1,875 matches
-
să afirm, trecând peste aparențe, că nu este nici măcar o istorie propriu-zisă, ci este mai curând un pretext de „istorie”. Pentru că, dincolo de miile de ziare prin care autorul a trecut cu privirea, urmărindule sinteza, descoperim o lume (acum miraculoasă și inefabilă), peste care pulberea timpului, interesele politice și indiferența unei populații manipulate așternuse un strat gros de uitare. Spun în titlu că „Istoria...” este o cronică a cronicarilor, deoarece ziariștii sunt cei mai autentici eternizatori ai faptului cotidian nud, ce surprind
Constantin Huşanu by Reflecţii la reflecţii. Pe portativul anilor () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91645_a_93047]
-
factură - Templul scufundat (1964), Două balade ale vântului de miazăzi (1970), Miraculoasele întâlniri (1973), Poveștile vântului (1979, premiat cu Trofeul Micului Cititor). Are și reușite versiuni din literatura universală pentru cei mici, unde sensibilitatea traducătoarei și o delicată pătrundere în inefabilul copilăriei conferă textelor grație și poezie. Dar activitatea desfășurată de S. se concentrează îndeosebi asupra istoriei picturii universale, domeniu în care realizează albume de reproduceri însoțite de aparatul critic specific: Gauguin (1969), Hokusai (1971), Pictura chineză clasică (1973), Utamaro (1976
STANCULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289871_a_291200]
-
voim] un singur lucru: să‑i îndrumăm pe cei care pot crede cu dreptate, arătându‑le scrierile despre cele ce au fost profețite odinioară”. În acord cu această concepție, tratatul se prezintă ca un fel de urmă vizibilă a întâlnirii inefabile dintre întrebarea lui Teofil și profețiile Logosului. Toate pornesc de la și se întorc în Logosul divin, toate își descoperă sensul în Logos și numai prin El. Acesta „se definește”, dacă se poate spune astfel, prin capacitatea acestuia de a fi
[Corola-publishinghouse/Science/2074_a_3399]
-
numeroasele cenacluri pariziene și de cele peste o sută de mici reviste efemere, opun poeticii parnasiene, al cărei principiu era eternizarea priveliștilor lumii date, o poetică a visului, a misterului, a năzuinței spre „altceva”, spre „dincolo” (au-delà), spre imaterialitate și inefabil sau care comunica sentimentul urâtului, al spleenului și nevrozei provocate de climatul în care trăiau. Deosebită, prin materialul de inspirație și prin modul sufletesc, de literatura consacrată, noua poezie o sfida și în ordine formală, permițându-și derogări de la canoane
SIMBOLISM. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289675_a_291004]
-
socială sau umană pe care Sadoveanu să n-o fi înfățișat: tot ce reprezintă viață, gândire, sentiment, toate raporturile omului cu oamenii, sau cu natura, sau cu Dumnezeu - politica, religia, instituțiile și moravurile - se află în ea. Dar această sinteză inefabilă a unui popor bătrân, a existenței și a miturilor lui, a istoriei și a fanteziei lui, nu este o „comedie umană”, ci o mitologie, care-și are zeii, riturile și eroii ei legendari. S-a spus adesea despre Sadoveanu că
SADOVEANU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289422_a_290751]
-
pe o salvare a sa. Este trecerea din starea umană și sufletească În starea transumană, spiritual-morală, atât de bine exprimată de Goethe la sfârșitul tragediei (Faust, actul IIĂ: Tot ce-i vremelnic E numai simbol. Inaccesibilul Faptă devine-n ocol. Inefabil deplinul Izbândă-i aci. Omul simte și știe că nu-și poate depăși condiția naturală. La fel de bine știe că și cetatea pe care el a clădit-o va avea destinul său. La fel cum se refuză pe sine, ca „existență
Tratat de psihologie morală (ediţia a III-a revăzută şi adăugită) [Corola-publishinghouse/Science/2265_a_3590]
-
frontierei cu Asia. În schimb, Monica Spiridon optează pentru „melancolia confluenței” dintre Orient și Occident 2. O doză considerabilă de retorică, letală pentru unele lucidități, e administrată deseori În evaluarea poziției culturilor Europei Răsăritene: când ele devin structurate de aliajul inefabil și incomensurabil de elemente europene și „orientale”, modelul binar al originii este el Însuși artificial, Într-un sens istoric destul de (piro)tehnic (vezi „chestiunea orientală”), dar nici măcar de această dată referința la Orient nu se face cu fața către Asia
[Corola-publishinghouse/Science/2270_a_3595]
-
versiuni moderne la poezii ce aveau doar traduceri germane prăfuite, variante demne de luat în seamă la unele versuri care fuseseră echivalate modest de alții. De altfel, mărturisește că și-a impus să realizeze „pur și simplu imposibilul: să redea inefabilul, acel ceva ce nu se poate explica prin vorbe, ce trece dincolo de adevărul cuvintelor, să redea într-o transpunere liberă acea muzică intraductibilă a poeziei”. Exemplificând, într-un eseu, cu mai multe variante germane ale poeziei Mai am un singur
SCHERG. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289551_a_290880]
-
vechi (Problematica specificității esteticului în istoria esteticii românești). Versurile lui S., adunate în volumele Pelerinaj (1974) și Ceremoniile umbrelor (1996), sunt meditații lirice ale unei sensibilități interogative și evocări ale stărilor vesperale și nocturne, prielnice reveriei, avidă să capteze ritmurile inefabile ale firii și pe cele ale umanității naturale și ritualice. La rândul său, romanul Grădina înclinată (1974), narațiune de proiecție autobiografică, reia analiza și interpretarea contactului reconfortant cu natura și cu arhaicul. SCRIERI: Sensuri ale frumosului în estetica românească, București
SMEU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289733_a_291062]
-
pe echilibratul, pudicul și perseverentul Mircea Balmuș, cât și pe Tonel, licheaua simpatică și banală, ori pe epicureicul și practicul Puiu Deleanu. Tipologia feminină e sugerată prin punerea în contrast a două imagini ale feminității: Olguța e un personaj-sinteză, asociind inefabilul și statuarul frumuseții feminine de tip clasic cu spiritul lucid, disociativ al femeii moderne, în timp ce Monica va întruchipa, într-un grațios tablou paseist, acel gen de eroină întâlnit în literatura patriarhal idilică. Triumfă perspectiva medelenistă, întrucât Monica exprimă poezia și
TEODOREANU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290136_a_291465]
-
e văzută în oglinda diafanului, sufletul pare sorbit de „vârtejuri diafane”, vertebrele trupului tânăr luminează ca niște faruri cosmice și, pe aceste câmpii aeriene, îndrăgostiții aleargă cu mâinile transformate în spițe solare. O stare incantatorie și o aglomerare de suavități inefabile, o beție albă a simțurilor caracterizează aceste „jocuri de-a sfiala”: „spune-mi, dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului / nu-i așa că ai șchiopăta puțin după aceea / de teamă să nu-mi strivești
STANESCU-5. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289876_a_291205]
-
Ce să schimbă totdeauna”. Imaginile venite din lirica petrarchistă sugerează încercarea de sublimare a iubirii. Poetul pare a prețui pe lângă frumusețe, înțelepciune, duh, ,,isteciune” (daruri care intrau în tiparul clasic al ,,muzei”) și ,,un nu știu ce prea dulce”, trimițând parcă la inefabilul frumuseții romantice. Există și alte elemente care trec dincolo de schemele poeziei galante: accente de disperare, o mai mare sinceritate, chiar încercarea de eliberare a confesiunii de opreliști. Tonul pasional ce răzbate de sub formele stângace este expresia unui temperament pătimaș. În
VACARESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290402_a_291731]
-
modalitatea populară de a lega sau explica faptele. Frazarea și topica generează o anume ritmicitate și armonie, iar simplitatea, proprietatea stilului reduc comunicarea la strictul necesar. O deosebită importanță și în ordine estetică o are lexicul, de o expresivitate genuină, inefabilă, insolită pentru percepția modernă, ca și modul de asamblare a cuvintelor, a formelor flexionare, fonetica textului, toate purtătoare intrinseci de valențe artistice. Aceste elemente asigură fluiditatea și savoarea limbii, dau o cadență poematică expunerii, creând o atmosferă arhaică, specială, capabilă
URECHE-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290371_a_291700]
-
de poezie nouă” (Marin Bucur), care redescoperă teritoriile lirismului, ale confesiunii: A. E. Baconsky, Ion Horea, Alexandru Andrițoiu, Aurel Rău, Petre Stoica ș.a. Noutatea acestei voci constă în solidarizarea gestului hieratic cu cel grațios și suav, a concreteței materiale cu inefabilul, a obișnuitului existenței cu partea ei, ascunsă, de miracol. Pe măsură ce se maturizează, lirismul lui U. câștigă în substanță și se decantează. Acest fenomen se produce chiar și în poezia patriotică sau în aceea care tematizează revoluția, militantismul (există, în acești
UTAN-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290395_a_291724]
-
U. semnalează implicit tragedia limbajului. Nu se poate vorbi eludând orice convenții, iar convenția devine, inevitabil, clișeu. Și cum gândirea comunică doar prin limbaj, ea riscă în orice moment să eșueze în stereotipii. Cât privește totalitatea existenței umane, inclusiv infinitatea inefabilelor sufletești, funcționările ei sunt determinate evident de mobiluri primare, instinctuale, de resorturi tot atât de simple, în ultimă expresie, ca ale oricărui mecanism. Oamenii sunt adesea personaje urmuziene. Singuratic și bizar sub înfățișarea lui de funcționar hipercorect, de burghez desăvârșit, U. a
URMUZ. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290382_a_291711]
-
stea”, „ghețar”, „goelanzi” sunt vocabule esențiale). Fără a face concesii versificației „angajate” și „militante” cerute de ideologia comunistă, el exaltă figura artistului fantast, donquijotesc, „târând în zare cerul pe pământ”, aducând la sol „azurul fântânilor cerești” și palpând stările germinale inefabile („Închinător la morile de vânt,/ am privit ceea ce nu avea întrerupere, / am căutat ceea ce încă nu devenise făptură”). O permanență rămâne evocarea Nordului natal și a larilor țărănești, în strofe ce se constituie într-o arheologie a eului liric, dar
VALEA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290413_a_291742]
-
o iei în susul râului. apa curge. / delta morții în tine”. Revin și stările de destrămare, de pustiu lăuntric, dar tot amintirea este cea care asigură unitatea dintre eul înstrăinat și cel regăsit. Titlul trimite la nota de franciscanism regăsibilă în inefabil, în comuniunea sacră cu lucrurile, cu universul. Se simt urme ale tristeții, ale suferinței, mai adânci decât în alte poeme, stilul apropiindu-se de elegiile lui Rainer Maria Rilke și de meditațiile lui Lucian Blaga: „din nevăzut / mi se lasă
ZANCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290703_a_292032]
-
cele șaisprezece piese ale ciclului Trandafirii negri din placheta Rostiri tari poetizează situații erotice, cu etalarea detaliilor corporale feminine. Vibrația cea mai autentic lirică se află în Candoare, poem al ingenuității adolescentine. În versurile din Apoteoz (1933) expresia tinde spre inefabilul muzical, erosul având inflexiuni epitalamice, cu ecouri din Cântarea Cântărilor. Aceeași tonalitate apare în Minois (1934): „Aș vrea să am asemenea poeților latini / puterea proslăvirii și geniul lor bogat / să cânt delicatețea picioarelor ce-au stat / întinse goale-n umbră
ZAHARIA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290687_a_292016]
-
de miezul/ Cugetării să te-apropii”. Deși rebel, el nu este un nihilist. Pune în stare de tensiune o continuă și pătimașă căutare a lirismului, căruia încearcă, utopic, să-i circumscrie teritoriul. Uneori ajunge la tulburi și tulburătoare presimțiri ale inefabilului și realizează o tăietură disociativă între poet și om: adevărata poezie ar fi aceea trăită; cea scrisă devine doar expresia amânată și esențializată a trăirii, care își cere dreptul la zăbavă pentru a se decanta și obiectiva: „În seara asta
VULPESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290668_a_291997]
-
lui afișat religioasă acuză cerebralitatea și meditația, „rugăciunile” zvâcnesc cu adevărat liric doar incidental. Când motivul religios devine prilej de retrăire a unor emoții din altă vârstă, lirismul este autentic, însă emană nu atât din religiozitate, cât din candoare, din inefabilul transportării în ambianța copilăriei: „Joi porneam în cete la pădure, / S-adunăm călțunași și viorele, / Umpleam de chiot și cântec dealurile sure, / Uitând că ești mort și c-o să Te împodobim cu ele: Zăceau pe sfânta masă biete flori vinete
VOICULESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290623_a_291952]
-
cuadraturile” și „reducerile”: „Suntem în Casa a Noua - / Așadar să avem o memorie de mercur / Mijlocul Cerului veghează în față drept / Dincolo de săgeata de opt a Styxului”. Ca urmare, trăirea și sentimentul, condiționate paradigmatic, își pierd contururile vii, capricioase și inefabile, și se dezvăluie, simplificate, în proiecții fără adâncime: „Eram pe Verigii, noi doi / Ne priveam unul pe altul / Tu țineai o balanță de fum / [...] // Eu gustam cardinal opoziția Racului”. Poezia ulterioară a lui S. - reprezentată cu deosebire de volumul Lupta
STOENESCU-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289939_a_291268]
-
ar explica prin absența oricărei tendințe, a oricărui didacticism, a menținerii în „emoția dezinteresată”. Dramaturgul „împinge comicul din sfera finalității practice în sfera cauzalității sintetice și de aceea, mai ales, comicul său fiind mai pur, este mai artistic”. Doar intraductibilitatea inefabilului lingvistic - susține criticul - face ca autorul Scrisorii pierdute să nu poată deveni un scriitor de circulație planetară. A doua carte a lui S., Teoria imitațiunii și a clarului confuz în estetică (1925), reunește două studii. Unul trece în revistă, analitic
STRUŢEANU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289987_a_291316]
-
formule, autorul lor evoluând de la tematica gândiristă către o lirică mistică și de la stihul în mod deliberat neîngrijit, în afara canoanelor, la proza lirică. Reușitele certe, fragmentare, se găsesc, totuși, nu atât în direcția grotescului, a prozaicului, ci a diafanului și inefabilului. Epica, dominantă după 1938 și mai valoroasă decât poezia, este, într-un fel de existențialism fără artă, răsfrângerea puțin transfigurată a unui eu profund, inaccesibil nici lui însuși, revărsându-se neastâmpărat peste orice intenție artistică, pentru că arta e resimțită dacă
STREINUL. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289978_a_291307]
-
a marilor educatori, pedagogia care trece dincolo de aspectele formale și superficiale ale educației, sesizând sensurile ei adânci și semnificațiile ei elevate ce nu pot fi cântărite, numărate, măsurate etc. Ambiția supremă a pedagogiei fenomenologice este sesizarea, decriptarea și descrierea „componentelor inefabile” și a „fenomenelor originare” ale formării personalității umane. Exploratorii acestei dimensiuni educaționale au stăruit asupra rafinării metodei și au studiat probleme precum: problema predicției fenomenologice în educație; calitatea experiențelor pedagogice originare și a experiențelor pedagogice secunde; raporturile fenomenologiei cu empirismul
Teoria generală a curriculumului educațional by Ion Negreț-Dobridor () [Corola-publishinghouse/Science/2254_a_3579]
-
s-a rafinat, dar a și pierdut ceva din culoarea primară. Deși inițial se prezenta cu un statut de noțiune indicibilă, având un aer nou, original, „reprezentarea socială” a devenit prin difuzare un concept comun, și-a pierdut aerul de inefabil, puterea de sugerare pe care o are un cuvânt (sau o expresie) ce se sustrage definițiilor unificatoare. Or, Moscovici refuză și acum să dea o definiție constrângătoare conceptului său. Cel sosit mai târziu în lumea celor ce studiază reprezentările sociale
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]