1,431 matches
-
Astăzi am ajuns atât de departe încît majoritatea alegătorilor din Breslau - desigur nu în iritare pasionată, ci cu liniștită premeditare - s-au jurat de-a nu alege în nici o împrejurare evrei în Camera provincială; se înființează societăți antisemitice, în adunări iritate se dezbate "cestia evreilor", un potop de libele dușmane evreilor inundează librăriile. E mult noroi și multă cruditate în lucrurile acestea și nu scapă cineva de greață când observă că multe din acele scrieri incendiare sânt scrise de pene evreieșii
Opere 10 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295588_a_296917]
-
ajungă nu boier, ci bogat, și asta să nu însemne lux, trândăveală și risipă, ci..." Păi singur spui, mă întrerupse Matilda, că n-ar avea nici un haz dacă odată ajuns bogat ar continua să muncească..." Nu asta spun, replicai deodată iritat, una e ce spune plăcintarul tău de dovleci și alta e ce-ți spun eu ție că ar trebui el să gîndească." "Cum o să gândească el ce vrei tu!? râse ea batjocoritor. Asta e gândirea lui, și dacă el se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
are cel mai bun filtru - îi plăcea cafea filtru, bea câte două sau trei la rând... Mie îmi plăcea aici berea, care era totdeauna rece și parcă într-adevăr și ea mai bună decât în alte părți. Ion Micu clipi iritat când văzu că masa la care îi plăcea lui să stea într-un colț pe o canapea de trei persoane era ocupată. Îmi explicase și de ce: acolo puteai discuta liniștit, erai păzit de pereți din două părți, nu se putea
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
de pildă, să se adopte sistemul sovietic actual, în care să se desființeze vechiul bacalaureat, și cursul primar obligatoriu de patru ani să fie de șapte, iar cursul universitar să fie de cinci ani." "Și numai atît? clipi Micu des, iritat și plictisit. O a doua reformă a învățămîntului, la o distanță așa de mică de prima, nu cred eu că se va rezuma numai la atît." "Și eu cred, zise Vaintrub. A venit la noi în inspecție un individ de la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
logică numai pentru ei înșiși, în clipe când logica însăși e abolită." "Ai dreptate, hai să vedem ce zice Ion Micu." Numai că nu reușii să vorbesc cu el, intrase într-o discuție interminabilă cu Vaintrub, și se arătă vag iritat când mă văzu că mă apropii. Parcă ar fi înțeles ce vroiam de la el și se ferea de mine. Clara se lipise de el și părea și ea foarte prinsă de ceea ce spunea Vaintrub. Ce le putea spune? Desigur, tot
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
îmi trecu prin minte, ca Ion Micu să-l fi înfruntat în continuare, în loc să se sperie? Nu-i pusei întrebarea, eram curios să aud mai întîi acel "al doilea" lucru pe care i-l făcuse I.C. Dar Ion Micu tăcea, iritat și vindicativ. Nu rupsei tăcerea, îmi dădui seama că încă mai țineam la el, dacă, în ciuda antipatiei pe care mi-o inspira starea lui de spirit, continuam să beau bere acolo în loc să mă ridic și să plec. Se ridică el
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
gândești tu despre el, să culeagă roadele, poate se face bine și o să-i treacă prin cap să vină să te vadă, să-ți aducă și el ție o jucărie de pomul de Crăciun." "Mamă, zise băiatul cu o voce iritată și cu o expresie străină atât de maică-sa cât și de omul lungit în pat, hai să plecăm!" "Auzi, vrea să plece, nu-i pasă de tine, reluă ea fără intenția de a se ridica și să-l cruțe
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
după ce eu voi confirma ca nu sânt orfan, să-i iasă din gând stupida exclamație. "Da, zisei, am!" Dar nu exclamă nimic, se uită la mine parcă sastisit și continuă: "Și ții la el?" Chiar dacă n-ași ține, răspunsei eu iritat, nu dumitale o să-ți fac confidențe." "Da' cui?" "Mă privește!" "Te privește?! Aaaaîîîaaa." De astă dată parcă zbieră de atâta lehamite. Află, mă Petrini, că dacă tu nu-mi faci confidențe, în schimb taică-tău le face. Nu mie, ce
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
eclipseze!" Iată deci că țicneala nu-i trecuse. Sau poate chiar femeia îl vrăjise pentru toată viața?... Țuicăreala continuase în acest timp și antreurile dispăruseră din farfurii. Nu înțelegeam însă de ce stăteam mereu în picioare "Ce facem, domne?" zise Bacaloglu iritat și plictisit, adresîndu-se gazdei, laureatul Calistrat. "Eu zic să ne-așezăm la masă, le bag în bida mă-sii, nu le mai aștept și dacă mai îndîrgie, când vin, le dăm pe ujă afară", zise Calistrat a cărui voce se
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
umezi (plînsese mai înainte lângă patul ei, - fiindcă și el știa adevărul, că ea n-avea scăpare - impresionat de gemetele ei, credea poate că chiar atunci își va da duhul), tata intră în dialog cu ea, întîi generos, apoi din ce în ce mai iritat. "Să te faci bine, că n-o să plâng eu de ce-o să-mi plătești tu!" "Aha, crezi c-o să mai muncesc ca o roabă, să-ți fac de mâncare, să-ți țin casa curată și să-ți spăl rufele tale
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
cumperi,- n-ai încotro, dar parcă ți se face silă să vezi iar mutra unul vânzător care își iese repede din pepeni dacă îi ceri să mai vezi și alte modele: are dreptate, cred că visează și el noaptea mutrele iritate ale clienților, prea numeroși și pretențioși ca să-l determine să mai fie și agreabil și serviabil..." Nu eram atent la el, ci la fiica lui: nu stătea drept la masă, ci cu genunchii întorși spre mine. Îmi amintii cum la
Cel mai iubit dintre pământeni by Marin Preda [Corola-publishinghouse/Imaginative/295609_a_296938]
-
mai așteptă un moment înainte de a vorbi. ― Pe loc repaus. (Mușchii se relaxară, se rupseră rândurile) îmi pare rău că nu am avut timp să vă pun la curent înainte de plecarea de pe Gateway, dar... ― Locotenente? Era Hudson. Gorman îl privi iritat. Nu-și terminase prima frază și fusese întrerupt. Dar se așteptase. Îi cunoștea pe membrii acestei secțiuni de asalt, din auzite cel puțin. ― Da, ce dorești, Hicks? Interlocutorul său înclină capul spre cel de lângă el. ― Mă numesc Hudson, locotenente. El
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
Compania dumitale gândul de la beneficii din colonia asta, îi spuse lui Burke. ― Clădirile sunt aproape intacte, iar asigurarea va rambursa restul. ― A, da? Și pe coloni? interveni Ripley. ― Nu știm până acum ce s-a întâmplat cu ei, răspunse el iritat. Clădirea era glacială. Sistemul de climatizare nu mai funcționa de la oprirea centralei electrice și nu ar fi putut înfrunta frigul provocat de toate ferestrele sparte și găurile din pereți. Ripley se pomeni că era totuși asudată. Era la fel de vigilentă ca
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nu vedea nimic. Aidoma unui val care urcă pe nisipul plajei, nevăzut dar perceptibil în miezul nopții. Femeia își regăsi și glasul și microfonul. ― Adună-ți oamenii, Gorman! Ordonă-le să iasă de acolo, imediat! Locotenentul îi aruncă o privire iritată. ― Eu nu primesc ordine de la dumneata, doamnă. Eu știu ce am de făcut. ― Tot ce se poate, dar nu știi ce se va întâmpla. La nivelul C, pereții sălii supranaturale se însuflețiră.. Gheare, în stare să sfâșie metal, ieșiră din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
vezi că mai sunt și alte soluții, protestă el. ― Aiureli! ― Aia e, aiureli, aprobă Vasquez. Aici am ajuns. ― Poate că n-ai văzut ultimele episoade bătrâne, întări Hudson. Dar infanteriștii au luat-o pe coajă. ― Ascultă, Burke, declară Ripley, foarte iritată. Ajunsesem la un acord. Cred că am dovedit exactitatea raportului meu, sau că am câștigat, cum vrei să spui. Am venit aici pentru a obține confirmarea declarațiilor mele și a descoperi motivele întreruperii comunicațiilor între Acheron și Pământ. Acum aveți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
în hipersomn. Pensionare anticipată. Zece ani de infanterie și după care viața ca lumea și venituri confortabile, cică. Niște căcănari, recrutorii ăștia. Pensionarea o s-o fac pe bolovanul ăsta afurisit. Nu e drept, bătrâne! ― Ne scutești, cinci minute? făcu Vasquez, iritată. El o privi. ― A, păi îți vine ușor. Armata e viața ta. Ție-ți place să te plimbi pe biloaiele astea prăfuite împușcând tot ce mișcă. Eu însă m-am angajat cu gândul la pensie. Zece ani de tras, iau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
nerăbdătoare. Mai e unul. O gură de aerisire desena un dreptunghi sumbru pe perete. Newt descuie grila de protecție și o deschise. Ea se apleca deja pentru a plonja în conductă când Ripley o reținu. Copilul îi aruncă o privire iritată. ― Știu ce fac. ― Sunt convinsă, Newt. Dar acuma n-o să mai fii prima. ― Am fost mereu prima. ― Fiindcă nu eram eu cu tine și că toți monștrii de pe Acheron nu erau pe urmele tale. Se duse la Gorman și schimbă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85118_a_85905]
-
naivitate și consecvență de care mă atașam an de an. Fără ei, orele se dezumflau, deveneau niște spectacole moarte, golite de public. Miza lipsea, confruntarea nu mai avea nici un sens. Când număram doar 4-5 studenți la seminar, mă simțeam jignit, iritat. I-aș fi strâns de pe stradă, prietenește, ca la o partidă de fotbal. Mai încercau o dată, la examene. Se regrupau în amfiteatru, cu hainele zburlite, privindu-mă intens și foșnind din cărți și fițuici. Trepidau din pantofii lor clonați. Alianțele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de pe piață, fie ele nemțești, franțuzești sau autohtone: de la Clarins la Boots, și de la Juvena la Bodyshop, nimic nu i se părea în regulă. Cu măr, cu mușețel, cu kiwi, cu aromă de chianti sau miere de pădure. Îmi explica iritată că sunt trucate, diluate în mod intenționat, pentru a te obliga să le folosești și mai mult, doar-doar vei reuși să-ți înmoi pe vecie tegumentul. Degeaba; cu cât te oblojeai mai tare, cu-atât bătrânețea înainta mai decis. Pielea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de pe hol cam mirosea, faianța se prăfuia. În plus, mă lăsa și memoria. „Înainte“ era un cuvânt frecvent, îl auzeam zilnic pe stradă sau la televizor, iar dacă nu îl auzeam, stătea oricum cuibărit în mintea mea. Unii îl pronunțau iritați, alții trist, aproape cu nostalgie. „Înainte“ și „după“. Se despărțeau două emisfere cerebrale, două memorii vii și cărnoase, desenate una peste alta, ca tabloul lui Luchian. Lumea mea era lumea lui “înainte“, îmi pregătisem toate celulele pentru a avansa odată cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
le-ar fi deșertat direct pe fundul unuia din Gracht-uri (Heren, Prinsen sau oricare - de preferință, cel mai adânc). În locul lor, ar fi trântit lăzi de bere goale (sau poate pline?), legate între ele cu lanțurile multiculturale ale prieteniei româno-neerlandeze. Iritat, am lăsat „capra“ în locul ei istoric, grăbindu-mă spre Litere. Acolo trebuia să se dea ultima bătălie. O luptă identitară, contra alterității - cum ar fi spus colegii mei. Încă din ușă, mi-am dat seama că n-o să fie ușor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
de păr sau dezlipitul „la rece“, cu două cuțite ținute în congelator, apoi lăsate zece minute la temperatura camerei. Dacă nimic nu mergea, securiștii rupeau plicul pur și simplu. Am împins coala cu vârful degetului. Mă simțeam așa-și-așa, iritat și delicios, îmi băgam nasul prin corespondența altuia (se știe, nu eram la prima abatere), participam la o mică și vinovată infracțiune epică, având doar ochii drept complici, dar, în același timp, eram la rândul meu pus sub lupă: cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Cezar...“ Cezar tocmai apăruse, vesel, cu fața lui de păpușă optimistă. Avea amândoi bocancii. „Ga-gata. Să me-mergem.“ Ne-a trântit hainele în brațe, ne-am îmbrăcat cam în grabă și-am ieșit: Cezar primul, eu cu telefonul încă deschis, Mihnea iritat. Când să închidem ușa după noi, am prins un strigăt în spate: „Gicule, vezi că ăștia pleacă fără să plătească!“ S-au auzit niște tropăituri, urmate de-un cor de drăcuieli. „Ce-ai făcut, mă, nenorocitule?!“, s-a întors Mihnea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
digestive ale atacatorilor. S-a dovedit științific că, pe fiecare tastă, trăiesc în jur de 20 000 de bacterii. Cât pe vârful clanței de toaletă. În cazul nanobacteriilor, multiplică cifrele cu 10 000.“ Brusc, inginerul Grosescu m-a privit altfel, iritat și suspicios. Nu s-a mai apropiat de masă, dimpotrivă, și-a ferit puțin scaunul. „Cum cine provoacă o asemenea epidemie?“ Devenise încruntat, bănuitor, agitat. „Noi.“, a continuat, „În clipa asta, cât vorbim. Sau scriem; mă rog, fiecare cu treaba
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1930_a_3255]
-
Căci am zăcut la Pskov toată luna, am avut febră!... Și-acuma veți căpăta deodată un milion și ceva, și asta pe puțin, o, Doamne! exclamă funcționarul, plesnind din palme. Ia spuneți, rogu-vă, ce folos are din asta! spuse iritat și răutăcios Rogojin, arătând iarăși cu capul spre funcționar. Păi nu ți-aș da nici o copeică, chiar dacă ai umbla cu picioarele-n sus în fața mea. — Și-o să umblu, o să umblu. — Na-ți-o bună! Păi oricum nu-ți dau, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]