1,745 matches
-
către intelectul ecstatic. "Ne îndoim că analogia istorică are importanța principială pe care unii gânditori vor să i-o acorde, dar existând asemănări atât de profunde și de vădite între timpul nostru și elenism, se poate prezice cu suficientă probabilitate ivirea, ca și în trecut, a unui nou eon dogmatic, a unui eon spiritual care sub aspectul gândirii își va primi impulsurile de creație dintr-o inițială reabilitare a intelectului ecstatic, cu toate riscurile pe care acesta le implică"149. Eonul
Antinomicul în filosofia lui Lucian Blaga by Valică Mihuleac [Corola-publishinghouse/Science/886_a_2394]
-
ceva semnificabil începe să se arate, dă semn că semnifică. Intuirea aceasta este inaugurală, neparazitată de nicio experiență prealabilă; ea înțelege sensul acestui nefamiliar care rămâne într-o lumină clar- obscură, inevident, totuși un sit de experiat în chiar noutatea ivirii sale sub forma unei imagini laterale, oblice. Cum am putea-o înțelege dacă nu tocmai urmând calea pe care ea ne-o deschide, pătrunzând în adâncul niciodată explorat, altfel inaccesibil, ca într-o terra incognita care ne cheamă și ne
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lucrului în sine, a poemului în sine, în trupul său poetal care se află în afara oricărei influențe reprezentative. Nu surprindem astfel decât locul inaparentului, figura (imprezentabilă și nereprezentativă) a semnificabilului, adică imaginea transparentă a unei urme. Iar mediul propriu al ivirii imaginii este o distanță care nu desparte ci unifică, leagă lucrurile între ele în cuprinsul deschis al poemului. Loc predilect al diafanului situat la dubla încrucișare a vederii și a vizibilului, a apariției și a constituirii imaginii. În acest positum
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
rostitul actual al ființei poetice. Imaginea poetală nu e una de primă instanță, nu se impune ca prezență evidentă la suprafața textului, nu intră în orizontul de vizibilitate al ființei textuale. Inaparența ei este un fond clar-obscur, intermediul translucid al ivirii semnificabilului originar. Ceea ce este de prim abord și apare în textul unui poem este imaginea deja constituită, prinsă în complexul semnificațiilor ca element al unei lumi imaginare. Este imaginea poetică textuală ca obiect al tematizării interpretative, chiar dacă înțelegem acest travaliu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființei se spune în felul în care semnifică și se arată, ca dezvăluire inaparentă, învăluită în propria non-manifestare, în trecerea invizibilă prin distanța străbătută. Aspect ce caracterizează de altfel natura imaginii poetale pe care intuiția abia o surprinde în fulguranța ivirii și a devenirii, în efemera sa ființare de dinaintea intrării în orizontul ființei. Ea nu respiră decât în acest scurt interval de trecere spre ființa poetică la care aspiră. Prin și în distanță - luând distanță față de prezența scripturală a ființei textului
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fără rest a oricărei apariții 14. În lumina lumii, el e nevăzut și neauzit, ca și în soarele orbitor ce inundă corpul unui poem în peisajul explicit al vizării. Faptul său de a apare, întrețesut în pânza trupului poetal, pro-pune ivirea învăluită a inaparentului ce vine de departe 15. De aceea, " În bolta înstelată-mi scald privirea -/ și știu că și eu port/ în suflet stele multe, multe,/ și căi lactee,/ minunile-ntunericului./ Dar nu le văd,/ am prea mult soare
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
către cele nevăzute/ -n marea noapte 26, căci arătarea ei face posibilă o altă arătare spre care ea duce - transmite - vederea 27. "Lutul diafan" e noul trup de lumină, "un senin veșmânt" prin limpezimea căruia se poate vedea minunea unei iviri deja posibile, ființarea inaparentă a neascunderii diafane: "Ca-n ape făr prunduri, fabuloase, reci/ arzând se văd minuni - prin lutul purpuriu 28". Ce rămâne în vedere Imaginea transparentă e deschisul inaparentului sau, altfel spus, vălul străveziu în care inaparentul se
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
fi, "e-o prevestire numai a altor vremi" (Vreau toamnă, via...) 10. Prevestire care totuși spune ceva, dă ceva de văzut, de vreme ce arată lucrurile înainte de a fi, dar le arată ca și cum deja ar fi. Deschizând posibilul în lumina originară a ivirii sale poetale, imaginile trădează freamătul unei tensiuni, avântul încordat, căci perspectiva nu duce vederea până la ultima limită a unui orizont mereu mișcător, ci adâncește vizibilitatea. De altfel orizont nici nu e în sensul peisagistic ori plastic al cuvântului. "Visez la
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mundan trebuie să dispară din vedere, să se cufunde în neființa celor ce sunt deja, în moartea luminii care le eclipsează. Departele marchează, pe de o parte, indistincția, absența, nemanifestarea; pe de altă parte însă, tocmai destituirea aceasta face posibilă ivirea unui nou posibil, cu atât mai viu cu cât el vine nu din trecut, ci de departe. Dimensiunea departelui reprezintă o potențare a semnificării, căci ceea ce se aude este deocamdată un imprezentabil, semnul ambiguu al inaparentului, așa cum întâlnim și în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
și sfânt, pe el unul, pe el singurul". Lumină însă nu e ca să pună ceva în vedere; nimic nu se expune vizibilului în acest decor scufundat, retras înlăuntrul simțirii. Ceea ce sclipește și își răsfrânge lumina este un început de rostire, ivirea originară a semnificabilului ce strălucește "ca un diamant". Imagine pură și totuși filtrată, învelită în ceea ce este fără imagine, precum lumina înfășurată în umbrele care îi pun în evidență desfășurarea. "Gol și sfânt", sensul abia născut în zarea îndepărtată a
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
să dispară în neantul neființei, ci pentru a-l deschide în cuprinsul lărgit al noii naturi. Dacă "m-aplec pe oglinda fără hotar,/ Cu pașii luminii m-afund și dispar" (Seară pe ape)16, aceasta pentru a vedea începutul inimaginabil, ivirea în lumina unei alte lumi, "minunea unei nașteri străină de dorința/ Ce-o cheamă" (Elegie pentru mine)17. Vedere non-intențională a unei apariții nechemate la ființare, dar care cheamă vederea, învelindu-se în "lumina ca un văl uluitor" (Dansatoarea)18
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
imaginii. Epifania ca dia-fanie Epifania unui astfel de posibil inimaginabil ne întâmpină în poemul Norul 27. Deși primele versuri par să înfățișeze tabloul obișnuit al naturii limpezite după furtună, pasajul descriptiv adună semnele imaginale ale schimbării perspectivei, semne ce pregătesc ivirea neprevăzută a neobișnuitului: "Tot cerul în amurg își limpezise/ Albastrul ud, acuma mai adânc./ Se liniștise vântul. Era pace/ Pe țărmul dintre ape și câmpii./ Iar ploaia cu o mie de fuioare/ Foșnindu-și fuga peste lanuri verzi/ Lăsase doar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
învolburat pe mare./ Și spuma mării se făcu de purpur/ Când aripa lui frântă o atinse,/ Și valul se făcu de aur vânăt/ Strălucitorul trup când se topi". Zeu rănit de nerecunoaștere, ucis în privirea omului care îl crede nor32. Ivirea sa inaparentă e filtrată în semnele mundane, figură fără formă care coboară în lume învăluită în lumină 33. Dar "strălucitorul trup" nu e tocmai imaginea trupului poetal care dă semnificabilul, arătând că totul e încă posibil, că se poate și
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
înaintea sau în absența ființei. Nu e aceasta tocmai eidetica înțelegerii albe, a cărei intuiție primește la sine, în pasivitatea receptivă a manifestării care o străbate, se lasă impregnată de această pătrundere, conturând locul fără loc - urmă albă, transparentă - al ivirii semnificabilului?9 Ea este intuiția adonată originară care primește ("vede") donația pură a unui sens deja posibil. Ce vede ea fără să vadă? "Cum mai vedem fără să avem ochi? Și auzim/ Fără cornete acustice. Obrazul tău e foarte frumos
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
reflectarea în lumina de sus. Așa cum "prăpăstiile tale încep chiar din mine,/ Dintru-nceput deschise-n inima mea", "prăpastie cu adânc de fericire", la fel "din fundul oarbei groape/ Eterna rădăcină spre ceruri dă lăstare"43. Nelocul începutului e semnul ivirii semnificabilului al cărui trup arată conturul unui on topos imaginal: "Eu cer/ Să urc iubirea toată, cum urci o înălțime:/ Sub orice pas să-i crească o nouă adâncime/ Și-ntinderea-i cât lumea s-o-ncercuim cu cer"44
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
revelația nu mai e căutată, ci împlinită. Înălțarea sufletului în slavă e o întoarcere acasă (" Noi, copiii Slavei, ne-nturnăm acasă"), conversiunea transfigurării ("noi, schimbații mai presus de îngeri") în strălucirea albă a Schimbării la Față70. În acest mediu inimaginabil al ivirii imaginii, "din marmora în lespezi cu miezul de amiază,/ Nălucitoare piatră de sine luminează,/ Și-n ziua împietrită frontoanele-aninate/ Destăinuiesc azurul din care-au fost tăiate"71. Lumina transpare prin corpul care i se interpune, piatra devenind intervalul translucid - inaparent
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
dintre cele mai sugestive întruchipări ale inaparentului. Căci în poem nimic nu apare în manifestarea vizibilă a imaginii. Nu vedem decât conturul mișcător, șerpuitor al unui drum care e și al nostru. Poemul asta face: ne pune pe drumul propriei iviri; trecem împreună cu el prin lumina în care el ia cuvântul, începe abia cu noi, în inima în care începutul se poate spune: Dar în inima ta a intrat/ Un călător al drumurilor înalte". Călătorul drumurilor înalte - poezia Naturii ce naște
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Aici posibilul e încă - dintotdeauna - același care presupune deja alteritatea. Altul nu e posibil decât în timp, în temporalitatea manifestării; el e însă posibilul atât timp cât stă în netimp, ca același-altul care se prevestește ca altul- același. Imaginea ființează în posibilul ivirii sale, apare și semnifică înainte de a fi. Dar în ceea ce apare și semnifică, a fi se pre-dă, precum timpul în pre-curgerea sa nevăzută sau miezul ce iradiază în carnea fructului 18. Este locul vechii lumini, răzbătătoare prin timp și prin
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
sau metafora se depune ca un fel de tezaur latent"; "se stabilește, astfel, un adevărat "climat de imagini""39. Paradoxal, imaginea nu e reală decât cu prețul eliberării ei de real. Noua realitate pe care o asumă trece prin distanța ivirii sale, ca apariție a ascunderii deschise în substanța posibilului. Realul ei este măsura luminii care dă strălucire lumii poemului. Locul posibil - zarea dintre lucruri Ce arată paradoxala manifestare a inaparentului, prin imaginea în care ceva stă să înceapă, să vină
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
42. În golul de ființă începe aventura rostirii; aici sămânța începutului e inaparentă, dar nu lipsită de înfățișare. Înainte de a spune, ea se pune în calea ființei, se pre- spune așa cum îi e dat să fie. Cum să spunem acestei iviri fără nume, acestei zidiri nevăzute? "Ziceți-mi ulcior: încă sfârâi pe roată/ Ziceți-mi nalbă: am început să mă scutur".43 Se spune ea însăși în facerea prevenirii sale în ființă și în desfacerea ce prevestește un nou început. Iar
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
ființei. Iar " Ființa le însoțește pe toate/ aflându-și în ele locul posibil./ Și abia în felul acesta/ realul există". Nimic nu este în absența ființei, nici chiar - cu atât mai mult - rostirea prin care ea arată calea, prefigurându-și ivirea. În toate ea își are locul posibil, luminișul realului brăzdat de imagini diafane - "azur fără hotare", "praguri licărinde", "tăcerea ca o undă" - și, mai presus de toate, "lumină fără capăt" care le proiectează pe ecranul poemului.46 Ce se vede
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
care le manifestă ca nimic, dar nimicul acesta nu poate fi ocolit. Apar prin ceea ce nu sunt, își neagă prezența vizibilă pentru a-și proiecta absența pe un fond de posibilitate. Imaginea se desprinde, apofatic, din ceea ce îi face imposibilă ivirea, așa cum mersul nu e decât actul vizibil al unei stări, situația de a sta în trecerea eleată a timpului oprit, scurs în netimp 3. Aici tot ce nu se arată de la sine face imagine, imaginea absenței de imagine, care nu
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
mărturia devine vizibilă, stârnește arătarea: "Deci, din cripte adânci, renasc, de fiecare dată, arătări/ uluite, martorule că iar te apuci să vorbești, ca și cum/ fără vorbire ele n-ar putea să apară, ca și cum doar/ vorbirea ar vedea/ criptele deschizându-se"6. Ivirea imprezentabilului are loc dincolo de limbaj și de vedere; o arătare ieșită din timp, din adâncul netimpului sau al prezenței trecute, tăcute. Nu știm ce se arată, doar faptul că se arată, apare și se deschide, dar nu în deschiderea gurii
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
lepădarea de ceea ce în noi se afirmă ca ipseitate; o devenire prin abandonare, donarea inversă a golului. Perspectivă din care nimicitorul poate fi înțeles și în sensul său - să-i zicem - fecund, căci germenele mortifiant distruge până la nimicul unei noi iviri, destramă pânza ființei pentru ca partea ei luminoasă - realul care nu ne aparține - să se declipseze. Nimicitorul e revelatorul, cel de pe urma căruia rămâne ceva de văzut și de reînceput. Ceea ce se țese acum și iese la lumină nu mai stă în
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]
-
Între geamuri cu mușcate tinere,/ Între priveliștea grădinei răcoroase,/ Între dumbrăvile adânci și noi". Imaginea apare cu întârziere, în târziul reflectării, fiind ea însăși în întârziere față de lumea din care se ivește (precum un "corn de lună întârziind singurătăți brune"). Ivirea ei desface realul, strecoară în el dimensiunea unui între, pasaj ori desfoliere în care "noi" vedem altfel priveliștea, făcându-ne să întârziem, să zăbovim în propria noastră depășire. Intervalul deschis de între este întredeschiderea unui "ar fi fost": ar fi
Poetică fenomenologică: lectura imaginii by Dorin Ștefănescu () [Corola-publishinghouse/Science/84974_a_85759]