1,179 matches
-
severă (IQ -ul este situat între 25 - 49, vârsta mintală este de 5 - 7 ani) se constată că motricitatea este mai bună decât cea a subiecților din categoria precedentă, dar rămâne insuficient dezvoltată. Motricitatea voluntară este marcată de tremurături, mișcări imprecise, lipsite de finețe și sincinezii. Pot fi întâlnite și alte tulburări ale motricității generale (de mers, de echilibru). Tulburările de psihomotricitate se vor reflecta în dificultățile pe care acești subiecți le au în însușirea limbajului vorbit, scris, precum și a deprinderilor
ASPECTE MORFOLOGICE, FUNCŢIONALE ŞI MOTRICE LA COPII CU DIZABILITATE MENTALĂ by Bogdan Constantin UNGUREAN () [Corola-publishinghouse/Science/379_a_654]
-
în fine, monden și modern deopotrivă, național și cosmopolit. Să fie el semnul unei ambiguități deliberate a arhitectului? Să fie "de vină" complexitatea temei de proiectare, dorind să surprindă în această reprezentare "cubistă", pluri-fațe-tată, imaginea țării? Să fie de vină imprecisa identitate a țării înseși? Fapt este însă că pavilionul reprezintă în mic, dar complete, atât ezitările, cât și reușitele pe de o parte ale arhitecturii din care provenea și pe de altă parte ale societății (sau, mai exact spus, ale
[Corola-publishinghouse/Science/85066_a_85853]
-
studiu greu de definit, întrucît se sprijină pe concepte deja supraîncărcate de sens, ale căror relații nu pot fi decît problematice și ale căror manifestări sînt multidimensionale. 1. Interferența: comunicare politică. Trebuie să ne impacientăm pentru că expresia "comunicare politică" este imprecisă, deoarece termenii care o compun sînt polisemantici? Comunicarea este un concept caracterizat printr-o supraîncărcătură de sens, în limbajul obișnuit și în diversele discipline, situația ei înrăutățindu-se și datorită unui succes în domenii care tind să multiplice întrebuințările termenului
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
cu precauție, fiindcă semnificația lui se schimbă în funcție de contextul în care este utilizat. Trebuie făcută deosebirea între rețeaua socială și rețeaua de comunicație. Cea dintîi se definește prin opoziție cu un aparat, drept o organizare socială neconstituită, adică cu limite imprecise, cu actanți puțin specializați în rolurile și conexiunile aleatorii 9. În sens contrar, rețeaua de comunicație se prezintă ca o infrastructură, adică un ansamblu de posibilități materiale de comunicație, care diferă de structura de comunicare definită ca ansamblul comunicărilor schimbate
Comunicarea politică by Jacques Gerstlé [Corola-publishinghouse/Science/924_a_2432]
-
lingvistic, cuprinzându-i pe toți vorbitorii de limbi romanice - francezi, desigur, alături de italieni și spanioli. "Națiunea picardă" făcea referire la olandezi, în timp ce sub cupola "națiunii normande" erau asimilați studenții veniți din nord-estul Europei. Semantica națiunii bazată pe acești referențiali lingvistico-geografici imprecis făcea posibil ca "națiunea germană" să îi pună alături de germani și pe englezi. În decursul timpului, aceste "națiuni" studențești s-au prefăcut în "comunități de opinie", pe măsură ce studenții de proveniență și fundal lingvistic similare se solidarizau ideatic în cadrul dezbaterilor scolastice
[Corola-publishinghouse/Science/84968_a_85753]
-
după analogie".45 În concepția lui Aristotel, caracteristica metaforei este că "exprimă lucruri cu noimă, punând laolaltă absurdități (procedare imposibilă în vorbirea obișnuită, dar îngăduită de metaforă)".46 Pentru raționaliștii din filozofia modernă, Descartes și F. Bacon, gândirea metaforică este imprecisă, opusă clarității filosofice. Odată cu G. Vico, metafora a fost repusă în drepturi: plecând de la concepția lui Aristotel, valorificată în mod progresiv, s-a extins câmpul de aplicare al metaforei, considerată "un fenomen normal".47 În romantism, pentru J. G. Herder
[Corola-publishinghouse/Science/1530_a_2828]
-
rapid și gestul lent), după direcția de execuție (gestul centrifug și gestul centripet), după intensitate (gestul expresiv și gestul inexpresiv), după întinderea temporală (gestul care durează mai mult și gestul care durează mai puțin), după precizie (gestul precis și gestul imprecis), după partea corpului care se implică (gestul-cap, umeri, trunchi, brațe, mâini, picioare). Interferența dintre structurile lucrării este asigurată de perspectiva semiotică asupra discursului didactic și a situațiilor de comunicare, a semiozei didactice. Din punct de vedere semiotic, scrie autoarea, discursul
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
direcția elevului dornic să răspundă la lecție; * ațintirea unei priviri de atenționare asupra elevului indisciplinat; * indicarea unui cuvânt scris pe tablă; * întreruperea elevului cu ajutorul unui gest al mâinii atunci când greșește. * După precizie, remarcăm în comunicarea didactică: gesturi precise și gesturi imprecise. Dacă un profesor dorește să precizeze clar elevul pe care îl indică sau scopul urmărit, ar fi înțelept să aleagă gesturi precise. De cele mai multe ori, aceste gesturi (atingerea cu mâna a unui elev, indicarea cu degetul spre un elev, indicarea
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
indică sau scopul urmărit, ar fi înțelept să aleagă gesturi precise. De cele mai multe ori, aceste gesturi (atingerea cu mâna a unui elev, indicarea cu degetul spre un elev, indicarea cu privirea spre ușă) sunt mai puțin expuse confuziei decât cele imprecise (orientarea corpului în direcția elevului indicat, înclinarea capului spre un elev). Uneori, gesturile imprecise au avantajul obținerii comportamentului de atenție din partea tuturor elevilor. De exemplu, există momente când un profesor nu dorește să specifice ce elev trebuie să răspundă pentru că
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
aceste gesturi (atingerea cu mâna a unui elev, indicarea cu degetul spre un elev, indicarea cu privirea spre ușă) sunt mai puțin expuse confuziei decât cele imprecise (orientarea corpului în direcția elevului indicat, înclinarea capului spre un elev). Uneori, gesturile imprecise au avantajul obținerii comportamentului de atenție din partea tuturor elevilor. De exemplu, există momente când un profesor nu dorește să specifice ce elev trebuie să răspundă pentru că își dorește ca toți să răspundă în cor și de aceea execută un gest
by ALINA MĂRGĂRIŢOIU [Corola-publishinghouse/Science/949_a_2457]
-
reduse față de calificarea arbitrului, ceea ce reduce costul procesului de arbirare", precizează E. Popova (2006, p. 100). Un sistem de criterii bine pus la punct predispune mai puțin la neînțelegeri și la contestări, la confruntări primitive și frustrări. Dimpotrivă, caracterul vag/imprecis al criteriilor de apreciere a concurenților accentuează considerabil componenta arbitrară a stabilirii câștigătorului; după cum, necunoașterea criteriilor de către concurenți și de către suporteri (mai precis, lipsa de transparență) duce la contestarea deciziei luate, la o atitudine ostilă față de câștigător, la acuze referitoare
by Gabriel Albu [Corola-publishinghouse/Science/1037_a_2545]
-
ea este cunoscută sub numele de „nebunie”. Acest concept desemna totalitatea dereglerărilor spiritului, fără nici un fel de deosebire între ele. Ea vizează, în principal manifestările exterioare ale dezordinilor, ca abateri de la legile morale și religioase. Acest cuvânt destul de vag și imprecis din perspectivă medicală are o conotație peiorativă, moral-discriminatorie, fiind înlocuit de conceptele medicale moderne. Al doilea moment în formularea ideilor despre nebunie este reprezentat prin introducerea și utilizarea conceptului de „alienație mintală”. Termenul indică transferul nebuniei în spațiul medicinei, al
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
fără o sursă sau obiect real exterior, de tipul halucinațiilor. d) Aprecierea unor tulburări în sfera gândirii bolnavilor se va referi la următoarele aspecte: - asociații ideative: lente, incoerente, fugă de idei, asociații prin asonanță, monoideism etc.; - imaginile mintale: șterse, confuze, imprecise sau bogate, derulare panoramică, impresii de stranietate etc.; - idei delirante: sistematizate tematic (de grandoare, de persecuție, ipohondriace, mistice, erotice, de transformare corporală etc.) sau nesistematizate tematic, difuze, incoerente, cu tonalitate tristă (delir melancolic) sau cu tonalitate exaltat-pasională, euforică (delir de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
sau haptice interesează analizatorul tactil-cutanat și ele sunt mai rare. Pot apărea în stările toxice, în cursul intoxicațiilor cronice cu alcool sau cocaină și la bolnavii schizofrenici. 5) Halucinațiile interoceptive și proprioceptive interesează sfera viscerală sau genitală. Au un caracter imprecis, fiind resimțite ca niște stări cenestezice difuze, uneori ca un delir de posesiune sau sunt semnalate în cursul sindromului Cottard. 6) Halucinațiile polisenzoriale, nu sunt modalități rare și ele se caracterizează din punct de vedere psihopatologic prin asocierea mai multor
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
pozitiv de tipul halucinațiilor polisenzoriale, în special vizuale, delir oniric și o stare de agitație anxioasă. Tulburările psihopatologice întâlnite în sindromul confuzional, au fost grupate de K. Jaspers, în următoarele tablouri clinice; 1) Îndepărtarea de lumea reală caracterizată prin perceperea imprecisă a mediului înconjurător, dificultatea sau chiar imposibilitatea fixării atenției, reflectarea realității înconjurătoare sub o formă fragmentară, fără o legătură. 2) Dezorientarea în timp și spațiu, în raport cu situația sau circumstanțele, cu propria sa persoană sau nerecunoașterea persoanelor din jur, cu rare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Conceptul de degenerescență are un caracter prea general ca să poată fi admis și aplicat în mod curent în clinica psihiatrică (J. Fabet, J. Rogues de Fursac, E. Régis). El nu corespunde niciunei noțiuni nosologice bine definite (A. Gilbert-Ballet). Vag și imprecis, termenul desemnează o multitudine de simptome, destul de greu de reunit într-un tablou clinic unic, cu o evoluție si un prognostic variat. Singurul punct comun al „stărilor de degenerescentă” este „caracterul negativ” al acestora, prin care se încearcă să se
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
le vom descrie în continuare: stările anxioase nevrotice, nevroza de angoasă, nevroza isterică, nevroza fobică, nevroza obsesivă, nevroza ipohondriacă. 1) Stările anxioase nevrotice Anxietatea este definită ca un sentiment penibil de așteptare, o teamă fără obiect, frica de un pericol imprecis. Aceste caracteristici disting anxietatea de teamă, care este o emoție analogă anxietății, dar legată de un pericol obiectiv și real. Această opoziție schematică face din teamă un sentiment comprehensibil pentru celălalt, pe când aprehensiunea anxietății îi apare ilogică, irațională și disproporționată
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
menționate de bolnav. Trebuie făcută diferența dintre „anxietate” și „angoasă”. Termenul de „anxietate” desemnează neliniștea, teama fără obiect precis; pe când cel de angoasă desemnează senzațiile fizice de constricție și de opresiune care însoțesc, într-un grad variabil, sentimentul unui pericol imprecis (Brissaud). Angoasa este o experiență comună, strâns legată de viața și condiția umană, trebuind în sensul acesta, să fie considerată ca un fenomen normal ce stimulează activitățile mintale ale unui individ. În sensul acesta se vorbește despre două tipuri de
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
ea contravine realității și logicii (P. Guiraud). J. Séglas apropie eroarea de delir. Gelma susține însă faptul că nu se poate face o distincție netă, după niște criterii precise, între eroare și delir, formele de tranziție dintre acestea fiind foarte imprecise sau chiar destul de greu de surprins. Se admite, cu toate acestea, că atributele delirului sunt următoarele: contradicție internă, ireductibilitate funciară, desocializare a gândirii morbide, natură autistică, tematică și verbalism specifice. După K. Jaspers, delirul este considerat drept caracteristica de bază
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
cea de encefalopatie infantilă. În secolul XX în cadrul stărilor deficitare se descriu următoarele: cazuri limită de pseudo-debilitate, sindroame psihiatrice precoce și infirmitatea motorie cerebrală. Noțiunea de arierație mintală va rămâne considerată ca o stare de deficiență mintală, dar cu limite imprecise, variind în raport de criteriile utilizate pentru a o delimita și defini. În sensul acesta sunt menționate următoarele criterii care urmăresc delimitarea cadrului psihopatologic: 1) Criteriul psihometric, bazat pe studiile lui Binet și Simon de evaluare a dezvoltării intelectuale. Acesta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
demență se caracterizează printr-o slăbire intelectuală și are ca model clinico-psihiatric demența post-traumatică. Din punct de vedere psihopatologic, slăbirea intelectuală este mult mai discretă, fapt care face adesea ca aceasta să scape observației clinico-psihiatrice sau să fie greu și imprecis de diagnosticat. Din acest motiv se impune o investigare-evaluare psihodiagnostică a stării mintale a acestei categorii de bolnavi. În acest caz, dat fiind gradul clinico-psihiatric redus al tulburării, se vorbește despre o stare de deteriorare mintală. Întrucât gradele de deteriorare
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
egal, tulburarea sau dezorganizarea imaginii corporale este legată de slăbirea sau frustrarea egotismului individual, slăbind capacitățile de autoconservare ale acestuia. În această situație, principiul plăcerii este înlocuit, cum spuneam, de către principiul durerii, al stării de boală, de suferință difuză, penibilă, imprecisă, generalizată sau fixată asupra unui organ, dezorganizând echilibrul psihosomatic al persoanei respective. În sensul acesta pusă, problema patologiei psihosomatice ne apare ca o tulburare sau, mai exact, ca un conflict interiorizat al persoanei cu propriul său corp, asupra căruia aceasta
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
Primul tip îi reprezintă „bolnavul dificil frust, incidental, la limita noțiunii”. În ceea ce privește personalitatea și atitudinea față de suferință a acestei categorii de „cazuri”, autorul citat îi descrie în felul următor: „bolnavul care vine să se plângă medicului de câteva tulburări vagi, imprecise, fără acuitate deosebită, cu grija de a se pune la adăpost de surprize și care, după ce află de la medic că nu are nimic, pleacă acasă liniștit”. Al doilea tip este denumit de A. Păunescu-Podeanu ca „bolnavul dificil, formă severă, majoră
[Corola-publishinghouse/Science/2268_a_3593]
-
libertății umane? Istoricii, economiștii, sociologii, psihologii acționează împotriva libertății umane, fără să o elimine total. Ei vorbesc despre oameni care se sustrag "marjelor de manevră", jucînd jocul între limitele impuse de structurile economice și sociale. Ei înlocuiesc ideea de libertate, imprecisă, în viziunea lor, cu cea de "marjă de libertate", pe care o consideră mai realistă și, în orice caz, mai științifică. Pierre Bourdieu vorbește despre sociologia sa în următorii termeni: " Această viziune asupra acțiunii umane restituie agenților o anumită libertate
[Corola-publishinghouse/Science/1554_a_2852]
-
u se întreabă dacă nu este necesar să se construiască totuși și o lingvistică a vorbirii, dar, analizînd lucrurile, constată că, de fapt, limba cuprinde și vorbirea, iar distincția dintre limbă și vorbire este numai metodologică și, sub unele aspecte, imprecisă, întrucît faptele de vorbire devin limbă atunci cînd intră în tradiție 68. Prin urmare, limbajul (facultatea de a comunica prin semne) se manifestă doar ca vorbire, ca activitate și "vorbirea este mai cuprinzătoare decît limba: în timp ce limba este în întregime
Elemente de filozofia limbii by Ioan Oprea [Corola-publishinghouse/Science/1424_a_2666]