1,287 matches
-
te-am găsit, maică, se bucură Natalița, îmbrățișându-și mama. Bine te-am găsit, iubită soacră, rosti șugubăț Fetea. Bucuroși de oaspeți, mătușă! se bucurară de revedere ceilalți tovarăși. Bucuroasă-i maica, că nu v am văzut de la lăsata secului! lăcrimă fericită bătrâna. Steaua sus răsare Ca o taină mare Steaua strălucește Și lumii vestește... Frumos mai cântă copiii. Se vede că i-ați dat la școală, se minună bunica. D-apăi, aista-i rostul lor, rosti apăsat Fetea. Că noi n-
Chemarea străbunilor by Dumitru Hriscu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/555_a_735]
-
tot așa până când unul dintre ei se enerva și putea ieși cîte-o încăierare. De-o-dată îi vedeai că se înroșesc și tremură de furie. Până la urmă se apucau de păr și se tăvăleau penibil pe jos. Se despărțeau roșii, gâfâind și lăcrimând, iar apoi fiecare se lăuda că l-a aranjat pe celălalt. De obicei, când se saturau de bancuri treceau la discuții serioase, care în cazul lor se limitau la un singur subiect: muzica rock. Erau realmente formidabili când venea vorba
Travesti by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295574_a_296903]
-
îmi dă pentru întâia oară revelația cumplită a unui fapt de-o uimitoare simplitate, cu toată prezența treimii feminine din viața mea eu n-am trăit în mod real alături de o femeie, n-am văzut-o curățind ceapă pentru mine, lăcrimând de înțepătorul miros, naf naf răspândea trupul ei pentru mine și nu acrișoare mirosuri de bucătărie, s-o fi văzut strângându-și părul, legându-și șorțul, suflecându-și mânecile, punând murături, mai taie pâine, cere femeia întinzând cuțitul soțului ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
asta!? Te-am abandonat celuilalt din crudul meu egoism, vroiam să rămân liber, liber să pictez, te-am sacrificat, Ana, și-o voi face și a doua oară, Nu trebuia să vii! Lasă-mă singur! Ce-i cu ochii tăi? Lăcrimezi! Mă dor! Și Daniel și-amintește, nu a plecat Ana vara trecută, a rămas o vreme întârziind cu prezența ei lumina în ochii lui, era vara cu sunt tot murdar de vopsele și eu curios din cauza unei margarete și nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2310_a_3635]
-
puțin unul. Asta era prea de tot. S-a trezit că se scuză politicos, că părăsește camera și, ca prin vis, intră la baie și se închide în una dintre cabine. Spre surprinderea ei, a început să suspine și să lăcrimeze. Plângea de dezamăgire, umilință, singurătate, pentru tot ceea ce pierduse. Nu a durat mult, nu era chiar o plângăcioasă, dar când a ieșit într-un final din cabină, inima era să îi sară din piept văzând că cineva stătea lângă chiuvete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
stele verzi. —M-ai lovit în ochi, Molly! țipă Clodagh, șocată de trezirea bruscă. S-a trezit mami, spuse Molly, prefăcându-se surprinsă. — Bineînțeles că s-a trezit mami, spuse Clodagh, punându-și mâna peste ochiul rănit, care începuse să lăcrimeze de mama focului. Dacă primești un pumn în ochi, cam ăsta e efectul. După ce a dat-o pe Molly la o parte, s-a uitat în oglindă pentru a vedea cât de gravă era treaba. Trebuia să arate foarte bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
amintit cu un impact înfiorător de puternic. Piperat, dulce-condimentat și ceva unic și de nedescris care nu venea de la săpun sau dintr-o sticlă sau din haine. Un miros în care era doar el. Familiaritatea lui îi făcea ochii să lăcrimeze. Cu o delicatețe de nesuportat, a sărutat-o ușor în colțul gurii. De parcă ar fi fost prima dată. Apoi un alt sărut ca un fluture. Și altul. Înaintând încet către interior, simțeau o plăcere aproape imposibil de deosebit de durere. Fără
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2243_a_3568]
-
de trei ori, apoi o azvârli cât colo. Roșcatul se sculă cu greu de pe scaun și îngenunche. Își împreună mâinile a rugă. — Dumnezeu este păstorul meu și n-o să mă lase să cad în păcat, murmură el, apoi începu să lăcrimeze. Sears se uită direct în fereastra-oglindă. Prin fiecare por al feței lui fleșcăite de bețivan răzbătea sila de sine. Făcu un gest de renunțare, apoi ieși din cămăruie. Russ Millard îl întâmpină în ușă și-l conduse prin mulțimea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1945_a_3270]
-
dar doctorul zâmbi puțin În spatele măștii sale. Arătă spre trusa deschisă, iar Logan Își luă o pereche de mănuși din latex și o mască. Mirosul dispăru dintr-odată, Înlocuit de un iz copleșitor de menthol, care-i făcu ochii să lăcrimeze. — Vicks VapoRub, zise doctorul Wilson. Un truc vechi de la patologie. Acoperă o mulțime de păcate. — La ce ne uităm? Dă, Doamne, să fie Peter Lumley. — Greu de zis. Bietul micuț a putrezit aproape de tot. Doctorul se feri Într-o parte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1999_a_3324]
-
pe cearșafuri, cuprinzându-i corpul, lucru pe care nu îl va simți, și apoi fața, lucru pe care îl va simți cu vârf și îndesat. Își întoarse fața spre Magician, dar acesta dispăruse. Ușa era închisă. Fumul îl făcea să lăcrimeze și să simtă că se asfixiază. Focul se apropia din ce în ce mai tare, devorând cutii, cărți, postere și topind CD-uri. Apoi, flăcările galbene și albastre se insinuară în patul lui Rhyme, luând cu asalt pătura cu care era acoperit acesta. Capitolul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2103_a_3428]
-
cu interdicțiile lor cu tot era extrem de tentantă. — Adriana, e incredibil. Incredibil. Felicitări! spuse Leigh și se ridică de la masă ca s-o îmbrățișeze pe prietena ei. — Hei, ce s-a întâmplat? o întrebă Adriana pe Emmy care începuse să lăcrimeze. — Scuze, zise ea trăgându-și nasul. Mă bucur mult pentru tine. Doar că nu-mi vine să cred că te muți. — Querida! Tu ai plecat prima, ai uitat? Școala culinară din Cali? De parcă nu erau școli suficient de bune și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2011_a_3336]
-
ea și-mi povestea de toate celea și era bine. Și când era Întru dimineață și cântau cocoșii mergea cu mine afară și spunea rugăciuni și cânta Încet: „Avea, avea, Sfânta Vinerea/ Un fecior de domnișor/ Ochii-n cap Îi lăcrima / Nime-n lume n-auzea / Numai surorile lui Lazăr/ Culegând flori de amin / Și a luat o floare / Și a dat lui Iștină / Iștină s-a făcut ceară / Ceara s-a aprins / Și Sfânta Vinerea a zis / Că cine se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2020_a_3345]
-
iunie 1839, cu treizeci și trei de ani înaintea definitivei sale morți terestre. Și dacă istoria n-ar fi decât râsul lui Dumnezeu? Fiecare revoluție unul din hohotele sale de râs. Hohote de râs ce răsună ca niște tunete, pe când ochii divini lăcrimează de râs. În orice caz și de altminteri nu vreau să mor doar ca să le fac plăcere anumitor cititori nesiguri. Și tu, cititorule ajuns până aici, oare trăiești? Continuare Așa se sfârșea povestirea despre cum se face un roman, apărută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1900_a_3225]
-
prea puțină mâncare și prea multă imaginație. Îmi amintesc vremurile în care mâncarea era ceva de poveste, un mit. Prăjitura babka a mamei, ne șopteam unul altuia, ștrudelul bunicii, gulașul soției mele și deja ne lăsa gura apă și ne lăcrimau ochii, deși eram atât deshidratați și de înfometați, încât cine știe de unde mai veneau secrețiile. Ce te face să crezi că nu vreau să îl văd? —Reacția ta la piesă. — Nu am avut nici o reacție la piesă. Nici măcar nu am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2025_a_3350]
-
nu reuși să-și Înăbușe un zâmbet, pentru că În clipa aceea Își dădu seama de asemănarea dintre Wahrhaftig și Ben Gurion, care striga la tatăl său pe strada Rașba, acum patruzeci de ani. Împreună cu doctorul sosise și Tamar Greenwich, speriată, lăcrimând ușor, plină de intenții bune. Fima se Îndreptă spre ei, acceptă cu resemnare strângerea de mână și Îmbrățișarea, dar nu Înțelese ce Îi spuneau. Fără să-și dea seama, buzele sale murmurau: Nu-i nimic. Nu-i grav. Se mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1984_a_3309]
-
acolo. E un pat de campanie, cu saltea și pernă. Robert mi-a plăcut, fiindcă gândurile lui încăpeau desigur și în creierul unei păsărele. Era cu patru ani mai tânăr ca mine și niciodată nu mi l-am putut închipui lăcrimând de durere. Improviza la pian melodiile cele mai variate, cu aceeași ușurință uimitoare cu care scria poeme lipsite de rime și de înțeles, totuși fermecătoare prin calmul sufletesc și absurda alunecare a cuvintelor. Le citea indiferent și farmecul lor mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2305_a_3630]
-
orz cu lămâie și zahăr, preferată de dl James; dă din cap trist. Se crede În marș pe undeva. Joan Anderson țâțâie din buze și se șterge la ochi. Nu este semnul unei emoții reale - are un ochi care Îi lăcrimează permanent -, dar gestul se potrivește. Minnie Kidd găsește un motiv pentru a părăsi Încăperea și se oprește câteva clipe pe coridor, În fața camerei lui James, ca să asculte. — Acum scrie o scrisoare pentru fratele și sora lui. Sunt morți toți, nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
Alice și fiica ei se Îmbrățișează, consolându-se una pe alta. Harry se duce la bucătărie, să le comunice servitorilor. Minnie izbucnește În lacrimi, acoperindu-și fața cu șorțul, Joan Anderson Își șterge și ochiul bun, și pe cel care lăcrimează cronic; Burgess pălește violent, Își drege glasul și spune, răgușit de emoție: — Vă rog să mă iertați, domnule, dar pot să vă cer o favoare? — Bineînțeles, Burgess, ce e? — Îmi dați voie să-l bărbieresc pe domnu’ James, cum ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1871_a_3196]
-
noi, elevii, am avut liber din cauza caniculei... Când amigdalele mele se inflamaseră din nou... Când mi-am înghițit întrebările... Ceapa are multe foi. Ele sunt nenumărate. Abia ce i-ai jupuit una, că se și înnoiește. Tocată, te face să lăcrimezi. Abia când o decojești spune adevărul. Întâmplările petrecute înainte și după sfârșitul copilăriei mele bat la ușă, cu faptele lor și au decurs mai rău decât ar fi dorit-o; ele vor să fie istorisite când așa, când altfel și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
am fost eliberat în zona ocupată de britanici, am ajuns într-un amplu hățiș mărginit de ruine; acolo urma să fie gustată libertatea necunoscută mie. Ceea ce amăgește la prima vedere este faptul că atunci când jupoi ceapa, ochii încep să-ți lăcrimeze. Astfel, se aburește ceea ce cu ochii limpezi ar fi lizibil. Cu mai multă claritate reține chihlimbarul meu ceea ce a rămas închis în el: mai întâi ca țânțar sau păianjen minuscul. Pe urmă, însă, un alt obiect care s-a închis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
Nu sunt sigur dacă ploua, dacă era zăpadă sau doar rămășițe de zăpadă. Nu știu cine venise, cine nu venise. Nici un cuvânt n-a rămas de la înmormântarea cu preot și un singur ministrant. Golit, așa eram, sau mă simțeam golit. Încercam să lăcrimez, dar în zadar. Dar parcă asta ar avea vreo însemnătate. Iar atunci când sora mea, plângând - deja afară din cimitir - a întrebat: „Ce se alege de mine acum? Eu ce mă fac acum?“, fratele nu a știut să-i dea nici un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1899_a_3224]
-
doar ca să se facă de rîs? Vrei să-i înveți pe alții? Te-oi fi crezînd însuși Șarpele.“ Cumva, are dreptate. Mă zbat și secret cuvinte dar adevărul scapă, imanent, totuși, sufletului meu ca întunericul pe care ochiul mi-l lăcrimează. V. tînăr, îi răspund: „-Am visat adevărul. El e întocmai cum spun. Ba, nu-i nici de departe. E altfel, altcumva. Nu mai încape în cuvinte. Căci lumea, odată făcută, nu-l mai conține pe Dumnezeu. Dar în meseria mea
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
Destinul omului petrecînd nenorocirea precum Oedip; aruncînd-o odată cu ochii. Martiriul. Punctul de forță al vieții omului este sfîrșitul. Așa coboară harul asupra sa. În lipsa călăului, moartea devine spaima care ne înalță. Tînăr și bătrîn, sînt mîndru că mor. Pasărea albastră lăcrimează: rămîne în urmă dragostea, o inimă fierbinte pe care și-o împart pungașii, excrocii, demolatorii care ne rîd în nas. Ce ne mai rămăne? Unii, pripiți, intră prin guri de tun sajungă-cărnuri împrăștiate-mai repede la oaze. Victime ale grabei... Doar
CELSIUS: 41,1˚. In: Celsius : 41.1 by Victor Cojocaru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/464_a_721]
-
cuvintelor... O lume foșnise peste veacuri Și cine mai știe despre sângele îngropat despre pruncii ce nu s-au mai născut datorită namilei cu gheare ce-a ucis veșnicia. Totul s-a terminat și nimeni nu mai știe de ochii lăcrimați în noaptea bezmetică Morții încă mai așteaptă mesajul de întoarcere în trăirea universului... Târziu de atâta Decembrie sufletul umbră mă paște ca pe un praf triumfal ca pe o noapte ce-a lăsat în urma marilor bătălii, boala unei ființe agitate
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]
-
sufletu-mi de aer și chipul înstelat Și lasă-mă să beau otrăvurile stelare Să pot să mor în sufletu-ți uitat. Iubitule, de vei putea să plângi, Căci te-am iubit ca pe un înger muritor Și-n trupul lăcrimat de zorile nătângi Eu închinam poemele în lacrima de dor. Iubitule, când aripa de vis plăpândă Te va răpi, din ochii mei de dor, Fii dragostea de ape pe-o secundă Îngenunchiată-n vremuri de fior. Iubitule, la căpătâi să-mi
BRAŢELE CERULUI by Marina Costea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/458_a_1438]