de bază operei literare, fapt ce intră în contradicție cu
Ontologia operei de artă by Bogdan Nita () [Corola-publishinghouse/Science/84972_a_85757]
-
se înfățișează azi îndeosebi ca un corespondent al teoriei literare, atașându-și argumentele semanticii structuraliste, ale sociologiei literare, ale psihologiei artei etc., impresia fiind de cercetare complexă, proteică, ambiționând să epuizeze nu numai aspectele structurale ale operei, ci și procese imanente actului creator”. Criticul pledează pentru „convergența” criteriilor și a metodelor de cercetare a literaturii, în condițiile unui apel stringent la text, la operă. Perspectiva teoretică este învestită cu rolul de perspectivă ordonatoare și integratoare, dar, precizează V., „tendința spre o
VLAD-4. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290599_a_291928]
-
În germene istoricismul pe care tot ea Îl denunță. Într-adevăr, dacă Încredințăm naturii grija de a determina norma, nu Înseamnă oare că renunțăm la drept ca transcendență? În felul acesta, „natura, lăsată liberă, Își realizează scopurile În funcție de dezvoltarea sa imanentă, iar dreptul (natural) nu este altceva decât instrumentul de care se servește natura pentru a-și atinge scopurile” (ibidem, p. 66). Am avea dreptate astfel să afirmăm că „antiumanismul radical nu restaurează decât În mod fictiv ideea de drept” (ibidem
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
considerate mai maleabile, cu atât dinamica naționalismului este mai complexă și mai evolutivă. Îmbinarea naționalismului cu relațiile interculturale poate fi imaginată În moduri foarte diferite, după cum anterioritatea este atribuită unuia sau altuia dintre fenomene și În funcție de definirea culturii ca dat imanent sau ca o construcție contingentă. Diversitatea abordărilor nu este semnul unei confuzii generalizate: ea trebuie mai curând atribuită caracterului nodal al fenomenului considerat. A. R. & DUMONT Louis (1983), Essais sur l’individualisme. Une perspective anthropologique sur l’idéologie moderne, Paris
Dicționarul alterității și al relațiilor interculturale by Gilles Ferreol () [Corola-publishinghouse/Science/1934_a_3259]
-
gramaticalizată, ca în unele limbi slave, iar alta deductibilă din mărcile gramaticale. La întîlnirea dintre aspectul gramatical și cel lexical, sînt inventariate o sumă de perifraze în care auxiliarele de aspect permit ca tipul procesului să fie reprezentat ca: 1) imanent (a fi pe punctul de a...), începînd (a se porni să...), insistîndu-se pe limita inițială pentru exprimarea aspectului incoativ, 2) desfășurîndu-se (a fi în curs de a...) sau progresînd (...din ce în ce mai repede, mai tare etc.), pentru exprimarea aspectului continuativ și 3
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
precum și a raporturilor dintre ele. În aceste condiții, reprezentările lumii în limbă, pornind de la reprezentările sensibile și de la experiențele practice, nu ar viza o lingvistică ce ar fi concepută într-un cadru idealist și dirijată spre o concepere ca fiind imanent sistemului limbii, deoarece, ca efect al acestei problematici, cîmpul noțional, cîmpul semantic și cîmpul lexical se confundă, fără a putea fi diferențiate. Cu toate acestea, nu conceptul "cîmp semantic" trebuie respins în această situație, ci problematica teoretică în cadrul căreia este
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
lingvistica praxematică atunci cînd, pornind de la problemele de limbă, distinge scheme practice care domină categorizarea perceptivă și actualizarea discursivă. Această lingvistică, ce pune accentul, în consens cu concepția lui G. Guillaume, pe sensul procesual și nu pe cel stabil sau imanent, se întreabă despre natura operațiilor cognitive proprii limbii și se poziționează în marea dezbatere dintre cognitivismul clasic și conexionism, dezbatere apărută prin cercetările asupra inteligenței aritifciale. Cognitivismul clasic consideră cunoștințele ca fiind stocate sub formă de conținuturi simbolice și ca
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care le actualizează textul, în calitate de relații permanente ale semnului; se poate deduce că accentul pus pe interpretare deplasează sfera de interes a cercetărilor de la stabilirea mecanismelor de structurare, de producere a unor unități funcționale, concrete (texte), la recompunerea unor virtualități imanente ori inedite, inefabile, în esență (sensurile semantic și pragmatic ale textului). V. coerență, text. DSL 2001; CHARAUDEAU - MAINGUENEAU 2002; COSERIU 1994; BUSSMANN 2008. RN H HERMENEUTICĂ. Prin hermeneutică se denumește știința interpretării textelor, în mod deosebit, a textelor filozofice și
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
realismul funciar al analizelor lexicografice și instaurează analiza în cadrul unei lingvistici antropologice. Praxemul nu este ca o etichetă lingvistică atașată obiectelor lumii și sensurile pe care le poartă nu mai sînt concepute ca un conținut sau ca un semnificat stabil, imanent semnului și sistemului lingvistic. Ca atare, praxemul este instrumentul unei produceri variabile a sensului la care se raportează emițătorul și receptorul plecînd de la actualizarea în discurs. Este un al doilea motiv de a apela la noțiunea "praxem", fiind un instrument
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
distinge astfel, un program de sens, care este un corespondent dinamic în procesul producerii sensului pentru unitatea minimală denumită sem sau trăsătură semantică (în analiza structurală). Această noțiune a fost propusă inițial pentru a substitui înțelegerea rezultativă a sensului produs (imanent semnului și sistemului abstract și static al limbii), printr-o modalizare programată care să permită evidențierea capitalizării sensului și actualizării lui în discurs. În etapa actuală, nici semantica și nici științele cognitive nu sînt în măsură să explice programele polisemiei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
reificare (transformare în obiect) asimilată la ceea ce nu este decît instrument, iar producerea este integrată în produs. În același timp însă, trebuie explicată prezența sensului în cuvînt, dar, fiind un dat anterior actualizării lui, sensul este înțeles ca un semnificat imanent, al cărui statut este superior manifestării conjuncturale și variabile în vorbire. Aceasta ar reprezenta esențializarea. Reificarea și esențializarea devin astfel două aspecte ale aceleiași probleme epistemologice. De exemplu, pentru traducere, un specialist în inteligența artificială încearcă să construiască o mașină
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
și receptarea de sensuri. Se admite, în general, că textul se caracterizează printr-o coordonată constantă - fixitatea, ca atribut al expresiei finite (ediție definitivă, operă completă), și una variabilă, la nivelul sensului, deci la polul receptării, dar variabilitatea sensului este imanentă procesului de creație: după U. Eco, un text este un produs al cărui destin interpretativ trebuie să facă parte din propriul său mecanism generativ. Abordarea din perspectivă semiotică a textului a presupus trei direcții de investigare, distribuite la cele trei
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
presupus trei direcții de investigare, distribuite la cele trei niveluri ale semiozei: sintactic, semantic și pragmatic. Ipostaza sintactică a textului are drept premisă ideea că obiectul-text este un construct abstract, în care interesează modul de funcționare a unui sistem relațional imanent, independent de condițiile extralingvistice și de factorii implicați în producere sau receptare și, în mare măsură, în absența raportării la referent și, nu în ultimă instanță, la adevăr. Ca atare, singura proprietate capabilă să asigure calitatea de text unei secvențe
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
care le actualizează textul, în calitate de relații permanente ale semnului; se poate deduce că accentul pus pe interpretare deplasează sfera de interes a cercetărilor de la stabilirea mecanismelor de structurare, de producere a unor unități funcționale, concrete (texte), la recompunerea unor virtualități imanente ori inedite, inefabile, în esență (sensurile semantic și pragmatic ale textului). Investigarea dimensiunii pragmatice a textului a dus la identificarea funcțiilor prin depășirea cadrului lingvistic și prin integrarea lui în procesul mai larg al comunicării, în care sînt antrenate situația
Dicționar de analiză a discursului by Rodica Nagy () [Corola-publishinghouse/Science/84947_a_85732]
-
dragoste și nu din dezamăgire, îl sesizează și cardinalul Daniélou: "Nimic nu este mai absurd decât apologeticele care încearcă să justifice conduita lui Dumnezeu în lume din punctul de vedere al dreptății oamenilor. De ce să spunem că există o dreptate imanentă, că orice punere la încercare este consecința unei greșeli? Deja de pe vremea lui Iov această concepție a fost lichidată. Trebuie să recunoaștem că nenorocirile sunt arbitrare, că distribuirea lor nu are nimic rațional. Trebuie să recunoaștem că lumea este absurdă
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]
-
aproape de anularea ei. Prin folosirea metodei filologice în istorie și a raționamentului contextual ca mijloc de mediere între interpretările mecaniciste și cele teleologice, între natură și rațiune, Vico încearcă să stabilească o corespondență între planul divin al mântuirii și natura imanentă a omului. Kant, asemenea lui Vico, a combinat aspectele sincronice cu cele diacronice ale "mâinii invizibile" în remarcile despre planul ascuns al naturii (verborgene Plan der Natur)91, pe care Hegel l-a transformat în doctrina "viclenia rațiunii/șiretenia Ideii
by OCTAVIAN FLORESCU [Corola-publishinghouse/Science/976_a_2484]