2,036 matches
-
cu barca, București, 1964; Vara pe verandă, București, 1966; Necunoscutul și iubirea, București, 1968; O sărbătoare princiară, București, 1969; Proză satirică, București, 1969; Teatru, București, 1971; Cântece de alchimist, București, 1972; Fotbalul n-a fost creat de diavol, București, 1972; Ipocrizia disperării, București, 1972; Pâinea la loc fix, București, 1972; Pălăria de pe noptieră, București, 1972; Este corida o luptă cu moartea?, București, 1973; Frumos e în septembrie la Veneția, București, 1973; Înmormântare pe teren accidentat, București, 1973; Iubiri contemporane, București, 1975
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
1972, 35; Alexandru George, Cel ce refuză iluziile minții, LCF, 1972, 41; Laurențiu Ulici, Teodor Mazilu. Prozator, eseist, poet, CNT, 1972, 42; Ovidiu Ghidirmic, Reflecțiile unui moralist, RL, 1972, 46; Alexandru Paleologu, Fantezie și imaginație, LCF, 1972, 46; George Pruteanu, „Ipocrizia disperării”, CL, 1972, 21; Nicolae Prelipceanu, „Cântece de alchimist”, TR, 1972, 47; Georgeta Horodincă, Obsesia vieții, CNT, 1972, 51; Petru Poantă, „Cântece de alchimist”, ST, 1972, 23; Traian Stoica, „Cântece de alchimist”, VR, 1972, 12; Andrei Strihan, O aventură estetică
MAZILU-3. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288074_a_289403]
-
foarte puține de spus în public. Această situație confirmă provincialismul endemic al culturii române contemporane din care, inevitabil, discursul teologic face și el parte. Istoria ne arată că lipsa unor medii adecvate de comunicare sfârșește mereu printr-o celebrare a ipocriziei. De ce, în România, bârfele sunt de maximă suculență și aciditate, iar ideile n-au aderență? Poate că o parte a răspunsului se găsește în dinamica pedagogică a primilor ani de formare în școli și universități. Ca student al Facultății de
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
sinodalitate invită la această practică deschisă, imună față de umorile pasagere și idiosincraziile personale. Semi-clandestinitatea comentariului de chibiț nu ar trebui să aibă efecte mai puternice decât dezbaterea transparentă. Din păcate, la noi, „spațiul public rămâne inevitabil contaminat de falsitate, de ipocrizie și de ritualurile prin care viața noastră intelectuală este adesea condamnată la politețea formelor fără fond. Astfel, spațiul nostru public se dovedește un adăpost inadecvat pentru adevăr, descurajant pentru sinceritate și impropriu pentru spontaneitate”1. Când această convenție a duplicității
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
unor mari cărturari din închisorile comuniste - cum ar fi exemplul lui Mircea Vulcănescu -, ierharhii pravoslavnici s-au grăbit să canonizeze figuri niciodată cunoscute pentru excesul lor de sfințenie personală. La drept vorbind, nici o conștiință ecleziastică păstrunsă de substanțele narcotice ale ipocriziei n-ar fi suportat ușor cura de dezintoxicare. De aceea, nimeni nu pare să se sfarme discutând pe față teme precum „Biserica și fenomenul corupției”, „Etapele reeducării în epoca de aur” sau „Istoria telegramelor de felicitare”. În fond, nici Federația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
colaboraționismului, n-au drept nici la clemență și nici la iertare. Scuipatul cu venin compromite orice autentică vindecare. Din același buget de stat extragem fonduri pentru pensiile fidelilor colonei ai Securității și chilipirul pentru văduva unui fost deținut politic. Nădușeala ipocriziei naționale se spală din banii publici. Mereu alte priorități par să guverneze atenția noastră civică. Flacăra simpatiei pentru camarazii falselor eroisme arde unde nu te aștepți. Reprezentanți foarte vocali ai tineretului universitar au regăsit gustul pentru Comuna din Paris (versiunea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
baricadarea sub regula excepției, discuțiile pe procedură - totul ne este servit, în afară de mărturisirea adevărului și pledoaria deschisă pentru dreptate. Miniștrii minoritari suspectați de corupție și înaltul cler ortodox acuzat de colaboraționism cu fosta Securitate tolerează cu egală bucurie amestecul de ipocrizie avocățească, minciună comunistă și regresie levantină. Așa se face că studierea detaliilor pare indezirabilă, vocea presei libere le repugnă, iar culpa colectivă impune rapid sentimentul fraternității. Împăcarea cu satrapii este proclamată înaintea spovedaniei durerii. Pentru că liderii morali ai suflării creștinești
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
miasmele delațiunii. Mulți au așteptat - poate „stând strâmb și judecând drept” - ca mărturisirea publică a vechilor culpe să apară într-un mediu care aprofundează zilnic taina pocăinței și misterul iertării. În fața acestor așteptări, decepțiile au fost legiune. Riscul ipocrizieitc "Riscul ipocriziei" În același timp, discursul purgativ al societății civile s-a dovedit adesea vulnerabil la ranchiună și ipocrizie. În decorul mizerabil al dezbaterii noastre publice, acolo unde călăii se amestecă vesel cu victimele, acuzațiile insistente de colaboraționism - nu întodeauna făcute pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
să apară într-un mediu care aprofundează zilnic taina pocăinței și misterul iertării. În fața acestor așteptări, decepțiile au fost legiune. Riscul ipocrizieitc "Riscul ipocriziei" În același timp, discursul purgativ al societății civile s-a dovedit adesea vulnerabil la ranchiună și ipocrizie. În decorul mizerabil al dezbaterii noastre publice, acolo unde călăii se amestecă vesel cu victimele, acuzațiile insistente de colaboraționism - nu întodeauna făcute pe baza unor probe irefutabile (vezi alegația lui Mircea Dinescu despre „arderea dosarelor” în decembrie 1989) - au putut
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
îmbrăcați în haine de farisei. Arta orientală a mușamalizării nu va putea rezista asalturilor din afară. Da: gura păcătosului grăiește, adesea, un adevăr spinos. Când uniformele răutății vor defila în paginile presei, vom avea oare smerenia de a ne recunoaște ipocrizia? Se vor cerne rândurile? Despre îngrijorătorul spectru al clericalizării vieții bisericești Teodor Baconsky a vorbit în altă parte1, fără prea multe consecințe. Numărul mare de locuri pentru secția pastorală a Facultăților de Teologie a rămas neschimbat, deși mulți tineri au
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Descriind infernul catastrofei primordiale, somnolența muritorilor, pierderea amintirilor din petrecerea cu Domnul în paradis - centrul inimii noastre -, părintele Emilianos atinge dostoievskian cutele cele mai ascunse ale sufletului nostru. Cuvintele sale au virtuțile transparenței, iluminând tenebrele unei conștiințe depravate, refugiată în ipocrizie și autosuficiență. Lansată cu o sinceritate care nu sucombă nicidecum în cinism și cu o clarviziune care, născută în stare de rugăciune, rămâne strict terapeutică, rostirea arhimandritului Emilianos face „drepte căile Domnului” prin pustia inimilor noastre. Povețele sale sunt mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
invizibile) rațiuni contrare. Iluzia exteriorității ne poate proiecta în ceremonialul etalării „virtuților”, în timp ce esența ascezei ține de adâncirea lăuntrică a chenozei. „Instituind posibilitatea permanentă a amăgirii și minciunii”, spune Michel Henry, „duplicitatea apariției desfășoară un univers al cărui principiu e ipocrizia. Nu că aceasta s-ar stabili aici sub forma unei stări de fapt întotdeauna realizate, ca și cum toate comportamentele detectabile într-un astfel de univers ar fi cele ale ipocriziei. În acest caz, n-ar mai fi cu putință nici o ipocrizie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Michel Henry, „duplicitatea apariției desfășoară un univers al cărui principiu e ipocrizia. Nu că aceasta s-ar stabili aici sub forma unei stări de fapt întotdeauna realizate, ca și cum toate comportamentele detectabile într-un astfel de univers ar fi cele ale ipocriziei. În acest caz, n-ar mai fi cu putință nici o ipocrizie. Dualitatea apariției face ca într-un sistem metafizic constituit și definit de această dualitate să domnească ipocrizia cu titlu de posibilitate principială mereu deschisă”. Ispitele speculează tocmai această duplicitate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
ipocrizia. Nu că aceasta s-ar stabili aici sub forma unei stări de fapt întotdeauna realizate, ca și cum toate comportamentele detectabile într-un astfel de univers ar fi cele ale ipocriziei. În acest caz, n-ar mai fi cu putință nici o ipocrizie. Dualitatea apariției face ca într-un sistem metafizic constituit și definit de această dualitate să domnească ipocrizia cu titlu de posibilitate principială mereu deschisă”. Ispitele speculează tocmai această duplicitate fenomenologică. Omul uită să caute locul inimii, judecându-și conștiința și
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
toate comportamentele detectabile într-un astfel de univers ar fi cele ale ipocriziei. În acest caz, n-ar mai fi cu putință nici o ipocrizie. Dualitatea apariției face ca într-un sistem metafizic constituit și definit de această dualitate să domnească ipocrizia cu titlu de posibilitate principială mereu deschisă”. Ispitele speculează tocmai această duplicitate fenomenologică. Omul uită să caute locul inimii, judecându-și conștiința și starea aproapelui după aparențe. Treptat, înșelarea devine a doua fire a omului. Sub pretextul iubirii aproapelui sau
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Sofronie petrece, precum Iacob în pustie, lungi nopți de război lăuntric cu mândria omului cel vechi, înfruntând cu neputință și uimire pe Îngerul lui Dumnezeu (Geneză 32). Fără să mai suporte aerul artificial al discuțiilor „savante”, convențiile sociale pline de ipocrizie, cultura hedonistă și foarte indulgentă a „intelectualilor” din exil care uitaseră degrabă suferința celor de acasă, dar mai ales fiind dezgustat de slava deșartă a lumii (pe care i-o oferise deja o carieră artistică plină de succes), preotul Sofronie
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se arată tuturor „sărac cu duhul”. Zaheu ignoră șoaptele răutăcioase ale foștilor săi prieteni, rupe convențiile „oamenilor serioși”, trece cu vederea zâmbetul superior al mamelor aflate pe uliță. Suit în sicomor, Zaheu se umanizează. El nu-și mai tăgăduiește, cu ipocrizia unui despot, neputința și curiozitatea. Adevărata jertfă a lui Zaheu are loc nu într-un templu, alături de farisei, ci în piață, acolo unde a înșelat încrederea celor mai tari sau mai slabi ai orașului. Atunci când își arată neprefăcut afecțiunea pentru
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a savantului sceptic alături de metanoia perpetuă a teologului mirat de mereu surprinzătoarea revelație divină. Când o viziune participativă despre adevăr va oferi regulile dialogului între teologie și cultura modernității, neînțelegerea dintre îndoielnici și mărturisitori nu va mai fi drapată cu ipocrizie, dar nici declarată o fatalitate. Creștinii nu vor câștiga respectul de sine și nici admirația tăcută a arhitecților secularizării dacă nu vor lua în serios chemarea la mărturisirea plenară a unui adevăr neștirbit. „Căci întru El v-ați îmbogățit deplin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Concluzii 91 Cateheza liturgică și canoanele memoriei 93 Prioritatea gestului 93 Mitul neutralității 94 Dilema educației seculare 96 Despărțirea apelor: Biserica și Securitatea 99 Tabloul confuziei 99 Toamna smintelilor 100 Prologul căderii 101 Refuzul fatalității 103 Presiunea externă 104 Riscul ipocriziei 105 Păcatul turnătoriei 106 Mărturisirea publică 107 Epistola unui păstor 108 Capitolul II Eseuri critice Predania uitată 113 Momentul oportun 113 Critica din interior 115 Nunc pro tunc 116 Constituția hermeneutică a tradiției 118 Etica revoluționară 118 Tradiția gestantă 119
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de mari precauții retorice, rezerve și îndoieli, trebuie sever judecată atunci când apare pe piața ideilor. În fond, și utopiile cele mai brutale au început adeseori modest: nu doar ceea ce am numit în altă parte „principiul promisiunii” organizează utopismul, ci și ipocrizia prin care utopia, lacomă de ființă din capul locului, își ascunde ambiția de a dezlocui realitatea și a o înlocui cu pseudorealitatea opresivă a unei ordini fantasmatice pe care imaginarul social n-o mai poate conține 7. Pentru partizanii săi
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
vara 1999. 7. Am vorbit despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași, decembrie 1986, p. 13, acum în cartea sa Cearta cu filozofia, Humanitas, București, 1992, pp. 97-105. 8. Vezi postfața mea la George Soros, Criza capitalismului global, traducere de G. Nedelciu
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
la întrebări concrete cu cele la întrebările abstracte, gen „Credeți că Statele Unite sunt o democrație?”, trebuie însoțită cu integrarea critică a altor seturi de date și cu preocuparea constantă de a corecta cel puțin distorsiunile introduse de corectitudinea politică și ipocrizia publică - atât în rândul sociologilor, cât și printre subiecți. Discursul despre comunitate pare destinat să rămână undeva între discursul public și discursul privat, așa cum pentru mulți comunitatea are deopotrivă trăsături publice și trăsături private: expresia collective/group privacy, în mod
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
prezent) scade dramatic: comunitățile puritane erau remarcabil de normative-represive de la început, iar această „toleranță zero” a începuturilor americane a fost cumva moștenită de societatea americană, atât în discursul public (unde este una din temele obsesive și eficiente, în ciuda cinismului și ipocriziei evidente), cât și în sferele private ale multor cetățeni, ceea ce face posibilă reapariția principiului și în justiție; de la settlement și township, comunitățile au evoluat către o tot mai mare integrare socială, mergând de la nivelul comitatului (county) la nivelul statului federal
Războaie culturale. Idei, intelectuali, spirit public by Sorin Antohi () [Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
respingerea și reprimarea exigenței fundamentale a raționalității, dreptul nelimitat la examen critic și obligația asumării consecințelor ce rezultă din acest examen. Proclamarea încrederii în rațiune și a hotărârii de a urma calea rațiunii ni se dezvăluie astfel drept o dezgustătoare ipocrizie. Căci ce oare altceva este invitația insistentă la discuția critică dublată de verdictul că „Partidul nu greșește și nu poate să greșească”? Și ori de câte ori această autoritate, care uzurpă în mod ilicit primatul rațiunii, va primi o personificare evidentă, infailibilitatea va
[Corola-publishinghouse/Science/2034_a_3359]
-
a legilor „artei înalte”. Textul din 1949 „Casual Notes on the Mystery Novel” este o punere în pagină cât se poate de contrastantă cu tonul și atitudinea generale ale autorului. Cam în aceeași perioadă, protestează - cu delicată, dar nu totală ipocrizie - când editorul Hamish Hamilton îi trimite un exemplar „special copertat” al cărții The Little Sister: „Nu cred că operele mele merită coperte speciale”. Poate nu cărțile lui, dar cu siguranță Cartea Polițistă Ideală pe care se străduie s-o descrie
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]