3,598 matches
-
foarte bine cine se află, așa că fug de el. Fug de el și reușesc să găsesc o ușă, și nu doar că mi-l imaginez, dar Îl și văd după niște coloane și un răcnet mi se zbate În gîtul inert, nu pot să strig și de la un anumit moment nu pot nici să mă mai mișc. Și el vine, e din ce În ce mai aproape. E ceva monstruos, e hidos. Iar eu sînt paralizat, incapabil să mă mișc măcar un milimetru. Și ușa
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și face remarci liniștitoare, din care Îți poți imagina orice. — Mamaie, acum am scos-o și n-o să te mai supere. Doar dacă nu cumva o să-ți crească alta. Mă Întorc puțin să văd reacția bătrînei. Nu are una, e inertă. După cum arată, o mînă de om, mă Întreb dacă chiar au avut ce să scoată din ea. Se oprește o clipă la patul meu, dă din cap incredul, apoi o ia spre ușă: — Fie ai avut zile, fie ai capul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
CÎnd se Întoarce să golească lichidul Într-un fel de oală smălțuită În formă de rinichi, văd prin părul slinos și rar că are boneta lipită de ceafă cu un plasture oribil, murdar. Un zbieret mi se zbate În gîtul inert, În timp ce ea dă să-și aplece spre mine chipul supt, osos. O coincidență aproape neverosimilă mi-l scoate pe Cristian În cale cînd ies de pe strada spitalului, Întrebîndu-mă cu ce aș putea să mă Întorc În unitate. — Ne-așteaptă șoferul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
tratament. Ieșim pe hol (din pudoare, În fond, noi sîntem sănătoși tun, eu fiind oricum pacientul altei secții), trăgînd cu coada ochiului spre oja sidefie care plimbă stetoscopul În sus și În jos pe pieptul slăbănog, lipsit de virtuți, acum inert, sau Îi apasă fruntea Îngustă, umedă de efort și Încordare. — Mă Rică, Îți spun că e ilegală, trebuie retrasă, Îi șoptesc... Ai văzut ce-a pățit bietul copil? Rică rîde. — Costinel... bietul copil, e epileptic. Nu există leac pentru el
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Spre seară, stăm În salon și citim presa. Costinel și colegii lui atîrnă de zăbrelele ferestrelor, privind coroanele castanilor, păsările și ce mai e de privit. Doar unul a rămas În pat, țeapăn, cu pătura trasă pînă sub ochi - fixează inert tavanul, lăsînd senzația unui om nelocuit, dus de-acasă. De pe alei vine o rumoare pașnică; e ora mesei și asistentele Încep să adune pacienții din grădini. La un moment dat se ridică o voce ce-l strigă pe unul care
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
crăpătură, ca visul unui prunc despre venirea pe lume. George avea impresia că o împinsese spre scări. Nu-și putea aduce aminte cum a trăs-o prin canal. Odată ajuns la scări, lucrurile se schimbaseră, Stella era ca un sac greu, inert, șiroind de apă, care trebuia să fie ridicat treaptă cu treaptă. Și în clipa aceea i se năzărise că era moartă. Dar după ce au ajuns pe chei, s-a dovedit că nu murise. Zăcea pe pietre, zvârcolindu-se, gâfâind, zvâcnind
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
la înot și rămăsese la o măsuță, așteptându-i pe Brian și pe Adam. Brian își făcuse apariția, dar Adam înota încă pe sub pătura groasă de abur. Gabriel își alungă din minte imaginile fugitive ale unui Adam înecat, cu trupșorul inert pescuit din apă, și așa mai departe, își întoarse gândurile la subiectul excursiei la mare. Subiect detestat de Brian, care nu o încuraja deloc să se gândească la el. Stătea scărpinându-și fața ciupită de vărsat cu unghiile lui boante
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Tom fugi în apă, spre George și luă cățelul. — O, George, ești un erou! Dar ce înghețat e, repede un prosop, sărmanul Zet! Timp de un cumplit moment, Tom, ținând câinele în brațe, avu impresia că e mort, atât de inert și de înghețat și de nemișcat era bietul de el. Dar, în aceeași clipă, o limbuță roză îi linse mâna. Gabriel veni într-un suflet, îl înfășură pe Zet într-un prosop uscat, apoi se așeză pe nisip și începu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
mai era decât altceva, ceva care lunecă din mâinile tremurânde ale preotului. Totuși, trăgând și împingând cu disperare, reuși să proptească matahala la capătul mai puțin adânc al bazinului, opus robinetelor, acolo unde se afla banca interioară, astfel încât capul căzu inert pe spate, sprijinindu-se de marginea emailată a căzii. După care, preotul se ridică și se reîntoarse în dormitor. Scrisoarea zăcea pe covor, acolo unde îi căzuse din mână. Instinctiv, o ridică și o vârî în buzunar. Apoi ieși din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de tinichea, orizontal, ancorat cu un cablu de vârful turnului, de două ori mai gros decât un burlan de la streașină și la fel de vechi și de turtit, se ridica mai înalt decât vagoanele și decât locomotiva. Nefolosit, brațul de tinichea stătea, inert, în lungul peronului. Pentru alimentare cu apă, locomotiva era trasă cu tenderul în dreptul pompei, un lucrător rotea cu mâna brațul de tinichea, trăgându-l de o sârmă, în zdrăngănit de tinichea, până îl aducea de-a curmezișul peronului, cu gura
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
alături, mâna ei reflecta magia alb-mișcătoare a ecranului și aștepta. La distanță de un singur deget de al ei, Dragoș vedea propria-i mână stând nemișcată. Dar mâna lui nu reflecta magia ecranului. De fapt nu reflecta nimic. Doar stătea inertă pe brațul scaunului. Dacă ar fi depărtat puțin degetul mic ar fi atins degetul ei. Aici era ușor de prevăzut ce ar fi urmat. Zâmbetul ei recunoscător-prietenos. Cu capul dat pe spate fiindcă își aleseseră în pripă locuri atât de
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
funcțională sunt organizațiile sportive, grupuri care sunt ansambluri mai mult sau mai puțin integrate, de roluri diferite și complementare, structurate pentru a atinge anumite finalități prin schimburi cu alte organizații sportive. Seria este o juxtapunere de indivizi asemănători, un ansamblu inert, iar solidaritate nu poate veni decât de deasupra, grupul fiind integrat prin supunerea la o autoritate, la o sursă de putere (stat, șef, partid). În cazul grupurilor în fuziune sportive, apare o deosebire legată de finalitate. indivizii își reprezintă în
DIALOG ÎNTRE SPORT ŞI SOCIETATE by Mihai Radu IACOB, Ioan IACOB () [Corola-publishinghouse/Science/100989_a_102281]
-
stării de puritate absolute, este o răsplată eternă pentru chinurile îndurate de-a lungul reîncarnărilor succesive. Sufletele au funcția cosmică de a purta influența Lumii Inteligibile în Lumea Sensibilă, descinderea este o "consumare" a Universului, o necesitate, fără ea corpul inert nu ar putea fi animat, coeziunea Întregului nu s-ar produce, este în acord cu teoria procesiunii sau purcederii, prin urmare cu o lege universală. Ascensiunea sufletelor, revenire la unitate inițială, aduce cu sine echilibru în hypostasul Sufletului. Descinderea și
Visul lui Scipio. Somnivm Scipionis by Marcus Tulius Cicero [Corola-publishinghouse/Science/1099_a_2607]
-
să-i poarte numele și dincolo de timpul când el nu va mai fi. Pe fundalul clar-obscur hașurat de jerbele de scântei țâșnite din loviturile ciocanului pe fierul înroșit, Biscornet părea un vrăjitor, care preface în chip miraculos bucățile de metal inert, lipsite de expresivitate, în obiecte strălucitoare, aproape însuflețite. Dorința de a progresa în meseria lui era perfect justificată în gândirea tânărului. Dar, pentru a fi recunoscut ca maistru, acest lucru nu era suficient. în acel secol al XIII-lea încă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
șiretlicurile, pentru a determina o revoltă a îngerilor. Atunci totul se va amesteca, se va dezagrega, se va confunda. Nimic nu va rămânea cu adevărat inflexibil în lumea creată de divinitate. Dacă spiritul invizibil poate fi slăvit, pentru ce corpurile inerte nu ar putea suferi modificări sub presiuni corespunzătoare? - Ei, prințe Belzebuth, nu sunt eu chiar așa de prost încât să-ți ofer sufletul meu, pe care bunul Dumnezeu mi l-a dăruit și mi l-a pus sub protecția Sfintei
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]
-
înfricoșătoarei reptile. Urmează o încăierare halucinantă, pe viață și pe moarte. Când reușește, în sfârșit, să prindă cobra de cap, mangusta o azvârle în direcția inversă sensului în care reptila încearcă să se înfășoare, lovind-o de pământ până ce rămâne inertă. Am simțit totdeauna o mare admirație pentru aceste "pisici" pe care indienii, am auzit, le îmblînzesc și le țin pe lângă locuințe ca să-i ocrotească de cobre. Mi se părea că trebuie să vedem în curajul lor un exemplu. Asta până în
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
îngenunchease mereu: "Ai vrut să sari în beregata mea, fiară, ei bine, am sărit eu în beregata ta, n-o să-ți mai bați joc de mine". Nu mă vedeam decât pe mine însumi dinaintea mea, până când Eleonora a căzut aproape inertă în brațele mele și apoi, cu un ultim efort, s-a smuls și, împleticindu-se, a început să fugă în întuneric. M-am luat după ea, deoarece, dintr-odată, în clipa când ea s-a desprins mi-am dat seama
Viața pe un peron by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295606_a_296935]
-
de iarbă, și s-a dat câțiva pași mai într-o parte. Prinzând curaj, pasărea a început a ciuguli din carnea sângerândă. Se vedea cât de colo că-i plăcea. A mâncat pe săturate, după care a zburat pe trupul inert al ursului. Avea aer de învingător. îndată și-a șters ciocul de blana maronie și a început să-și lustruiască penele de pe aripi. După ce vânătorul a luat blana ursului și cât a putut din carnea acestuia, îndreptându-se către casă
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92330]
-
în brațe și i-am astupat gura cu o sărutare sălbatică, plină de ură. (Bineînțeles n-am simțit nici o plăcere.) Uluită de gestul meu brutal, de spaimă, de rușine, Mihaela îngălbeni și când i-am dat drumul, căzu pe trepte, inertă ca o cârpă. Se scurseră câteva clipe penibile până să iau o hotărâre. S-o las acolo leșinată și s-o zbughesc ca să scap de urmări, s-au s-o ajut înfruntînd orice risc? Fără să mă fi decis pentru
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
se ivi sprinceana de lapte a zorilor, amândoi zăceam istoviți, cu trupurile dogorind ca jarul. Suflam din greu, sacadat, aerul nu ne mai ajungea. I-am trecut ușor o mână pe cosițele inundate de nădușeală. Ea nu sesiză mângâierea, rămase inertă, departe de mine, cu fața în sus, pe care se citea o vagă încruntare. Cât m-am bucurat că nu murise. Îi respiram mireasma (numai a ei) și-mi plăcea că nu semăna cu a nici unei fete de pe pământ. Delirul
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
vină. Și vremea a trecut... (Voiam să spun pe Mihaela, dar ceva mă împiedica să-i pronunț numele, așa cum se face cu un mort scump). Acum nu mai mi-e foame. M-am cufundat într-un fotoliu și am rămas inert în poziția inițială (care dealtfel nici nu era comodă) multă vreme! fără să fiu capabil de a mai face o mișcare măcar s-o corectez. N-aș putea spune că mă gândeam la ceva. Oboseala mă secătuise, iar starea de
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
o fac pentru tine. Numai pentru o singură ființă de pe pămînt! ― Pentru mine! exclamă Mihaela cu glasul alterat. Mă privi lung, mirată, ca o făptură cu însușiri supraomenești. Ochii ei aveau priviri atât de rugătoare, atât de neliniștite! Se prăbuși inertă într-un fotoliu și acolo izbucni în hohot sfâșietor de plâns. ― Aimée, ce înseamnă asta? Nu trebuie! E o prostie ce faci! ― Aimée, Aimée! repetă ea mașinal printre suspine. De când nu te-am mai auzit spunîndu-mi așa! Aș fi putut
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
multiplica, vedeam un șir lung de moarte, încît odaia, poate chiar toată casa se umpluse numai de ea. Aș fi vrut să plâng, dar de unde lacrimi? O stâncă și tot ar fi fost zguduită de clipa revederii. Eu ― nu. Rămâneam inert," gol de simțiri, absent. Și doar Mihaela jucase rolul principal în viața mea. Aveam îndărăt anii noștri de bucurii și suferințe care ne legaseră cu lanțuri mai tari decât oțelul. O iubisem mult, îi deschisesem larg porțile sufletului, ființa mea
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
ca mine. Nu-mi ardea nici de ea, nici de film, absolut de nimic. ― La tine nu place sărute la Vali? se mira femeia nedumerită că inițiativa tuturor îmbrățișărilor o lua numai ea. Râdeam cu râsul altuia și o sărutam inert. În pauză, am ieșit în hol să fumez o țigară. (Uitasem să mai fumez de două ceasuri.) Fumam și priveam zbuciumul străzii prin geamurile ușilor de la intrare. La un moment dat mi se păru că secretarul meu trecuse pe acolp
Invitație la vals by Mihail Drumeș [Corola-publishinghouse/Imaginative/295579_a_296908]
-
mut la tot ce se întâmplă ,la tot ce ma înconjoară. Sunt supt de viață și de gânduri,trupu-mi stă să moară. Naosul meu e un mare deșert, Am devenit din om doar concept, Precum o năluca rătăcesc prin noapte inert, Și simt cum viața mi se scurge încet,încet. Te caut prin întuneric orbecăind. Nu te găsesc,sunt extenuat,caut patul să mă întind, Văd pe fereastră fulgere albe și albastre trăsnind... Nu pot să dorm, mă voi odihni murind
Ramuri, muguri si mugurasi de creatie olteniteana Antologie de poezie și proză oltenițeană by Nicolae Mavrodin si Silviu Cristache () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91640_a_93418]