9,120 matches
-
ceilalți-obiectul ironiei. Firește, mulți au scris despre ironie, între ei Kierkegaard și Jankelevitch, iar Trilling nici nu se apropie de subtilitatea și complexitatea argumentelor acestor filozofi. Dar eseul e important pentru că definește profilul lui Trilling ca exeget literar: optînd pentru ironia implicată, care e mai puțin malițioasă pentru că se răsfrînge și asupra subiectului, ca auto-ironie, criticul își stabilește de fapt repere axiologice, calculează un fel de rază de bătaie a judecăților sale. Rezultatul: Trilling nu e un critic malițios, ci îngăduitor
Un intelectual new-yorkez by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16440_a_17765]
-
aud că se cramponează, la ora actuală, atît de mult de funcția să, încît în loc de-a se pensiona, fiind de multă vreme trecut peste vîrsta corespunzătoare, preferă a rămîne subalternul subalternilor săi. N-aș putea spune că-mi displac ironiile sorții. * "Cică literatura să nu fie judecată după criteriile etice care ar fi căptușeala ei, la care să nu te uiți. Brocart și aur pe partea cu opera, zdreanța și jeg, pe spatele unde-i etică. Asta ar fi soluția
Din jurnalul lui Alceste (VII) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16446_a_17771]
-
emigrare. Cu atât mai suspect, deci, acest Ionescu, personaj ce evoluează autoreferențial, persuasiv și truculent, emoționant și sarcastic, fără să reușească să-i scoată pe cei doi din adânca lor suspiciune de organe de stat și de partid. Umorul și ironia conjugală sub care par să comunice Max și Mama în "Weekend" cedează locul panicii simbolice. Pe fundalul căreia se conturează esența sufletească a personajelor: lașitatea pacifistă versus patriotismul belicos ce derapează în siluirea rațiunii și compromiterea limbajului. Sub imboldul ideilor
Tragicomedii cu evazioniști by Geo Vasile () [Corola-journal/Journalistic/16466_a_17791]
-
omenești. Shaftesbury mai interpreta grădina franceză și ca pe o întruchipare a absolutismului și scolasticii. însă adevărații teoreticieni ai grădinii simbolice sunt, pentru Anglia, Addison și Pope, care i-au dedicat parcului geometric scrieri întregi. Faptul nu e lipsit de ironie, pentru că tocmai acești doi autori reprezintă altminteri, din multe puncte de vedere, epoca autorității clasiciste. Addison aducea un punct de vedere nou, numind arta banală, disciplinară și de o eleganță artificială în comparație cu grandoarea și varietatea luxuriantă a naturii - estetică dezvoltată
Revolta împotriva grădinii ordonate by Ana-Stanca Tabarasi () [Corola-journal/Journalistic/16419_a_17744]
-
este că acest "trai în comun" generează puternice reflexe lingvistice care delimitează clar un grup de altul - e de ajuns să ne gîndim la "limba de cartier" din zilele noastre pentru a vedea cît de adevărată este această afirmație. Nu ironia este arma principală a cronicarului radiofonic, ci umorul. Noica dovedind astfel o profundă înțelegere pentru fenomenul media - el știe să capteze atenția, aceasta e ținta lui principală. Extrem de interesant este eseul dedicat "vacanței". Este surprins perfect conflictul atît de "modern
Noica on air by C. Rogozanu () [Corola-journal/Journalistic/16465_a_17790]
-
amestec de mondenitate și "diplomație"? Moartea e prea certă, s-o uităm, așadar" (Balzac); "Moartea nu e mare lucru, durerea contează" (Malraux). * Prin moraliștii săi, un popor cu o istorie "personală" se impersonalizează (moraliștii francezi, pînă la Valéry și Montherlant). * Ironia: arta supremă a refuzului. * Suprem țel demonic: simularea iubirii. * În zelul său competitiv, inteligența poate deveni dureroasă, precum un mușchi suprasolicitat. * Inteligența conține o trăsătură atletică. * Pentru a da constant impresia de "inteligență", trebuie să te dai, mai mult ori
Din jurnalul lui Alceste (VI) by Gheorghe Grigurcu () [Corola-journal/Journalistic/16464_a_17789]
-
fi extrem de simpatic într-o manieră parodică à la Diderot, dacă romancierul englez nu ne-ar avertiza pe toți că nu e nimic de capul lui, că e un simplu impostor. Ciudățenia supremă a romanului este desăvîrșita sa lipsă de ironie. Asta dacă nu cumva ironia e... desăvîrșită, într-atît încît să-mi fi scăpat total. Dar parcă nu-mi vine să cred. Bradbury însuși era, cînd a scris acest roman, romancierul englez blazat și obosit de vîrsta timpului său. Să fi
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
manieră parodică à la Diderot, dacă romancierul englez nu ne-ar avertiza pe toți că nu e nimic de capul lui, că e un simplu impostor. Ciudățenia supremă a romanului este desăvîrșita sa lipsă de ironie. Asta dacă nu cumva ironia e... desăvîrșită, într-atît încît să-mi fi scăpat total. Dar parcă nu-mi vine să cred. Bradbury însuși era, cînd a scris acest roman, romancierul englez blazat și obosit de vîrsta timpului său. Să fi fost fascinația pentru Diderot și
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
total. Dar parcă nu-mi vine să cred. Bradbury însuși era, cînd a scris acest roman, romancierul englez blazat și obosit de vîrsta timpului său. Să fi fost fascinația pentru Diderot și un secol al sobrietății capabile totuși de superbe ironii și parodii, semnul unei frustrări a vremii noastre, o vreme a ironiei tot mai incapabile de sobrietate? Poate că acest ultim roman al lui Malcolm Bradbury trebuie citit ca semn al unei crize, dacă nu chiar al unei disperări. Malcolm
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
a scris acest roman, romancierul englez blazat și obosit de vîrsta timpului său. Să fi fost fascinația pentru Diderot și un secol al sobrietății capabile totuși de superbe ironii și parodii, semnul unei frustrări a vremii noastre, o vreme a ironiei tot mai incapabile de sobrietate? Poate că acest ultim roman al lui Malcolm Bradbury trebuie citit ca semn al unei crize, dacă nu chiar al unei disperări. Malcolm Bradbury, To the Hermitage, Picador Press, 498 pag., 2000.
Semnul unei disperări by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16476_a_17801]
-
În ultima parte, cuplul Candid-Olimpia se destramă, evenimentele se precipită aducând moartea Olimpiei și încarcerarea în scopuri de "reeducare" a lui Candid, într-o atmosferă apocaliptică, orwelliană. Viziunea sumbră din final e marcată printr-o modificare semnificativă a registrului stilistic. Ironia, tonalitatea șarjant-parodică se preschimbă acum în pur delir verbal, într-o vorbire redundantă și cinic-vulgară (discursurile lui Tutilă I) care-l condamnă pe erou la o tăcere definitivă. Însă tăcerea e sinonimă cu moartea, cu resemnarea, dând naștere unui acut
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
Ion D. Sîrbu nu indică un autotelism estetic, autorul exprimându-și deseori dezaprobarea față de "arta pentru artă", în special față de textualism, în care identifică semnele unei blamabile abdicări etice. Curajul strecurării "șopârlelor", motiv de mândrie pentru unii scriitori, devine obiectul ironiei necruțătoare a autorului: "Roman în roman, mit în legendă, legendă în eveniment, mesaj în dresaj, sulemeneală în izmeneală. Trecutul e prezent, prezentul fuge când spre viitor, când spre înapoiul nepericulos, fără probleme pentru cenzură. Mortul nu e mort, învie mereu
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
ca să ambaleze în ea, undeva, o mică împunsătură la adresa turcilor". Roman politic, corintic, filozofic, eseistic, parodic, satiră, antiutopie, pamflet - Adio, Europa! este expresia unei tentative disperate de "dezvrăjire a lumii" în care se îmbină comicul cu tragicul și cu absurdul, ironia cu patosul și deriziunea, revolta cu blestemul și cu tăcerea. Intelectualism, ironie, parabolă, eseu - acestea sunt invariantele romanului lui Ion D. Sîrbu (poate cel mai curajos roman politic despre alienarea societății românești sub totalitarism) și ale unei întregi direcții din
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
corintic, filozofic, eseistic, parodic, satiră, antiutopie, pamflet - Adio, Europa! este expresia unei tentative disperate de "dezvrăjire a lumii" în care se îmbină comicul cu tragicul și cu absurdul, ironia cu patosul și deriziunea, revolta cu blestemul și cu tăcerea. Intelectualism, ironie, parabolă, eseu - acestea sunt invariantele romanului lui Ion D. Sîrbu (poate cel mai curajos roman politic despre alienarea societății românești sub totalitarism) și ale unei întregi direcții din proza secolului al XX-lea, de la Mihail Bulgakov la Andrei Platonov, de la
"La condition roumaine" by Antonio Patraș () [Corola-journal/Journalistic/16470_a_17795]
-
noastră) se ocupa de recuperarea lui Arghezi, Blaga, Călinescu, primii doi fiind astfel (mai ales Arghezi) reintegrați în lumea literară. Să observ, în paranteză, fețele dialectice ale acestei recuperări considerată atunci ca un lucru foarte important (dl Pavel Țugui, cu ironie involuntară, îl numește de-a dreptul "un triumf"), iar astăzi sînt considerate probe concludente ale colaboraționismului cu diavolul. În noua d-sale carte, considerată a fi memorialistică, dl Pavel Țugui relatează seismele petrecute în sferele istoriografiei și ale lingvisticii, cu
O carte despre anii 1955-1960 by Z. Ornea () [Corola-journal/Journalistic/16469_a_17794]
-
în Banat e jale, e clar că cineva trișează. Și cum să nu trișeze, când nou-vechiul președinte al României e ditamai inginerul hidrolog?! Parc-aș retrăi faimoasele scene cu ceața din Piața Victoriei! Nu știu dacă e încă una din ironiile sorții sau dacă oameni din preajma lui Adrian Năstase doresc să ne inducă, subliminal, ideea că el, titanic așezat între ape, va fi salvatorul unei țări pe care președintele expert în umezeală a adus-o la nivelul pietrei seci - specialitatea președintelui
Murdar, uscat by Mircea Mihăieș () [Corola-journal/Journalistic/16480_a_17805]
-
glumă, mai în serios - se făcea avocatul diavolului din sală, flatîndu-i pe tropăitori în ideea că, numai și prin prezența lor numeroasă acolo, însemnau un început de democrație, cu care eventual se putea pleca la drum. Cît simțeau aceștia briciul ironiei rămîne enigmă, fapt e că erau momente cînd sala hohotea, ignară, la recitativul neologistic al eruditului, parșiv jucat în arena circului de clovnul de ștofă nobilă. Cine să-i mai facă acum să rîdă pe sanculoții buluciți în Parlament ca
Suplicii by Val Gheorghiu () [Corola-journal/Journalistic/16500_a_17825]
-
doua a cărții, Respirații între paranteze; se vorbește aici despre "viciile metaforei" și ale ornamentului stilistic, despre poezia ca o "dichisită ichebană", poetul e un "profesionist al melancoliei", pendulînd între elixirul din pahar și "fustele muzei", totul învăluit în umor, ironie și o autoironie caldă, cordială, care nu demolează nimic. Soluția? Iat-o, în Viciile metaforei: "Ce obicei prost parfumat,/ ce pă-cat, ce păcat/ că spre adoratele noastre/ expediem cuvinte,/ în gură înfigîndu-le/ impertinenții crini,/ parșivele roze,/ indecentele orhidee - plozi/ din
Meserii falimentare by Ioan Holban () [Corola-journal/Journalistic/16505_a_17830]
-
copacilor pe deal/ luminat ca o farfurie/ zburătoare/ doar spitalul pare/ plin de viață" (Noapte albă) Remarcăm și singuri situația paradoxală din "doar spitalul pare/ plin de viață". Poeta se simte însă datoare să ne-o evidențieze și ea: "ce ironie!" Alte observații, însă, nu găsim de făcut. Zamfira Zamfirescu este un nume care trebuie ținut minte. Ceea ce nici nu pretinde un prea mare efort... Confesiune necruțătoare, dusă până la ultimele consecințe La cei 25 de ani ai săi, Alexandru Matei, care
Nume noi în poezie by Alex. Ștefănescu () [Corola-journal/Journalistic/16501_a_17826]
-
cerea imperios și gata chibzuit să iasă la lumină. E vorba în fapt despre un demers extrem de sistematic, de riguros și de exhaustiv, susținut de o expresie flexibilă, uman înțelegătoare, detașată și implicată în același timp. Răzbate pe alocuri o ironie tipică autorului, nu nimicitoare cât complice, mai ales în ceea ce privește inventarierea situațiilor neprevăzute și imposibile care pot apărea la redactarea unei teze de licență. După Eco, acest stadiu în munca unui viitor cercetător este determinant pentru ulterioara lui evoluție. Contează nu
Eco se amuză by Dorin-Liviu Bîtfoi () [Corola-journal/Journalistic/16521_a_17846]
-
a descendenței". Aceasta se descompune într-un adevărat "spectru de nuanțe retorice", "atribuite în anumite texte personajelor, transferate, în altele, instanței auctoriale și, deci, convertite în conștiință estetică". Autoritatea ascendenței literare e acceptată cu resemnare sau naște revolta; prilejuiește ireverența, ironia și maliția ori cultul modelelor, devine obiect al parodiei sau, dimpotrivă, al reluării pioase. Ea este privită ca motiv de orgoliu, atestînd noblețea spiritului și apartenența la vița aristocratică a literelor, ori provoacă frustrarea și resentimentul față de modelul tiranic. De
O reeditare by Fernanda Osman () [Corola-journal/Journalistic/16535_a_17860]
-
plus, argumentele din această carte aruncă o altă lumină asupra episodului Sokal. Textul reprezintă varianta publicată a unor conferințe ținute de Fish la Oxford, în 1993. Păstrînd patina unei elocințe vorbite în textul scris, Fish pledează în stilul caracteristic, cu ironie și detașare uneori, cu patetism și îngrijorare alteori, împotriva politizării studiilor literare. Recunoscînd un adevăr prea familiar nouă, în România, și anume că eforturile criticului literar pot fi puse în slujba unei misiuni politice, Fish e convins că odată ce au
Autonomia esteticului by Andreea Deciu () [Corola-journal/Journalistic/16528_a_17853]
-
menținîndu-se pînă la ultima figură de stil în doi timpi: eroul pătrunde într-un stufăriș, eroina zace pe fundul bărcii acoperite de apă, cu pubisul înflorit într-o minusculă tufă. Un final misterios, ezoteric chiar, de o infinită gingășie și ironie, căci pare și o insolită "trimitere la origini" ce închide cercul. În această călătorie fabuloasă prin imaginația cineaștilor sfîrșitului de mileniu, a existat și un tînăr român, Hanno Höfer, cu al său scurt metraj Dincolo, grotesc parodică inițiere în economia
SALONIC: 2000 + 1 speranțe by Irina Coroiu () [Corola-journal/Journalistic/16543_a_17868]
-
-i oferi cititorului niște personaje aproape remarcabile, chiar fără pretenția fineții analizei psihologice. E plăcerea pură a observației unor inși interesanți, de obicei culeși de prin gări sau de pe stadion, ei înșiși cu un registru larg al posibilităților umorului, de la ironie și bășcălie subțire la umor gros, ireverent și amar Lumea lui Sorin Stoica e compusă din indivizi cu nume pitorești (Galima, Cocozon, Gigi Mosor, Coco Jamboo), din abjecție și uneori din suferință și gravitate (deși tonurile acestea nu-l caracterizează
Povestiri cu înjurături by Iulia Alexa () [Corola-journal/Journalistic/16590_a_17915]
-
Redescoperirea poeticilor interbelice a permis preluarea bazei lor axiologice, care este una de tip liberal. Dar sunt și multe descoperiri proprii (e vorba de o mișcare liberă în interiorul paradigmei moderne), descoperiri greu de sistematizat, ce-i drept, pentru că, spre deosebire de postmodernism, ironia șaizecistă nu este uniformă. Una din bătăliile câștigate a fost tocmai impunerea criteriului liberal al originalității în fața celui socialist al consensului. Alta a fost constituirea unei contramitologii, mult mai elaborate și mult mai subtile decât cea impusă de propaganda comunistă
Poveste fără sfârșit by Sorina Sorescu () [Corola-journal/Journalistic/16540_a_17865]